Sari la conținut
Autor: ROZANA MIHALACHE
Apărut în nr. 255

Câteva luni din viata lui Aurel. „Cealalta Irina“

    Filmul care a câstigat „Trofeul Anonimul“ în acest an, în urma voturilor oferite de public, a ajuns în sfârsit în cinematografe.
    „Cealalta Irina“ este un „produs“ onorabil, realizat cu fonduri putine si care ne arata un altfel de Andi Vasluianu, în rolul lui… Aurel.

    Cine e Aurel?
    Numitul Aurel e un paznic la mall. Un tip negricios, maruntel si absolut comun. Nici urma de baiatul rau cu aura de sex simbol cu care ne-a vrajit pâna acum domnul Andi Vasluianu.
    Nu. Aici el este un sot iubitor si cuminte a carui viata trece printr-un proces ireversibil de schimbare în decursul a doar câteva luni. Un titlu mai potrivit pentru film ar fi fost: „Câteva luni din viata lui Aurel“.
    Inspirându-se dintr-o poveste reala, regizorul Andrei Gruzsniczki si co-scenaristii sai (Ileana Muntean si Mircea Staiculescu) au scris o poveste cu o premisa destul de neobisnuita în peisajul cinematografic românesc, dar pe care, din pacate nu au tinut-o foarte bine în mâna. Cel putin nu tot timpul.
    Prima jumatate a filmului a avut multe momente moarte. Da’ moarte tepene, nu alta, regizorul fiind influentat probabil de noul val realist românesc (cum îmi place mie sa numesc ceea ce se întâmpla azi la noi în cinema), ceea ce l-a facut sa uite ca în filmele pe care le-a vazut domnia sa momentele alea moarte aveau si o justificare. Aici… nu prea au.
    Pâna într-o zi când…
    Dar sa ne întoarcem la Aurel.
    Numitul Aurel îsi iubeste nevasta, pe Irina (Simona Popescu), pentru ca asa o cheama pe ea. Si zice el ca s-au luat din dragoste. Tot din dragoste pentru Irinuca s-a mutat din oraselul de munte în care s-a nascut într-o garsoniera cu chirie la Bucuresti si s-a angajat ca paznic într-un mall.
    Toate zilele lui erau la fel. Pleca la lucru, se întorcea de la lucru, mânca si se uita la televizor. Un laitmotiv al filmului este construit pe momentul în care Aurel se întorcea acasa, se descalta constiincios si îsi aranja frumos pantofii. Da, numele ei era Obisnuinta.
    Pâna într-o zi când… când ce? Când nevasta-sa dispare definitiv prin tari straine (nu va spun mai mult, ca stric surpriza) si Aurel începe sa o descopere pe cealalta Irina, în timp ce se pierde în valurile birocratiei din tarisoara noastra draga (si aici chiar vorbim despre realism), facând cercetari pseudo-politiste interminabile (dar total justificate) într-un decor de pseudo-film politist, cu… iz de drama.
    Ei bine, acum  Aurel+Irina ar mai putea da „love“?
    Asta ramâne sa descoperiti singuri.
    E de retinut partea cu „pâna când“, caci de acolo începe filmul, cam de pe la jumatate.
    Tot atunci îl descoperim pe Gabriel Spahiu, foarte bun într-un rol mic, dar suficient de consistent, si-i vedem desfasurându-se pe Doru Ana si pe Dana Dogaru, ambii la fel de misto ca întotdeauna.
    Interesanta la film, dupa cum va spuneam, e povestea, usor „exotica“ fata de ce am vazut pâna acum în filmele noastre, si faptul ca regizorul s-a miscat destul de bine prin foarte multe locatii, desi banii au fost putini si actorii mai pe gratis.
    Mai pe gratis a fost si Vivi Dragan Vasile, directorul de imagine, care aici a realizat o lumina de exceptie, dar sincer, am fost foarte dezamagita de cadre din punct de vedere compozitional. Nu stiu daca a fost intentionata „miscarea“ (nu de aparat, ci de logica), însa un cadru „frumos“ n-am vazut în tot filmul. Decorurile erau voit urâte si reci, da-ti vine sa zici ca parca nici (chiar) asa!
    Aceeasi Irina
    E trist si ca actrita din rolul principal, Simona Popescu, nu s-a ridicat la înaltimea asteptarilor. Sunt optimista si cred ca putea sa dea mai mult.
    Dar, una peste alta, universul mic si mediocru al lui Aurel, care în sinea lui îsi dorea sa ramâna la tara, sa aiba multi copii si o nevasta supusa, te tine în fata ecranului si îti ofera si câteva furnicaturi de emotie, cel mai bun lucru fiind acela ca, la un moment dat, desi tu ca spectator te-ai prins înaintea lui cine e cealalta Irina, înca mai speri ca bietul om o va descoperi pe cea pe care doreste sa o descopere si anume pe Aceea, sau pe Aceeasi Irina, cea din mintea lui, ridicata pe un piedestal, în ciuda faptului ca ea nu era nici prea frumoasa, nici prea sexi si mai facea si (degeaba) pe desteapta.