Avem un patrimoniu Cum sa il facem tandari? (I)

Unul dintre cele mai bune bancuri politice ever spune ca un deviationist este acela care merge drept, atunci când partidul sau merge în zig-zag. Cei de vârsta mea si mai batrâni decât mine, precum si istoricii, indiferent de vârsta, stiu ce însemna acum 60 de ani sa fii deviationist: trei „metri“ de canal (adica trei ani de munca la Canal) sau arest fara condamnare pentru câtiva ani; în cel mai rau caz, puteai încasa si vreo cinci ani la Aiud, dupa cum era contextul. Asa încât nu am sa încerc sa explic de ce eu, ca intelectual liberal (stiu ca multi vor face grimase la termenul intelectual, iar altii vor zâmbi sarcastic la cel de liberal) ma simt un fel de deviationist fata de amicii mei liberali, pentru ca nu prea înteleg ce e cu descentralizarea asta, la modul general. O fi buna, nu zic nu, poate pentru industria grea, agricultura usoara si serviciile medii, dar pe mine ma doare ce se întâmpla cu patrimoniul din România. Si, din aceasta perspectiva – recunosc, egoista – asa cum suna minunatul principiu al descentralizarii, pus în practica, el nu poate aduce nimic bun pentru mostenirea primita si pe care ar trebui sa o lasam urmasilor!
Ar trebui mai întâi sa remarc faptul ca, din motive strict „de fatada, domnul viceprim-ministru Dragnea nu prea insista asupra termenului de regionalizare, pentru ca nu da prea bine la electorat. În schimb, se bucura de mare popularitate cel de descentralizare, care apare, între altele, si în Constitutie si care e mai degraba înteles si de tata Marioara. Asadar, Guvernul îsi asuma raspunderea pe un proiect de lege privind stabilirea unor masuri de descentralizare a unor competente exercitate de unele ministere si organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si a unor masuri de reforma privind administratia publica. Ma rog, frumos titlu! Trec peste impresia mea generala ca toata aceasta lege va duce la o re-feudalizare demna de Transilvania pre-iozefina. Trec peste faptul ca pâna si nea Ceausescu s-a vrut, mai degraba, împarat peste o Românie saraca, decât guvernator peste o România normala (pentru noi). Realitatea de azi împrastie ceata oricarei imaginatii. Nu Comisia Europeana (asa cum vor sa ne faca sa credem nebunii de pe lânga Vadim) ne impune asa ceva! Nu Evropa sta, vorba lui  Farfuridi, „cu ochii atintiti asupra noastra. Noi avem o raspundere fata de propria noastra natiune. Asa încât, va rog sa îmi dati voie ca, în acest caz, sa fiu alaturi de Catavencu: „În zadar, veniti cu gogorite, cu inventiuni antipatriotice, cu Europa, ca sa amagiti opinia publica….“ Cu alte cuvinte, Europa zice ca e buna regionalizarea, dar nu zice si sa ne distrugem patrimoniul cu aceeasi ocazie.
Concret, problema pentru cultura ar fi trecerea directiilor judetene pentru cultura, care sunt servicii deconcentrate ale Ministerului Culturii, la consiliile judetene. Pai, daca sunt… ale ministerului, de ce sa le trecem la judete?? Astazi, aceste servicii, oricum vaduvite de personal specializat, sunt singurele instrumente pe care le mai are ministerul în încercarea de a monitoriza starea patrimoniului cultural national din România. Da, stiu, veti spune ca si consiliile judetene gem de români verzi, dornici sa conserve patrimoniul cultural al tarisoarei. Numai ca am sa va rog sa va imaginati momentul în care specialistii din aceste directii judetene se vor duce la sefii lor directi din consilii si le vor atrage atentia cum nu respecta tocmai ei legislatia de patrimoniu. Da, sigur, cei care vor avea asemenea îndrazneli îsi vor cam pierde posturile. Asta e. De asta sunt functionari publici, ca sa îndure tot felul de mizerii, nu?!
