Notiune vehiculata în politica externa americana în vremea când presedintele Thomas Woodrow Wilson dorea sa scoata Statele Unite din izolationism, „diplomatia morala“ ar fi putut pune omenirea într-un echilibru temeinic si, probabil, ar fi scos-o pentru mai multa vreme în afara patimilor razboinice. Filozofia politica lansata de presedintele american ar avea si astazi pretul ei, actualitatea ei, valoarea ei normativa daca ar fi respectata. Marturisesc ca alegând aceasta tema am cautat de fapt un pretext pentru a reaminti de presedintele Wilson macar acum, în preajma Zilei nationale pe care o sarbatorim întotdeauna la 1 Decembrie. Wilson este cel care a sprijinit la Conferinta de Pace de la Paris, din 1919-1920, dreptul la eliberarea nationala a popoarelor europene din imperiile Tarist, Otoman si Austro-Ungar, primul întârziat în feudalismul primitiv si subrezit de revolutia bolsevica, al doilea ilegitim dintotdeauna si vlaguit de putere, al treilea o constructie politica anacronica, de opereta, cu un exercitiu al fastului fara glorie si al ambitiilor fara putere. Printre popoarele supuse acestor imperii care trebuia sa iasa din istorie se aflau si românii transilvaneni, banateni si basarabeni. Wilson este cel care a contribuit esential la crearea statelor moderne europene România, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Serbia si Muntenegru.
La 8 ianuarie 1918 – data de retinut pentru a fi înteleasa precipitarea evenimentelor din România de dinainte de 1 Decembrie –, Wilson pronunta în fata camerelor reunite ale Congresului, Senatului si Camerei Reprezentantilor, cel mai important discurs politic al sau. Atât de nou, atât de neasteptat încât a tinut la confidentialitatea lui pâna si fata de seful Cabinetului, House, sfetnicul sau cel mai bun pe probleme de politica externa. Momentul este cel al negocierilor dintre reprezentantii Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria si Turcia) si cei ai Rusiei Sovietelor care vor conduce la Tratatul de la Brest-Litovsk, din 3 martie 1918. Iata cum prezinta House atmosfera din timpul discursului. „Tonul pare conciliant. Aliatii, interpelati de imperiile centrale, trebuie sa-si prezinte la rândul lor scopurile de razboi; la urma urmei si le-au tot aratat… Apoi atacul se îndreapta catre regimurile dusmane, înfierate pentru natura lor «militarist». Wilson îsi reia argumentatia, accentuând-o. Politica puterii, discursurile propagandistice ambigue, strategiile indirecte, «proiectele secrete», «lipsa de onestitate» sunt apanajul Germaniei si al satelitilor sai. Pe de alta parte, aduce un omagiu sincer poporului rus, al carui suflet a ramas idealist desi pare, de o vreme, coplesit si fara aparare. Viziunea internationala a Aliatilor? Este în strânsa relatie cu etica noii diplomatii. Epoca cuceririlor a trecut. Lupta care se duce este pentru dreptate si pace: pentru o noua ordine internationala si un climat international favorabil“. Marturia am gasit-o într-o excelenta monografie pe care Charles Zorgbibe i-o consacra presedintelui american si care a aparut în româneste sub egida Fundatiei Europene Titulescu, în 2003, cu titlul „Wilson. Un cruciat la Casa Alba“ (pag. 231-232). Wilson prezinta, apoi, planul lui de pace pe baza caruia urma sa se aseze omenirea dupa razboi, plan cunoscut sub numele de „Cele 14 puncte“. El cere ca tratatele de pace sa nu mai fie secrete, pretinde libertatea absoluta a navigatiei în afara apelor teritoriale, solicita retragerea trupelor din Rusia si rezolvarea tuturor problemelor ruse, retragerea trupelor din Belgia, România, Serbia si Muntenegru, eliberarea totala a teritoriului francez, examinarea impartiala a tuturor revendicarilor coloniale, reducerea armamentelor pâna la nivelul minim necesar mentinerii securitatii interne. În ceea ce ne priveste pe noi, românii, si alte popoare din Europa Centrala si de Est dau integral punctele 10 si 11. „Dezvoltarea autonoma a popoarelor Austro-Ungariei, care au loc asigurat în concertul natiunilor“ (p.10), si „Retragerea din România, Serbia si Muntenegru, acestea urmând sa intre în posesia teritoriilor eliberate; stabilirea liberului acces la mare al Serbiei; respectarea independentei politice si economice, precum si a integritatii teritoriale a popoarelor balcanice, cu care trebuie sa se dezvolte relatii de prietenie, potrivit principiilor nationalitatii stabilite de Istorie“ (p. 11, ibid. 232-233). Un alt punct se refera la „suveranitatea integrala a teritoriilor turcesti ale Imperiului Otoman“, altul la „reconstituirea unui stat polonez independent“ si, în fine, ultimul, p.14, la „Constituirea unei societati a natiunilor, întemeiata pe garantarea reciproca a independentei politice si a integritatii teritoriale a membrilor sai, fie ei mari sau mici“. Este conceptul pe baza caruia a fost creata în 1920 Societatea Natiunilor, forumul în care a stralucit Nicolae Titulescu.
