Nicolae Carandino în dialog cu Alexandru Mica
A.M.: Ar fi interesant de stiut ce fel de spectatori veneau s-o asculte pe noua „diva“ a folclorului românesc.
N.C.: Era pentru prima oara când în Bucuresti se producea în fata unui public numeros, de toate vârstele, din partea locului sau din afara tarii, ascultând o muzica fascinanta într-o liniste de catedrala. Pentru ca, atunci când Maria cânta, toti mesenii puneau tacâmurile pe masa, chelnerii stateau în picioare lipiti de pereti si nimeni nu mai scotea o vorba. Se auzeau doar mladierile glasului acestei cântarete neobisnuite. Faima Mariei Tanase au adus-o si numerosi reprezentanti ai vietii intelectuale si artistice din Capitala. Aproape nelipsiti erau aici marele bas Nicolae Folescu, scriitorul Alexandru Hodos, sculptorul Mac Constantinescu, poetul Camil Baltazar, însotiti de Harry Brauner, Sandu Eliad, prozatorul Gheorghe Dinu, dramaturgul Tudor Musatescu si, nu în ultimul rând, romancierul Liviu Rebreanu, scriitorii Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu, Cicerone Theodorescu, Zaharia Stancu. În curând o puteai vedea pe Maria Tanase la Cafe Wilson, Parcul Aro, Luxandra, Luther, Continental sau Prispa-nalta din Piata Obor, localuri de lux care reuneau un public extrem de divers, iubitor si admirator al cântaretei.
A.M.: Maestre Carandino, va mai amintiti câteva din titlurile cântecelor care impresionau auditoriul în înterpretarea Mariei Tanase?
N.C.: Dragul meu, ma pui la grea încercare, dar, având în vedere ca multe dintre acestea au ramas perene în repertoriul vocal interpretativ al cântaretilor nostri de folclor, cred ca pot sa mentionez câteva titluri: „Cine iubeste si lasa“ (un blestem de dragoste cules de Harry în 1929, de la o vaduva, dupa cum spunea el, lelea Hirea din satul Dragus, Fagaras), „Neghinuta draga“ (învatat de la mama ei, originara din acelasi judet Fagaras), „Geaba ma mai duc acasa“, „Marie si Marioara“, „Când o fi la moartea mea“, „M-am jurat de mii de ori“, „Ce-i mai dulce ca alvita“, pe care Maria Tanase le interpretase si în debutul sau radiofonic din februarie 1938. Dar vreau sa-ti spun ca ea s-a mai facut cunoscuta si prin interpretarea unor piese devenite ulterior de larga circulatie, cum au fost „Mi-am pus busuioc în par“, pe versurile lui Nicolae Vladoianu si „Habar n-ai tu“, pe text de Eugen Mirea, ambele compuse de Ion Vasilescu, pe care artista le-a cântat în revista „Constelatia Alhambrei”.
A.M.: Cum a fost cu turneul de la Paris si New York?
N.C.: Maria Tanase, alaturi de alti artisti români, printre care Constantin Brâncusi, a reprezentat România la Expozitia Mondiala de la Paris din anul 1938. Succesul interpretei a fost enorm. Brâncusi s-a îndragostit subit de ea, dar iubirea lor nu a fost de lunga durata. Celebrului sculptor i s-au alaturat tânarul Sergiu Celibidache, dar si un american supranumit Regele Aluminiului, cu care planuise sa se casatoreasca – plan care a esuat, însa –, un anume Maurice Negre, corespondent la Bucuresti al Agentiei Havas si altii. La Hanul Ancutei, Maria Tanase, acompaniata de celebrul violonist Grigoras Dinicu, a impresionat un juriu de elita compus din dirijorul George Georgescu, compozitorul Mihai Jora, arhitectii Gheorghe Cantacuzino si Octav Doicescu, precum si etnomuzicologul Constantin Brailoiu, care a desemnat-o sa reprezinte cântecul nostru popular pe continentul american, la Expozitia internationala de la New York din 1939. Aici, ce sa vezi, Maria Tanase, acompaniata de doi asi ai folclorului nostru, Fanica Luca si Grigoras Dinicu, a cântat si în fata unor ilustre personalitati politice si artistice ale timpului, ca fostul presedinte american Hoover, presedintele în exercitiu al SUA, Franklin Roosevelt, scriitorul André Gide, violonistul Yehudi Menuhin, elev a lui George Enescu, Constantin Brâncusi, Jascha Heifetz, George Enescu, academicianul Dimitrie Gusti.
