| Un grupaj coordonat de Andreea Grecu |
Proiectul „Cultura Alternativă”, derulat de Asociația Culturală Flower Power și destinat persoanelor și entităților relevante din domeniul cultural, în direcția consolidării capacității acestora de inițiere de politici publice culturale, are ca obiectiv specific formularea unei propuneri alternative la politicile publice care să conducă la îmbunătățirea Statutului Artistului. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, și s-a desfășurat în perioada cuprinsă între aprilie 2018 și septembrie 2019.
Prima schiță a prezentei politici publice, conform prevederilor legislației naționale, a fost formulată pe anumite capitole de un grup de 20 de persoane din domeniul cultural extins, luând în considerare feedback-uri privind problematicile și soluțiile posibile, fie sectorial, fie sistemic, adunate prin diferite tipuri de instrumente produse în cadrul proiectului: un chestionar online de percepție (300 de respondenți), 9 dezbateri în țară (191 participanți) și 5 întâlniri de lucru cu artiști în țară (100 de persoane). Ulterior, s-au adăugat propuneri de soluționări în cadrul a 17 întâlniri de lucru cu 55 de specialiști și persoane și entități cu interese în domeniul cultural extins (stakeholderi).
Pentru fundamentare s-au folosit, pe lângă studii locale și internaționale, o cercetare legislativă pe un mix de peste 120 de legi românești, cu adresă directă și conexă la artist și la mediul cultural, și analize create în cadrul proiectului. Varianta actuală a prezentei politici publice, supusă consultării publice, a fost pregătită de un grup de experți atrași în proiect. Ulterior consultării, au fost inițiate o serie de întâlniri strategice cu reprezentanți ai autorităților publice competente pentru parcurgerea circuitului legislativ necesar prezentării și avizării favorabile a politicii publice privind Consolidarea unui statut socio-profesional al artistului, autorului, creatorului în România.
Sondajul de percepție s-a adresat artiștilor/creatorilor/autorilor și operatorilor culturali de drept public sau privat din România și a avut ca scop evaluarea și măsurarea stării de fapt a lumii artistice din România, pornind de la nevoile curente ale artiștilor și barierele întâmpinate în desfășurarea activității în domeniul artistic și trecând prin percepții privind accesul pe piața muncii, cunoașterea și percepții asupra legislației care îi vizează direct, precum și afilierea la diferite organisme din domeniu și beneficii în urma acestei afilieri.
Analiza asupra domeniului activități culturale și de spectacol ia în considerare datele oficiale disponibile la Institutul Național de Statistică, cu scopul de a avea un suport, o bază de pornire care să ajute fundamentarea și conturarea unei politici publice care vizează statutul artistului în România. Rațiunea selectării acestor sectoare economice a pornit de la faptul că industria este principalul contributor în PIB (aproximativ 23%) și domeniul în care activează cea mai mare pondere dintre personale ocupate, comerțul este al doilea mare contributor la PIB (circa 20%) și sectorul servicii, cu cea mai mare parte de forță de muncă ocupată. A fost introdus în analiză și sectorul IT&C cu o contribuție de circa 6% în PIB și aproximativ dublu forță de munca ocupată comparativ cu activitățile culturale și de spectacol (aprox. 4% contribuție PIB).
Propunerea de politică publică privind Consolidarea unui statut societal al artistului, autorului, creatorului în România este o versiune compactă, respectând rigorile standard stabilite de Secretariatul General al Guvernului. Pentru elaborarea propunerii a fost creat un document mai amplu, de peste 250 de pagini, care detaliază date existente. Coordonatorul propunerii de politică publică a fost Oana Năsui, managerul de proiect Daniela Apostol, iar președintele asociației inițiatoare este Anca Constantin van der Zee.
Fundamentarea problemei
Informațiile centralizate în cadrul prezentei PPP au rolul de a oferi imagini de ansamblu asupra domeniului cultural extins din punct de vedere social, economic, profesional, educațional, pentru a oferi posibilitatea actanților și decidenților de a interveni, când consideră necesar și în cunoștință de cauză, în direcția îmbunătățirii continue a calității vieții atât a unora dintre membrii săi (artiști și lucrători culturali), cât și a celorlalți membri (prin intermediul muncii artiștilor și lucrătorilor culturali, pe care o considerăm vitală pentru creșterea calității vieții).
