Filmul „Cernobyl” atinge cele mai profunde zone ale fricii noastre, dar este, totodată, cathartic, în măsura în care ne prezintă o calamitate care ne putea fi fatală, ca specie, dar de care am scăpat ca prin urechile acului.
Teama ne e generată întotdeauna de ceea ce nu cunoaștem. Faptul de a nu ști ce chip are nenorocirea care ni se poate întâmpla duce la fabricarea de scenarii care, de cele mai multe ori, fac mai mult rău chiar și decât lucrul temut. De aceea, poate, filmele apocaliptice au atâta priză la public. Ele transpun în imagini nenorocirea, îi dau un chip, iar astfel ea poate fi înfruntată mai ușor. Dușmanul nu mai este nedefinit, ci devine obiectul imaginației noastre, care îl construiește în voie, găsind mijloacele potrivite pentru a-l combate.
„Chernobyl” este un film apocaliptic, însă unul în care știm de la bun început datele problemei, chiar dacă – unii, poate – nu în detaliu. Știm exact ce chip are răul, însă el nu e mai puțin cumplit, întrucât nu aparține în totalitate trecutului, ci încă se mai prelungește în prezent. Iar lucrul și mai cumplit este acela că răul este repetabil. Episodul de la Cernobîl nu poate fi trăit, așa cum e prezentat în film, fără spaima viitorului. El funcționează întocmai oricărui film apocaliptic, de vreme ce răul nu este numai cel care s-a petrecut, ci, mai cu seamă, acela care poate să se petreacă oricând în viitor.
Nu avem de-a face aici cu scenarii SF, ci cu realitatea cea mai banală și mai brută, iar acest lucru îngrozește și mai mult. Este realitatea pe care au trăit-o și o trăiesc oamenii zi de zi, este umanul în tot ce are el mai cumplit și mai periculos. Regimul totalitarist, iresponsabilitatea, jocurile puterii, meschinăria – dar și dăruirea și generozitatea manifestate sub forma sacrificiului –, toate acestea sunt chipuri ale umanului pe care le întâlnim în jurul nostru zilnic. Tocmai această banalitate a răului, care stă la pândă în cele mai pașnice colțuri ale lumii noastre cotidiene, înspăimântă și mai mult în seria TV din 2019.
Că lumea se teme și încearcă să vadă cum a fost posibil răul, pentru a ști dacă și cum mai poate fi el posibil în viitor, o dovedește punctajul obținut de serial (9,7, pe IMDb), care l-a propulsat pe primul loc în topul celor mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor. Sigur că acesta nu este unicul motiv, la entuziasmul spectatorilor contribuind deopotrivă imaginea, precum și ritmul imprimat fiecărui episod. În ciuda faptului că atacă un subiect în general cunoscut, Craig Mazin, creatorul seriei, și Johan Renck, regizorul, au știut să imprime dinamism și suspans până și celor mai triviale scene.
Singurul semn de întrebare – care poate fi privit și ca o ironie (a sorții?) – provine din faptul că avem de-a face cu o producție HBO, în limba engleză. Ne putem întreba cu îndreptățire cât de credibilă este versiunea americano-engleză, cât de părtinitoare este ea și cât de bine reușește să surprindă „spiritul rusesc”. Nu am răspunsuri, desigur. Pe lângă asta, faptul de a auzi engleza în gura unor personaje care se vor rusești 100% – îmi vine în minte acum dialogul purtat cu bătrâna care, în timp ce mulge vaca, este constrânsă să-și părăsească locuința – știrbește și el autenticitatea filmului.
Însă, în ciuda acestei șubrezenii, „Chernobyl” se numără printre cele mai bune reprezentări ale unei grozăvii pricinuite de prostia umană, precum și ale groazei pe care ea încă o mai inspiră.
- Proză. Provizii și vinovăție - 4 iunie 2020
- Film. Anytime, online - 4 iunie 2020
- Arta parfumului. O artă volatilă, cu un statut pe măsură - 26 februarie 2020