Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Discreția de Înger Protector a Nataliei Ștefăneț

Discreția de Înger Protector a Nataliei Ștefăneț

Până în sumbrul novembrie 2020, niciunul dintre apropiații mei nu decedase din cauza blestematului virus Covid 19. Poate asta a accentuat efectul de șoc al mesajului recepționat, în seara de 14 nov. 2020, de la amicul Victor Buruiană, muzician și realizator de emisiuni la Radio Chișinău: „Am primit o știre tristă de la un prieten comun, medic. De covid a murit Natalia Stefăneț…”

Era vorba despre soția lui Anatol Ștefăneț, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai violei în jazzul contemporan, inițiator și lider al grupului Trigon (din 1992) și fondator al Festivalului Ethno Jazz Chișinău (din 2002). Invitat să prezint toate edițiile ante-pandemie ale acestuia, avusesem privilegiul de a o cunoaște pe Natalia și de a colabora cu ea, în calitatea sa de manageră a Festivalului. Cu inteligență, curaj, asiduitate și alte selecte însușiri, tandemul Anatol-Natalia reuși să transforme reuniunea muzicală de la începutul fiecărei toamne într-un eveniment de anvergură mondială, o carte de vizită a eclatantului talent muzical-artistic basarabean. Preparativele fiecărei ediții se desfășurau pe durata întregului an. Pe măsură ce faima festivalului creștea de la o ediție la alta, se multiplicau exponențial și ofertele din partea muzicienilor de pe toate continentele. În scurt timp, afluxul de discuri promoționale devenise dificil de gestionat. Atunci Natalia și-a asumat responsabilitatea de a le tria și de a-i prezenta lui Anatol o „listă scurtă”, din care acesta, ca director artistic, selecta interpreții ce urmau să apară pe scenă. Grație „complicității” soției sale, marelui muzician îi rămânea timpul necesar spre a conduce grupul Trigon către noi succese – concerte, albume, turnee în numeroase țări (din România, Rusia și spațiul ex-sovietic, până în Spania, Italia, Franța, Austria, Portugalia, Japonia, Germania, Serbia, Noua Zeelandă, Lituania, Canada, Polonia, Norvegia, Letonia, Olanda, Anglia etc.).

Evident, soluția „dublei selecții” fu posibilă datorită realelor aptitudini muzicale ale Nataliei Ștefăneț. Nu e de mirare, întrucât ea însăși absolvise Colegiul Coregrafic GAANT, fondat de Igor Moiseyev la Moscova. Ulterior fu angajată ca dansatoare în prestigiosul ansamblu folcloric Joc din Chișinău, unde a activat timp de 20 de ani, începând din 1970. În orchestra aceluiași ansamblu Anatol Ștefăneț era solist-instrumentist. Pe la mijlocul anilor 1970, cei doi artiști și-au unit destinele într’un fericit mariaj, ce avea să-și manifeste durabilitatea și eficiența timp de peste patru decenii. Ambele lor fiice, Mariana și Veronica au moștenit înclinațiile artistice ale genitorilor – prima ca pictoriță, cea de-a doua ca poetă și designeriță (pe lângă versurile proprii, Veronica Ștefăneț a conceput și publicat recent traducerea în română a unei antologii a poeziei ruse contemporane, sub titlul Tot ce poți cuprinde cu vederea / ed. Paralela 45, 2019).

La fiecare nouă întâlnire, constatam că implicarea Nataliei în succesele „clanului Ștefăneț” era pe cât de discretă, pe atât de decisivă. Oricât s’ar fi eschivat de la expunerea publică, era imposibil să nu-ți dai seama că își asumase – cu naturalețea-i caracteristică – rolul de Înger Protector atât în familie, cât și în afirmarea acesteia pe plan cultural-social. Mă uimea modestia ei de-a dreptul excesivă, în contrast cu imparabila isterie publicitar-narcisică abătută asupra omenirii, parcă anticipând mondializarea pandaliei pandemice. Pe lângă distincția ei înnăscută, accentuată de grația specifică celei mai feminine dintre arte – baletul!, Natalia își cucerea interlocutorii prin civilitate, subtilitate, bun gust, abilități diplomatice, un rafinat simț al humorului. Un motiv de admirație în plus (cred că nu doar pentru mine) era tenuitatea cu care practica limba maternă a soțului ei. Pentru o vorbitoare nativă a rusei, idiom de vastă circulație, o asemenea atitudine denotă noblețe sufletească, asociată unei sincere iubiri. Așa se face că, atunci când diverși muzicieni mă chestionau cum ar putea negocia o eventuală colaborare cu organizatorii Festivalului Ethno Jazz, îi informam că managera acestuia comunica lejer în rusă, română și engleză.

