Nu, nu este celebrul James Bond, e o poveste mai pasionanta decât în orice film de aventuri si contrainformatie, mai ales ca, cel putin pe hârtie, razboiul rece s-a încheiat de vreo doua decenii!
Închipuiti-va, în New York, Boston, Washington D.C., alte orase americane, spioni care poarta sacose portocalii identice, se asaza în metrou unul lânga altul, ca niste necunoscuti, apoi, la coborâre schimba sacosele; sau un aparent obisnuit cetatean, locuind într-o tipica suburbie americana si care a… împrumutat de fapt identitatea unui canadian mort acum cinci ani; ori, si mai tare, mesaje trimise între spioni pe aparate de emisie-receptie cu unde ultra-scurte, instructiuni si informatii transmise pe foi de hârtie scrise cu cerneala invizibila! Toate acestea, într-un program extrem de riguros si subtil orchestrat de la Moscova, de mai bine de zece ani!
Însa tot cam de zece ani au fost infiltrati si pusi sub serioasa observatie si de catre CIA!
Sa trecem însa la fapte!
Pe la sfârsitul lui iunie, mai multi procurori federali au acuzat si cerut arestarea a unsprezece persoane vinovate de a fi spionat de multa vreme, sub identitati false, în favoarea Rusiei. Zece persoane au fost arestate, una scapase deja în Cipru, se pare cu o mare suma de bani. Schema, denumita oficial „Illegals Program“, era destul de greu de reperat si impecabil pusa la punct. Când FBI-ul, pe 28 iunie, a arestat cele zece persoane în Yonkers (New York), Boston si Virginia de Nord, vecinii celor cinci cupluri implicate nu puteau sa creada. Era vorba de oameni pasnici, din clasa mijlocie, cu case si gradini în care înfloreau gardenia, cu copii care mergeau la scoala din vecinatate, cu servicii aparent obisnuite! De fapt, erau toti agenti acoperiti ai SVR., agentia de securitate rusa care a înlocuit-o pe cea mult mai bine cunoscuta sub numele de KGB.
Planul era sa fie plantati câti mai multi spioni care sa dea aparenta americanului de rând, cu nume si biografii (plastografiate) americane dintre cele mai banale si credibile; si asta pe o durata lunga, nedeterminata de timp. Scopul era de a patrunde structurile americane (economie, lumea afacerilor, cercul politicienilor, cadrele armatei si ale cercetarilor nucleare), de a furniza date catre mama Rusia, dar si de a recruta noi agenti, fie din clasa mijlocie, fie chiar din… nomenclatura – bani de la Moscova erau garantati la discretie pentru acest diabolic plan! Între altii, se pare ca seful financiar al campaniei electorale a lui Hillary Clinton fusese vizat, ca si un ofiter important din securitatea nationala americana si un cercetator din domeniul armelor nucleare… Investigatia e abia la început si poate rezerva nenumarate surprize!
Dupa o extrem de discreta supraveghere care a durat ani de zile, FBI-ul a decis sa faca arestarile, din motive obiective – pericolul ca unii dintre spioni sa treaca granita –, exact în ziua când presedintele Obama se întâlnea cu omologul sau rus, Dmitri A. Medvedev si, mai mult decât atât, îl invitase într-un local tipic american sa manânce împreuna… hamburgers. Seful executivului american nu si-a ascuns iritarea si nemultumirea pentru nedorita… coincidenta, tocmai când el încerca sa-i convinga pe rusi de bunele sentimente ale americanilor (în fond, actiunea si toata urmarirea concertata CIA-FBI începusera sub presedintia lui Bush, o fantoma ce-l urmareste tot mai mult pe Comandantul Suprem al armatei americane de azi).
Medvedev si Putin au reactionat imediat, etichetând cazul drept o tipica afacere americana menita sa creeze tensiune în relatiile internationale si au cerut eliberarea imediata a… cetatenilor rusi aflati sub urmarire!
Ei, aici e partea cea mai amuzanta, pentru ca toti arestatii purtau nume de orice fel… numai rusesti nu! Trebuia data deoparte multa zgura ca sa se ajunga la o identitate ruseasca.
