Mariana Kahane în dialog cu Alexandru Mica
Pe parcursul relatiei mele de colaborare cu profesorul Harry Brauner, care a durat o lunga perioada de timp, am cunoscut, prin intermediul acestuia, multe personalitati marcante din domeniul artei, culturii si, nu în ultimul rând, din acela al cercetarii folclorice. Fie în cadrul unor întrevederi ale profesorului cu acestea, la care ma invita si pe mine sa particip, fie în întâlniri directe pe care mi le intermedia domnia sa. Una dintre aceste întrevederi de referinta a fost aceea cu o distinsa cercetatoare în folclorul muzical de la Institutul de Cercetari Etnologice si Dialectologice „Constantin Brailoiu“ al Academiei Române din Bucuresti, Mariana Kahane.
Pe doamna Kahane aveam s-o cunosc ulterior mult mai bine în perioada în care mi s-a permis sa investighez problema fantasticului în creatia folclorica baladesca din Câmpia Dunarii. Am cercetat culegerile de folclor poetic efectuate de catre specialistii Institutului în zonele traditionale din partea de Sud a României si nu numai în vederea pregatirii tezei mele de doctorat. Aceasta trata imaginea fantasticului romantic în literaturile europene sau de peste Ocean la N.V. Gogol, ETA Hoffmann, E.A. Poe si Charles Dickens.
Acestea fiind spuse, m-am înfatisat într-una din zilele de vara ale anului 1977 la Institutul de Folclor, unde m-a întâmpinat radios distinsa doamna folclorist. În treacat fie zis, am petrecut aproape patru ani de investigare a melosului nostru national.
Alexandru Mica: Stimata doamna Mariana Kahane, as dori sa va multumesc pentru faptul ca ati acceptat sa purtam acest dialog despre anii în care v-ati aflat alaturi de profesorul Harry Brauner în calitatea acestuia de director al Institutului de Folclor din România.
Mariana Kahane: Draga domnule Mica, stiu de la Harry, de altfel dumneata esti un obisnuit al nostru, în Institut, unde ai fost primit cu atâta entuziasm de tot colectivul de cercetatori, în frunte cu directorul nostru stiintific, domnul Alexandru I. Amzulescu. Stiu cât de mult te pretuieste profesorul Brauner care mi-a vorbit în repetate rânduri de pasiunea dumitale pentru cântecul popular, nu numai din pozitia cercetatorului, dar, în special, în calitate de interpret vocal al cântecelor de dragoste si al baladelor din Lunca Dunarii. Asa încât îmi face o mare placere sa rememorez câteva gânduri despre anii în care m-am aflat alaturi de colegii mei în preajma acestui mare folclorist si om inegalabil care ne-a pastorit o buna bucata de vreme, trasându-ne drumul de urmat într-o activitate noua – culegerea, cercetarea si valorificarea tezaurului folcloric poetico-muzical national –, pe linia savantului Constantin Brailoiu, magistrul folcloristicii muzicale românesti.
A.M.: Ce reprezinta, în perspectiva trecutului, dar si a prezentului, personalitatea lui Harry Brauner?
M.K.: Harry este, în primul rând, omul care a înfiintat Institutul de Folclor din România si primul director al acestuia. Pentru întâia oara, pe lânga folclorul muzical se studia, conform unei programe prestabilite, folclorul literar si coregrafia dansurilor populare. Sectia muzicala a Arhivei Societatii Compozitorilor Români a luat o mare amploare în cadrul institutului nou înfiintat. Harry Brauner m-a convins înca de la început ca este un specialist competent, entuziast si cu un rol de influentare determinant, cu o larga perspectiva asupra întregii activitati. Harry stia, de pilda, sa îmbine spiritul teoretic cu cel practic si cu initiativa.
A.M.: V-ati numarat printre studentele preferate de profesor în cadrul sectiei de folclor de la conservatorul bucurestean.
M.K.: Da, într-adevar, l-am avut profesor de folclor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucuresti pe încântatorul Harry. Era un dascal erudit si datorita lui, pentru prima data, folcloristii muzicali au devenit membri ai Uniunii Compozitorilor din România doar prin simpla lor calitate de folcloristi. S-a luptat mult pentru impunerea si recunoasterea oficiala a acestui statut. De altfel, Harry Brauner a jucat un rol important si în înfiintarea Uniunii Compozitorilor, Cercetatorilor si Muzicologilor din tara noastra.
A.M.: Cum era perceput profesorul Brauner în relatiile interumane cu mai tinerii colaboratori?
