Georges Homsi in dialog cu Valentin Protopopescu
Georges Homsi este un personaj stenic. Rade des si sonor, glumeste cu toata lumea, are un cuvant bun pentru oricine si priveste universul cu o curiozitate virginala. Nu conteaza de unde vii sau ce institutie media reprezinti. Pentru Georges Homsi, faptul ca existi e in sine un miracol ce se cuvine descifrat. De origine libaneza, domnul Homsi a mostenit pasiunea pentru tenis de la tatal lui. Francez prin adoptie, a lucrat pentru „l’Equipe“, apoi a functionat vreme de cativa ani in calitate de director de presa al ATP-ului, cel mai important organism tenisistic mondial. Nu-i venea bine haina de functionar, asa ca a revenit pe piata gazetariei cu si mai multa pofta. Insa nu a mai intrat la stapan, devenind free-lancer – unul dintre cei mai redutabili in materie de interviu pe care-i cunoaste jurnalistica de tenis a prezentului.
Anul acesta, intre doua rafale de ploaie, in holul din fata Centrului de Presa de la Roland Garros, Georges Homsi a avut amabilitatea sa-mi acorde un scurt interviu.
Valentin Protopopescu: Domnule Georges Homsi, ce parere aveti despre sansele lui Rafael Nadal de a castiga pentru a cincea oara turneul de la Roland Garros? Cum ii judecati forma si prestatia din acest sezon pe zgura? Ce credeti despre ceilalti favoriti la Cupa Muschetarilor?
Georges Homsi: Uitati… eu cred ca Nadal are sanse foarte mari pentru a realiza o astfel de performanta. In aceasta primavara a facut meciuri solide, mie mi se pare ca si-a recastigat nivelul de joc din prima jumatate a anului trecut, ne-a aratat un tenis foarte spectaculos pe hard, iar pe zgura, cel putin pana acum, la inceputul turneului de la Porte d’Auteuil, n-a pierdut nici macar o confruntare. El a stralucit la Monte-Carlo, a castigat, jucand de o maniera convingatoare, dar mai putin sigur pe sine, la Roma si Madrid, iar aici, pe zgura pariziana, evolueaza in ipostaza de mare favorit. Nu vad cine ar putea sa-l bata, poate doar Federer, cu conditia ca el sa se afle intr-o zi de gratie. Desigur, pentru un nou triumf, Nadal are nevoie sa evite orice accidentare si, desigur, sa nu ne ofere, ca anul trecut, o surpriza prematura. Dar ca sa castige, trebuie mai intai sa-si dovedeasca valoarea ajungand in finala…
V.P.: Da, aveti dreptate, fiecare pas pana la finala este important. Iata, in primul tur aici, la Roland Garros, Rafa Nadal a tremurat serios in fata juniorului francez Gianni Mina, un tenisman foarte solid. Ba a si declarat dupa meci ca a avut momente cand s-a temut pentru soarta partidei…
G.H.: Ei, nu cred ca s-a temut, caci a triumfat categoric, scor 6-2, 6-2, 6-2…
V.P.:…da, dar scorul este inselator, realitatea meciului a fost diferita de reprezentarea statistica…
G.H.: Desigur, aveti dreptate. Partida a fost stransa, Nadal a avut un meci in care a trebuit sa munceasca din greu pentru victorie, turul de debut n-a fost unul prea convingator. De fapt, asta nici nu conteaza prea mult, si pentru a judeca un tenisman de calibrul lui Nadal e nevoie de altceva decat un simplu meci din primul tur de la Roland Garros. Jucatorii din rasa spaniolului isi pot ridica oricand nivelul de joc, daca situatia o cere, iar fazele urmatoare ale turneului ne vor demonstra acest lucru. De altminteri, in ultimii cinci ani, de cate ori a pierdut Rafa la Paris sau pe zgura, in general? In plus, mai este si faptul ca Nadal nu mai are cine stie ce motivatie in primele faze ale turneului, nu mai trebuie sa demonstreze nimic nimanui.
V.P.: … Sunt de acord cu d-voastra. Aici, la Roland Garros, in afara lui Federer, doar Robin Söderling il poate infrange pe Nadal. Din fericire pentru campionul iberic, suedezul se afla pe partea de tablou unde cap de serie este Federer…
G.H.: …da, Robin il poate invinge pe Nadal, dar cu conditia ca Rafa sa fie accidentat, sa aiba probleme personale sau de alta natura, si, in plus, suedezul trebuie sa faca un meci formidabil. Asa cum s-a intamplat anul trecut, tot aici, la Roland Garros. Dar acum situatia este total diferita, iar daca Robin Söderling va juca asa cum a facut-o in urma cu un an, el nu poate sa-l mai bata pe spaniol. Acum e nevoie de mai mult… Anul trecut Nadal era accidentat la genunchi, parintii lui tocmai divortasera si, in plus, a plouat. Acum lucrurile vor sta cu totul altfel, sunt convins…
V.P.: Cu ocazia primei conferinte de presa a turneului, din 21 mai, cea dinaintea debutului meciurilor de pe tabloul principal, l-am intrebat pe Roger Federer daca crede ca e posibil sa sufere de un complex psihic in fata lui Nadal. Elvetianul a negat, a spus ca-l respecta foarte mult pe rivalul sau, dar ca nu e vorba de nici un complex. Daca Rafa l-ar fi batut de cincizeci de ori, poate ca asa ar fi stat lucrurile, dar intrucat scorul intalnirilor directe este doar de 14 la 7 in favoarea spaniolului, nici nu se pune problema unui complex de inferioritate… D-voastra cum vedeti lucrurile, din acest punct de vedere?
