Înainte de mandatul său ca oficial federal american, Andrei Iancu a deținut (pentru cea mai lungă perioada permisă prin statut) funcția de partener administrativ la Irell & Manella LLP, o firmă de avocatură cu sediul în Los Angeles.
Continuăm seria profilurilor personalităților româno-americane cu inginerul și avocatul Andrei Iancu, specializat în domeniul proprietății intelectuale (PI). Mandatul său de Subsecretar de Stat al Comerțului pentru PI și de Director al Oficiului de Brevete și Mărci al Statelor Unite (USPTO), din 2018 până în 2021, reprezintă cea mai înaltă funcție publică deținută vreodată de un imigrant româno-american aflat ca emigrant la prima generație în SUA.
Agenția federală condusă de Andrei Iancu până în acest an este una dintre cele mai mari de acest gen din lume, având peste 13.000 de angajați și un buget anual de peste 3,5 miliarde de dolari. Ascensiunea sa într-o poziție atât de înaltă a administrației americane a fost clădită pe o reputație ireproșabilă, construită cu grijă pe parcursul unei îndelungate cariere. A început ca inginer în aeronautică la Hughes Aircraft, un contractor aerospațial în domeniul apărării. După ce și-a finalizat doctoratul în drept la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a lucrat timp de două decenii ca avocat în domeniul dreptului de proprietate intelectuală și al brevetelor. Printre numeroasele cazuri de mare anvergură care l-au propulsat pe scena națională au fost litigiile în care firma sa a reprezentat TiVo într-un proces de tehnologie DVR. Aceste cazuri au adus câștiguri clientului, TiVo, de peste 1,6 miliarde de dolari. A publicat, a susținut cursuri, a predat dreptul brevetelor la UCLA, iar această carieră laborioasă a contribuit la desemnarea sa în funcția publică, fiind confirmat în Senatul SUA cu 94 de voturi pentru și niciunul împotrivă.
În timpul mandatului său, Andrei Iancu a acționat, de asemenea, în calitate de consilier principal al administrației americane în probleme de PI interne și externe. Rolul său a fost unul de mare importanță, având în vedere efortul SUA de a restrânge pirateria PI la nivel internațional și de a sancționa statele percepute ca tolerând pirateria PI. În discursul său de adio, ținut la Camera de Comerț a SUA în ianuarie 2021, Andrei Iancu a solicitat continuarea cooperării multilaterale și bilaterale pentru a pune capăt furtului de proprietate intelectuală, sponsorizat de unele state. Urmând o tradiție democratică nescrisă, a demisionat din funcțiile deținute în ziua în care administrația Biden a preluat conducerea. A lăsat însă, ca moștenire, o coaliție internațională pe care a constituit-o pentru consolidarea regimului internațional al proprietății intelectuale. Pentru eforturile sale, a fost recunoscut ca o voce importantă în susținerea primatului mondial american în cercetare și inovare. A primit premii profesionale de la Chambers SUA, Intellectual Asset Management, Managing IP, Daily Journal, California Lawyer, Los Angeles Business Journal, Legal 500 și altele. În timpul mandatului său la USTPO, a primit un „IP Champion Award” de la Fundația pentru Educație asupra Proprietății Intelectuale, iar în 2020 Institutul Inginerilor în Electricitate și Electronică l-a onorat cu „Premiul pentru serviciu public distins” pentru meritul de a fi redat încrederea în sistemul de brevete al SUA.
Înainte de mandatul său ca oficial federal american, Andrei Iancu a deținut (pentru cea mai lungă perioadă permisă prin statut) funcția de partener administrativ la Irell & Manella LLP, o firmă de avocatură cu sediul în Los Angeles. După retragerea din administrație, s-a întors la firma sa de avocatură, înființând în acest an un birou permanent al acesteia în Washington, DC. De asemenea, el a co-fondat proiectul Reînnoirii Inovației Americane (RAI), găzduit de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), o organizație bipartizană din Washington, DC. Această inițiativă a CSIS reunește decidenți din guvern, cercetători din mediul academic și reprezentanți ai giganților din sectorul privat, scopul fiind de a evalua provocările cu care se confruntă societatea americană în dezvoltarea unei strategii naționale articulate, care ar alimenta o participare mai diversă și incluzivă în ecosistemul de inovare al țării.
