Se împlinesc 86 de ani de la înființarea Batalionului 21 Vânători de Munte, una dintre puținele unități românești care au transformat muntele într-o formă de cultură și memoria într-o axă morală. În spatele acestui nume se adună o istorie de reziliență — din Caucaz la Javorina, de pe Hron la Kabul — și o tradiție care a supraviețuit războaielor, reînființărilor și schimbărilor de epocă. Astăzi, într-un prezent incert, B. 21 V.M. rămâne un reper al unei pedagogii discrete a demnității: o cultură a urcușului într-o lume care coboară prea repede.
Verticalitatea ca formă culturală
De aproape un secol, vânătorii de munte se înscriu în tradițiile militare străvechi, acolo unde geografia nu e decor, ci destin. Înființat la sfârșitul lunii ianuarie 1940, într‑o Europă care își pierdea reperele de la o lună la alta, Batalionul 21 nu s‑a născut din vreo ambiție instituțională, ci din nevoia urgentă de a construi o linie de rezistență acolo unde harta se frângea. Era un timp în care supraviețuirea devenise singura strategie posibilă. În acest climat tensionat, unitatea — astăzi cu garnizoana la Predeal — s‑a transformat, într‑un fel, într‑o redută a lucidității: acolo unde alții vedeau un munte, vânătorii de munte vedeau un punct de sprijin. Aici s‑a născut o cultură a dârzeniei — o formă de a rămâne întreg într‑o lume care cobora accelerat, o etică a excelenței în care precizia, curajul și orientarea devin instrumentele unei protecții tăcute, dar decisive.
În această tradiție, muntele nu este decor, ci un antrenor sever al supraviețuirii. El impune o gramatică a măsurii și o geometrie a orientării în spații instabile, unde fiecare pas devine decizie, iar fiecare respirație — decisivă. Vânătorul de munte nu urcă pentru peisaj, ci pentru a sta de strajă la altitudinea riscului: își acordă corpul cu relieful, își calibrează atenția la milimetru, își temperează impulsurile până când reacția devine strategie, iar energia — disciplină. În acest mediu, altitudinea nu mai este un obstacol, ci o infrastructură de formare; o pedagogie dură, în care caracterul se construiește în aceeași măsură în care se construiește și competența. De aceea, exercițiul vânătorului de munte nu este doar militar, ci cultural: înveți limitele pentru a le depăși, transformi vertijul în orientare și pericolul în claritate.
De aceea, aniversarea nu se reduce la un ritual festiv. În logica verticalității, memoria nu se prezintă, ci se ține: se transmite prin continuitate, nu prin retorică. A vorbi despre 86 de ani înseamnă a vorbi despre o tensiune care nu s‑a stins, între tehnologie și uman, între exercițiul concret și semnificația unor gesturi care au depășit de mult contextul lor istoric. Iar pentru tinerii de astăzi, obișnuiți să caute sens, nu lozinci, această verticalitate oferă o lecție rară: în Armată nu intri pentru a repeta un trecut, ci pentru a construi un caracter. Nu pentru că „trebuie”, ci pentru că onoarea de a servi nu aparține trecutului — este o formă modernă de responsabilitate, un mod de a‑ți calibra curajul, rigoarea și adaptarea într‑o lume în care prea multe lucruri sunt instabile. Este o cultură discretă a urcușului, care nu caută aplauze, ci coerență — iar coerența este, astăzi, un act de orientare.
86 de ani de continuitate într‑o lume fracturată
Istoria Batalionului 21 Vânători de Munte începe nu cu o dată anume, ci cu o mișcare: prima mobilizare, primele marșuri de noapte, primele treceri peste ape care nu apăreau pe nicio hartă. În primele luni de existență, unitatea a fost aruncată direct în mecanica unui continent în derivă, iar ritmul impus atunci i‑a definit pentru totdeauna identitatea. Nu simbolurile au fondat batalionul, ci rezistența însăși.
Încercările care au urmat au făcut ca această unitate să intre în război nu ca novice, ci ca un corp deja călit de mers și frig. Kerci în față. Caucazul în oase. Logistica în prag, distanțele fără margini — prima „școală” a B. 21 V.M., o școală dură în care geografia dicta nu doar tactica, ci și felul de a gândi. În acei ani, batalionul nu a fost doar prezent pe front, ci a redefinit, prin supraviețuire, limitele efortului militar românesc.
Anul 1945 nu a însemnat sfârșitul drumului, ci începutul unor reveniri succesive. Puține unități din Armata României au trecut prin atâtea desființări, reorganizări și renașteri — un destin fragmentat care, paradoxal, a creat o continuitate mai puternică decât dacă ar fi rămas neatins. Fiecare revenire a fost o reafirmare: o respirație nouă într‑o tradiție veche.
De aceea, povestea Batalionului 21 nu este o linie dreaptă, ci o alternanță de episoade. O unitate care a traversat războiul, epoca sovietică, tranziția, modernizarea, teatrele de operații din Irak și Afganistan, și care, în tot acest timp, și‑a păstrat tensiunea interioară: ideea că demnitatea se apără nu doar cu arme, ci și prin rezonanță. Asta explică de ce, după 86 de ani, batalionul nu este doar o instituție, ci o cultură care rezistă disonanțelor vremii.
Numele pe care îl primește un munte
De‑a lungul timpului, Batalionul 21 Vânători de Munte a traversat nu doar campanii și reorganizări, ci și o constelație de nume pe care marii săi comandanți i le‑au atribuit ca pe niște repere. Fiecare apelativ spune mai mult despre spiritul unității decât ar putea să o facă o analiză administrativă. Generalul Leonard Mociulschi, comandantul emblematic al Diviziei 3 în anii de foc, îi spunea simplu: „Vulturii mei” — un nume care nu desemna doar afecțiune, ci o formă de recunoaștere a unei înălțimi morale. Acolo unde alții vedeau o unitate tactică, el vedea o familie de viteji.
