Sari la conținut

Nuditatea frontala a imparatului: „Trance“ de Danny Boyle

Autor: CATALIN OLARU
Apărut în nr. 435

 

Despre cel mai recent film al sau, regizorul Danny Boyle a declarat ca marcheaza un moment de cotitura în cariera lui, dat fiind ca e prima data când un personaj feminin ocupa prim-planul. Va dati seama ce moment important e asta? Nu. Nu va dati seama, pentru ca nu ati vazut filmul. Daca l-ati fi vazut, ati fi stiut ca, într-adevar, asa este: sexul personajului feminin chiar ocupa prim-planul.

Ca film de actiune, cel putin pe hârtie, „Trance“ îsi face treaba, introducându-ne într-o lume (mai precis, în trei lumi) despre care stim ca exista, dar cu care cei mai multi dintre noi nu avem nici în clin, nici în mâneca, de aici si fascinatia pe care acestea ar trebui s-o exercite. Lumea lui Simon (James McAvoy), cea a licitatiilor de arta, se intersecteaza cu cea a lui Franck (Vincent Cassel), care provine din mediul interlop. Cu sprijinul lui Simon, Franck intentioneaza sa puna mâna pe un tablou de Rembrandt. Un heist movie clasic, drept urmare. Doar ca acesti spargatori din filmul lui Boyle se comporta exact ca personajele unui serial de televiziune destinat întregii familii, ceea ce e ca si cum, într-un film din seria Batman, eroul s-ar apuca sa care un cos cu rufe murdare la spalatoria cea mai apropiata, sa introduca hainele una câte una în masina de spalat, sa seteze un program, sa astepte rabdator, pentru ca apoi sa le puna la uscat pe balcon.
Misiunea lui Simon e sa îi predea tabloul lui Franck. Cumva, tabloul se pierde pe drum. Unde, nu se stie, deoarece Simon, care a fost lovit în cap în timpul spargerii, sufera de amnezie. Asa se face ca infractorii fiorosi condusi de Franck nu numai ca îl cruta pe protagonist, torturându-l cu deferenta rezervata îndeobste personajelor principale, dar îl înteleg omeneste, cum s-ar zice, si încearca sa gaseasca o rezolvare rationala problemei lui. Acea solutie este hipnoza, vazuta ca rezolvare logica, nu ca resursa potentiala – destul de generoasa, de altfel – de umor. O solutie similara ar fi fost sa apeleze la un medium, ca în serialul de desene animate „Scooby Doo“; poate în „Trance 2“, cine stie.
Hipnoza este specialitatea lui Elizabeth (Rosario Dawson), care închide cercul. Trei experti din trei medii diferite, cu grade extrem de ridicate de specializare. Elizabeth este, asadar, angajata de niste infractori sa rezolve o problema. Desi situatia este radical diferita, modul în care se achita de sarcina primita (dar mai ales modul în care angajatorul se raporteaza la metodele ei) sunt cele ale unui psiholog angajat de directorul unei firme pentru a îmbunatati comunicarea institutionala. Sedintele curg una dupa alta, iar Frank si asociatii sai sunt cât se poate de receptivi la sugestiile ei: daca mai organiza si un teambuilding, cu treasure hunt si tot tacâmul, tabloul era complet.
Una din terapii îl aduce pe Simon într-un laborator cu un soi de tomograf care îi analizeaza undele cerebrale. Cum de are Elizabeth, expert în hipnoza, nevoie de un laborator ultramodern si de unde resurse sa-l echipeze, asta nu mai aflam. Totul e sa ne familiarizam cu o interfata similara cu cea care poate fi gasita pe aproape orice model de tableta (desi ideea e sa ne sara în ochi o anumita marca, una care beneficiaza de ridicol de mult product placement în acest „Capcana mintii“: când lui Simon îi revine memoria, acesta îsi vizualizeaza la propriu amintirile – pe o tableta…).
La final, se decide asupra unei chestiuni spinoase (cine sunt personajele pozitive si cine sunt negativii). O data stabilit raspunsul la cea de-a doua întrebare, negativii sunt pedepsiti exemplar (o tentativa de viol atrage dupa sine un glont în partile moi, în cel mai pur stil rape/revenge), printr-o serie de executii la care eu cel putin nu prea ma asteptam, dar care probabil erau necesare pentru ca noi, spectatorii, sa simtim ca se apropie finalul (si, în finalul filmelor de actiune, asta trebuie sa se întâmple: niste împuscaturi, niste flacari, niste explozii).
În ciuda acestor eforturi finale, filmul despre hipnoza al lui Boyle are darul de a-ti face pleoapele grele. Singurele lucruri care îti fac ochii mari sunt, dupa caz, ochii albastri ai lui James McAvoy sau ai lui Vincent Cassel, respectiv vulva lui Rosario Dawson.