Pentru ce se cearta femeile? De obicei, femeile sunt cei mai cruzi critici ai altor femei, este premisa de la care pleaca Emily Gould intr-un eseu din revista „More intelligent life“. Oare de ce stau lucrurile asa, se intreaba scriitoarea?
Gould ia ca exemplu lumea literara, si cruzimea pe care o arata femeile-critici-literari care scriu despre cartile altor femei. Unul dintre motivele pentru care femeile se ataca necontenit intre ele este teama ca spatiul de expunere pentru vocile feminine, caile de a ajunge la public si la mass-media ar fi limitate. Multe autoare traiesc astfel cu frustrarea ca voci ale unor scriitoare putin inzestrate le consuma spatiul de expunere eclipsându-le, implicit, mesajul. „Unii oameni, printre care ma numar si eu“, scrie Gould, „au subliniat ca exista spatii nelimitate pe Internet disponibile pentru oricine e inzestrat cu un minim de spirit intreprinzator necesar pentru a rezerva un URL. Oportunitatea pentru operele scrise de femei de a ajunge la un public larg e nelimitata, cel putin teoretic. Desigur, semnaturile din revistele cele mai renumite – si cu onorariile cele mai mari – sunt deocamdata tot preponderent masculine. Dar, pe masura ce acesti dinozauri incep sa dispara, balanta se inclina in favoarea femeilor“, crede Emily Gould.
Exista insa si un alt blocaj: in acest spatiu mediatic, femeile nu ar concura pe aceleasi paliere cu barbatii. „Un scriitor mi-a spus odata, intr-un moment de sinceritate neinspirata, insa de neuitat“, povesteste Gould, „ca, atunci când vine vorba de carti, „baietii concureaza cu baietii si fetele cu fetele, ca la Olimpiade“. Oricât de mult mi-ar placea ca lucrurile sa stea altfel, acest fapt poate fi demonstrat ca e, cel putin intr-o anumita masura, real. Si indiferent de câte ori o femeie-scriitor va compune un contraeditorial picant si bine argumentat despre acest fenomen, va ramâne adevarat faptul ca povestile atent urmarite, discret amuzante si romantice despre prieteni, iubire, munca si familie vor fi marcate si recenzate ca „chick lit“ sau „literatura de calitate pentru femei“ când vor fi semnate de femei si „povesti ale maturizarii“ sau „realism psihologic abil“ când vor fi semnate de barbati.
Totusi, arata Emily Gould, aceasta realitate e departe de a fi produsul unei conspiratii a industriei editoriale sau a patriarhatului scriitorilor barbati. „E tentant sa dam curs resentimentelor când nu ne vedem pe noi sau povestile noastre sau idealurile noastre reflectate in naratiunile feminitatii“, scrie Gould. „Din fericire, exista o alternativa: in loc sa criticam, pur si simplu, povestile altor femei, putem sa luam asupra noastra datoria de a ne asigura ca propriile noastre povesti vor fi spuse.
A crea ceva cere mult mai mult efort decât a scrie o recenzie proasta sau o desfiintare scurta, pe blog. Dar, daca nu facem acel efort, daca vom continua in schimb sa insistam ca doar o mâna de femei au competenta sa vorbeasca despre noi, vom rata adevarurile mari care pot fi auzite acolo, in cor“.