Sari la conținut
Autor: CATALIN STURZA
Apărut în nr. 276
2010-06-03

„Der Spiegel“:Batalia incalzirii globale. Efectele dezastruoase ale afacerii Climategate

    Recent, asa-numita afacere Climategate, pornita de niste hackeri necunoscuti care au reusit sa fure peste 1 000 de emailuri scrise de climatologi britanici, a ridicat serioase semne de intrebare, in mass-media, in legatura cu mijloacele folosite de cei care ne avertizeaza asupra pericolului incalzirii globale. Revista „Der Spiegel“ analizeaza, intr-un articol amplu, emailurile furate (pe care oricine le poate citi pe Internet); articolul se numeste „Cum a fost compromisa stiinta incalzirii globale“, iar Axel Bojanowski de la „Der Spiegel“ isi propune sa urmareasca evolutia razboiului dintre climatologi si cei ce contesta incalzirea globala, din anii ’80 si pâna la afacerea Climategate.
    Analiza porneste de la observatia ca, in ultimii 15 ani, cei mai importanti cercetatori ai schimbarilor climatice „au fost supusi unor atacuri uneori brutale din exterior si s-au intepenit intr-un dureros si intins razboi de transee ce a antrenat si mass-media, organizatiile de mediu si politicienii“. Taberele au fost, inca de la bun inceput, clar definite: pe de o parte, o mâna de climatologi influenti, ce au incercat sa puna opinia publica in alerta in legatura cu pericolul incalzirii globale; pe de alta parte, o serie de grupuri industriale, sustinute de conservatorii americani si de unii oameni de stiinta, ce au incercat sa trivializeze aceasta amenintare.
    „Dar aceasta premisa nu ar fi suficienta pentru a-i deosebi, asa de clar, pe baietii buni de cei rai“, scrie „Der Spiegel“. „Cei mai multi climatologi s-au aflat undeva intre cele doua extreme. Le-a fost deseori greu sa traga concluzii clare din descoperirile lor. Pâna la urma, faptele stiintifice sunt adesea ambigue. Desi e acceptata ideea ca exista dovezi solide pentru a sustine prognoza incalzirii globale iminente, exista inca un grad mare de improbabilitate in legatura cu consecintele pe care aceasta le-ar putea avea“.
    Razboiul a inceput in 1986, când o serie de fizicieni germani au lansat un apel public dramatic, avertizând in legatura cu un „dezastru climatic“. In 1988, Natiunile Unite au fondat Panelul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice pentru a investiga chestiunea incalzirii globale, iar in acelasi an, in Statele Unite, specialistul NASA James Hansen s-a adresat Senatului, avertizând asupra schimbarilor climatice provocate de om. Companiile petroliere, organizate intr-un grup de lobby, au pornit o campanie prin care au incercat sa accentueze, in ochii opiniei publice, nesigurantele si elementele indoielnice ale acestor descoperiri. Cercetatorii au ocupat, de aici inainte, pozitii defensive, incercând sa demonstreze „din nou si din nou ca avertismentele lor porneau intr-adevar de la niste baze solide“.
    Temându-se ca adversarii lor, foarte priceputi la PR, ar putea profita de datele ambigue, arata „Der Spiegel“, multi cercetatori au incercat sa ascunda, in fata opiniei publice, punctele slabe din propriile descoperiri. „Grupul de lobby a cheltuit milioane pe campaniile de PR“, scrie publicatia germana. Una dintre strategii ii tintea pe asa-numitii „oameni mai putin educati“, urmarind „sa repozitioneze incalzirea globala ca o teorie (nu ca un fapt stiintific)“. Cu toate acestea, campania scepticilor a avut un succes limitat pe plan international, iar, in 1997, comunitatea internationala a cazut de acord asupra primului tratat pentru protectie climatica: Protocolul de la Kyoto.
    Interesele politice nu au ocolit, pe de alta parte, tabara climatologilor. Organizatii precum Greenpeace si World Wildlife Fund au emis petitii catre presa si politicieni, in numele unor cercetatori ai incalzirii globale. Unii oameni de stiinta si-au exprimat rezervele fata de aceste practici, aratând ca ele ar fi „aproape la fel de lipsite de onestitate ca si propaganda scepticilor“ si ca „opiniile personale nu ar trebui confundate cu dovezile stiintifice“. Altii, dimpotriva, s-au asociat fara rezerve cu lobby-ul organizatiilor de mediu; o scrisoare din dosarul „Climategate“ arata cum un climatolog australian avertiza, in 1999, ca ar fi „foarte ingrijorat“ daca literatura de specialitate ar include date ce ar arata ca „suprafete semnificative ale lumii vor suferi schimbari climatice neglijabile“.
    De la mijlocul anilor ’90, batalia s-a purtat aproape integral, observa „Der Spiegel“, pentru controlul mass-media, cu tabara scepticilor, mai vehementa, având mereu un spatiu mai mare de expunere. In 1997, climatologul Klaus Hasselmann a avertizat, intr-un articol din „Die Zeit“, ca acest razboi mediatic reprezinta o abatere de la fondul problemei: „daca asteptam pâna când ni se vor fi spulberat si ultimele dubii, in acel punct va fi prea târziu sa mai actionam“.
    Emailurile publicate pe Internet arata cum „unii cercetatori folosesc tactici cu nimic mai prejos, in ceea ce priveste lipsa de scrupule, decât cele ale criticilor din afara comunitatii stiintifice“. Asaltati de scepticii incalzirii globale, „climatologii s-au inconjurat de baricade“. Intr-adevar, criticile au parut sa intareasca hotarârea oamenilor de stiinta, arata „Der Spiegel“, si, „ingrijorati ca orice nesiguranta din descoperirile lor ar putea fi exploatata, oamenii de stiinta au incercat cu disperare sa ascunda astfel de date ambigue“.
    Totusi, una din frazele cele mai des citate, in legatura cu afacerea „Climategate“, cea in care climatologul britanic Phil Jones spune ca va folosi un „truc“ pentru „a ascunde scaderea temperaturilor“, e interpretata cu totul gresit. Jurnalistii de la „Der Spiegel“ arata ca „trucul“ e, de fapt, un grafic ce ar fi urmat sa corecteze – „sa ascunda scaderea“ – unui model climatic eronat, care contrazicea masuratorile empirice.
    „Afacerea Climategate pare sa confirme ideea ca sistemele stiintifice servesc, intotdeauna, unor grupuri de interese“, scrie „Der Spiegel“. Pe de alta parte, Axel Bojanowski avertizeaza ca „actiunile interne ale unui grup nu ar trebui judecate dupa criteriile lumii de afara“. Politizarea conflictului nu a facut decât sa creasca tensiunea dintre partile beligerante. Iar interesul imens al opiniei publice „a facut viata extrem de grea oamenilor de stiinta“.
    In aceasta disputa, multi cercetatori si-au pierdut credibilitatea, pe care ar putea-o recâstiga doar prin „transparenta totala“. Iar a aduce dovezi dincolo de orice dubiu, in cercetarea climatica, pare acum o misiune utopica. Politicienii ar trebui sa inteleaga, primii, ca nu exista rezolvari transante si dovezi dincolo de orice dubiu: „Politicienii ar trebui sa inceteze sa-i mai asculte pe oamenii de stiinta ce promit raspunsuri simple“.