Deși au trecut deja 16 ani de la publicarea lui, motivul pentru care romanul lui Andrei Bodiu merită readus în atenția cititorilor este caracterul de frescă socială, puternic realistă, care păstrează și o dimensiune istorică, pasibilă de a fi revalorizată. Este vorba despre România la începutul anilor 2000, în plin post-comunism, care poate fi acum privită de la o distanță istorică imposibilă la momentul publicării.
“Bulevardul Eroilor” este o carte care se citește ușor și care lasă impresia unei scrieri accesibile, însă, în culise, autorul a gândit-o și a scris-o cu îndemânare structurală, atât în ceea ce privește alternarea planurilor narative, cât și în ceea ce privește stilul axat pe dialog viu, preferința pentru propoziții concise în detrimentul frazelor obositoare, și lipsa aproape în totalitate a descrierilor, care se rezumă la folosirea scurtă și pregnantă a adjectivului.
În prim-planul romanului se află trei personaje reprezentative pentru mediul universitar în care acesta este situat. Mircea Bănceu este șef de catedră la Literele brașovene, colegul său Liviu Tudose este lector și doctorand, iar Alina Popovici este studentă la aceeași facultate. Viețile lor se desfășoară separat una de alta, însă punctele de intersecție sunt multiple, unele mai facile, altele care se descoperă cititorului doar treptat. Alina Popovici locuiește la cămin, în camera de deasupra profesorului Liviu Tudose, care, în pofida vârstei de 45 de ani, încă nu se poate desparți de acest spațiu de locuit, din lipsă de bani, dar mai ales dintr-o anume imaturitate. Bănceu și Tudose sunt bineînțeles colegi, iar cadrul lor predilect de întâlnire este Catedra, ca spațiu profesional. În rest, mare parte din viețile lor private (a lui Tudose la cămin și a lui Banceu acasă cu soția) rămân separate de acest punct de intersecție. Banceu îi este profesor Alinei, dar în afară de asta, între cei doi nu mai există alte legături directe.
Tudose își împarte timpul între cursuri și seminare, vizite la internet cafe (de unde răspunde la emailuri), Catedra unde se întâlnește cu ceilalți colegi și unde lucrează la unul dintre cele două calculatoare, și cămin. Este divorțat și are un fiu la facultate, căruia îi trimite bani în mod regulat. Își amintește mereu că la cei 45 de ani ai săi este încă tânăr, și caută metode pentru a-și demonstra acest lucru (pe care le va găsi în cele din urmă). Interacționează în mod repetat cu Nadejda, o studentă din Republica Moldova care îl roagă să o mediteze, cu Ligia, o altă studentă căreia îi este îndrumător pentru lucrarea de diplomă despre erotism la Miller și Houellebecq, și, în final, cu o a treia studentă, Viviana, “fata cu pixul”, care se așază mereu în prima bancă la unul dintre seminarele lui, jucându-se cu un pix.
Alina Popovici este studentă în anul III și visează cu naivitate ca după terminarea facultății să emigreze în Australia unde să stea cât e ziua de lungă pe plaja cu un martini cu umbreluță lângă ea. Deși nu renunță încă la vis, realitatea este mai ternă, deoarece în lipsă de bani se angajează la o companie de telefonie mobilă (prosperă și la modă la începutul anilor 2000), pe post de secretară. De aici lucrurile se complică și o conduc pe tânăra studentă printr-un proces rapid de maturizare. Ea este de asemenea veriga de legătură a romanului cu toposul vieții de student: colegele ei din anul patru au relații mai mult sau mai puțin stabile, iar viețile lor și ale familiilor lor în acest context îi dau ocazia autorului să realizeze o antropologie socială a tinerei generații postcomuniste care este deopotrivă comic-ironică, dar în același timp și destul de tristă.
În cele din urmă, Mircea Bănceu este personajul cel mai probabil autobiografic al romanului. Elementul definitoriu al său este viața politică, atât la nivel micro, de universitate, cât și la nivel macro, referitor la liderii vremii, ascunși în roman sub pseudonime a căror cheie de interpretare este aproape evidentă. Cititorul poate presupune că opiniile lui Banceu în această privință se suprapun într-o oarecare măsură cu ale lui Bodiu. Politicul este prezentat în mod caricatural, iar implicarea în jocurile de putere la nivel înalt nu scapă de autoironia lui Bănceu (care are privilegiul de a nara la persona întâi). Decanii și senatorii universitari sunt uneori fricoși, alteori bănuitori sau indeciși.
În plan privat, căsnicia profesorului Bănceu este lipsită de evenimente și stabilă, marcată de afecțiune sinceră și binevoitoare, făcând notă discordantă cu celelalte relații amoroase ale romanului, care sunt ori instabile, ori indecente, ori caricaturizate prin defecte de caracter ale celor implicați. Totuși, autorul Bodiu nu are o atitudine moralizatoare față de nicunele dintre faptele prezentate în roman și lasă concluziile la latitudinea cititorului, deși există teme cu un puternic caracter moral.
Tema femininului este un pic mai sensibilă, deoarece personajele feminine ale romanului sunt naive, având așteptări superficiale de la viață – în special studentele, nu neapărat studenții – lăsând cumva impresia de a fi privite de sus, asta pe lângă distanța ironică de care nu scapă niciunul dintre personaje. Ca tipologie, infidelitatea este la mare căutare. În ansamblu, romanul duce lipsa unui personaj feminin creionat cu mai multă îngăduință, care să echilibreze privirea unilaterală prin cantitate asupra femeii, dar mai ales asupra “studentei la litere”.
Cartea lui Bodiu are un final deschis și animă astfel curiozitatea cititorului, dar demonstrează totodată că autorul pune mare preț pe lipsa oricărei concluzii, așa cum recunoaște chiar în scurta prefață.
