Iata un alt cuvânt important, „a porni“, a carui origine se presupune ca ar fi slavonul porinonti. Facem, asadar, o noua derogare de la intentia initiala a seriei noastre de ipoteze etimologice, aceea de a pasi, intr-o prima etapa, pe asa-numitele pete albe ale limbii române. Sau, a porni pasind pe terenul cuvintelor obscure, pentru care nu s-au gasit pâna acum prototipuri indeajuns de convingatoare. Cuvântul „a porni“ inseamna, cum stim si cum l-am folosit chiar noi in fraza anterioara, in primul rând „a incepe“, „a (se) pune in miscare“.
Apare aici intrebarea: De ce ne oprim tocmai acum la acest cuvânt? Raspunsul e simplu: pentru ca s-a ivit clipa cu prilej, si anume prilejul de a propune drept etimon unul dintre cuvintele latinesti despre care intr-un articol anterior am presupus ca se afla la originea verbului „a (se) pipernici“, admitând un proces de interferenta: prin asocierea strânsa a lui non pepercisti (n-ai crutat) cu neque fornicemur (sa nu ne desfrânam), care, cu timpul, s-au suprapus si au fuzionat intr-un singur corp fonetic: peper (cisti) + (for) nice(mur) = pipernici. Alaturarea s-a facut in contexte speciale: doua pasaje memorabile din Sfânta Scriptura.
Limba nu evolueaza insa exclusiv in planul inalt al comandamentelor spirituale, ci curge pe mai multe albii, dintre care cea mai larga este albia comandamentelor vietii primare. Ei bine, daca fornico, are inseamna, in latina crestina, consemnata la noi in dictionarul lui Gutu, ‘a curvasari, a se prostitua’ (Tertulian), putem presupune ca acelasi cuvânt, care exprima in Sfânta Scriptura o fapta aspru condamnata de legea crestina, pâna intr-acolo incât, asa cum am vazut, excesele pasiunii erotice sunt amenintate de piperniceala, a putut fi totusi folosit curent si cu intelesul largit de pasiune nestapânita, impreunare trupeasca pur si simplu, in fond, expresia instinctului de perpetuare a speciei, cu care omul se lupta, incercând sa-l disciplineze cu mai mult sau mai putin succes.
Filonul erotic poate fi lesne detectat si in definitia succinta din DEX, din care extrag câteva acceptii si expresii idiomatice, in genere pastratoare de sensuri vechi. Putem percepe, bunaoara, un accent de vehementa, de nestapânire, in acceptia: „a izbucni (cu referire la actiunile si manifestarile oamenilor)“, precum si in toate acceptiile de la sensul 4: „Tranz. A indemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a imboldi. A intarâta, a atâta, a inversuna“. Mai mult, urme crestine se pastreaza, neindoielnic, in expresiile „a porni cu dreptul“ si „a porni cu stângul“ , folosite pentru a consemna izbânda sau, dimpotriva, esecul. Dar, mai cu seama si in chip hotarâtor, in expresia populara „a porni grea“ = a ramâne insarcinata.
Conotatiile erotice sunt consemnate din belsug si in DLR, de la poezia populara pâna la autorii contemporani, cum se poate vedea din urmatoarea selectie:
– „Mi-e neicutu-n porneala“;
– „Da-i bani de cheltuiala/si trasura de porneala“;
– „Supuind pornealele trupului subt ascultarea sufletului“ (Dosoftei);
– „Supuindu-ma pohtelor lor si pornealelor celor dobitocesti“ (Varlaam si Ioasaf);
– „Si s-a pornit iubita/si s-a pierdut in zare“ (Bacovia);
– „Baba Cloanta se porneste/ fara grija de pacat“ (Alecsandri).
Apoi expresiile: „ a o porni razna“ si „a porni nunta“ (care ar putea sa fie la originea slavonului porinonti, presupusul prototip pentru „ a porni“, si nu invers), ca de exemplu: „Foarte tânar fiind inca/pornind nunta s-a-nsurat“ (Pann) si „Sa iertati, boieri, ca nunta/s-o pornim si noi alaturi“ (Eminescu).
In sfârsit, expresia care figureaza si in DEX, cea mai concludenta pentru originea cuvântului, din care razbate puternic instinctul de perpetuare, in savârsirea si consecintele sale : „a porni grea“, pentru care DLR-ul ne ofera si varianta ( invechita) „a porni intr-adaos“ = a ramâne insarcinata, cu urmatoarele exemple:
– „Dupa a caruia tare fagaduinta, au pornit grea de dânsul“ (Sincai)
– „Fragi si capsune pentru cineva care pornise intr-adaos“ (Creanga)
– „Dupa câtva timp bagara de seama, atât imparateasa, cat si bucatareasa, ca au pornit grele“ (Reteganu)
Alaturi de „porneala“, substantivul „pornire“ (in fond, infinitivul lung al verbului) are si el conotatii de aprindere a simturilor sau de imbold spre pacat, ceea ce face sa se vorbeasca frecvent despre „pornirea vicleanului“ sau sa se creada in popor ca orice pornire vine de la diavol. De aceea, bunaoara, „se aprinde tamâie, caci de tamâie fuge dracul pornitor al furtunii“(Pamfile) sau:
– „Mândro, mândruleasa mea,/unde ti-i pornirea ta?/Spusu-ti-am, bade, odata,/ ca ma duc sara la balta“;
– „Cucul zice de pornire,/turturica de jelire“ (Alecsandri);
– „L-au mai intarit in rugaciunea lui de a infrâna acum deodata pornirea simtamintelor“ (Asachi);
– „Far’de lege-i da porniri/a lucra neomeniri“ (I.Vacarescu);
– „Un fel de pornire furioasa si nesocotita il facu sa caute pretutindeni victime ale placerilor sale“ (Filimon);
– „Se sfia sa-si marturiseasca pornirea, socotindu-se cam prea in vârsta pentru ea“ (Bratescu-Voinesti);
– „Raspunse imbratisarii lui c-o pornire salbatica“ (Sadoveanu).