M.K.: Harry a fost iubit si pretuit de catre toti colaboratorii. La el competenta se unea cu un har, cu o mare pricepere în a destepta talentul si entuziasmul oamenilor. Iubitor fata de cei din jurul sau, bun la suflet, întotdeauna apropiat de ei, întelegându-le si problemele de viata personala, pe unii chiar ajutându-i financiar atunci când i-au solicitat sprijinul. A stimulat si a respectat munca si contributia acestora, fara sa fie lipsit, însa, de spirit critic. Datorita lui, de exemplu, folcloristii au fost încadrati cu grade universitare, de asistent, lector sau conferentiar. Înfiintând Institutul în anul 1948, Brauner s-a preocupat de continuarea cercetarii, de diversificarea specializarilor profesionale a colectivului de colaboratori, formând o institutie noua, cu cadre noi, as putea spune, fara sa gresesc, de model european. El a organizat, de pilda, cursuri de formare a tinerelor cadre tinute de specialisti din generatia lui si de el însusi. Constantin Brailoiu predase cu ceva timp în urma un curs de folclor la Conservator pe care, la un moment dat, l-a abandonat. Harry a reînfiintat cursul. Generatia noastra n-a avut norocul sa urmeze un asemenea curs. Noi am facut, însa, în Institut cursuri de fonetica, dialectologie, transcriere, teoria cercetarii de teren, sociologie a folclorului dupa principiile savantului Dimitrie Gusti etc.
A.M.: Ce proiecte a initiat profesorul Brauner în privinta cercetarilor de teren, în care, dupa cum se stie, era un adevarat as?
M.K.: În calitate de director, profesorul Brauner a stabilit un plan de activitate pe termen scurt, mediu si nedeterminat. El preconiza intensificarea cercetarilor de teren si integrarea stiintifica a materialelor culese în Arhiva, stabilirea de legaturi strânse cu miscarea artistica de amatori, îndrumarea acestei miscari. Astfel, cercetatorii Institutului au luat parte la juriile de concurs cu formatiile de amatori, au acordat asistenta de specialitate la organizarea de spectacole populare, ajutând echipele si solistii în promovarea si valorificarea unor creatii reprezentative din folclorul nostru. Harry se ocupa direct de toate acestea. Dintre noi, unii se ocupau de solisti, altii de formatii, iar o alta parte raspundea de practica folclorica, cum era cazul Celei Tanasescu sau al lui Mircea Buciu. Multe actiuni initiate de Brauner au continuat si dupa ce el nu a mai fost în mijlocul nostru.
A.M.: Cum se aplica, la nivel stiintific, în practica, planul de activitate al Institutului, asa cum îl concepuse directorul sau?
M.K.: Acest plan urmarea folclorul în tendintele sale naturale de manifestare, tendinte privite si întelese de catre Brauner cu supletea gândirii omului inteligent, cultivat, dublat de rigoarea si spiritul de raspundere al specialistului constient de menirea sa, format la scoala de autoritate profesionala si stiintifica a lui Brailoiu, care a meditat asupra domeniului folcloric cum putini au reusit s-o faca.
A.M.: În ce mod erau atrasi si alti specialisti din domenii înrudite cu folclorul la aceste activitati?
M.K.: Adesea erau invitati la Institut specialisti din domenii înrudite cu folclorul: etnomuzicologi, etnografi, literati care organizau, conform proiectelor stabilite, convorbiri de lucru cu noi toti cei de la baza. Era si aceasta înca un fel de scoala pe care noul director o promova cu entuziasm. Brauner i-a apropiat pe compozitori de creatia folclorica, organizând culegeri de folclor pe teren în mod special pentru ei. Era înca o noua directie pe care profesorul încerca sa o impuna ca o realitate profesionala curenta, nu numai în cadrul institutiei noastre, ci si la nivel national.
A.M.: V-as ruga sa precizati împrejurarile în care l-ati cunoscut pe profesorul Harry Brauner.
M.K.: Îmi amintesc cu emotie prima mea întâlnire cu profesorul Harry Brauner. L-am cunoscut cu câtiva ani înainte de venirea mea la Institut. Eram studenta la Conservator. Harry tinea conferinte de istorie a muzicii si instrumente populare. Cursurile lui m-au fascinat pur si simplu, motiv pentru care am ramas definitiv atasata de folclor. Într-una din zile a stat de vorba cu Paula Carp, fosta mea profesoara de muzica în liceu. Chemata de Paula Carp, am venit, la scurt timp, în Institut. Trebuie sa va spun ca, ciudat, folclorul nu prea ma interesa si, de fapt, nici nu-mi placea. Este adevarat ca auzisem ceva folclor pe la radio sau prin restaurante, dar trebuie sa recunosc sincer ca mare lucru nu stiam. I-am spus toate astea directorului, care m-a ascultat cu luare aminte si care, îmi loc sa-mi spuna la revedere sau, si mai potrivit, puteti pleca, mi-a spus cu întelegerea unui bun psiholog: „Nu-i nimic, ramâi o luna sau doua pentru a veni în contact cu folclorul autentic, cu traditiile, o sa-i cunosti si pe informatorii care vin pe aici, apoi pleci…“ În acest interval, pe nesimtite, m-am contaminat de tot ce vedeam si auzeam si am ramas si azi în Institut. Am început activitatea chiar de la venirea mea la noul loc de munca, pe la începutul lunii octombrie 1948. Am lucrat împreuna cu colega mea Zeli Suliteanu. Într-una din zile am încercat sa facem împreuna o transcriere. Desi eram buna la dictare, m-am poticnit la ritm. Lucram dupa cilindri. Cei care erau în camera cu noi îsi cam pierdusera rabdarea si ne-au apostrofat: „Fetelor, va sfatuiesc sa aveti urechile bine desfundate, ca cilindrii sunt de ceara si se uzeaza!“. I-am spus lui Harry, m-a încurajat. Între timp, trece pe la noi prin birou si Paula Carp care ne întreaba: „Ce-ati lucrat, ce-ati transcris?“. Nu stiam practic ce reprezenta materialul de care ne ocupaseram eu si cu Zeli. „N-ati avut fisa?“, ne întreaba iar. „N-am avut“, am raspuns eu. Dupa care profesoara ne-a tinut o lectie pe care nici azi n-am uitat-o despre structura versului popular si melodie.
