„In character“

• presa internationala

Capcane de gândire. De ce pun medicii diagnostice gresite

Intr-un articol despre intelepciunea medicala din publicatia semestriala „In character“, doctorul Jerome Groopman defineste câteva dintre cauzele care duc la diagnosticari gresite, in practica medicinei. Cincisprezece la suta dintre diagnosticurile puse de medici in atatele Unite sunt, se pare, gresite. Multe dintre aceste erori nu pornesc de la probleme tehnice, cum ar fi incurcarea analizelor intre doi pacienti, ci sunt „scurtcircuitari cognitive“ sau, cum le spune Groopmanm, „capcane de gândire“.

Prima eroare se numeste „ancorare“ si e legata de tendinta mintii umane de a se fixa in primul set de informatii pe care il intâlneste, in detrimentul intregii palete de date ce ar putea arunca o lumina diferita asupra cazului. „Medicii se ancoreaza de obicei in primul simptom sau in descoperirile de laborator sau in ceea ce observa in timpul examinarii fizice si trag rapid o concluzie“, arata Groopmanm. „Aceasta concluzie“, continua el, „este adesea corecta, insa in unele cazuri doctorul nu ajunge sa mai ia in calcul posibilitatea ca acest prim set de informatii poate sa nu ofere indiciul-cheie catre problema de fond“.

A doua eroare cognitiva e numita „disponibilitate“. De obicei, medicii selecteaza din memorie exemplele cele mai disponibile, cazuri vazute recent sau care si-au lasat o amprenta puternica asupra lor. „De exemplu“, scrie Groopman, „daca ne aflam in mijlocul unei epidemii de gripa, atunci tindem sa presupunem ca pacientul care vine la noi cu febra, tuse si frisoane are gripa. Mintea e astfel inclinata sa ignore descoperiri importante care contrazic presupunerea“.

O a treia capcana cognitiva e numita „atribuire“. Prin acest proces facem simptomele si descoperirile clinice sa se potriveasca stereotipurilor sociale si culturale din mintile noastre. Aici, medicul da urmatorul exemplu: „Daca un barbat mai in vârsta, nebarbierit si cu haine ponosite, vine si ne spune ca s-a retras din marina comerciala si ca ii place sa bea câte un pahar de rom seara, vom atribui ficatul sau marit alcoolismului, fara sa ne oprim pentru a lua in calcul posibilitatea ca el chiar s-ar putea sa bea doar un singur pahar de rom seara si ca ar putea fi o lunga lista cu alte explicatii posibile pentru anomalia sa hepatica, dincolo de alcoolism. Dar stereotipul din mintea noastra tinde sa ne obtureze judecata si sa ne conduca spre concluzii premature“.

Intelepciunea in diagnoatricare ar implica, astfel, „nu numai cunostinte profunde asupra biologiei umane si o intelegere a paletei de boli ce bântuie omenirea, dar si cunoasterea si intelegerea felului in care functioneaza si trag concluziile mintile noastre“. A realiza când aceste scurtcircuitari se produc in mintile noastre se numeste metacognitie, „abilitatea de a gândi asupra gândirii noastre“. Atributul modestiei, arata Groopman, este incorporat in conceptul de metacognitie: „Chiar si mintile celor mai bine pregatiti medici sunt imperfecte. Aceste imperfectiuni sunt amplificate atunci când gândim sub presiunea timpului si a nesigurantei, conditiile cele mai comune in ceea ce priveste climatul deciziilor clinice din lumea medicala de astazi. Cu din ce in ce mai multi pacienti care sunt consultati in sedinte din ce in ce mai scurte, medicii sunt impinsi sa faca evaluari rapide, sa o apuce pe scurtaturi si sa cada in capcane de gândire“.