Cu etimologie necunoscuta, de asta data, figureaza in DEX verbul „a zgândari“, cu varianta „a zgândara“, pentru care propun prototipul latin scadalizo,are din perioada crestina (dupa Gutu): V.tr. A scandaliza, cu sbst. scandalum,i 1. piatra de poticnire 2. (fig.) cadere in pacat, pacatuire (la Tertulian).
Probabil ca scandalizo s-a format in perioada latinei crestine din scando (a se urca, a ajunge la) si lis,tis (litigiu, disputa).
In Sfânta Scriptura, verbul scandalizo (din care provine a zgândari) e folosit destul de frecvent in confruntarea dintre vechea si noua morala, având de cele mai multe ori, in româna, echivalentul „a (se) sminti“, dar (atentie!) nu lipseste nici traducerea „a scandaliza“, iar prezenta acestui cultism ne dovedeste ca traducatorul a avut la indemâna si un text in latina.
Sa vedem neintârziat acest exemplu, din „Matei“, 15, 10-12 : „Si chemând la Sine multimile, le-a zis: Ascultati si intelegeti: Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Stii ca fariseii, auzind acest cuvânt, s-au scandalizat (scandalizati sunt)?“
Tot in „Matei“ se ajunge in repetate rânduri la litigiu, piedica sau poticnire (scandalum), in Cap. 16, 17 si 18. Iata câteva pasaje care, prin dificultatea intelegerii lor de catre ucenici, provoaca scandal sau sminteala:
Cap.16 („Cea dintâi vestire a patimilor“), 23: „Iar El, intorcându-Se, a zis lui Petru: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala Imi esti (scandalum est mihi); ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor“.
Cap.17 („A doua vestire a patimilor“), 26: „Dar ca sa nu-i smintim pe ei (non scandalizemus eos), mergând la mare, arunca undita etc.“ Se poate presupune ca, acolo unde astazi ni s-a transmis echivalentul „a sminti“, cândva, intr-o faza veche a limbii, neconsemnata in versiunea acestui pasaj, echivalentul era „a zgândara“, consemnat in schimb de limba curenta. Pasajul de mai sus suna atunci, cum si astazi poate suna firesc: „Dar ca sa nu-i zgândarim pe ei etc.“
Cap.18 („Cine este mai mare in imparatia cerurilor“), 6: „Iar cine va sminti (scandalizaverit) pe unul dintr’acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si atârne de gât o piatra de moara si sa fie aruncat in adâncul marii“.
Un ecou al acestui pasaj (Parvulorum humilitas) despre sminteala pruncilor curati la suflet aflam in câteva exemple inregistrate in DLR: „Si cei mai avani incep sa zgândareasca pe cei mai slabi de fire“ (SEZ. VIII, 119); sau in expresia „Nu zgândari focul de sub cenusa“ cu sensul de „a nu da prilej raului sa se ivreasca“; sau in proverbul (din colectia Zanne) „Focul ce nu te supara nicicum sa-l zgândari“; sau in folclor: „Insa Daian ce facea?/ pe Hârgot mi-l zgândarea,/cu nevasta mi-l lega“.
Pentru sensul ‘a freca, a zadari o rana, o buba etc.’, DLR da urmatorul exemplu: „Mai vrei inca sa zgândaresti rana pe care a facut-o constiinta dumitale in inima singurului meu copil?“(I. Negruzzi), in care de asemenea putem recunoaste un ecou departat al pasajului biblic citat mai inainte, referitor la pruncii smeriti, amenintati de sminteala (18,6), precum si al altui pasaj, tot din „Matei“, 18,8: „Si daca ochiul tau te sminteste (scandalizat te), scoate-l si arunca-l de la tine etc.“
In sfârsit, in „Psalmul 139“, intâlnim un pasaj cu ecou cert pentru sensul ‘piedica, poticnire’, cu toata concretetea contactului direct si dur ce ne trimite la zgândarirea unei rani: „Pusu-mi-au cei mândri cursa mie si funii; curse au intins picioarelor mele; pe carare mi-au pus pietre de poticneala (iuxta iter scandalum posuerunt mihi).“