A.M.: Ce s-a întâmplat dupa aceea?
M.K.: La urmatoarea transcriere am reusit. Harry s-a bucurat. Ce sa-ti mai povestesc? Prima lectie de culegere ne-a dat-o tot Harry. Ne-a chemat într-o sala arhiplina unde asistenta îl urmarea într-o liniste deplina. La sfârsit, Lucilia Stanculeanu s-a ridicat si, într-o explozie de entuziasm, i-a multumit profesorului. Lectiile lui, ca si cursurile de la Conservator, erau întotdeauna o încântare. Profesorul Brauner obisnuia sa comunice un continut de idei substantial, filtrat de fiecare data prin participarea lui emotionala. Deseori ne demonstra pe viu datele teoretice, aducându-ne informatori la clasa. De la el am învatat sa am respect pentru folclorul autentic, pentru purtatorii acestor valori, pentru calitatea profesorului de discernere si cunoastere a valorilor. Îmi amintesc de un moment hazliu când Harry a întrebat-o pe Lucilia cum îi place cutare curs, la care ea i-a raspuns ca pentru a-i placea, ar trebui ca respectivul curs sa fie ca acela tinut de el… Profesorul, desigur, s-a amuzat copios.
A.M.: Înteleg ca fata de dumneavoastra personal si fata de doamna Stanculeanu profesorul Brauner nutrea o anumita simpatie ca de la profesor la student.
M.K.: Nu era o exceptie cu noi. Harry era un om foarte bun la suflet. Ajuta multa lume. Îmi aduc aminte ca el a adus-o pe Emilia Comisel din provincie, de la Ploiesti la Bucuresti, încadrând-o la Conservator, la catedra de folclor pe care o conducea. Sau ca în prima zi la Institut, unul dintre colegi, Gheorghe Ciobanu, patise un mare necaz: îi arsese casa. Ei bine, Harry l-a ajutat sa iasa din acest greu impas, oferindu-i o suma importanta de bani. Numele profesorului era bine cunoscut în lumea intelectualilor si, desigur, a folcloristilor, fiind stimat si iubit de foarte multi oameni. Îmi amintesc prelegerile tinute de el la postul national de radio despre folclor intitulate „Geografia muzicala a României“, care produsesera o vie impresie publicului ascultator prin tinuta lor deosebita. Nu mai vorbesc de seria de prelegeri dedicate instrumentelor muzicale traditionale românesti care au constituit mai târziu o sursa de „inspiratie“ pentru altii. De pilda, îmi vine în minte o documentata monografie a cobzei întocmita de Harry care s-a „pierdut“ la un moment dat si care a devenit evident o sursa de informare pentru altii. O seama de alte articole cu profil stiintific sau de popularizare a fenomenului folcloric au reaparut, în forme usor schimbate, dupa ce se „pierdusera“ si ele tot asa de subit. Ce pot sa mai spun despre Harry Brauner este ca el a avut un rol fundamental în organizarea activitatii de folclor, pe linia celor trasate de el mergându-se mult timp, dupa ce nu mai era în Institut.
A.M.: Doamna Kahane, cum ati primit vestea neasteptata a arestarii profesorului Harry Brauner, pur si simplu peste noapte?
M.K.: A fost ca un traznet. Vestea ne-a cutremurat sufletele si multa vreme dupa aceea am trait cu o spaima sora cu moartea la gândul ca si noua, celor mai apropiati de el, ni s-ar putea întâmpla ceva rau. Am trait un sentiment de nesiguranta si de precaritate a securitatii personale în acele vremuri de cumplita restriste, când oameni inofensivi erau extrasi în mod brutal din mediile lor sociale si profesionale pentru vini închipuite, imaginate de politia politica a timpului, fiind mutilati sufleteste pentru întreaga viata. Harry Brauner a fost pentru mine si generatia mea de folcloristi un adevarat balsam, un model uman si profesional.
A.M.: Va multumesc, stimata doamna Mariana Kahane, pentru timpul acordat acestei rememorari de suflet în care ati evocat pentru eternitate figura acestui adevarat profet al folclorului românesc care, prin munca si ideile sale, a înnobilat mintile unor generatii întregi de iubitori ai tezaurului de traditii mostenite din batrâni. n