În 13-16 septembrie, CSIS a găzduit o întâlnire la nivel înalt în spațiul virtual în domeniul Inovației și Competitivității. Printre problemele ridicate a fost și rolul istoric, central, al imigranților în consolidarea dominanței SUA în știință și tehnologie. Scopul a fost structurarea unor recomandări, inclusiv necesitatea unui regim de vize care să permită mobilitatea profesioniștilor cu înaltă calificare și care să asigure că SUA rămâne destinația de vârf a oamenilor de știință și a inovatorilor. Grupul de lucru dorește să evalueze distribuția spațială a centrelor de inovare și antreprenoriat americane, cât și disparitățile existente în accesarea oportunităților oferite de economia americană. În contextul acestui summit, Andrei Iancu ne-a acordat un interviu biografic și și-a argumentat convingerea că imigrația poate juca în continuare un rol central în susținerea inovației americane.
Familia sa a emigrat de la București la Los Angeles în 1981, când avea doar 12 ani. Andrei Iancu este un vorbitor la fel de fluent în ambele limbi dar am ales ca limba interviului să fie cea a vieții profesionale, engleza.
***
Ca oficial american, ați ținut un discurs public la București, în care ați cuprins episoade din copilăria pe care ați petrecut-o în România. Vă aminteați de vizitele pe care le făceați cu părinții la aeroportul din Băneasa și de obsesia înnăscută pentru avioane. Vă entuziasmați când vorbiți despre „aeromobilul patentat” al lui Traian Vuia, primul avion al lui Aurel Vlaicu sau cariera prolifică a lui Henri Coandă, cu cele peste 250 de brevete în mai multe domenii. În acel discurs, lăudați realizările lor, care au ajutat la deschiderea erei moderne a zborului uman, și susțineați că acest lucru nu ar fi fost posibil în absența unui sistem care protejează și recompensează inovația. Este un discurs magistral, care a primit Premiul de Oratorie Cicero 2020 în două categorii separate: politici publice și tehnologie. Am fost onorați să cuprindem acel discurs în cadrul celei de-a treia conferințe anuale a profesioniștilor româno-americani, pe care Forumul de Cercetare a Imigrației a găzduit-o în iunie 2021. Cu acel prilej, din nou, ați încurajat diaspora noastră științifică să își afirme moștenirea intelectuală și contribuțiile sale in societatea americană. Ce aspecte ale educației, ale zestrei culturale, au jucat un rol important în alegerile profesionale pe care le-ați făcut și în succesul dumneavoastră în cadrul societății americane adoptive?
Când eram copil în București, am învățat importanța muncii grele, a educației, a concentrării asupra problemelor care contează cel mai mult. Totul începe cu „cei șapte ani de acasă”. Părinții mei au fost amândoi primii din familiile lor care au mers la facultate. Ei și bunicii mei, în primul rând, dar și profesorii mei de școală elementară, în special profesoara de matematică din clasa a V-a, m-au încurajat să mă concentrez pe matematică. Deși am avut doar cinci ani și jumătate de școlarizare în România, au fost ani cruciali în formarea mea.
Ce a determinat familia dumneavoastră să decidă să emigreze, atunci când a făcut-o, și cum s-a decis ca destinația să fie Statele Unite?
Nu știu tot raționamentul lor, dar libertatea și oportunitățile disponibile în această țară au fost foarte importante, așa cum sunt pentru aproape toți imigranții și refugiații politici care sosesc aici. În România, tatăl meu era inginer, iar mama profesoară de engleză. Eu nu vorbeam bine engleză, dar trebuie să îmi fi fost mai ușor mie decât tatălui meu, care, la peste 40 de ani, a trebuit să învețe rapid o nouă limbă pentru a-și găsi de lucru. Stabilirea în Los Angeles, într-o cu totul altă cultură, a necesitat o oarecare ajustare. Tatăl meu a reușit să-și găsească un loc de muncă în domeniul său de pregătire, în timp ce mama a avut problemă opusă. Ea cunoștea limba, dar i-a fost dificil să găsească o poziție didactică, ca vorbitor imigrant, așa că a trebuit să-și schimbe profesia. Tatăl meu avea niște prieteni din copilărie, care ajunseseră aici înaintea noastră, dar nu exista și încă nu există o comunitate românească substanțială, închegată, în jurul Los Angeles-ului. Nu exista o mare comunitate la care să ne racordăm. Am încercat, mai ales, să ne integrăm în societatea adoptivă. Acele valori esențiale ale familiei, importanța dedicării academice și a muncii asidue, pe care le-am menționat, au ghidat deciziile mele de a urma facultatea de inginerie aerospațială și apoi specializarea în inginerie mecanică, cât și studiile finalizate cu o diplomă în drept. Aceleași valori erau împărtășite și de soția mea, care este, de asemenea, dintr-o familie de imigranți româno-americani și un medic pneumolog desăvârșit. Sunt sigur că tatăl meu fiind inginer și prietenii lui fiind, cei mai mulți, ingineri, acest mediu a avut un impact asupra mea și a dorinței de a studia ingineria. El a fost cu siguranță un model, dar încă din copilărie am fost mereu interesat de știință și tehnologie. Ca nou-veniți din România, importanța educației a fost înrădăcinată în creșterea noastră. Ca imigrant, te concentrezi pe probleme practice de inserare, pe asigurarea că te pregătești pentru o carieră într-un domeniu în care există oportunități.