G.H.: Ei bine, daca e sa privim meciurile pe zgura dintre cei doi, cred ca aveti dreptate, scorul este unul net in favoarea campionului iberic. Roger a castigat doar de doua ori…
V.P.: … i asta in conditii speciale, la Hamburg si Madrid, pe o zgura diferita, in conditii de umiditate, temperatura si vant cu totul exceptionale, plus oboseala lui Nadal…
G.H.: …In general, pe zgura, Rafael Nadal ii este categoric superior lui Roger Federer, cu toate ca acesta l-a invins de doua ori, trecand in alte cateva randuri pe langa victorie. Pe suprafetele mai rapide, elvetianul se dovedeste mai bun, desi Nadal a castigat de cateva ori in fata sa, de pilda, l-a invins la Wimbledon, pe gazon, dar si la Melbourne, pe hard. Pe acest tip de suprafata, Roger e superior, iar statistica o demonstreaza. Cat priveste complexul de inferioritate federerian, daca e vorba de un meci pe zgura intre cei doi si daca partida este una stransa, atunci sunt de acord, da, complexul face diferenta in favoarea lui Nadal.
V.P.: Acum, o observatie pe care va rog sa o comentati. Numerosi gazetari sportivi agreeaza formula urmatoare: „Federer, cel mai mare jucator din istorie“. Nu e cumva vorba de o perceptie foarte subiectiva, care risca sa altereze realitatea?
G.H.: Desigur, putem sa realizam clasamente subiective, dar asta doar din placerea conversatiei si a dezbaterii. Fireste, nu exista adevar absolut, asa ceva nu este posibil. Orice comparatie are un temei subiectiv. Sigur ca un jurnalist poate sa spuna ca Federer este cel mai valoros, pentru ca i-a invins pe toti, un alt comentator poate sa adauge ca Rod Laver este cel mai mare pentru ca a realizat de doua ori Marele Slem etc. Ceea ce este evident e faptul ca nivelul de joc si recordurile doborate de Roger Federer reprezinta o realizare exceptionala, incredibila de-a dreptul, asa incat daca cineva vine si spune ca Roger este cel mai performant din intreaga istorie a tenisului, acela ar putea avea dreptate, fara doar si poate. Mi se pare un adevar plauzibil, dar atentie, nu si un adevar absolut. Personal, imi face placere sa asist la asemenea polemici pe tema „cine este cel mai valoros“, agreez foarte mult discutiile in contradictoriu, dar sunt convins ca nimeni nu detine adevarul unic, prin urmare dreptatea este polivalenta si relativa.
V.P.: Dati-mi voie sa va provoc. Fireste, sunt comentatori care gandesc potrivit cu modelul pe care l-ati analizat mai sus. Dar mai este si o alta perspectiva. De pilda, Federer este azi campionul de neegalat. Langa el, ca rival serios, sta doar Nadal. Restul sunt cantitati neglijabile, cel putin pana in clipa de fata, si ma refer la Djokovici, Murray, del Potro, Davidenko, Roddick etc. Pe vremea lui Borg insa densitatea de tenismani valorosi, care sa conteze pe langa liderul generatiei, era mult mai mare. In proximitatea suedezului mai erau un Connors, un Mc Enroe, un Nastase, un Vilas, un Lendl, un Panatta, un Gerulaitis. Eu cred ca era mai dificil sa domini autoritar tenisul in anii 70-80 decat in prezent…
G.H.: Nu, nu sunt de acord cu d-voastra. Din punctul meu de vedere, astazi nivelul de joc detinut de primii zece, chiar cincisprezece jucatori, este unul incredibil de ridicat, mai inalt ca niciodata. Pe vremuri, chiar daca erau mai putini tenismani valorosi decat astazi, ei se intalneau mereu in fazele avansate ale turneelor. Erau mai mereu aceiasi. Borg si Nastase, Borg si Connors castigau mai des decat o fac cei de azi. Parerea mea este ca tenisul contemporan e mult mai dens, asistam foarte des la finale si semifinale facute de un numar mai mare de jucatori decat inainte. De exemplu, distanta dintre primii cinci-zece si restul lumii acum doua decenii era mult mai mare, iar tenismani indiscutabil seriosi, precum fratii Tim si Tom Gullickson, ori John Alexander, Butch Walts, Pat Dupre, Eliot Teltscher si Brian Teacher treceau indeobste cateva tururi in turneele importante, dar nu mai mult. Pe-atunci nivelul de joc era unul mediu, ca sa zic asa. Astazi, situatia este diferita. Daca ne gandim la Juan Martin del Potro, Robin Söderling sau Nikolai Davidenko, ei bine, acestia au avut momente anul trecut cand au jucat cel mai bun tenis din lume, peste ceea ce jucau primii favoriti Federer, Nadal, Djokovici si Murray. Inainte nu se intampla asa ceva. Si nu e vorba ca tenismanii la care m-am referit nu au castigat turnee de Mare Slem, ci de faptul ca ei au atins un nivel de joc exceptional.
