George Vigdor
Indescriptibila taină a tetragramei Dincolo de fum se crapă cerul și răsare tetragrama IHVH în versiunea inițială INRI în versiunea îmbunătățită; esența eternității condensate în lumina veșnică. Apocalipsa prefăcută în amintiri incendiază de fiecare dată pădurile seculare ale conștiinței de sine. Rotocoalele superbe ale copiilor arși sunt semnătura apocrifă a infernului. „Asasinii sunt printre noi” aș adăuga cu umilință că asasinatul cumplit e în noi: suntem purtători de moarte ucigasi înnăscuți oricare dintre noi. Satana stă pitit în miracolul om capabil oricând să frângă curcubeul celui mai sfânt har. Ori să măsluiască sunetele divine ale exploziei primordiale. Satana arde oameni și cărți incendiază temple și vandalizează cimitire, doar numele Domnului e lumina veșnică întrupată în literele binecuvântate ale supremei creații. Misticul cod universal. germinează materialitatea. Indescriptibila taină a tetragramei plămădește ideea globala. Simbolul încifrat al adevărului revelat. concentrează însăși divinitatea. Superba caligrafie a clipei Ce tremur extatic să fii mereu pe lista neagră a destinelor posibile, de dincolo de orizonturi incerte. Să fii întotdeauna o notă de subsol insignifiantă și necitită de nimeni. Să fii permanent o linie de fracție aproape invizibilă, ce separă viața de moarte ori un mic punct pe harta zădărniciei, o piatră de hotar neînsemnată la granița dintre materie și spirit. Să fii necontenit o umilă adnotare pe ciorna tratatului de pace cu absolutul. Un semn heraldic indescifrabil pe palimpsestul tainelor ultime. Eventual, o eterică semnatură apocrifă în caietul dictando al divinității. Superbă caligrafia clipei surprinse în nuditatea ei primordială. Un punct minuscul, neînsemnat Sunt o furnică bezmetică, circulând prin mici grămezi de vise, mereu în sensul invers al instinctului primar al vieții. Sunt un șoricel speriat terifiat de supremația felinelor, tremurând printre rafturi și cărți între spaime și orori încremenite în cuvinte. Sunt un bursuc aparent simpatic retras în curțile părăsite ale trecutului, dormitând absent în preajma exploziilor destinului tupilat printre ierburile uitate al indiferenței. Sunt un virus insignifiant aflat în subsolul tenebros al evoluției, încercând să iasă vital la lumina realității să penetrez invaziv suflete, dincolo de scutul trupului. Sunt pur și simplu lumină opacizată într-un trup, din cuvinte subtil îmbinate cu lutul viu al însuflețirii. Sunt un vers uitat un șir de lacrimi tăcute, vibrație discretă de dureri seculare: un punct minuscul, neînsemnat pus la finalul destinului. (2022)
George Vigdor este absovent al Institutului Politehnic Cluj, Facultatea de Electrotehnica. Are rezidențe succesive în România, Israel și Ungaria. Scrie versuri și eseuri.