Bugetar, substantiv (I)

Spectrul austerității radicalizează, ca și în episoadele precedente, conflictul latent dintre mediul privat și angajații la stat. Creșterea de taxe, care afectează, real sau aparent, în primul rând mediul privat este pusă în opoziție cu reducerea cheltuielilor statului, care afectează sectorul bugetar. Cât timp totul a fost pe creștere – economia, veniturile, consumul – unele disparități au fost remarcate, dar interesul pentru aceste subiecte era nesemnificativ. Sub spectrul austerității, tema devine acută. Fiecare categorie utilizează argumente reale pentru a susține că austeritatea ar trebui să-i afecteze predominant pe alții. În mod paradoxal, cea mai mare parte a acestor argumente sunt valide.

În ambele medii, privat și de stat, există disfuncții importante. Pe de altă parte, ambele medii au rolul lor economic și social, iar subfinanțarea sau suprataxarea lor pot duce la pierderi grave de valoare economică și calitate a serviciilor sociale.

Întoarcerea la cifre

Multe studii academice privind reforme esențiale indică un steag roșu: niciuna dintre reforme nu a fost dusă până la capăt. Liniile esențiale ale oricărei reforme au fost modificate succesiv, de regulă la schimbarea guvernului. Reformele nefinalizate sau deturnate au permis conservarea unor rele practici și a dus la sisteme confuze. Factor agravant: unele dintre reforme nu au fost suficient planificate în raport cu resursele, necesitățile, stadiul dezvoltării sociale și oportunitățile existente. Toate acestea afectează atât sistemul public, cât și pe cel privat.

Zonele de eficiență și performanță sunt amestecate cu celelalte. O discuție despre întregul sistem public sau despre tot mediul privat este practic imposibilă. Fiecare are zone de funcționare adecvată, dar și deficiențe importante. În ansamblu, situația este (sau doar este prezentată ca fiind) haotică. Argumentările partizane, ideologice sau doar manipulatoare, decupează imagini trunchiate. Toate acestea nu fac decât să deturneze atenția de la punctele principale.

Cifrele și comparațiile statistice pot configura un tabel minimal. În realitate, disfuncțiile nu țin de indicatorii majori, unde, prin beneficiul mediei, multe dintre cifre arată bine. Structura acestor indicatori și raportul dintre ei sunt cele care pot puncta zonele cu cele mai mari deficiențe (sau cel mai bun potențial de optimizare!). În rezumat, chiar dacă uneori cifrele disponibile sunt viciate de raportări sau interese contextuale, discuția pe baza cifrelor este cu siguranță mai utilă decât una pe baza percepțiilor, experiențelor individuale sau intereselor personale.

Creșterea este economică, deficitul este bugetar

Începând cu anul 2000, România a avut ritmuri mari de creștere economică. Excepția o reprezintă 2009-2010 și 2020, ani marcați de crize internaționale. De remarcat că amplitudinea acestor crize a fost mult mai mare în România, dar și mai compactă ca interval de timp.

Deși creșterea economică a fost mare și pe alocuri a atins chiar 15-16%, ceea ce a însemnat mai mulți bani în economie, dar și la buget, cheltuielile publice au crescut în și mai mare proporție. De mult timp, România închide pe deficit bugetar, cheltuielile fiind mai mari decât veniturile. Mult timp deficitul a fost în jurul a 1% din PIB (chiar și sub în unele perioade). Însă, începând cu 2020 a crescut semnificativ peste 3% (cota agreată la nivelul UE), ajungând în 2024 aproape de 10%.

