Ce ati face daca ati avea mai mult timp liber? Ati explora misterele spatiului si ale timpului? Sau v-ati încaiera, ati fura si nu v-ati mai opri din baut, se întreaba Richard A. Posner în „The New York Times“.
Posner comenteaza o carte intitulata „How much is enough?“ (în traducere, „Cât de mult este suficient?“), semnata de Robert Skidelsky si Edward Skidelsky – tata si fiu, unul istoric, celalalt filosof. Teza cartii e aceea ca oamenii din tarile bogate, precum Marea Britanie si Statele Unite, muncesc prea mult în ziua de astazi si, din aceasta cauza, rateaza „bucuriile vietii“ – un concept etic ce defineste o viata „pe care ne-o dorim cu adevarat, nu doar una pe care doar vag si de la distanta ne-o dorim“.
Cei doi Skidelsky pornesc, la rândul lor, de la un eseu publicat în 1931 de economistul John Maynard Keynes, intitulat „Economic Possibilities for Our Grandchildren“ („Posibilitati economice pentru nepotii nostri“). Keynes anticipa ca, daca nu vom trece prin înca un razboi mondial, veniturile pe cap de locuitor, în urmatoarea suta de ani, ar creste de patru pâna la opt ori, din cauza investitiilor continue de capital. Pâna aici, economistul britanic a avut dreptate – în ciuda faptului ca am trecut prin înca un razboi mondial, PIB-ul pe cap de locuitor în SUA a crescut de aproape sase ori, din 1931 (si cam la fel si în Regatul Unit), si mai sunt înca 19 ani pâna la împlinirea secolului. Dar Keynes credea si ca aceasta crestere a PIB-ului va avea ca efect o scadere dramatica a numarului de ore de munca; pâna în 2030, o persoana ar trebui sa munceasca doar 15 ore pe saptamâna, pentru a-si pastra standardul de viata. Dupa rezolvarea „problemei economice“, provocarea urmatoare ar fi cum sa umplem timpul liber al oamenilor cu activitati relaxante, pline de satisfactii.
Cea de-a doua parte a profetiei lui Keynes e departe, însa, de a se împlini. Oamenii din tarile bogate muncesc mai putine ore pe saptamâna, în medie, fata de 1929 – când Marea criza economica, reducând cantitatea de munca disponibila, a avut drept consecinta si scaderea saptamânii de munca de la 50 la 40 de ore. Dar Keynes era de parere ca, în 2010, englezii si americanii vor lucra doar 20 de ore pe saptamâna. În esenta, el avea dreptate spunând ca, deoarece marfurile si serviciile pot fi produse cu mult mai putine ore de munca decât în 1930, am putea trai acum la fel cum traiau bunicii nostri pe atunci, muncind astazi mult mai putin. Însa problema e ca azi vrem sa traim mai bine decât bunicii nostri, în anii ’30.
„Ce am face cu tot timpul liber pe care l-am avea brusc pe mâna?“, se întreaba Richard A. Posner. Cei mai multi oameni s-ar plictisi foarte repede, fara resursele pentru activitatile de relaxare incitante si variate cu care sunt obisnuiti – calatoriile în strainatate, filmele si televiziunea, cazinourile, restaurantele, competitiile sportive, participarile în competitii atletice, jocurile pe calculator, dietele, interventiile de chirurgie estetica si îmbunatatirea sanatatii si a longevitatii. Daca toata lumea ar lucra doar 20 de ore pe saptamâna, doar putine dintre aceste oportunitati s-ar mai putea materializa, deoarece oamenii care ar munci atât de putin n-ar mai putea sa si le permita. Nici serviciile care ofera aceste activitati n-ar mai avea personal pe masura.
Implicatiile unui astfel de program de munca, de la 9 la 12, ar fi atât sociale, cât si individuale, arata Posner. Productivitatea muncii ar scadea, deoarece muncitorii ar acumula experienta si ar deveni eficienti mult mai lent. Tarile occidentale ar fi lipsite de aparare, daca soldatii lor ar fi în serviciu doar 20 de ore pe saptamâna, si ar avea mai putine arme, deoarece si fabricile de armament ar functiona tot 20 de ore pe saptamâna. Cât despre ordinea civila, si ea ar avea de suferit, daca politistii, pompierii si doctorii n-ar munci decât de la 9 si 12.
Dar cu ce ne-am umple tot acest timp liber? Poate vom învata, cu totii, sa sculptam, sa cântam la un instrument muzical sau ne vom gândi la misterele spatiului si ale timpului. „Dar e ridicol sa ne gândim, scrie Richard A. Posner, ca, daca ar munci între 15 si 20 de ore pe saptamâna, oamenii si-ar folosi timpul liber ca sa sculpteze în marmura sau sa descifreze o partitura muzicala. Daca le-ar lipsi bunurile de larg consum si serviciile cu care sa-si umple timpul, ei s-ar lua la harta, ar fura, ar mânca pâna s-ar sparge si ar dormi mult. Aristocratii englezi, în vremurile lor de glorie, nu munceau, dar nici nu sculptau în marmura si nu explorau misterele spatiului si ale timpului. Vânatoarea, jocurile de noroc si amorurile erau activitatile lor preferate cu care îsi ocupau tot timpul.“
Asa ca, daca vrei ca cineva sa munceasca doar o jumatate din norma actuala de munca, pentru numai o jumatate din salariul actual, scrie Richard A. Posner, ar fi bine sa te gândesti foarte serios si sa gasesti un raspuns la întrebarea: oare ce-o sa fac când ma voi trezi cu atâta timp liber pe mâna?
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 3872012-08-30