Gratie cinematografului, francofonia îsi extinde spatiile strict geografice spre a construi un univers al spiritului reprezentat de valorile acesteia. Poti examina structurile unei asemenea planete cinematografice, altminteri una dintre cele mai puternice entitati audiovizuale, nu doar de la Paris. Ea se ofera în chip edificator din oricare parte a meridianelor pe care se desfasoara activitatile.
La Cannes, de pilda, asemenea lucruri devin cu atât mai evidente, fie si luând în consideratie numarul mare de coproductii cu Franta, unde deseori plasam si filmele românesti, cultura noastra continuând sa fie înca foarte marcata si, fara îndoiala, onorata de posibilitatile acestei colaborari.
În rândurile ce urmeaza vom încerca sa conturam o parte dintre aceste pârghii, cu elemente tinând atât de domeniul productiei si difuzarii, cât si de activitatile adiacente, însemnând o paleta foarte larga de manifestari, de la festivaluri ale filmului francez în alte teritorii, nefrancofone (exista, iata, un Festival al Filmului Francofon la Stuttgard), la initiative recente, unele dintre cele mai interesante. Francofonia cinematografica este, la rândul ei, deosebit de generoasa cu creatiile provenite din spatii nefrancofone si ma gândesc acum la un festival impresionant, în totul remarcabil, cum este cel al Filmului American de la Deauville, a carui a 38-a editie se va desfasura între 31 august si 9 septembrie 2012.
Trofeele francofone
ale cinematografului
Într-una din însoritele dimineti ale recentei editii a Festivalului de la Cannes, pe o terasa din fata Majesticului, a avut loc lansarea unui nou si important eveniment consacrat cinematografului si francofoniei. Fondatorii sunt doamna Nicole Gillet, delegatul artistic al Festivalului Filmului Francofon de la Namur (Belgia), domnii Alain Rocca (din partea Academiei de Arte si Tehnici ale Cinematografului din Franta) si Henry Welsh (delegat al premiilor Jutra, echivalentul Oscarurilor din Canada). Ei au tinut sa informeze presa de pe Croazeta în legatura cu initierea Trofeelor Francofone ale Cinematografului. Ce înseamna aceasta? În iulie 2013 s-a desfasurat ceremonia acordarii lor. Festivitatea si întreaga activitate este organizata de Asociatia Trofeelor Francofone ale Cinematografului cu sediul la Paris. În fiecare an vor fi acordate noua trofee pentru: cel mai bun film, cea mai buna actrita, cel mai bun actor, cea mai buna actrita într-un rol secundar, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine, cel mai bun scurt-metraj. Este vorba de filme a caror limba este franceza sau cu dialoguri prioritar în franceza.
Evenimentul va avea loc în fiecare an în alta tara din spatiul francofon, având în vedere productiile anului precedent, cu participari la festivaluri, în conformitate cu regulamentul manifestarii. Exista, de asemenea, si o lista a tarilor în care pot functiona societatile de productie. Regizorul va trebui sa se poata exprima corect în franceza. Din februarie 2013 au fost adunate copiile filmelor preselectionate. Trofeele sunt atribuite de o academie. Membrii acesteia vor fi anuntati la urmatoarea editie, din toamna, a Festivalului Filmului Francofon de la Namur. Tot atunci se va anunta si tara organizatoare. Din mai 2013 stim filmele nominalizate. Momentul este anume ales, în timpul festivalului de la Cannes.
Dupa derularea festivitatii de lansare am stat de vorba cu doamna Nicole Gillet care îmi marturisea receptivitatea fireasca la orice fel de propunere. I-am facut si eu una pe care nu tin sa o deconspir si a fost în principiu de acord. Mai mult, domnul Alain Rocca se gândea chiar ca România ar putea fi oricând una dintre tarile gazda ale festivitatii de acordare a trofeelor, fiind, desigur, asteptata sa participe cu propuneri de filme. Titlurile posibile vor fi comunicate pâna la sfârsitul lui ianuarie 2014.
Nu stim cum va evolua acest nou organism al universului cinematografic francofon, dar initierea lui nu poate fi decât salutata cu entuziasm si apreciata cum se cuvine, iar faptul ca locul lansarii a fost Cannes-ul ne da mari sperante în succesul manifestarii.
Subliniam si cu alt prilej numarul mare al coproductiilor cu Franta care nu vin numai si numai din teritorii culturale, afine, respectiv francofone, desi baza principala aceasta este. Sunt, desigur, câteva culturi francofone care furnizeaza productii revelatorii pentru acest spatiu. Ne vom opri asupra câtorva aspecte.