Argumentul guvernamental a fost că alte țări au datorii publice mult mai mari și că România își permite o dezvoltare prin creșterea deficitului. Într-adevăr, creșterea cheltuielilor publice a dus la creșterea (inegală) a nivelului de trai, la stimularea creșterii economice (pentru un timp) și la investiții care vor permite dezvoltarea pe termen lung. Însă ceilalți indicatori arată că impactul pozitiv al deficitului a fost din ce în ce mai mic, începând cu 2022. Din acel moment, creșterea cheltuielilor a rămas fără fundament economic. Economia a eșuat în a metaboliza stimulentele, inflația a crescut, iar creșterea economică a scăzut sub 1%. În 2024, sectoare economice importante au intrat pe minus: agricultura, construcțiile și piața imobiliară (date INSSE).

Pe ce se duc cheltuielile publice?

La nivelul întregului buget, care include și componentele de asigurări sociale (sănătate și pensii), deși ele au propriile bugete, asigurările sociale reprezintă principala categorie de cheltuieli. Procentual, ele însumează 35-40% din cheltuieli. (Doar o parte din acest procent este reprezentată de alocări de la bugetul de stat. Atât Sănătatea, cât și Pensiile își asigură fondurile în principal de contribuții reținute distinct din veniturile contributorilor.)

Salariile din bugetul public (cheltuielile de personal) sunt a doua categorie de cheltuieli la nivelul întregului buget și prima alimentată doar din alocări. Ponderea multianuală este de 20-25% din buget.

Cheltuielile cu bunuri și servicii sunt sub 10%. Investițiile (drumuri, spitale, școli, cofinanțări pentru proiecte din fonduri europene) reprezintă 5-8%. O sumă comparabilă (aproape 5%) și care este în creștere este cea pentru plata dobânzilor. Deficitele multianuale au fost finanțate din împrumuturi, iar rambursarea lor a devenit un capitol important în buget. În plus, dobânzile vor crește dacă deficitul crește și/sau ratingul de țară scade.

Se adaugă 10% din buget pentru Educație (ceea ce reprezintă sub 3-4% din PIB, cât e stabilit prin lege). 5-7% pentru Apărare (aproape 2% din PIB).

Cât reprezintă salariile bugetarilor?

Graficul care reprezintă creșterea netă a cheltuielilor cu personalul are o reprezentare aproape verticală. Ea, în linii mari, corespunde creșterii PIB. Discrepanța majoră este în 2023-24, când PIB a crescut semnificativ mai puțin decât această categorie de cheltuieli.

În 2024, cheltuielile cu personalul au avut o creștere cu 24%, comparativ cu anul precedent. De la 133 de miliarde la 164 de miliarde de lei. O asemenea creștere nu poate fi explicată decât prin faptul că 2024 a fost an electoral. Cât despre baza economică, ea a lipsit. Inflația, chiar dacă foarte mare, a fost de doar 5,1% la nivelul întregului an. Creșterea economică, doar 0,8%.

Celelalte categorii de salariați nu au avut nici pe departe o creștere similară. La nivelul întregii economii, creșterea cheltuielilor cu personalul a fost de doar 16% (cf. notei de execuție bugetară la 31 dec. 2024). Iar această cotă a inclus și creșterea din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că în sectorul privat a fost de circa 10%.

Cheltuielile cu personalul pot crește fie prin creșterea retribuțiilor și veniturilor suplimentare, fie prin creșterea doar pe unele segmente a acestor retribuții, fie prin creșterea numărului de salariați. Însă, la nivelul întregii economii, creșterea numărului de angajați a fost de doar 3000 de noi locuri de muncă. Aproape toată creșterea se regăsește deci în cuantumuri.

De mulți ani, salariul a crescut pentru salariații la stat într-un ritm mai mare decât cel din mediul privat. Deși în bună parte este justificat de nivelul de pregătire profesională (printre funcționarii publici nu pot fi muncitori necalificați, de exemplu, cum sunt multe dintre locurile de muncă din privat), diferențele semnificative dintre salariul mediu la stat și la privat au creat sau consolidat un sentiment al inechității. Acest efect a fost amplificat de ineficiența evidentă a multora dintre instituțiile de stat, fie că este vorba despre administrație, educație, sănătate sau poliție și justiție.

va urma