Umanitatea traieste vremuri noi. Am trait o lunga viata si am trecut prin nenumarate experiente, asistând totodata la mutatii fundamentale. Dar de o vreme, am inceput sa receptez aceste schimbari ca pe niste lucruri nefiresti. Este poate urmarea imbatrânirii mele, dar fara indoiala este si o consecinta a unor modificari de structura a vietii societatii. Din copilarie imi amintesc senzatia pe care o producea avionul, in parte similara celei provocate astazi de racheta! Erau zilele – in cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea – când se inaugura legatura aeriana intre Bucuresti si Paris si când „lumea buna“ arata un interes deosebit pentru pilotaj, pâna când la Baneasa s-a prabusit un Cantacuzino, tatal unui viitor coleg de liceu, eveniment care a taiat avântul multora.
In Bucurestii dinainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial cred ca erau sub 10.000 de automobile… Este destul sa comparam cu forfota imposibila a zilelor noastre, când milionul de masini a fost de ani buni depasit! Visul, pe care-l aveam in deceniul al patrulea al veacului al XX-lea, era acela de a avea o masina de scris, când astazi computerul a dobândit o raspândire si o utilizare coplesitoare!
Schimbarile pe care le-am trait au fost uriase, dar nu totdeauna pozitive si benefice. Imi amintesc ce a insemnat soseaua asfaltata Bucuresti-Alexandria pentru tatal meu, dar si automotoarele fabricate in tara si un orar de circulatie a trenurilor, care erau ale tarii, superior celui al zilelor noastre in privinta vitezei. Imi mai amintesc cum era laudat in conversatii inginerul Carp pentru avionul sau de vânatoare IAR, cu nimic mai prejos comparat cu avioanele Messerschmidt! Astazi, dupa trei sferturi de veac, stând lânga Gara de Nord, inregistrez zilnic putinatatea trenurilor, fara a mai vorbi de viteza de circulatie feroviara si de calitatea trista a vagoanelor… si parca nimic nu mai este al nostru…
Dar ceea ce este cel mai intristator si mai ales ingrijorator sunt procesele constatate in domeniul educatiei si instructiunii publice. Dominanta este preocuparea „alinierii“ europene, fara a se lua in considerare specificul si interesul national si imitându-se servil, fara a se tine seama de experienta româneasca a doua veacuri in domeniu. Mai grava este coborârea stachetei calitatii si incalcarea dezinvolta a principiilor morale. Evolutiile au impus instituirea unor masuri de control, care ele in sine sunt umilitoare. Examenele si chiar titlurile academice au ajuns „de vânzare“ si diplomele emise ridica semne de intrebare. Din pacate, totul s-a petrecut in ultimul sfert de veac, tocmai atunci când libertatea mult asteptata trebuia folosita pentru mers grabnic inainte!
Am fi asteptat o intrecere de principii intre fortele politice, care sa insumeze la toate, ca o neaparata conditie de fiintare, datoria fata de tara. Deosebirile dintre aceste forte ar fi trebuit sa reflecte metode si formule si mai ales o intrecere in daruire si nu una… in insusire. Lucrurile sunt departe de a se fi desfasurat in acest fel. Programele sunt mai ales vorbe, obiectivele nationale sunt prea des urmarite doar atunci când ele… coincid cu cele personale, competenta este nu rareori inlocuita prin tupeu si lipsa de corectitudine. Coruptia se intinde ca o magma nociva si distrugatoare.
Progresul el insusi, nesupus unor reguli, poate deveni – paradoxal – o stavila! Internetul a oferit, din pacate, pe lânga atâtea inlesniri pe toate planurile, si posibilitatea dezvoltarii fenomenului plagiatului, care a dobândit o frecventa grava. Dar si in aceasta privinta, sta la baza lipsa de educatie, decaderea morala, care stapâneste prea des propria sa familie, ca si insuficienta preocupare a scolii pentru formarea morala, dar si practica a adolescentului, caruia ar trebui sa i se explice staruitor rostul invatarii pentru propria crestere si dezvoltare!
Aceste devieri de natura morala nu au fiintat vreodata in proportiile de masa intâlnite astazi, ci cel mult ca manifestari incidentale si periferice. Masurile „de siguranta“ la care s-a ajuns sa se recurga astazi, repetatele implicari ale unor dascali in acte de coruptie, media rezultatelor „la invatatura“ dezvaluie un nivel scazut al invatamântului, dar mai ales lipsa de preocupare in aceasta privinta a celor cei dintâi interesati. Preocuparea de a invata si a te pregati pentru viata intr-o profesiune tinde ingrijorator a fi inlocuita prin executarea unei operatii de mimare a invataturii si de gasire a unor cai de dobândire a unor examene si a unor titluri pe nemuncite si pe platite!
