Eugeniu Nistor, Lucian Blaga, filosof al culturii, Editura Ardealul, 2014
Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga, sfârşit de secol, început de mileniu, Editura Scrisul românesc, 2012
Am participat şi în acest an la cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga“, organizată, între 9-10 mai, de Primăria, Consiliul local şi Centrul cultural „Lucian Blaga“ din Sebeş, împreună cu Consiliul judeţean Alba, având parteneri Academia Română, Fundaţia Europeană „Titulescu“ şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga“ din Alba Iulia. Am enumerat toate aceste instituţii fiindcă este meritul lor continuarea unei asemenea prestigioase tradiţii, rezistentă în timp, paralelă cu cea existentă la Cluj-Napoca, mai tânără cu câţiva ani.
De data aceasta, în cadrul special amenajat de la Lancrăm, o primă parte a comunicărilor şi dezbaterilor a fost dedicată studiilor actuale ale operei filosofice blagiene. Au existat, printre alţii, noul preşedinte al Academiei Române, Ionel Vlad, vicepreşedintele Alexandru Surdu, precum şi o seamă de cercetători şi specialişti în domeniu. Doi dintre aceştia, universitarul Eugeniu Nistor din Târgu Mureş, şi eseistul Zenovie Cârlugea din Târgu-Jiu, mi-au oferit două volume, pe care doresc să le recomand şi cititorilor revistei Cultura, totdeauna generoasă cu asemenea gesturi de solidaritate intelectuală.
Cunoaşterea până la capăt
Volumul lui Eugeniu Nistor – poet şi editor bine cunoscut – ne întâmpină cu un amplu Cuvânt înainte, din care desprind doar începutul: „Sub specia misterului, a nelămuritului, a ceţurilor abisale, ne întâlnim cu filosofia lui Lucian Blaga; dar, în acelaşi timp şi la aceeaşi înaltă dimensiune axiologică, şi cu poezia, proza, teatrul şi eseistica sa. Filosof şi scriitor deopotrivă, înzestrat cu talent de geniu, el a aruncat în lume străfulgerările unui îndrăzneţ gând metafizic: încercările insului uman de a revela misterele care-l împrejmuie constituie tocmai izvorul său de creaţie! Metoda paradoxiei dogmatice, prin care negativul este convertit în pozitiv, impune un nou tip de cunoaştere obişnuită (paradisiacă), numită luciferică sau minus-cunoaştere, derivată din intelectul ecstatic, în seama căreia, susţine filosoful, cade existenţa noastră în orizontul misterelor şi revelarea acestora prin plăsmuiri teoretice. Dar cine şi, mai ales, de ce nu ne îngăduie cunoaşterea până la capăt, se (ne) întreabă Lucian Blaga? Şi tot el îşi (ne) răspunde: Marele Anonim Generatorul, care pune drept stavilă, între om şi mistere, censura transcendentă, spre a evita primejdia unei anarhii cosmice, provocându-l astfel să rămână veşnic creator, dar numai în limitele admise ale diferenţialelor divine“.
Cu migală, cu o vastă cultură filosofică şi literară, Eugeniu Nistor ne dezvăluie, în primul capitol Începuturile filosofice ale lui Lucian Blaga şi influenţele exercitate asupra sa de gândirea occidentală, făcând acest studiu şi ca un răspuns la „negatorii filosofiei blagiene, care s-au năpustit în haită asupra sa: fie că erau partizani ai aşa-zisei filosofii «scientiste», fie că erau slujitorii ortodoxismului sau ideologii rânduielilor staliniste“.
La sfârşitul capitolului, întemeiat pe o bibliografie adusă la zi, autorul conclude pe bună dreptate: „Ca o concluzie la cele spuse anterior, putem afirma, fără a exagera cu nimic, că sâmburii gândirii lui Lucian Blaga au fost importaţi din Occident, au fost apoi plantaţi în solul fertil al Patriei şi, îngrijiţi cu osteneala, cu neodihna unei vieţi, ne-au dăruit misterioasele roade ale grădinii sale filosofice care, cu compartimentele ei trilogiale (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi cosmologică), continuă să-i uimească şi astăzi pe cunoscători“.
De un tratament similar se bucură şi tema celui de al doilea şi cel mai larg capitol: Despre stil şi metamorfozele stilului.
Din Capitolul 3, Structura filosofică a fiinţei româneşti, reţinem şi aceste consideraţii:
„Cu toate că spaţiul mioritic ne transpune (trebuie să recunoaştem!) într-un orizont cam feeric şi sub o lumină cam paradisiacă, totuşi, unele idei se încheagă şi articulaţiile lor îşi vădesc adesea valabilitatea funcţională. Plaiul mioritic ondulat, succesiunea infinită de deal şi vale, prezent şi în rezonanţele doinelor şi baladelor noastre, strecurat în decursul veacurilor şi mileniilor în inconştientul individual şi colectiv, ar fi prima dintre categoriile abisale ale sufletului românesc“.