Cum bine anticipasem, retractilitatea Nataliei în raport cu mass-media avu ca efect dificultatea de a-mi procura detalii autobiografice, sau eventuale confesiuni din partea dânsei. Cu atât mai recunoscător îi sunt jurnalistului Nicolae Roibu, care a reușit să-i extragă câteva mărturisiri într’un sprințar interviu apărut în Timpul.md/30 iunie 2012, sub titlul Cum este să fii soția artistului Anatol Ștefăneț. Răspunsurile eliptice, dar totodată pline de agerime, redau fidel maniera Nataliei de a vorbi românește. La scurt timp după tragica ei plecare spre lumi mai bune, asemenea frânturi de dialog sunt emoționante: „– Vă place să lucrați? – Da. – Câte ore pe zi lucrați? – De la 6.00 până la 23.00. – Ce vă place la copiii dvs. ? – Că sunt prietenii mei. – Ce nu vă place la copiii dvs. ? – Foarte repede au crescut. – Câți bani cheltuiți lunar pentru necesități personale? – Nu țin sub control. – Care e bugetul alimentar al familiei dvs.? – Suma variază… – Cum e să fii soția artistului Anatol Ștefăneț? – Nu am testat cum e să fii soția altei persoane. – Cine, de obicei, cântă în casa dvs.cocoșul sau găina? – Copiii și nepoții. – Cum procedați când soțul vine acasă obosit sau supărat? – Dacă e supărat, încerc să-l conving că toate problemele pot fi rezolvate și nu are rost să se consume în zadar. Dacă e obosit, nu-i pun prea multe întrebări. – Ce calitate nu aveți, dar ați dori s’o aveți? – Vreau să fiu mai optimistă și mai răbdătoare. – Sunteți pentru sau împortiva avorturilor? – Consider că este o decizie a fiecărei femei. – Ce credeți despre homosexuali? – E o problemă personală a acestor persoane. Sunt convinsă că societatea are nevoie de promovarea culturii, în primul rând, și a toleranței față de cei care diferă de noi. – Ce jurnale citiți? – Jazz.ru. – Ce canale TV priviți? – Mezzo. – Ce salariu aveți? – Sunt freelancer, salariul variază. – Ce slăbiciuni aveți? – Nu suport agresivitatea și ignoranța. – Scriitorii preferați? – Jerome Salinger, Anton Cehov, Ivan Bunin, Patrick Suskind, Lewis Carroll. – Dacă ați lua viața de la început, la ce ați renunța? – La fumat. – Vă place să gătiți? – La sărbători. – Ce gătește soțul dvs.? – Gătim împreună. Eu gătesc salate, gustări calde și reci, fetele – deserturi, ginerii – sushi și bucate la grătar, Anatol pregătește lingura sau furculița. – Ce faceți când sunteți supărată? – Tac.”

Există în acest interviu și două răspunsuri cu o rezonanță aparte, din perspectiva sfâșietoarei despărțiri petrecute în sumbra toamnă a lui 2020: „– Vă temeți de bătrânețe? – Nu. Mă tem să fiu bolnavă la bătrânețe. – Vă sperie moartea? – Nu mă sperie, dar mă îngrijorează problemele care vor apărea în fața apropiaților.”

Delicată, fragilă și gentilă, Natalia a cugetat și acționat conform menirii sale angelice. A fost omul care sfințește locul. Alături de soțul ei, Anatol, a consacrat Chișinăul ca epicentru al ethno-jazzului. Chiar dacă din punct de vedere fizic ea s’a retras dintre noi, spiritualmente va continua să ne consoleze în calamandrosul ăstei lumi. Requiescat in pace!

Foto: Natalia Ștefăneț alături de soțul ei, ilustrul muzician Anatol Ștefăneț

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.