Pentru aceasta situatie exista – pentru cei din domeniul instructiunii publice – motivatia unei salarizari neindestulatoare si fara indoiala societatea este datoare de a gasi neaparat calea remedierii acestei situatii, dar totodata avem si pildele atâtor invatatori si profesori daruiti, care, in trecut si mai putin poate in prezent, si-au facut si-si fac datoria cu zel neprecupetit, chiar in conditii materiale neprielnice. Grav este si climatul de acasa pe care il au prea multi elevi, climat in care nepasarea sau chiar indemnul cailor laturalnice este cultivat si neinvatarea nu este corectata si sanctionata, mergându-se pâna acolo incât se rasplatesc si „esecurile“ scolare prin daruri.
Dar mai exista o primejdie, generalizarea unor metode unde nu se cuvine, preocuparea aberanta uneori de a se supune unor tipare si cam acelorasi tipare „merele cu perele“. Omul este regele regnului animal. El a reusit sa stea in doua picioare si sa domine, si-a organizat progresiv viata si in multe privinte a intervenit creator, alteori insa a savârsit erori fundamentale. In mersul sau inainte l-au ajutat spiritul, inteligenta, initiativa celor mai buni. Aparent, lumea este a sa, desi de fapt oricând pot exista forte care sa-i nimiceasca opera ca pe un castel de carti de joc. De altfel, el insusi a trecut la fabricarea unor instrumente de nimicire ingrozitoare si uneori greu de stapânit!
In cursa aceasta uneori dementa catre un tel ipotetic au tot aparut initiative, unele benefice, dar altele stânjenitoare. A aparut si evaluarea, care insa nu se dovedeste in ultima vreme un auxiliar util, deoarece contrar firescului, s-a transformat intr-o tentativa de supunere fortata la acelasi numitor si unor reguli care nu corespund domeniului unor ramuri cu totul diverse. Dominant este factorul cantitate, iar calitatea, poate uneori mai greu de apreciat, este aruncata la cos. Judecata devine mecanica si se opereaza fara a se tine seama decât aparent de valoarea in sine a lucrului evaluat. Cifrele, nediscriminate, stapânesc dreapta judecata. Se numara citarile internationale la un loc, cele pozitive cu cele negative! Evaluatorul devine un aparat de calculat si atât. Aprecierea o face un robot, fost om, care calculeaza cu sârg si nici nu-l mai vede pe cel in cauza dincolo de cifre.
Recent, am luat parte la un concurs de cercetator principal intemeiat pe aceasta metodologie mecanica robotica. Cel in cauza de fapt nu exista! Din fericire, il cunosteam si-i cunosteam valoarea. Materialele supuse comisiei, xeroxate si indosariate, in conformitate cu „grila“ concursului, presupuneau o zabava de ceasuri si pierderea intr-un hatis de cifre si calcule. Cât de simplu si de edificator ar fi putut fi totul, daca pe masa ar fi stat lucrarile realizate, ori cel putin cele mai de seama, insotite de lista de lucrari. Rasfoirea lor, lectura unor fragmente, in paralel mai ales cu o discutie cu cel in cauza mi-ar fi dat imaginea capacitatii reale a candidatului si as fi putut sa judec simplu si drept, fara a fi constrâns sa ma transform intr-un robot!
Poate ca in anumite domenii metodologia robotica sa dea rezultate, desi ma indoiesc, deoarece pretutindeni spiritul trebuie sa fie dominant! Dar cu certitudine in privinta stiintelor umane metoda robotica impusa este cu totul nepotrivita si formalista. Nu se ia in considerare calitatea lucrarii, dar se tine seama de revista unde studiul a aparut si de editura! Lucrarea in sine nu exista decât formal ca o cifra, iar realizatorul ei este apreciat nu cum este si ce realizeaza el, totdeauna cu un specific al lui, ci este inregimentat intr-un calcul general nenuantat. Din fericire, inca cel intr-adevar capabil razbeste si fara un „sprijin robotic“, dar este evident ca se impune o revenire la normalitate si in aceasta privinta!
Autor: DAN BERINDEIApărut în nr. 440