Termenul de „artist” este considerat în PPP ca o denumire umbrelă, în sens pozitiv, și ia în considerare atât diversitatea manifestărilor creative contemporane și specializările fiecărui domeniu cultural, cât și multitudinea definițiilor și reglementările inegale din legislația românească.
În direcția ideii de termeni incluzivi, s-a pornit de la terminologia UNESCO din Recomandarea privind Statutul Artistului din 1980. Termenul de „artist” include autorii, creatorii, performerii și interpreții care lucrează în domeniile: literatură (scriitori, traducători); arte performative și dramatice (inclusiv teatru de păpuși, circ și mime); dans; muzică (compozitori, muzicieni, cântăreți, coruri, aranjori, dirijori etc.); arte vizuale (pictură, sculptură, artă grafică, fotografie, multimedia); mass-media audiovizuale (cinema, televiziune, radio, multimedia interactive). Termenul de „statut” înseamnă poziția recunoscută și garantată a artiștilor într-o societate, bazată pe rolul important pe care îl joacă în ea și recunoașterea libertăților și drepturilor de care artiștii ar trebui să beneficieze, inclusiv drepturile morale, economice și sociale, în special veniturile și securitatea socială, dar și obligațiile pe care aceștia le au, în vederea beneficierii de respectivele drepturi și libertăți.
În PPP se consideră artist orice persoană care, cumulativ, i) se consideră pe sine artist și (ii) care a adus / căruia i-a fost adusă la cunoștința publicului sau a comunicat / i-a fost comunicată public o operă de artă, un produs cultural, un serviciu cultural, care a fost cumpărat, vizionat etc. de către acel public. Această poziționare reprezintă un statut în societate. Acest statut se consolidează prin reglementări legislative în direcția exercitării drepturilor fundamentale, precum cel de liberă exprimare, egalitate de șanse și liberă asociere, și în direcția unei echilibrări a unui statut societal. Acest statut este de fapt o sumă de statute – fiscal, educațional, profesional.
„Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii şi al cunoștințelor acesteia, (..) sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, (..) prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate (..)”. (art. 15 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare).
O mențiune importantă se referă la faptul că prezentele statuări au abordări diverse asupra artistului: angajat, deținător de drepturi de autor, prestator de activități independente, organizat ca persoană fizică autorizată, antreprenor cultural (asociat în cadrul unei societăți, conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale), sau manager cultural (care lucrează în formate de tipul organizație non-profit sau prestator de servicii în cadrul unei convenții civile). Deci în statuarea artistului se ia în considerare nu doar artistul, ci și întregul ecosistem / mediu / „câmp de producție” al acestuia și inclusiv faptul că artistul este în anumite cazuri, în diverse roluri/poziții și manager, antreprenor, prestator, titular de drept de autor etc.
Specificitatea sectorului cultural și creativ extins
Împărțirea domeniului cultural extins este aplicată de către diverse instituții sau documente programatice. Sectoarele culturale (produc şi distribuie bunuri şi servicii care, atunci când sunt create, sunt considerate ca având o caracteristică, utilizare sau scop specific care materializează sau transmite expresii culturale, independent de valoarea comercială pe care o pot avea): sectorul artelor tradiționale (artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniul cultural – inclusiv sectorul public), filmele, DVD sau video, televiziunea şi radiodifuziunea, jocurile video, noile mijloace de comunicare, muzica, presa şi cărţile (conform Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2022, după Convenția privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, UNESCO, 2005).
Sectoarele creative: utilizează cultura ca input şi au o dimensiune cultural-creativă, chiar dacă producţiile lor sunt în principal funcţionale și sunt considerate a desemna „orice activitate care realizează produse simbolice cu o puternică dependenţă faţă de elementele de proprietate intelectuală, destinată unei pieţe cât mai largi): arhitectura şi designul şi subsectoare precum grafica, moda sau publicitatea” (conform Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2022, după United Nations Conference on Trade and Development, 2004).
