„Newsweek“: De ce ar trebui sa urâti filmele 3D

Adauga filmele 3D o dimensiune demna de luat în calcul experientei cinematografice? E aceasta noua tehnologie potrivita tuturor filmelor pe care Hollywood-ul le-ar putea produce, atât pentru copii, cât si pentru adulti? Si merita aceasta tehnologie banii în plus pe care îi veti da pe bilet? Roger Ebert raspunde acestor întrebari, într-un artiol din Newsweek intitulat „De ce urasc 3D-ul  (si dvs. ar trebui sa faceti la fel)“: nu, nu si nu!
Rogert Ebert, ale carui cronici de film le puteti citi în „Chicago Sun-Times“, sustine ca multi regizori, editori si cineasti îi împartasesc punctul de vedere, în ceea ce priveste neajunsurile tehnologiei 3D. De aceeasi parere ar fi si multi cinefili care se simt „pusi la zid de o tehnologie care era deja lipsita de sens de pe vremea când bunicii lor se jucau cu stereoscoapele“. Ebert aduce noua argumente în favoarea pozitiei sale:
1. E risipirea unei dimensiuni; când privim filmele 2D, ele sunt deja în 3D, în ceea ce priveste perceptia mentala. „Mintile noastre folosesc principiul perspectivei pentru a construi a treia dimensiune“, scrie Ebert. A o adauga în mod artificial poate face, astfel, iluzia mai putin convingatoare.
2. Nu adauga nimic experientei cinematografice. „Amintiti-va cea mai grozava experienta de cinefil din vietile dvs“, ne îndeamna Ebert; „Simteati nevoia de 3D?“. Ce ar câstiga „Fargo“ într-o realizare 3D? Dar „Casablanca“?
3. Poate crea confuzie. În filmele 2D, regizorii folosesc adesea o diferenta de focalizare pentru a ne atrage atentia asupra planului din fata ori asupra celui din spate, pe când în 3D toate planurile sunt în mod egal focalizate. În acest fel, regizorii sunt lipsiti de un instrument pentru a ne orienta atentia, prin focalizare.
4. Poate provoca dureri de cap. Un articol recent din „Consumers Report“ arata cum 15 la suta dintre spectatori se plâng de dureri de cap si de ochi dupa ce vad filme în 3D. Explicatia sta în faptul ca experienta vizuala 3D e una „nefamiliara“, solicitând un efort mental mai intens.
5. Filmele în 3D sunt mai întunecate. Aceasta se datoreaza faptului ca aceeasi cantitate de lumina e împartita, de proiectoarele digitale, spre ambii ochi, ceea ce duce la o diminuare cu 50 la suta a luminozitatii, per ansamblu; ochelarii absorb, si ei, lumina, iar proiectoarele IMAX din noile cinematografe nu vor rezolva aceasta problema.
6. Vânzarea noilor proiectoare digitale e o afacere buna. Studiourile de film, arata Ebert, încurajeaza cinematografele sa arunce vechile proiectoare analogice pentru cele noi, 3D.
7. Cinematografele aplica o suprataxa de la 5 la 7.5 dolari pentru filmele 3D. „Cred ca 3D-ul e o forma de a jecmani parintii ai caror copii sunt ghidati prin publicitate si product placement sa-si doreasca filme în 3D“, scrie Roger Ebert. Criticul alege exemplul filmului „Clash of the Titans“, în care efectele 3D au fost introduse în mod artificial, pentru a profita de siajul blockbuster-ului „Avatar“.
8. „Nu-mi pot imagina o drama cu pretentii, precum The Hurt Locker, în 3-D“, scrie Ebert. Alfred Hitchcock, arata criticul de film, a fost atât de nemultumit dupa ce a filmat Dial M for Murder în 3D, încât a decis sa lanseze filmul în varianta 2D. Exceptia e filmul «Avatar», care a folosit tehnologia într-un mod eficient. „Cameron e un geniu al tehnicii care si-a gândit filmul în 3D de la bun început si care a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru a face o treaba temeinica“, scrie Roger Ebert. Alti regizori, în schimb, sunt obligati sa foloseasca tehnologia de catre directorii de marketing. „Alice in Wonderland“ al lui Tim Burton e considerat de Rogert Ebert un esec, în care 3D-ul e „o înselatorie pentru a justifica suprataxa din bilet“.
9. Ori de câte ori Hollywood-ul s-a simtit amenintat, a facut apel la tehnologie: sunet, culoare, ecranul lat, cinerama, 3D, sunet stereofonic, si acum din nou 3D. În termeni de marketing, producatorii de film cauta sa ofere în salile de cinema ceva în plus, ce nu veti putea obtine cu aparatura de acasa.
Ebert sugereaza ca Hollywood-ul apeleaza, însa, la tehnologia gresita. Criticul arata ca, prin intermediul unui proces numit MaxiVision48, ce presupune proiectia oricarui film cu 48 de cadre pe secunda, în loc de 24, calitatea imaginii se îmbunatateste de nu mai putin de 400 de ori! „Aceste sisteme sunt atât de bune încât ecranul se transforma într-o fereastra în trei dimensiuni“, arata Ebert. „Nu ma opun 3D-ului ca optiune“, conchide criticul de film. „Ma opun 3D-ului ca un mod de viata pentru Hollywood, care deviaza atentia celor mai mari studiouri cinematografice de la acele filme ce ar putea avea o valoare de Oscar“.