Filmele de import (aproape în toate cazurile cele hollywoodiene) domină an de an box-office-ul românesc. Totuși, filmul românesc apare cu o frecvență mult mai mare decât ne-am aștepta pe locurile de top ale încasărilor anuale, inclusiv pe unele din primele poziții.
Pe de altă parte, dat fiind că producția anuală a României depășește în medie 20 de titluri lansate în cinematografe, un clasament al primelor 10 din fiecare an, după numărul de spectatori sau cifra vânzărilor, conturează nu doar producția cinematografică, ci și așteptările publicului românesc. Wansait.com a publicat asemenea sinteze anuale, pentru perioada 2015-2024, unde pot fi urmărite mutații radicale de accent, dar și transformări ale subiectelor, temelor și tropilor ce reflectă nu doar o evoluție a gusturilor, ci transformări sociale semnificative.
Nu întotdeauna sensul acestor transformări pare a fi un plus calitativ din punct de vedere estetic și nici măcar socio-cultural.
O cinematografie schizoidă
În ciuda unor eforturi semnificative (Corneliu Porumboiu, Daniel Sandu) de a crea un film comercial românesc de foarte bună calitate cinematografică și cu mize relativ ambițioase, cinematografia românească rămâne segmentată în două părți complet incongruente. Pe de o parte, filmele de festival, cu un public educat, dar relativ puțin numeros (și în aparentă scădere cantitativă), iar pe de altă parte comedii realizate la nivel de amatori, extrem de ieftine, relativ amuzante și gustate de un public foarte larg. Un nivel intermediar, care ar putea să unească ambele publicuri sau părți din ambele publicuri încă lipsește.
Producții precum „Tata mută munții” (Daniel Sandu) sau „La Gomera” (Corneliu Porumboiu) au avut ambele același ghinion: de a avea premiera în pandemie, în săli cu acces restricționat sau chiar în săptămâni cu o carantină totală. Ambele fiind producții cu bugete semnificative și cu o miză comercială reală, pe lângă cea artistică, eșecul lor s-a repercutat asupra întregii industrii cinematografice. În acest context, tărâmul de mijloc între vulgar și elitist este ocupat în prezent de foarte puține producții acumulate într-o perioadă foarte mare de timp: „Filantropica” (2002), „Restul e tăcere” (2007) – ambele de Nae Caranfil, și poate „Câini” (2016), regia Bogdan Mirică, perceput totuși în zona elitistă a scalei. Plus o comedie, „Tati part time”, 2024, regia Letitia Rosculeț.
La acestea s-au adăugat două producții festivaliere – „Libertate” și „Anul nou care n-a fost” – ambele inspirate din 1989, dovedind că dintre toate temele serioase ale societății recente, Revoluția română încă reprezintă topicul cu cea mai mare audiență.
Cu toate acestea, filmele de festival au reușit nu rareori performanțe notabile în cinematografe. Este drept, frecvența acestor titluri era mai mare cu zece ani în urmă. Iar tendința recentă pare a fi de a fi complet eclipsate de producțiile ieftin-comerciale; care ele însele par din ce în ce mai neglijente.
Contextul unui deceniu de schimbări
După 2015, filmul românesc a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ceea ce privește atât genurile cultivate, cât și gustul publicului. Dacă în anii 2000 și prima parte a anilor 2010 Noul Cinema Românesc impusese un model de cinema realist, sobru și critic, care cucerise marile festivaluri internaționale, în ultimul deceniu peisajul s-a diversificat. Lista celor o sută de titluri (primele 10 filme din ultimii 10 ani) care au ocupat primele poziții în box-office-ul național din 2015 și 2024 (luând în calcul doar producțiile autohtone) arată o tendință clară: în timp ce dramele de autor continuă să existe și să câștige premii, comediile comerciale cuceresc sălile și domină clasamentele de audiență.
Realismul social și filmul de autor
La începutul perioadei, filmele care atrăgeau atenția publicului și criticii erau în linia realismului social și a preocupărilor istorice sau politice. „Aferim!” (2015), regizat de Radu Jude, a obținut Ursul de Argint la Berlinale și a pus în discuție tema sclaviei romilor și a prejudecăților istorice, dovedind că un film istoric poate avea o forță critică actuală. Tot Radu Jude avea să semneze câțiva ani mai târziu „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), laureat la Karlovy Vary, o meditație despre memorie, responsabilitatea istorică și manipularea naționalistă.
Cristian Mungiu a revenit cu „Bacalaureat” (2016), premiat pentru regie la Cannes, o radiografie amară a compromisurilor morale și a corupției din sistemul educațional. Cristi Puiu a adus „Sieranevada” (2016), o frescă de trei ore a unei familii bucureștene, în care micile conflicte domestice se amestecă cu tensiunile sociale și politice din postcomunism. Tot în această direcție se înscriu „Un etaj mai jos” de Radu Muntean, „Inimi cicatrizate” de Radu Jude sau „Fixeur” de Adrian Sitaru, fiecare aducând în prim-plan dileme morale, corupția și responsabilitatea civică.