Sistemul de guvernare democratica bazat pe diplomatie a fost un vis si un scop al lui Wilson. L-a urmarit mai întâi pentru a repune relatiile Statelor Unite cu republicile din America Latina pe alte baze decât cele observate în lunga perioada a izolationismului. Apoi l-a transplantat în Europa folosindu-se de Conferinta de Pace de la Paris din 1919-1920, cu gândul la asigurarea perspectivei de mare putere a Statelor Unite. Aliatii, si mai ales presedintele Frantei Clemenceau au simtit pericolul pe care îl reprezenta initiativa lui Wilson. Tradus, acesta însemna sa lase presedintelui american rolul de arbitru suprem în negocierile de pace. Clemenceau si primul-ministru britanic Lloyd George pretindeau compensatii teritoriale pe care Wilson le socotea incompatibile cu dreptul popoarelor de a dispune singure de propria soarta. Din aceasta batalie presedintele american nu a câstigat pe cât îsi dorea, dar o victorie tot a avut prin impunerea crearii Societatii Natiunilor. Wilson va semna Tratatul de la Versailles dar opozitia din propria lui tara – a fost una violenta – va face ca acesta sa nu fie ratificat în Congres. Obosit si deceptionat, presedintele se va îmbolnavi si va pierde alegerile din 1920.
Sa spunem ca în conditiile de la încheierea Primului Razboi Mondial filozofia politica a lui Wilson a avut succes si a favorizat crearea unui sistem nou de garantii internationale pentru prezervarea pacii. De asemenea, ca a contribuit la crearea statelor nationale în Europa Centrala si de Est. Existenta înca din concept, doza lui de idealism a fost taxata de istorie. Uneori nemilos. Adesea pornind de la însasi politica externa a Statelor Unite. Cu toate acestea, sistemul gândit de Wilson a fost pozitiv si va ramâne în continuare o alternativa la agresiunile de orice fel, întâmplate în orice timp, ideologice, militare si politice, atât de frecvente în viata internationala. Misionar, descendent dintr-o familie de prezbiterieni irlandezi, Wilson însusi si-a minat singur sistemul atunci când a sustinut ca este gata „sa foloseasca forta pentru a pacifica si democratiza republicile surori“ (deocamdata era vorba de republicile latinoamericane). O marturie pe care o putem folosi la întelegerea nu numai a atitudinii Statelor Unite ci si a altor puteri în legatura cu schimbari produse prin caderea regimurilor comuniste din Europa de Est, prin bulversarea lumii arabe si, înca si mai punctual, în razboaiele din Irak, Afganistan, Libia. Dar, înca odata, Wilson însusi a dat cheia esecului propriului proiect. Si sa nu ne facem iluzii ca ar exista vreodata un proiect politic angelic. Chiar Wilson a urmarit în primul rând interesul Statelor Unite si a pregatit, prin impunerea unei noi ordini internationale, crearea conditiilor ca acestea sa aiba un rol major de arbitru, daca se poate înca si mai mare, pe plan mondial. „Wilson presimte era noua în care Statele Unite vor trebui sa joace, din ce în ce mai mult, un rol mondial; dar cum citise Proiectul pentru o pace vesnica al lui Kant, el considera ca noua putere americana nu va fi neaparat imperialista, ci va putea sta în serviciul unei noi organizatii internationale. Politica externa a Statelor Unite trebuie sa fie legata mai mult de drepturile omului decât de dreptul de proprietate; interesele materiale trebuie sa se subordoneze principiilor morale superioare, iar „interesele speciale“ ale investitorilor americani – „interesului national al Statelor Unite“ (ibid. pag.3).
Ideea prezervarii pacii este veche dar Wilson o racordeaza la perspectiva de mare putere care se deschidea în istorie pentru Statele Unite. Principiile din „Cele paisprezece puncte“ vizau o noua ordine internationala din care au iesit câstigatoare statele nationale din Centrul si Estul Europei dar si viitoarea mare putere mondiala de peste Atlantic. Proiectul Societatii Natiunilor, în care Wilson îsi punea atâtea sperante, urmarea impunerea Statelor Unite în noua lume ce se nastea din razboi. Wilson l-a impus cu dificultate, dar l-a impus. A prevazut ce îl asteapta pentru ca înca din 1917, când se lupta pentru impunerea moralei în politica, se marturisea: „Dat fiind ca unele dintre ofensele si prejudiciile ce mi s-au pricinuit au devenit insuportabile, sustinem totusi în continuare ca nu am dorit nimic pentru noi însine din ceea ce nu eram pregatiti sa cerem pentru întreaga omenire – cinste si impartialitate, dreptate, libertatea de a trai si de a ne simti feriti de orice rau organizat“ (declaratie din 5 martie 1917).
Cât de mult a fost respectat principiul moralitatii în politica internationala nu mai este cazul sa ne întrebam. Important este ca principiul wilsonian a putut fi invocat, mai ales de statele mici, atunci când istoria le priva de drepturi. Din nou o declaratie a lui Wilson din 1918: „Mesajul Pactului Societatii Natiunilor trebuie sa fie reconstruirea societatii internationale dupa modelul comunitatilor nationale, prin introducerea unui sistem de legi si principii de onoare. Aceasta este cheia de bolta a întregului edificiu. Nu putem vorbi de ordine internationala si de pace daca guvernele nu vor ajunge sa renunte la practicile imorale ale trecutului“.
Istoria a demonstrat ca moralitatea nu are prea mult loc în politica. Dar merita sa salutam stradaniile lui Wilson si sa-i veneram memoria. Mai ales în aceste vremuri. Mai ales noi, europenii.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 353