***
Româna a continuat să fie vorbită în intimitatea familiei și în cercurile de prieteni. În acest mediu, el și-a întâlnit prima dată soția. La fel ca familia Iancu, familia soției sale a imigrat din București, când aceasta avea șapte ani. Cei doi au crescut împreună, urmând, în mare măsură, conștient sau nu, clasicele „etaloane de aur” ale așteptărilor familiei: avocat, inginer sau medic. Dr. Luiza Cecilia Iancu și-a urmat studiile universitare tot la UCLA, înainte de a urma facultatea de medicină, rezidențiatul și specializarea în același complex universitar în care Andrei Iancu a terminat dreptul. Au doi copii, Ariella și Robert, pe care i-au adus în România în repetate rânduri pentru a le oferi o înțelegere a propriilor rădăcini, în pofida faptului că nu mai au membri ai familiei rămași în vechea țară. Copiii lor sunt acum tineri adulți care își urmează propriile cariere de succes – Ariella este medic, iar Robert inginer software, opțiuni ce par a continua aceleași așteptări familiale. Așa cum este adesea cazul românilor-americani din a doua generație, copiii nu vorbesc românește.
***
Alegeți să vă asumați proveniența și bagajul identitar într-un mod public. La conducerea USPTO ați susținut înființarea unui grup de afinitate, a Societății Culturale Româno-Americane. Acțiunile dumneavoastră atestă aprecierea diversității culturale și respectul pentru individualitate și gândirea critică, ca precondiții ale inovației. Cum ne-ați sfătui să hrănim această percepție pozitivă a imigranților de care ne bucurăm, prestigiul diasporei științifice românești și a societății românești în țara noastră adoptivă?
În primul rând, ca principiu general, Statele Unite au fost și continuă să fie o națiune de imigranți. A beneficiat întotdeauna de imigranți veniți din diferite părți ale lumii, iar noi am venit aici ca refugiați politic din România, comunistă la acea vreme. Diversitatea culturală de aici, din SUA, a funcționat, oferind țării un avantaj competitiv. Susținerea creării unui grup de afinitate românesc în cadrul USPTO a venit de la sine. Existau deja mai multe astfel de grupuri de afinitate culturală, active în cadrul instituției, și un număr mare de români angajați când am ajuns acolo. Am fost abordat de unii dintre ei, care îmi cunoșteau bagajul cultural, și le-am susținut eforturile. A fost ceea ce am simțit că trebuie făcut, deoarece a oferit o cale de afirmare și valorizare a culturii și diversității personalului, care are rolul de a motiva la nivel individual. În primul an, au reușit să organizeze evenimente culturale în persoana și, după ce COVID-19 a dus la restricționarea acestor evenimente, au făcut tranziția către grupuri virtuale de sprijin, devenite și mai importante în această perioadă a izolării noastre în casele fiecăruia. Sunt sigur că grupul va continua să fie relevant.
Într-o conversație anterioară, ați deplâns situația țării natale, ca ultim membru al Uniunii Europene care rămâne pe lista de supraveghere a Raportului Special 301 al Reprezentantului Comerțului SUA, și ați exprimat speranța de a fi scoasă de pe lista respectivă, spre beneficiul inovatorilor și antreprenorii români care merită a fi mai bine deserviți de un regim puternic de PI, susținut de ambele părți ale Atlanticului. Ar trebui ca diaspora româno-americană să fie activă în asistarea autorităților române pentru a lua măsurile necesare ce ar duce la eliminarea de pe această listă?
România se află încă pe acea listă de supraveghere pentru țările cu drepturi PI mai slabe și ar trebui să depună eforturi pentru a-și îmbunătăți sistemul, pentru a fi scoasă de pe această listă. Nu pot spune dacă diaspora româno-americană ar trebui implicată în acest proces. Nu știu cum ar putea să ajute. Autoritățile române cunosc problemele care au făcut ca România să fie pe această listă. Acestea sunt probleme discrete și punctuale. Revine guvernului român să ia măsurile necesare pentru a înlătura aceste lacune. Este o chestiune de voință în România. Se știe ce trebuie făcut și ar putea fi ajustate relativ repede. Nu știu dacă și când o vor face, efectiv. Legile interne, care mențin România pe această listă, afectează toate companiile care încearcă să facă afaceri în România. Companiile românești, care desfășoară activități în România, ar trebui să dorească un regim puternic de PI. Eliminarea țării de pe acea listă ar ajuta atât companiile internaționale, cât și companiile locale.