Un alt titlu esențial al perioadei este „Colectiv” (2020), documentarul lui Alexander Nanau, care a urmărit investigația jurnalistică despre incendiul din clubul bucureștean și consecințele acestuia. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar, o premieră pentru cinematografia românească, și a confirmat forța documentarului ca instrument de critică socială.
Diaspora, exilul și temele identitare
Un filon constant în cinematografia acestei perioade îl reprezintă diaspora și sentimentul de înstrăinare. „Parking” (2019), regizat de Tudor Giurgiu, spune povestea unui român stabilit în Spania, prins între dorința de integrare și nostalgia întoarcerii. „Ivana cea groaznică” (2020) de Ivana Mladenovic ironizează cu tandrețe relația complicată a regizoarei cu propria identitate, prinsă între România și Serbia. Filme precum „Fixeur” sau „Charleston” explorează, la rândul lor, dramele întoarcerii acasă după experiențe în străinătate. Aceste teme au ecou direct în societatea românească, marcată de migrație masivă în ultimele decenii.
Viața rurală versus viața urbană
O parte importantă a producției a continuat să investigheze diferențele dintre sat și oraș. „Moromeții 2” (2018), regizat de Stere Gulea, a revenit asupra mitologiei literare a satului românesc, aducând în cinematografe un public numeros. „Întregalde” (2021) de Radu Muntean a oferit o perspectivă radical diferită, arătând decalajele de clasă și ipocrizia carității urbane atunci când voluntari ajung într-un sat izolat din munți. În contrast, titluri precum „București NonStop”, „Pororoca” sau „Taximetriști” explorează în detaliu viața urbană, cu alienarea, singurătatea și tensiunile ei.
Filmele polițiste și thrillerele
Deși puține la număr, doar opt din cele 100 de titluri analizate, filmele polițiste au marcat box-office-ul prin diversitatea abordării. „Câini” (2016) de Bogdan Mirică este considerat un neo-western plasat în Dobrogea, o poveste despre legea nescrisă și violență. „La Gomera” (2019) de Corneliu Porumboiu, prezent la Cannes, combină filmul de mafie cu umorul absurd caracteristic regizorului. „Pororoca” (2018) sau „Neidentificat” (2021) propun thrillere psihologice tensionate, în care investigația se transformă în pretext pentru explorarea vulnerabilității individului.
Documentarele ca formă de conștiință critică
Deși reprezintă doar șase procente din totalul analizat, documentarele au jucat un rol central în consolidarea imaginii cinematografiei românești. Pe lângă „Colectiv”, se remarcă „România neîmblânzită” (2018) și „România sălbatică” (2021), două producții ambițioase vizual și cu o popularitate rar întâlnită pentru genul documentar.
„Distanța dintre mine și mine” (2019) a reconstituit portretul poetei Nina Cassian, iar „Nasty” (2024) a adus în prim-plan viața lui Ilie Năstase, primul mare star sportiv al României.
Ascensiunea comediei comerciale
Cea mai spectaculoasă schimbare a perioadei rămâne însă explozia comediei comerciale. Dacă „Două lozuri” (2016) a fost primul succes de amploare care a demonstrat că publicul dorește să râdă la un film românesc, adevăratul val a venit după 2019. „5GANG: Un altfel de Crăciun” a adus în cinematografe o audiență uriașă datorită popularității trupei în rândul adolescenților. „Miami Bici” a transformat succesul online al lui Codin Maticiuc și Bromania într-un fenomen de box-office. „Teambuilding” (2022), produs de același Maticiuc și regizat de Matei Dima, a doborât toate recordurile de audiență pentru un film românesc, satirizând mediul corporatist printr-un umor vulgar și accesibil. „Romina VTM” (2023) a replicat succesul prin folosirea vedetelor din muzica trap și manele, confirmând legătura dintre cinema și cultura de consum contemporană.
Acest tip de comedie, criticat adesea pentru lipsa de valoare artistică, are însă meritul de a fi readus publicul tânăr în săli, după ani de zile în care cinematografele românești erau populate mai ales de spectatori de festival.
Regizorii cheie ai perioadei
Figura centrală a acestui deceniu este Radu Jude, care a reușit să treacă de la filmul istoric „Aferim!” la experimentul politic „Îmi este indiferent dacă…” și până la „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), câștigător al Ursului de Aur la Berlinale, un film radical care combină comedia satirică, eseul vizual și pamfletul politic. Extrem de prolific, propunând doar în acest an două titluri diferite, unul la Berlin, unul la Locarno, Jude este un veteran, legat inițial de Noul Val Românesc, dar unul care încearcă aproape frenetic să se autoinventeze și să se autodepășească.
Cristian Mungiu, laureat Palme d’Or în 2007, și-a consolidat reputația cu „Bacalaureat”, confirmând interesul său constant pentru dilemele morale și compromisurile din societatea românească. Cristi Puiu a rămas fidel explorării realității domestice și sociale prin „Sieranevada”, dar și prin ambițiosul „Malmkrog”, o adaptare după Dostoievski. Corneliu Porumboiu a adus „La Gomera”, un film mai accesibil publicului larg, dar fidel ironiei sale caracteristice.