Artele vizuale, artele spectacolului, patrimoniu, film şi video, televiziune şi radio, software (inclusiv jocuri video), muzică, industria cărţii, design, arhitectură (conform Strategiei culturale și creative a Bucureștiului 2015-2025).
Arte vizuale (pictură, sculptură, grafică, fotografie, videoart, instalaţie, ceramică, sticlă, metal, arte textile, tehnici mixte, experiment vizual și de animație, performance art, artă digitală), artele spectacolului, cultură scrisă, patrimoniu cultural mobil și imobil (conform Administrației Fondului Cultural Național).
Literatură (scriitori, traducători); arte performative și dramatice (inclusiv teatru de păpuși, circ și mimi); dans; muzică (compozitori, muzicieni, cântăreți, coruri, aranjori, dirijori etc.); arte vizuale (pictură, sculptură, artă grafică, fotografie, multimedia etc.); mass-media audiovizuale (cinema, televiziune, radio, multimedia interactive etc.) (conform UNESCO).
Definiția artistului, creatorului, autorului în legislația națională
În PPP au fost centralizate definiții ale artistului, creatorului, autorului din legislația românească, din documente strategice la nivel național și din Clasificatorul Ocupațiilor din România, pentru a putea avea o privire de ansamblu privind reflectarea profesiei și statutului societal în general al acestuia. Au fost centralizate diferite definiții ale artistului, liber profesionistului, autorului sau a unor profesii creative dedicate (actor, arhitect) din: UNESCO, Strategia pentru cultură și patrimoniu național 2016-2022, Clasificatorul Ocupațiilor din România, Legea 8/1996 privind drepturile de autor; Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, Legea nr. 109/2005, Ordonanța nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic.
Statutul fiscal și social al artistului în România
Pentru exemplificarea acestui tip de statut au fost consultate o serie de resurse legislative. S-a remarcat faptul că facilitățile acordate pentru artiști, creatori, autori sunt valabile și disponibile și pentru lucrători culturali, numiți generic – de exemplu, apartenența la o uniune de creație/organizație de creatori – nu este exclusiv oferită artiștilor, ci și managerilor culturali.
Statuarea fiscală și socială a fost împărțită în mai multe criterii, fiecare drept / facilitate fiind însoțit/ă de actul legislativ corespondent. Criteriile alese sunt: acces la resurse pentru artiști și lucrători culturali, ca membri ai uniunilor de creatori (Decret-Lege nr. 27/1990, Legea nr. 83/2016 pentru completarea Legii nr. 8/2006, Legea nr. 109/2005, Legea nr. 118/2002, Legea nr. 136/2015, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 35/1994, Norma metodologică privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului 2003, Codul Fiscal art. 15); facilități individuale și stimulente financiare (Ordonanța nr. 21/2007, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 165/2018, Ordonanța de urgență nr. 11/1998, Codul Fiscal art. 72, 154, 269, 292, Legea 76/2002, Hotărârea Guvernului nr. 685/2015, Legea nr. 263/2010, Finanțări nerambursabile și împrumuturi fără dobândă garantate de stat); facilități fiscale pentru activitatea de creație (Finanțări nerambursabile, instituții de finanțare MCIN, Hotărârea nr. 90/2010, Legea nr. 353/2007, HG 385/2004, Legea bibliotecilor nr. 334/2002, Codul fiscal-Titlul IX); facilități fiscale pentru antreprenoriat cultural (Codul Fiscal, Ordonanța de urgență nr. 39/2018, Facilități ajutoare de stat prin schema de ajutor de minimis, de către Consiliul Concurenței – Rețeaua Națională de Ajutor de Stat).
Statutul educațional al artistului în România
În urma feedback-urilor obținute din interacțiunea cu peste 350 de stakeholderi și din completarea unui chestionar de către 300 de persoane, s-a pus în discuție necesitatea studiilor educaționale și / sau a studiilor vocaționale pentru exercitarea profesiei de artist (în mod generic).