V.P.: Daca tot ati evocat jucatori de nivel inalt ai prezentului, ce parere aveti despre letonul Ernests Gulbis? Mie mi se pare ca seamana foarte mult cu rusul Marat Safin: imens talent, dar fragilitate psihica majora…
G.H.: Poate ca asa e, dar n-as numi asta o problema importanta. (Rade). Gulbis are un temperament boem, are un aer fantast, e complet diferit de altii din circuit. Cu Safin a fost alta poveste. A jucat un tenis exceptional, a castigat turnee de Grand Slam, apoi i-a pierit cheful de tenis. L-a interesat altceva. Cu-atat mai bine pentru el. Nu pot si nu vreau sa judec asta. Ba chiar as fi chiar ultimul din lume care sa comenteze o astfel de alegere. Cu Gulbis situatia e putin diferita. Letonul e enorm de talentat, dar nu a avut continuitate in circuitul ATP. Acum are chef sa joace, iar de jumatate de an incoace mintea i-a stat exclusiv la joc, lucru reflectat si de rezultatele interesante pe care le-a obtinut. Desigur, Ernests are potentialul si talentul de a face meciuri de exceptie si de a castiga multe partide, dar nu cred ca va ajunge intre primii cinci din lume, poate doar cu conditia sa-si schimbe radical personalitatea, adica sa se antreneze ca un nebun vreo doi-trei ani de-acum incolo. Poate doar in acest fel, modificandu-si felul de a fi. Nu cred ca se va intampla acest lucru, dar sunt convins ca va avea mingi geniale, ca va disputa meciuri spectaculoase, ca va castiga cate un turneu important, practicand un nivel senzational de joc, batand pe absolut toata lumea, pentru a reveni la normal in urmatoarele competitii la care va participa, fiind eliminat din fazele incipiente.
V.P.: …Este un franctiror al tenisului…
G.H.: …Da, este un franctiror, dar atentie, oricine se poate schimba, oricine se poate adapta, iar daca ambitia de a atinge Top Five il va stimula brusc, daca cineva ii va spune, uite, trebuie sa te antrenezi ca un fanatic pentru a fi campion, cine stie, poate ca-si va ameliora personalitatea. Insa asta depinde de felul in care este construit mental si cred ca el va fi mai fericit in pielea lui decat altcumva.
V.P.: O ultima intrebare: juniorul francez Gianni Mina mi se pare mai serios, mai aplicat, mai concentrat decat cel cu care seamana ca doua picaturi de apa din punct de vedere fizic, campionul Gaël Monfils. Mina este extrem de talentat, dar, spre deosebire de Monfils, care iubeste uneori mai mult spectacolul decat rezultatul, el pare mai conectat la competitie. Ce credeti despre o asemenea comparatie?
G.H.: Ascultati, Gianni Mina nu are decat 18 ani, asadar nici nu a inceput bine sa joace, aproape ca nu-l cunoastem, el nu si-a atins inca nivelul cel mai inalt. E dificil de judecat din acest punct de vedere. La varsta lui si despre Monfils se spuneau aceleasi lucruri. Este adevarat ca Gaël Monfils adora sa fie one-man-show, dar pe de alta parte nu mi se pare ca ignora victoria, ca se lasa pe tanjala. As spune doar ca Gaël are o personalitate complexa, care-l impinge sa fie interesat si de alte lucruri, nu numai de tenis… stiu ca are o viata foarte frumoasa si spectaculoasa (rade), ca-si iubeste felul in care traieste, si, in plus, el simte foarte intens pe teren, ceea ce-l impinge sa-si exprime diferit si foarte sugestiv sentimentele. Spectatorii gusta aceasta sinceritate, acest show. Potentialul lui este unul deosebit de vast, dar ceea ce-i trebuie in prezent este mai multa disciplina pentru a atinge topul mondial. De fapt, daca vorbim de topul mondial, trebuie spus ca astazi exista zece-cincisprezece jucatori care pot face parte parte din aceasta elita, manifestand pretentii egale pentru a deveni numarul unu, iar dintre acestia doi-trei chiar vor realiza acest lucru. Intotdeauna acolo, sus, doar detaliile infinitezimale vor face diferenta. De exemplu, acum doi ani, aici, la Roland Garros, Monfils a trecut pe langa victorie in semifinala contra lui Federer, cand i-a cistigat un set, iar elvetianul a triumfat la mustata. Anul trecut, in cadrul aceleiasi competitii, Gaël ar fi putut sa castige primul set la Federer, in sferturi de finala. N-a fost sa fie. In tenisul mare mai mereu intervin asemenea mici deosebiri, dar care fac ca diferenta sa para una enorma.
V.P.: Va multumesc.
G.H.: Si eu.