Bogdan Mirică, cu „Câini”, a confirmat că filmul românesc poate aborda cu succes genul thriller și policier. Adrian Sitaru și Radu Muntean au continuat să construiască portrete sociale incisive, iar Tudor Giurgiu a rămas o voce activă prin „Libertate” și „Parking” și prin implicarea sa instituțională în TIFF. Alexander Nanau, cu „Colectiv”, a demonstrat că documentarul poate deveni un instrument de conștiință civică și o carte de vizită internațională.
Lipsa filmelor de gen
Dacă filmele de autor refuză programatic șablonizarea pe care o impun filmele de gen (fantasy, romance, horror, animație, musical etc.), producțiile comerciale evită din alte motive aceste genuri. Spre deosebire de comedie, care poate ave note parodice care să mascheze amatorismul, celelalte genuri presupun respectarea unor tehnici, canoane și structuri greu de realizat fără un grad de profesionalizare.
În plus, unele genuri, precum fantasy sau horror pot necesita producții mult mai elaborate. Chiar dacă unele studiouri americane sau canadiene realizează o multitudine de asemenea filme low-budget, după standardele americane, în realitate acestea sunt doar incomparabil mai mici cu ale studiourilor hollywoodiene. Pentru Europa, și pentru România cu atât mai mult, o producție care are costuri de câteva milioane sau zeci de milioane de dolari nu este nicidecum o producție low-budget. Dimpotrivă, ar reprezenta un buget enorm.
Declin sau maturizare?
Între 2015 și 2024, filmul românesc s-a transformat dintr-un cinema dominat de realism critic într-un spațiu dominat de comedie populară. Această mutație poate fi privită fie ca un declin artistic, fie ca un semnal al maturizării și al adaptării industriei la public. În fond, dincolo de convingerile artistice ale unora dintre realizatori, o cinematografie nu poate trăi și nu se poate dezvolta doar prin filme de autor și viziuni personale.
Într-o asemenea perspectivă, ecoul comediilor facile poate fi citit ca un efect al unei societăți marcate de tensiuni și crize. Pandemia, războiul din proximitate, criza bugetară și criza politică exercită o presiune extraordinară, iar evadarea prin comedie, chiar și pentru câteva ore, poate reprezenta o formă de evadare necesară. Poate și mai important, succesul comercial al unor producții românești poate încuraja investiții ulterioare semnificative, care pot duce inclusiv la creșterea calității artistice.
De asemenea, o evoluție notabilă este cea a scăderii, ca pondere, nu ca număr de spectatori, a filmelor premiate sau nominalizate în mari festivaluri. Dacă în urmă cu 10 ani și în perioada anterioară, acest fenomen, al acceptării în festivaluri de prestigiu era principalul factor care atrăgea spectatorii la filmele românești, situația s-a schimbat radical de la începutul pandemiei. Prăbușirea audiențelor în perioada cu restricții a dus la abandonarea unor obișnuințe de consum. Relansarea cinematografelor după pandemie, judecând după gusturile și preferințele exprimate, a dus la apariția unui public nou, cu alte obișnuințe și afinități.
Validarea internațională rămâne importantă pentru o producție de artă (care, în lipsa acesteia tinde să rămână invizibilă publicului din țară), mass-media, inclusiv publicațiile culturale, neavând suficientă putere și consistență de a recomanda publicului produse relevante artistic. Acest fenomen este valabil nu doar în cinematografie, ci și în alte discipline artistice, Totuși, principalele canale de promovare prin care informațiile despre filmul românesc ajung la spectatorii români sunt cele informale, inclusiv rețelele sociale considerate slabe calitativ, cum este Tik-Tok. Alături de acesta, YouTube este un important factor de difuziune a informației prin conturi și canale care promovează subculturi și contraculturi considerate vulgare, în principal stand-up și manele.
Listă: cele mai vizionate filme românești în fiecare an din ultimii 10
(încasări în cinematografele din România)
2024 – Tati part time (2,5 milioane dolari)
2023 – Miami Bici 2 (3 milioane dolari)
2022 – Teambuilding (5 milioane dolari)
2021 – Zăpadă, ceai și dragoste (0,4 milioane dolari)
2020 – Miami Bici (2,6 milioane dolari)
2019– Oh! Ramona (1,2 milioane dolari)
2018 – Moromeții 2 (0,5 milioane dolari)
2017 – Ghinionistul (0,2 milioane dolari)
2016 – #Selfie69 (0,6 milioane dolari)
2015 – Aferim! (0,2 milioane dolari)
- Istoria încă nu e o știință, punct - 10 septembrie 2025
- Cele mai populare modele AI în 2025 - 6 septembrie 2025
- La ce filme românești merg românii? Analiza box-office-ului din ultimul deceniu - 20 august 2025