După parcurgerea celorlalte două capitole (Balada Mioriţa şi «mioritismul», Câteva aspecte ale exegezei filosofice blagiene) şi Glose despre spiritul blagian, ca şi a celor 57 de izvoare bibliografice, putem închide paginile cărţii cu admiraţie deplină şi cu aceste gânduri ale colegului Eugeniu Nistor: „Pentru că opera lui Lucian Blaga este o strălucită simbioză între ceea ce avem noi din ancestralitate, din cultul inefabil al strămoşilor, pe de o parte, şi din aspiraţia noastră perpetuă spre universalitate, similară spiritului ofensiv al Occidentului, pe de altă parte, ne apropiem de Ideea Blaga cu sentimentul înrudirii sufleteşti, a unei afinităţi de netăgăduit. Iar pentru această consecvenţă suntem pe deplin răsplătiţi: descoperim în litera operei blagiene un tangaj continuu între nădejde şi deznădejde, între naivitate şi vrăjmăşie, între sfiiciune şi curaj, între credinţă şi erezie“.
O recapitulare exegetică
Autor al celor cinci volume dedicate vieţii şi operei lui Lucian Blaga, din 1995 până la ediţia de faţă (Poezia lui Lucian Blaga, Lucian Blaga – Dinamica antinomiilor imaginare, Lucian Blaga – studii, articole, comunicări, evocări şi interviuri, Lucian Blaga – Solstiţiul sânzienelor şi Lucian Blaga – între amintire şi actualitate, interviuri şi reportaje), Zenovie Cârlugea îşi explică singur sensul efortului său deosebit: „După o jumătate de secol de la trecerea sa în Eternitate, viaţa şi opera lui Lucian Blaga continuă să suscite interesul monografistului şi exegetului din varii unghiuri. Este momentul de a vedea unde se găseşte, azi, cercetarea vieţii şi operei, care din sectoarele operei au beneficiat de exegezele cele mai aplicate şi în ce direcţie vor evolua abordările viitoare, dimpreună cu ansamblul creaţiei artistice şi filosofice… Încercăm prin lucrarea de faţă să facem o recapitulare exegetică a perioadei din urmă, când, lăsând în urmă un secol, Blaga intră în mileniul al treilea cu o imagine statuară cât mai probatorie şi temeinică.
Desigur, nu totul s-a spus, iar acest «portret exegetic» rămâne, de bună seamă, deschis viitoarelor abordări. Importantă şi de o referenţialitate expresă şi inamovibilă, imaginea aceasta aproape clasicizată a receptării de până acum, desfăşurată pe aproape două decenii, se constituie într-un memento al pariului cu eternitatea“.
De data aceasta, experienţa sa antologică este abundent însoţită de contribuţiile unor nume împărţite în 6 secţiuni: I. Dimitrie Vatamaniuc, Dorli Blaga, Cornelia Blaga-Brediceanu; II. Corneliu Blaga, Octav Vorobchievici, Nicolae Mareş, George G. Potra; III. Vasile Fanache, Mihai Cimpoi, Ioan Mariş, Corin Braga; IV. Doina Modola, Lucian Bâgiu, Constantin Cubleşan, Luminiţa Cebotari; V. Alexandru Husar, Traian Pop, Eugeniu Nistor, Georges Piscoci-Dănesco; VI. Gheorghe Pavelescu, Mircea Popa, Ironim Muntean, Ion Mărgineanu, Dr. Radu Cărpinişianu, Dorin Ovidiu Dan.
Din Addendum-Pro domo reţinem numele: Jeana Morărescu, Ovidiu Moceanu, Mircea Popa, Gheorghe Grigurcu, Adrian Voica, Liviu Grăsoiu, Cristian Păşcălău, Monica Grosu, Lucian Gruia.
Lucrarea beneficiază şi de un foarte util indice de nume.
Dintre studiile minuţioase pe care le face autorul fiecăruia dintre participanţii la antologia sa, nu-mi rămâne spaţiu decât să remarc paginile dedicate apariţiei Jurnalelor Corneliei Blaga-Brediceanu, cu atâtea amănunte revelatorii pentru ceea ce a însemnat devotamentul său faţă de viaţa şi activitatea cotidiană a soţului său, în perspectiva unei opere atât de vaste, supusă uneori nedreptăţilor, dar biruitoare pentru totdeauna.