Nici nu şi-a instalat bine biroul din Bucureşti (TIKA – Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă din subordinea primului ministru turc), pe aceeaşi stradă cu Ministerul Român de Externe, că am şi luat cunoştinţă de unul dintre măreţele planuri ale statului turc, şi anume construirea la Bucureşti, într-o zonă centrală, a celei mai mari moschei din Europa.
Cu alte cuvinte, ar trebui să mulţumim statului turc că ne face un bine şi ne oferă un mare privilegiu! Acela de a fi primii între europeni! Într-o epocă contemporană venim, iată, cu idei medievale, căci cei ce hotărăsc şi decid asemenea planuri au, din punctul meu de vedere, o mentalitate de Ev Mediu. Nu construcţia unei moschei în Bucureşti mi se pare greşită, ci construirea „celei mai mari“ moschei.
O moschee nu departe de Muzeul Satului, într-o zonă centrală care nu va contrasta deloc cu realitatea istorică. Politicienii, de teama de a nu pierde voturi, acceptă capriciile venite din partea clericilor. Preocuparea majoră a cultelor pare să fie aceea de a construi la scară supradimensională, şi nu aceea de a găsi modalităţi de convingere a enoriaşilor să poposească în aceste „lăcaşuri“ cât mai des. În Europa Occidentală, multe dintre catedralele construite în Evul Mediu nu mai sunt frecventate de către credincioşi, devenind o adevărată „problemă“ pentru autorităţile care trebuie să le întreţină. Avem în prezent cea mai mare Casă a Poporului, iar în curând o să avem şi cea mai mare Catedrală Ortodoxă.
Ca şi cum acestea n-ar fi fost de-ajuns, turcii, care s-au inspirat din ideile „geniale“ ale lui Ceauşescu s-au pus pe treabă. Recent, la Ankara, au construit Casa Albă, Palatul Prezidenţial cu peste o mie de camere, şi, inspiraţi de Canalul Dunăre Marea Neagră, au promis ca la o sută de ani de la fondarea Republicii (2023) să termine Canalul ce va despărţi Marea Neagră de Marea Marmara ca alternativă navigabilă a Strâmtorii Bosfor. Se pare însă că nu se vor opri aici şi că planurile lor măreţe se vor extinde şi în afara graniţelor lor. Dat fiind că în Bucureşti nu există o comunitate semnificativă a cultului musulman de origine română, ideea reală a ridicării „celei mai mari“ moschei îmi scapă cu desăvârşire. Cu atât mai mult cu cât arabii, turcii, iranienii, musulmanii care locuiesc în România şi-au construit deja lăcaşe de cult pe care le frecventează după cum doresc.
TIKA, agenţia din subordinea primului ministru turc, prin care vor veni şi fondurile aferente construcţiei promovează doctrina neootomanismului. Este interesant de observat că această agenţie nu are birouri de lucru în majoritatea statelor occidentale – Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Grecia etc- şi nici în Federaţia Rusă. Sârbul Darko Tanaskoviæ, reputat istoric şi specialist în Evul Mediu, cunoscător al limbii turce, a scris deja despre neootomanismul promovat de Turcia în timpul mandatului său de ambasador la Ankara. În opinia acestuia, Turcia este o ţară cu o asemenea putere şi importanţă, în special în termeni regionali, încât ar fi imposibil să atingi o stabilitate de durată şi o dezvoltare în Balcani fără participarea şi cooperarea sa constructivă. Acest lucru este valabil, desigur, în sfera economică şi politică. Partenerii Turciei în Balcani ar trebui să acorde atenţia necesară doctrinei neootomaniste în Balcani devenită din ce în ce mai vizibilă (Darko Tanaskoviæ, Neo-Ottomanism. Doctrine and Foreign Policy Practice, Belgrade 2013, 102). Statul turc, prin acestă organizaţie, a investit în state ca Bosnia Herzegovina, Kosovo, Albania etc. Sarajevo este considerat, în acest sens, un fel de „paradis al musulmanilor“, oraşul în care găseşti o serie de moschei iraniene, arăbeşti şi, desigur, turceşti.
Tot această organizaţie oferă profesorilor şi istoricilor turci „fonduri“ pentru a merge în zonele strategice şi a promova cultura, limba şi istoria, aşa cum se vede de la Ankara. Un caz recent, îl reprezintă oraşul Novi Pazar din Serbia, majoritar musulman, unde cei de acolo vor fi instruiţi de cadrele didactice turce aduse în zonă prin bunăvoinţa TIKA. Bineînţeles, prin parteneriate legale, dar nu mai puţin îndoielnice, cu autorităţile locale. O altă instituţie nouă, Yeni Türkiye – Noua Turcie. Centrul Strategic de Cercetare, din subordinea guvernului turc, se preocupă la fel de mult de găsirea unor parteneri, cu precădere istorici, în spaţiul balcanic, organizând conferinţe şi căutând să influenţeze profesori şi cercetători în scopul promovării punctului lor de vedere cu privire la istoria pozitivă comună. Am fost şi eu, la rândul meu, sunat, abordat şi „ofertat“, fără succes însă, de către aceştia pentru a scrie despre relaţiile speciale dintre Imperiul Otoman şi România, Serbia, Bulgaria, Grecia etc. La simpozionul de Studii Balcanice din aprilie a.c., care s-a ţinut la Bucureşti, un reprezentat al acestui organism a venit pentru a căuta specialişti care să promoveze binefacerile islamului în spaţiul balcanic.
Constat cu regret şi sunt surprins că statul român nu a avut până acum nicio reacţie şi nu s-a întrebat de ce vor turcii acum (iar în viitor, poate, arabii sau, de ce nu, persanii) să construiască o moschee atât de somptuoasă la Bucureşti.
În 2009, am publicat un articol în Historia, în care am scris despre construcţia moscheii denumită Carol I. Era un act firesc după înfiinţarea Seminarului Musulman de la Babadag, mutat apoi la Medgidia. Atât Constituţia de la 1866, cât şi cea de la 1923, a oferit comunităţii turco-tătare drepturi egale cu românii. De fapt, Dobrogea este un spaţiu multicultural care poate fi luat ca exemplu, de sute de ani minorităţile dobrogene oferindu-ne un adevărat model de convieţuire etnică. Rătăcirea de moment a reprezentanţilor cultului musulman din Romania de a pune o taxă de vizitator românilor, care au construit acel lăcaş, precum şi tuturor celor care nu sunt de religie islamică reprezintă, cred, începutul unei nevroze.
Aceiaşi reprezentanţi ai cultului musulman din România sunt şi susţinătorii ideii de a construi cea mai mare moschee la Bucureşti. În loc să pledeze pentru reconstrucţia moscheei din parcul Carol I, distrusă de către comunişti, ei sunt mai curând animaţi de dorinţe megalomane. Regretabil este că, ocupaţi cu luptele interminabile dintre noi, nu observăm că suntem, pur şi simplu, luaţi de val. Oare de ce nu vedem un asemenea proiect la Paris, Roma, Copenhaga sau Moscova? Ceea ce am scris aici nu are legătură cu religia, ci cu politica. Astfel, ceea ce au decis autorităţile noastre reprezintă o decizie politică ce ar trebui explicată. De ce la Bucureşti, de ce Turcia şi care este scopul?
Autor: Ionuţ CojocaruApărut în nr. 523