Sari la conținut
Autor: MIHAI IOVĂNEL
Apărut în nr. 524

7 greci în literatura româna

    7. Gherasim, în Toate pânzele sus! de Radu Tudoran
    Cârmaciul iscusit care duce goeleta Speranţa peste mările şi oceanele lumii.
    6. „Grecotei cu nas subţire“ – Eminescu, Scrisoarea III
    Eminescu nu-i iubea enorm pe străini, iar în grecii fanarioţi vedea un element de corupere a fibrei naţionale.
    5. Nicola Marulis, în Europolis de Jean Bart
    Nicola Marulis este grecul emigrat în America a cărui întoarcere o aşteaptă întreaga suflare din Sulina, amplificând-o în fantezii care se vor destrăma treptat, lăsând oraşul portuar să-şi continue somnolent decrepirea şi golirea de capital.

    4. Pantazi, în Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale
    Cel mai simpatic, probabil, dintre craii lui Caragiale-fiul. Se trage din piraţi levantini, dar viciile sale au un stil pe care Paşadia (alt levantin) îl refuză propriilor apetituri.
    3. Hrisant Hrisoscelu, în Săptămâna nebunilor de Eugen Barbu
    Personajul somnambulic din ultima capodoperă a lui Eugen Barbu, care toacă banii Eteriei la Veneţia (sau aşa pare) şi apoi putrezeşte lent într-un Bucureşti sordid, în care luxul se înfrăţeşte cu troaca porcilor.

    2. Împărătiţa Maria, în Creanga de aur de Mihail Sadoveanu
    Bizanţul sângeros şi pervers din romanul lui Sadoveanu – una dintre acele cărţi care justifică existenţa unei literaturi – găseşte în figura Mariei din Amnia o insulă de puritate pe care, netolerând-o, o va exclude.
    1. I.L. Caragiale
    El însuşi cu ascendenţă greacă (urât pentru asta de alde N. Davidescu), cel mai mare prozator din literatura română alături de Sadoveanu i-a oferit acesteia personaje şi nume greceşti de neuitat – Dandanache, Farfuridi e tutti quanti.