În deceniile următoare, alți comandanți au proiectat asupra batalionului propriile lor sisteme de valori, iar aceste formule, în timp, au devenit un fel de heraldică simbolică. Generalul Virgil Măhuleț admira „ordinea, disciplina și perseverența”, iar generalul Mihail Perju îl numea „portdrapelul tradițiilor Carpaților”, punând în centrul identității sale nu doar eficiența militară, ci și continuitatea unei culturi a rezistenței.
În aceeași linie, generalul Cristian Teglaș — o figură de referință a generației actuale — pune accentul pe dimensiunea contemporană a unității, sintetizând ethosul ei într‑o formulă care atinge atât tradiția, cât și actualitatea: „forța Batalionului 21 nu vine doar din trecutul lui, ci din capacitatea oamenilor de a transforma disciplina muntelui într‑o tehnologie interioară a modernității — luciditatea operațională de a decide corect și rapid acolo unde nu este loc pentru eroare”.
Aceste denumiri sau descrieri nu sunt metafore ornamentale, ci instrumente ale memoriei: ele dau mărturia unei tradiții care și‑a purtat identitatea nu prin discurs, ci prin continuitate.
Modernitatea discretă: Predeal, NATO și cultura performanței
Astăzi, Batalionul 21 nu mai este doar o moștenire, ci un laborator al avangardei în Armata României. La Predeal, platoul devine infrastructură de performanță: aici se antrenează tehnica, disciplina și reacția rapidă — competențe rare într‑o lume fragilă și grăbită.
Exercițiile cu parteneri NATO au transformat unitatea într‑un reper al interoperabilității, iar misiunile din Irak și Afganistan le‑au confirmat standardul profesional: lupta ca tehnologie, nu doar ca teren. Gestionarea riscului, analiza holistică și sincronizarea echipelor devin reflexe obligatorii acolo unde o singură greșeală poate costa vieți. Pentru cei care vor un loc de muncă sigur, venit predictibil și un colectiv solid, vânătorii de munte oferă ce nu găsești ușor: formare reală, disciplină care te face bun în orice situație și certitudinea că munca ta are sens, azi și mâine. Verticalitatea devine o practică contemporană — un mod de a decide și de a rămâne aliniat cu valorile proprii.
În acest cadru, natura nu este fundal, ci parte din formarea tânărului militar: floarea de colț te învață raritatea; capra neagră — agilitatea; cocoșul de munte — experiența estetică. Carpații devin un campus natural al competenței: orientare, răbdare, măsură și cunoaștere dobândită la academia piscurilor ce sfidează cerul.
În acest sens, vânătorul de munte este, în fapt, un militar specializat — comparabil ca mentalitate și standarde cu forțele de operații speciale — cu mult înainte ca termenul să existe: reacție rapidă, atenție la detaliu, execuție curată, protecția echipei. Cine caută un drum care se construiește pe dinăuntru, urcă: muntele nu creează invincibili — creează oameni limpezi.
Elita cotelor înalte, dincolo de timp
Astăzi, Batalionul 21 Vânători de Munte este oglinda în care se reflectă generațiile ce au ținut steagul sus — cu acel sentiment al datoriei, cu rigoarea tăcută a celor care îndrăznesc. „Omul sfințește locul” nu e doar vorbă din bătrâni, ci o realitate sacră, verificată acolo unde aerul se rarefiază: caracterul stabilește standardul, nu epoleții. De aceea, tradiția românească a luptei alpine — aproape un centenar de memorie vie — nu stă în decoruri, ci în felul în care alunecă pașii luptătorului pe creastă: rigoare, viteză, cutezanță.
Dinspre fondatori vine lumina rece a demnității. Regele Mihai I rămâne figura care dă axă unei epoci, iar generalul Leonard Mociulschi — nume purtat astăzi, onorific — întruchipează disciplina trăită, nu declarată. Dinspre prezent urcă vibrația misiunilor montane: Florin Stan, Ovidiu Conduruță, Cristian Tiberiu Cristescu au dus, în Irak și Afganistan, povara unor sarcini foarte grele, în care militarii noștri și-au făcut datoria în litera și spiritul jurământului de credință pentru țară, pentru camarazi, pentru civilii protejați — așa cum au făcut și înaintașii lor. Împreună, trecut și prezent spun același lucru: verticalitatea nu e poză, e mod de operare. La 86 de ani, B. 21 V.M. nu este doar o unitate, ci o cultură a măsurii și a continuității morale. O tradiție însuflețită, care nu se comemorează, ci se confirmă. Iar pentru cei tineri, privirea rămâne simplă și limpede: altitudinea nu te face invincibil — te face clar. Iar clar, la cote înalte, înseamnă elită.
Cuvinte cheie: Batalionul 21, vânătorii de munte, verticalitate, Predeal, Leonard Mociulschi, Regele Mihai I, carieră militară, Caucaz, Javorina, Beiuș, tradiție românească, memorie vie, cultură a urcușului, Forțe Speciale, interoperabilitate NATO, Irak, Afganistan, reziliență, rigoare, precizie, luciditate, etică militară, floarea de colț, capra neagră, cocoșul de munte, Carpați, altitudine, bastion al lucidității, continuitate morală, modernitate tehnologică, umanism, academie, Armata Română, Forțele Terestre
- Seasons of Now: muzica unei Europe vii - 6 februarie 2026
- Istorie recentă: Batalionul 21 – Acolo unde se avântă vulturii - 30 ianuarie 2026
- Ziua Culturii Naționale – între moștenire, responsabilitate și meritocrație - 23 ianuarie 2026