Wallonie Bruxelles Images
Belgia ofera o lista importanta de filme, atât din partea francofona cât si – mai evident de la o vreme –, generate de artistii de expresie flamanda. La Cannes aproape ca nu este editie la care sa nu participe un reprezentant al cinematografului belgian francofon, sa nu fie în vreun juriu ori sa nu obtina unul dintre premiile importante. Asa s-a întâmplat si în 2012. Când nu îi regasim în palmares ori când nu participa cu filme în vreo sectiune, fratii Dardenne sunt, totusi, de gasit la Cannes în jurii. Asa l-am întâlnit acum pe Jean-Pierre Dardenne în fruntea juriului de la Cinéfondation si scurt-metraje.
Pentru rolul principal din „A perdre la raison“, programat la Un Certain Regard, Emilie Duquenne a obtinut un premiu de interpretare. Onorata la Cannes pentru talentul ei special, de aceasta data, actrita joaca rolul unei tinere sotii, Murielle, hotarâta sa-si scoata iubitul de sub tutela doctorului Pinget care s-a ocupat ca acestuia sa nu-i lipseasca nimic. La aceeasi sectiune a participat si coproductia „Les chevaux de Dieu“, având ca personaje doi frati adolescenti. Ducându-si viata la Casablanca, ei sunt cooptati de un sef spiritual si pregatiti spre a deveni martiri. Povestea este inspirata de atentatele de la Casablanca din mai 2003. La Quinzaine des Réalisateurs francofonia belgiana a fost reprezentata de un film de animatie, „Ernest et Célestine“, povestea unui urs care vrea sa devina artist si a unui soricel care nu doreste sa se faca dentist. Lista filmelor francofone venite din Belgia este mai lunga. Le regasim în mai toate sectiunile, chiar si în selectia pentru Palme d’Or – „De rouille et d’os“ de Jacques Audiard, o coproductie cu Franta.
Impresionanta participarea Quebec-ului!
Productiile „quebecoaze“ au de fiecare data un „ce“ al lor, îmbinând influenta investigatiilor sociale dure, de factura nord-americana, de unde si asprimea socanta a rostirii dialogurilor, cu propensiunea spre echilibru si umanitate simpla, spre compasiune si întelegere altruista tipic francofone.
Si povestile de dragoste care vin de la Montreal au timbrul lor aparte, dupa cum am constatat în „Laurence Anyways“ de Xavier Dolan. Tânarul cineast canadian (nascut la Montreal în 1989) a mai semnat pâna acum doua titluri de succes din aceeasi arie tematica a relatiilor speciale: „Mi-am ucis mama“ (2009) si „Iubiri imaginare“ (2010). Prezentat la Un Certain Regard, filmul i-a adus un premiu de interpretare actritei Suzanne Clément. Am întâlnit, de asemenea, o serie de productii din Quebec si la alte sectiuni ale editiei 2012. Nu poti vorbi despre cinematografia din Quebec fara a mentiona una dintre cele mai puternice societati de productie de acolo – SODEC –, sustinatoarea multor festivaluri de expresie francofona din multe parti ale lumii, în Europa, dar si în Africa. La fel de impresionante sunt si programele initiate, fie pentru sprijinirea tinerilor creatori, fie pentru sustinerea unor profesii (scenaristica, îndeosebi), sau al unor genuri (scurtmetrajul, de pilda), dar si în domeniile productiei si ale difuzarii.
Realismul si rafinamentul productiilor elvetiene
Fara îndoiala ca sunt si alte spatii cinematografice francofone demne de interes. Nu poti trece peste o importanta contributie filmica precum aceea elvetiana de expresie francofona. Sunt, în alta ordine de idei, filmele realizate cu participarea mai multor case de productie din spatiile acestea. Voi recurge la un singur exemplu dintre atât de multele posibile. De pilda, „A perdre la raison“, mentionat mai sus. Coprodus de Belgia, Franta, Luxemburg si Elvetia, semnat de un cineast din Belgia, a adus un premiu actritei din rolul principal reprezentând, totodata, si un motiv de bucurie, si de mândrie, si pentru partea helveta, care îl consemneaza ca atare.
Sunt filme-reper care au reprezentat Elvetia în 2012, la Cannes, precum „Operation Liberdad“ (Quinzaine des Réalisateurs), semnat de un cineast care a filmat si în România si a colaborat cu actori de la noi. Este vorba de Nicolas Wadimoff. Filmul lui de acum îsi plaseaza actiunea la Zürich, fiind vorba de spargerea unei banci de catre un grup de „revolutionari“, cu scopul de a crea o disensiune între sistemul bancar helvet si dictatorii din lumea sud-americana. În general, subiectele acestui cineast au în vedere situatii de criza, cu personaje provenind din subteranele societatii, cu indivizi aflati în deriva. Raspunsurile categorice sunt greu de dat, ca si solutiile eficiente, însa Wadimoff este atent sa pastreze obiectivitatea, dar, mai ales, sa ofere si o speranta.
Ca o concluzie, care altminteri se desprinde de la sine, si acest film semnat de un cineast nascut la Geneva, este, de fapt, o coproductie cu Franta.