In cel mai recent film al sau lansat pe ecranele din România, Woody Allen l-a distribuit pe Larry David in rolul unui evreu „genial“ care „aproape a câstigat Premiul Nobel“, Boris Yellnikoff.
Boris, personaj dintr-un scenariu pe care Allen l-a scris in urma cu trei decenii, este in acelasi timp alter-ego-ul sau si o pastisa a unor eroi din filmele semnate in trecut de catre cineastul american.
Cinic, ironic, allenian
Sigur ca nu e „one of the best“, sigur ca nu poate fi caracterizat prin originalitate si sigur ca momentele funny sunt vândute prea repede si prea mecanic, dar intoarcerea lui Allen in orasul care l-a consacrat (New York) nu este o pierdere totala, ci, din contra, daca ochiul critic nu o ia inaintea primelor sentimente de la capatul filmului, „Whatever works“ (in traducere româneasca „Ce-o fi o fi“)… chiar merge.
Filmat in spiritul show-ului in care apare Larry David, adica gen documentar/piesa de teatru si cu nelipsitul narator, care aici e chiar personajul principal, „Whatever works“ promoveaza filozofia simplista de viata (aceeasi ce reiese si din titlu) a unui intelectual ratat, ateu, care uraste tot ceea ce-l inconjoara, dar care la final se multumeste cu ceea ce i se da.
Boris Yellnikoff este nevrotic, ipohondru, isteric, are toane, uraste copiii, are pareri fixiste pe care le impartaseste de câte ori poate, cui poate, revenind in special la cele despre Holocaust, si cânta „La multi ani“ de trei ori când se spala pe mâini, ca sa scape de germeni.
Pâna intr-o seara când…
Yellnikoff accepta sa adaposteasca o fata fugita de acasa, pe care o intâlnise pe strada, Melody St. Ann Celestine (Evan Rachel Wood).
Tânara, vesela, indragostita de viata si de tot ceea ce o inconjura, Melody ii zdruncina putin existenta lui Boris, care se obisnuieste cu prezenta ei si se lasa convins chiar sa o ia de nevasta.
Melody vine dintr-un orasel din sud, de unde „nici macar locuitorii lui n-au auzit de el“, are accentul specific si il adora pe Boris pentru ca e genial.
Curând ea ii adopta limbajul, dar in stilu-i caracteristic – adica pastrându-si zâmbetul pe buze –, il invata sa iubeasca sexul, ii gateste si accepta sa asculte Beethoven.
Timp de un an, acest cuplu bizar supravietuieste cu gratie.
Doar ca dracul, având infatisarea mamei lui Melody (Patricia Clarkson), le intra in casa, intâi lesina, apoi isi varsa teoriile religioase si militeaza impotriva avortului, pentru ca in final sa se emancipeze. Nimic rau pâna aici, doar ca scopul ei suprem era sa o desparta pe Melody de Boris si sa o cupleze cu un actor britanic, tânar si aratos.
Si cum asta nu era suficient, apare si tatal lui Melody (Ed Begley Jr), care descopera subit ca lui de fapt nu-i plac femeile.
Revenind la Melody, aceasta cedeaza presiunii unei iubiri fara Viagra si divorteaza de Boris, care isi trece la activ inca o tentativa de sinucidere (a doua la numar), demonstrând ca echilibrul lui interior era precar, in ciuda aparentelor pe care le vindea si a paradei de ironie.
Nu va nelinistiti insa, caci totul se termina cu bine, deoarece, in definitiv, whatever works / ce-o fi o fi.
4 stele din 5
Asadar, povestea este savuroasa, atât de savuroasa cum numai un dement existentialist ca Woody Allen o poate face, iar Larry David se dovedeste a fi chiar „placubil“ in rol, cu tot cu boxerii lui din bumbac si cu schiopatatul a la Hugh Laurie in „House Md“.
Ori asta, ori noi, femeile, chiar nu ne putem debarasa de instinctul matern si de fiecare data când vedem un ticalos damaged simtim nevoia sa-l ocrotim.
„Whatever works“ este recomandat persoanelor care au (des) zile proaste, depresivilor, blondelor simpatice, femeilor cu instinct matern dezvoltat, geniilor, celor ce rostesc cuvântul „cretin“ de cel putin 20 de ori pe zi, nevroticilor etc. etc. etc.
Autor: ROZANA MIHALACHE