Iata, de pilda, diva spioana, cea mai vestita si mediatizata din tot grupul, frumoasa roscata Anna Chapman, sexy-starul acestei spy-saga de vara! Este fata unui fost agent KGB, pe numele adevarat Anya Kuscenko, fiica lui Vasily Kuscenko, diplomat atasat diverselor ambasade sovietice si apoi rusesti din Africa. Primul sot al Anyei, un tânar om de afaceri englez cazut ca musca în lapte, Alex Chapman, a declarat ziarului „Daily Telegraph“ ca frumoasa Anna îl considera pe tatal ei extrem de sus-pus în ierarhia KGB, chiar si dupa disparitia formala a agentiei. De altfel, aflându-se în luna de miere cu aleasa inimii, în Zimbabwe, unde taticul era atasat de ambasada sau consilier, Alex Chapman a fost impresionat de multimea garzilor de corp si de importanta ce i se dadea acestui personaj.
Anya a rupt curând casatoria (scopul era atins: de acum, o chema Anna Chapman), pe motiv ca vrea sa-si extinda expertiza profesionala (la Londra lucra pentru Banca Barclay) si pe alte teritorii. Astfel ca a plecat în America unde s-a casatorit cu cel harazit ei de catre KGB si si-a continuat atât studiile (Master în Business Administration la New York University), cât si celelalte îndeletniciri, în simandicoase cercuri oficiale, dar mai ales pe Internet, unde are numeroase site-uri care, aparent, vorbesc despre cooperare mutual avantajoasa între Rusia si Statele Unite. Codificat, ele transmit mesajele ei catre SVR…
O alta figura interesanta este profesorul Juan Lazaro, care preda la un colegiu în Yonkers, la doi pasi de New York. El e singurul care a recunoscut imediat ca era un spion al Moscovei. Mai mult decât atât, a admis ca nevasta lui, ziarista la cotidianul peruan „El Diario“, pe numele ei Vicky Pelaez, era cea care transmitea catre SVR mesajele scrise cu cerneala invizibila de catre sotul sau… al carui nume nu se stie, de fapt, caci actiona sub o identitate de împrumut! Da, caci Lazaro, desi a admis ca Moscova i-a cumparat si casa, i-a platit si studiile, nu a vrut sa-si dezvaluie în tribunal adevarata identitate, admitând totusi ca era, de fapt, nascut în Uruguay, iar Juan Lazaro nu este adevaratul lui nume!
Procedurile legale au fost foarte rapide, odata ce cei zece au fost arestati.
Bineînteles, în afara de Lazaro nimeni nu s-a recunoscut vinovat sau partas la un cerc de spionaj în favoarea Rusiei. Mai mult decât atât: Moscova a anuntat ca acest scandal ar putea sa aiba un serios efect asupra relatiilor dintre cele doua tari, asupra cooperarii si destinderii internationale etcetera, etcetera…
Va mai amintiti rezolvarea din sagalnica drama în versuri intitulata „În jurul unui divort“ de G. Topârceanu: „Însa toate astea/ N-au nici un temei/ Ca nu stie nimeni/ Ce-a fost între ei“?
Cam asa si aici! Mai zilele trecute am aflat ca… cei zece spioni rusi vor fi schimbati pentru patru persoane acuzate în Rusia de spionaj pentru Statele Unite si Marea Britanie. Se pare ca rusii au jucat tare. Sperau sa obtina tot lotul sau macar o parte din el, prin schimbul cu celebrul savant în domeniul nuclear Igor Sutiaghin, condamnat, în 2004, la cincisprezece ani de puscarie pentru cooperare cu CIA. Însa americanii s-au tinut si ei tare: sigur, nu mai e razboi rece, dar când vine vorba de schimbat spioni, daca tot recunoastem ca mai exista… spioni, atunci cel mai bine ar fi sa se aplice regula din timpul… Razboiului Rece, ceea ce înseamna unu pentru unu, indiferent de importanta lor.
Ca în vremea lui Brejnev.
Chiar daca timpul, niciodata, nu se întoarce.
Anumite metehne si obiceuri, însa, da!