De ce ar trebui să ne implicăm în susținerea unui regim internațional de PI puternic?
Protejarea drepturilor de PI oferă proprietarului acestor drepturi un instrument comercial suplimentar, capacitatea de a începe sau dezvolta afaceri și de a obține finanțare pentru noi tehnologii și inovații. PI oferă beneficii extraordinare și există nenumărate exemple. În Statele Unite, în sectorul privat, angajații din industriile centrate pe PI câștigă salarii cu aproximativ 50% mai mari decât persoanele din industriile care nu necesită PI. Această diferență semnificativă a deținerii de PI oferă, complementar, inovatorilor o diversitate de căi pentru a avansa în carieră și sprijină companiile cu care aceștia lucrează, implicit comunitățile în care trăiesc. Același lucru este valabil și pentru inventatorii din străinătate. Ar trebui ca inventatorii din România să aibă drepturi de proprietate intelectuală mai puternice. Țara are deja un cadru legal bun, dar România ar putea să-și îmbunătățească și mai mult regimul de PI, deoarece aplicarea sa ar atrage mai mult comerț internațional și companii care doresc să contribuie la dezvoltarea economiei locale. Există oportunități de îmbunătățire a regimului local.
Ce măsuri iau Statele Unite pentru a asigura o participare continuă, incluzivă, a imigranților în ecosistemul său de inovare, forța motrice a creșterii economice americane?
Nu doresc să mă exprim asupra dezbaterii mai largi din domeniul imigrației în Statele Unite, fiind un subiect politizat. Mă limitez în a mă exprima asupra regimului de vize și a statutului legal al imigranților cu înaltă calificare, cei cu experiență în domeniul științei și tehnologiei. Ar fi avantajos pentru SUA să atragă și să rețină oameni de știință și ingineri, care ne pot ajuta să creștem economia prin inovațiile lor. Pe lângă slujba de avocat, la care am revenit în Capitală, am co-fondat proiectul RAI în cadrul think-tank-ului CSIS. Avem o mulțime de inițiative prin intermediul acestei instituții și tocmai am terminat un summit național al experților pe această temă. Unul dintre aspectele discutate a fost nevoia de a continua să atragem oameni creativi, care vor să lucreze și să trăiască aici. SUA a beneficiat întotdeauna de inventatori imigranți prolifici, precum Nikola Tesla, Hedy Lamarr, Alexander Graham Bell și mulți alții. Sunt sigur că acest trend va continua, dar este vital ca guvernul SUA să continue să faciliteze capacitatea acestor oameni de a veni aici, precum și capacitatea noastră de a-i reține, dacă vor să rămână.
***
Povestea de viață a lui Andrei Iancu este una a „visului american”. Societatea americană i-a permis să-și afirme moștenirea culturală în diversitatea culturii gazdă, oferind, în același timp, oportunități vitale de a excela în domeniul său profesional. În subtextul polarizării societății americane și a retoricii politizate asupra imigrației se ascund astfel de povești de viață și mărturii personale ce atestă adevărata natură a apartenenței la o „națiune a națiunilor.”
Abilitatea unei țări de a atrage imigranți calificați și specializați, o forță de muncă adaptabilă nevoilor economice în perpetuă evoluție, este esențială pentru un stat care dorește să-și creeze sau să-și mențină avantajul competitiv pe scena internațională. Pentru atragerea acestora, este nevoie de un cadru clar în care ei să își poată gestiona cariera și care să creeze convingerea că marile eforturi personale și familiale, pe care le presupune emigrația, vor duce la beneficii substanțiale, garantate de un cadru legal ce protejează drepturile de proprietate, inclusiv cele ale proprietății intelectuale. Această imigrație înalt-calificată a stimulat constant competitivitatea economiei americane, în timp ce alte regiuni ale lumii au văzut o epuizare a capitalului uman calificat. Un regim internațional al proprietăți intelectuale, aplicat similar în ambele părți ale Atlanticului, oferă cea mai bună perspectivă unor state aliate în promovarea capitalului uman comun, în a se asigura că aceștia vor continua să își modeleze propriul viitor.