Nici pâna acum vreo o lege nu interzicea vreunui consiliu judetean sa îsi constituie o directie care sa se îngrijeasca de patrimoniul cultural. Numai ca aceasta nu avea vreo raspundere în fata ministerului si nici a prefectului – asa cum este cazul actualelor directii pentru cultura, ci doar în fata autoritatilor locale.
Mai întâi, as vrea sa lamuresc diferenta între doi termeni: deconcentrare si descentralizare. Directiile pentru cultura ale ministerului sunt servicii deconcentrate, în sensul ca fac parte din minister, dar au sediul în afara Capitalei, unde este sediul autoritatii publice centrale. Institutiile descentralizate sunt cele care sunt subordonate altor autoritati decât celor guvernamentale, indiferent unde le este sediul. Cu alte cuvinte, Muzeul National Peles este o institutie centralizata, pentru ca se afla în directa subordine a Ministerului, în vreme ce Muzeul Municipiului Bucuresti este o institutie descentralizata, pentru ca se afla în subordinea unei autoritati locale; directia judeteana pentru cultura Prahova, în schimb, nu este descentralizata, ci doar deconcentrata, pentru ca face parte din minister, dar îsi are sediul în judetul Prahova si se afla, în plus, si sub autoritatea prefectului care, în calitate de reprezentant personal al premierului în teritoriu este si seful tuturor serviciilor deconcentrate (pentru ca fiecare minister are câte unul).
Am citit recent declaratia unui deputat care a fost ministrul Culturii în 2009 si care, dupa cum se vede treaba, nici acum nu a înteles ce ar fi trebuit sa faca în postul pe care l-a detinut. Spunea acesta ca directiile astea pentru cultura nu erau bune de nimic, întâi de toate pentru ca erau slab dotate ca personal si logistica si, în al doilea rând, pentru ca el primea informatii mai bune de la S.R.I. decât de la directiile judetene. As face observatia, mai întâi, ca reprosul privind slaba dotare a directiilor cu personal si logistica ar fi trebuit ca domnul fost ministru sa si-l faca siesi. Asta era una dintre raspunderile lui: sa se îngrijeasca de dotarea institutiilor din subordine. În al doilea rând, pentru ca si eu am primit informari din partea S.R.I., în timpul în care am lucrat în conducerea ministerului, în 2005–2009, stiu ce se scria acolo. Întâi de toate, circa 20% din informatii nu erau reale; erau simple zvonuri, pe care le auzeam si eu, înainte sa le primesc, oficial, de la S.R.I., si care nu se sustineau nicicum. Celelalte informatii erau într-adevar reale, dar erau lucruri pe care le stiam deja, pentru ca fusesem informat despre ele din vreme, exact de catre directiile pentru cultura judetene sau le aflasem din presa. Ceea ce domnul Paleologu nu a aflat nici acum este ca S.R.I. nu are specialisti în domeniul patrimoniului cultural, care sa faca propriile lor investigatii, ci doar niste absolventi ai unor facultati de specialitate (câtiva dintre fostii mei colegi de facultate au ajuns sa lucreze acolo), care primesc informatii de la agentii infiltrati în diverse institutii, le centralizeaza si le transmit mai departe celor abilitati sa ia decizii. Cu alte cuvinte, daca ministrul în cauza ar fi stiut sa colaboreze cu directiile pentru cultura judetene (ma îndoiesc, de exemplu, ca a ajuns sa îi cunoasca pe toti cei numiti directori în timpul propriului sau mandat, chiar daca a fost pentru prima oara dupa 1989 când candidatii trebuiau sa vina si cu o recomandare de la partid pentru a ocupa postul), ar fi fost mult mai bine informat despre ce este vorba si mult mai din vreme cu privire la situatia patrimoniului despre care ar fi trebuit sa aiba grija…
Nu îmi place sa joc rolul Casandrei – mai ales ca precis se va gasi o Clitemnestra dornica sa ma omoare – dar nu am încotro. Unele adevaruri trebuie spuse, astfel încât ma vad nevoit sa continui subiectul si saptamâna viitoare.