Anul electoral 1992 reprezinta un moment decisiv în cadrul istoriei complicate a postcomunistmului românesc. Rezultatele alegerilor legislative si prezidentiale s-au dovedit a fi fatale în ceea ce priveste conturarea viitorului politic al tarii, precum si în stabilirea traiectoriei socio-economice pe care România avea sa o experimenteze în anii ’90 si în prima parte a anilor 2000. Pentru ca se împlinesc douazeci de ani de la primele alegeri constitutionale din România postcomunista (a se exclude scrutinul din 20 mai 1990), consider ca o punere în oglinda a momentului 1992 cu actualele alegeri din 9 decembrie este unul cât se poate de corect si de lucid. În esenta, nimic nu s-a schimbat iar acest lucru se va vedea foarte clar pe perioada campaniei electorale. Totusi, totul tine de cultura, nu de periodicitate.
Contextul politic în care s-au desfasurat alegerile generale din 27 septembrie 1992 era unul cât se poate de dificil pentru România, atât pe plan intern, cât si pe plan extern. România postcomunista cunoscuse, pâna în anul 1992, o evolutie politica haotica, dublata de omniprezenta grevelor si a violentei stradale, fapt pentru care tara noastra a ramas izolata de politica internationala timp de trei ani. În aceasta perioada, investitiile straine au fost diminuate puternic, iar somajul si inflatia au atins cote alarmante, sporind saracia generala a populatiei. În paralel, începe sa se constituie o noua clasa oligarhica în România, clasa care va controla pentru multa vreme modul în care se va naste capitalismul românesc.
Cu toate acestea, constituirea Conventiei Democrate Române (C.D.R.), în noiembrie 1991, avea sa resusciteze interesul cetatenilor pentru reforma politica si economica. Alternanta la guvernare va avea loc abia în urma rezultatelor scrutinului din 1996, dar alegerile din 1992 ne arata ca pluralismul politic începea sa prinda contur din punct de vedere electoral.
Aceste alegeri au fost precedate de un numar impresionant de pamflete si satire politice, publicate în cele mai multe dintre revistele aparute dupa decembrie 1989. Una din cele mai abundente, din acest punct de vedere, a fost relansatul „Moftul Român“, o revista umoristica înfiintata de I.L. Caragiale în anul 1893. Am gasit o colectie impresionanta de poeme politice sau electorale, pe diferite subiecte cum ar fi somajul, ipocrizia politica sau diletantismul democratic al parlamentarilor, iar în urma unei selectii, am preluat urmatoarele texte:
Ultimelor zile
În Parlament, putine file
Au mai ramas în calendar
Si numaratele lui zile
Trec monotone solidar.
Curând vor înflori ciresii
Si tara va pasi la vot.
O febra mistuie alesii
Când sansele si le socot.
Principii, vechi alternative,
Se dau la lada de gunoi.
Veleitatile native
Îmbraca motivatii noi
Unul reneaga, fara jena,
Partidul ce l-a consacrat,
Ca-n viziunea indigena
Nu e destul de democrat!
Si dupa ce-l abandoneaza
Conform cu propriu-i interes,
În altul se-nmatriculeaza
Uitând de cei ce l-au ales.
Partide fara dinti de lapte
Si minimum de-antrenament
Se pomenesc c-au peste noapte
Reprezentanti în Parlament.
Reflex al fostei disidente.
Se poarta-asiduu moda grup.
Mai mici, mai mari, cu insistenta
Se contopesc si iar se rup.
Veniti! Azi totu-i la vînzare
Si-i Parlamentul un bazaar:
Cine ofera-un pret mai mare
Câstiga-un deputat hoinar!
O febra mistuie alesii
Când sansele si le socot.
Curând vor înflori ciresii
Si tara va pasi la vot.
de Georgica Alexandrache, în „Moftul Român“, Nr. 6 (41), Anul III, 1992.
Postelectorala
Înainte de alegeri
Îmi tineau numai prelegeri
Despre „chei“, „trandafirisiti“,
Monarhisti, liber schimbisti,
Despre cai albi si sageti,
Despre cei cu marafeti
Care te plateau vârtos
Ca sa strigi o ora „jos!“
Îti doreai un parlament
Harnici si polivalent
Nu ca ala, predecent,
Slabanog, neconvergent
Altfel spus cam… impotent.
Azi, alesii septembristi
Ne fac, iata, optimisti
Caci au fost votati – pe bune –
Numai crema, cum se spune.
Deci, ales-am deputati
Aferati si încliftati
Cu cravate, papioane,
Pantaloni, camasi, bluzoane
Procurate din import
Cu nebanuit efort.
Multi din ei sunt cu chelie,
Cu mustati, cu tacalie,
Care, tare sau încet,
Fac politica-n bufet.
Unii – în plen – au somn usor,
Altii mai sforaitor
Dupa cum le e putinta
Si-n ce ore e sedinta.
Cu alesii nostri-n frunte
Vom avea boutique-uri multe.
Si sa nu emiti pretentii
De-a mai capata subventii
La parizer, lapte, pâine
Pentru azi si pentru mine
La chiria de la casa,
Si la carne semi-grasa
Ori la alte angarale
Sau reviste culturale;
De somaj, de saracie,
Preturi mari la energie.
Nu te-ngrijora defel
Morala-i de-un singur gen:
Una-i sa fagaduiesti
Alta e sa si-mplinesti!
de I. Tatarus, în „Moftul Român“,
Nr. 12 (47), Anul III, 1992.
Toamna ’92 fi alaturea de noi
În aceasta noua toamna
Experienta ne îndeamna
Sa ne pregatim mai bine
Pentru iarna care vine.
Caci alesii natiunii
Nu ne-asigura carbunii
Nici butelie, nici gaz;
Nici schimbare de macaz
Nici cârnati, nici muschi, nici sunca
Si nici locuri noi de munca.
Ei se scuipa si se spala,
Noi stam cu camara goala.
Patru ani îi doare cotul
Apoi ne cersesc iar votul
Promitându-ne mâncare,
Bogatie, bunastare.
Case noi, masini în rate
Si reviste finantate.
Cel mai sfânt cuvânt ni-l dau
Si noi credem în ce n-au.
De aceea, se-ntelege,
Cum-necum îi vom alege
Si-apoi iar îi doare-n cot
Pân-la urmatorul vot
…Si uite-asa, cum înteleg,
Noi votam, iar ei se-aleg.
Noua ne ramîne gaj
Ajutorul de somaj!
Gospodari precum ne stim
Iata cum îl împartim:
Cumparam un pom, macar
Mare cât un urs polar
Punem pentru sase guri
Un butoi de muraturi
Si mai punem pentru casa
Un butoi de „tamâioasa“.
Si, fiind de ger iar semne,
Cumparam un car de lemne;
Cu vreo zece mii de franci
Luam haine si bocanci
Dam un sac de bani pe cizme
Fara mofturi sau…“moftisme“,
Nu uitam nici datoria
De-a plati lunar chiria.
Ne mai ies apoi în cale
Fel de fel de angarale.
În sfârsit, si cu masura,
Cheltuim pentru cultura.
Cum se vede din partaj
Ajutorul de somaj
Ne procura, cum am zis,
Cam de toate. Dar… în vis.
de I. Tatarus, în „Moftul Român“,
Nr. 9 (44), Anul III, 1992.
Stop
Pentru pâine deputatii
Au luptat din greu, saracii.
Azi se bat ca disperatii
Sa nu piarda… cozonacii.
de I.T. în „Moftul Român“, Nr. 7 (42), Anul III, 1992.