A.M.: În anul 1940, odata cu venirea regimului legionar Garda de Fier la conducerea politica a tarii, sub pretextul absurd ca Maria Tanase ar fi distorsionat folclorul românesc, i-au fost distruse toate discurile cu înregistrari, i-au fost sparte si matritele de la Casa de discuri Columbia. Mai mult, a fost interzisa o perioada. Ce se întâmplase, de fapt?
N.C.: În acel an fatidic 1940, Miscarea Legionara, cooptata la guvernare, a interzis muzica de petreceri, muzica populara, difuzarea ei în public, pe terase, gradini etc. Într-adevar, noul regim decretase doliu national, „Regimul Pompelor Funebre”, când legionarii zelosi se dedasera la asemenea atacuri mârsave de anihilare a unei artiste. Pe lânga pretextul ca Maria Tanase ar fi stricat folclorul românesc, erau si altele doua mai grave. Unul se referea la faptul ca în cercul sau de prieteni artista avea o serie de intelectuali evrei, fapt real, dar repudiat de miscarea antisemita legionara. Al doilea motiv ar fi fost acela ca fondurile obtinute din încasarile de la concertele cântaretei de la Paris, în loc sa fie transferate organizatiei de sprijin a dictatorului Franco din Spania, au fost preluate de catre o alta organizatie adversa. Aceasta alimenta activitatea subversiva a NKVD care urmarea instaurarea comunismului în România. Maria Tanase însa nu a avut nicio legatura cu acest transfer de fonduri. În fine, un alt pretext al represaliilor declansate împotriva artistei l-a constituit si faptul ca aceasta aparuse goala pe coperta unui tabloid jucând sah (Maria Tanase obisnuia sa apara în astfel de ipostaze la partidele de sah, de care era pasionata). Interpreta intrase în vizorul legionarilor si pentru simpatiile sale comuniste: Sandu Eliad conducea Asociatia „Amicii URSS“, Harry Brauner facea parte din anturajul lui Lucretiu Patrascanu iar Titus Cristureanu era un prieten apropiat al generalului Emil Bodnaras. Regimul legionar se declarase împotriva pornografiei si a altor manifestari de acest gen.
A.M.: Si totusi, norocul i-a surâs din nou interpretei, aceasta fiind „reactivata” si devenind din nou o prezenta artistica dinamica în tara, dar si în strainatate. Este invitata sa cânte la Ankara si Istanbul, la deschiderea Teatrului Taksîm, în acompaniamentul aceleiasi orchestre conduse de Grigoras Dinicu, prilej cu care i se decerneaza titlul de cetatean de onoare al Turciei, presedintele acestei tari propunându-i sa ramâna ca angajata la radio si cercetator la Institutul Turc de Etnologie si Folclor, cu o remuneratie demna de invidiat. Ea, însa, refuza. Revenind în tara, participa la mai multe spectacole organizate pentru soldatii raniti pe front, alaturi de George Enescu, George Vraca si Constantin Tanase.
N.C.: Dragul meu, revenind la pasiunea lui Harry de a-si informa interlocutorii cu privire la semnificatia majora a introspectiei folclorice în planul culturii noastre populare, trebuie sa-ti spun ca putin mai târziu, dupa întâlnirea noastra, prietenul Harry a facut aceeasi operatie de initiere pe care o facuse cu mine, de data aceasta cu Maria Tanase. Însa cu un alt rezultat… ea avea voce. Iar Harry Brauner i-a dat glas românesc.
A.M.: Ce stiati pe atunci despre modul în care se efectuau culegeri de folclor pe teren de catre echipele de folcloristi conduse de Constantin Brailoiu, de Harry Brauner si de multi altii?
N.C.: Pasionat de folclorul românesc altfel decat din carti de specialitate sau din politica, Harry cutreiera munti, trecea ape curgatoare ca sa poposeasca lânga cine stie ce batrâni care mai pastrau stravechile amintiri ale durerii sau ale bucuriei locale. Altii faceau din patriotism profesie. Harry Brauner si-a facut profesia cu patriotism… Cântecul Mariei Tanase este ceva care trece dincolo de cântecul popular obisnuit. Maria Tanase „a refuzat citirea liniara a partiturii si imitarea vocilor anonime, propunând, în schimb, o interpretare care sa nu semene cu alta“, sublinia etnomuzicologul Mihai Pop. Maria Tanase ramâne o personalitate inconfundabila care si-a creat un stul propriu de interpretare, inegalabil, cu o mare capacitate de a rezista în timp, definind spiritul unui întreg popor.
A.M.: Va multumesc, stimate maestre, pentru aceste cuvinte de suflet pe care mi le-ati împartasit în amintirea prieteniei ce v-a legat de profesorul universitar, folcloristul si etnomuzicologul Harry Brauner.