Luând în considerare Legea Educației art. 338, numărul universităților artistic-vocaționale la nivel național (22 de instituții de învățământ superior cu 37 de facultăți), existența furnizorilor de servicii de educație non-formală, de formare profesională și de educație permanentă, meseriile din cadrul Clasificatorului Ocupațiilor din România au obligatoriu menționat nivelul studiilor. Din cele peste 230 de profesii creative inventariate, peste 80% au cerințe de nivel studii superioare, iar anumite uniuni de creație au această cerință obligatorie pentru acceptarea de membri prin statutele proprii. Astfel, s-a relevat necesitatea menționării și a unui statut educațional al artistului, ca parte a statutului societal menționat în PPP.
Statutul profesional al artistului în România
Profesia de artist, creator, autor se regăsește sub diverse denumiri de meserii creative în Clasificatorul Ocupațiilor din România. O cercetare a COR a relevat 232 de profesii creative din Subgrupa 26 – Specialiști în domeniul juridic, social și cultural, Subgrupa 34 – Alţi specialişti în domeniul juridic, social şi cultural, Subgrupa 21 – Specialişti în domeniul ştiinţei şi ingineriei, Subgrupa 35 – Tehnicieni în informatică şi comunicaţii și Subgrupa 12 – Conducători în domeniul administrativ şi comercial.
Organizații de creatori și organisme de gestiune colectivă
Artistul, autorul, creatorul și lucrătorul cultural care aparțin organizațiilor de creatori sunt definiți în Statutele fiecărei organizații în parte. Apartenența la acestea organizații aduce diferite facilități și beneficii socio-profesionale precum cele menționate în Legea nr. 263/2010, Legea nr. 246/2005, Legea nr. 35/1994, Lege nr. 109/2005 și OG nr. 4/2008, Legea nr. 118/2002, Legea nr. 8/2006, Legea nr. 8/1996, HG nr. 401/2006.
Există 12 organizații de creatori cărora le sunt direcționate un număr de timbre culturale, prin Ordinul nr. 2664/2003 pentru aprobarea Criteriilor și procedurii de acordare a statutului de utilitate publică asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care desfășoară activități din sfera de competență a Ministerului Culturii și Cultelor și prin Legea 121/2002 privind aprobarea Ordonanţei nr. 123/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1994: timbrul literar, în valoare de 2% din preţul de vânzare a unei cărţi şi care se adaugă acestui preţ – Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor Profesioniști din România; timbrul cinematografic, în valoare de 2% din preţul unui bilet şi care se adaugă acestui preț – Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Uniunea Cineaștilor din România; timbrul teatral, în valoare de 5% din preţul unui bilet şi care se adaugă acestui preţ – Uniunea Teatrală din România; timbrul muzical, în valoare de 5% din preţul unui bilet şi 2% din preţul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video şi audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice şi care se adaugă acestor preţuri – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Uniunea Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali din România; timbrul folcloric, în valoare de 5% din preţul unui bilet şi 2% din preţul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video şi audio folclorice înregistrate şi care se adaugă acestor preţuri – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România; timbrul artelor plastice, în valoare de 0,5% din preţul de vânzare a operei de artă şi care se adaugă acestui preţ – Uniunea Artiștilor Plastici; timbrul arhitecturii, în valoare de 0,5 % din valoarea investiţiei, indiferent de beneficiarul sau de destinaţia acesteia – Uniunea Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților din România; timbrul de divertisment, în valoare de 3% din preţul unui bilet şi care se adaugă acestui preţ – Uniunea Teatrală din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Există 6 organizații de creatori cărora li se direcționează anual fonduri (4.500.000 lei) pentru editarea de reviste, conform Legii nr. 136/2015: Uniunea Arhitecților din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Cineaștilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Teatrală din România.
Există 9 organizații de creatori cărora li se acceptă indemnizația suplimentară pentru pensiile membrilor săi, conform Legii nr. 8/2006: Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Teatrală din România, Uniunea Cineaștilor din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Uniunea Arhitecților din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Președinții a 6 organizații de creatori pot propune liste pentru indemnizațiile de merit conform Legii nr. 118/2002: Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Teatrală din România.
Organizațiile de creatori primesc anual subvenții și beneficii, fiind de utilitate publică (Ordinul 26/2000) sau prin legi speciale (precum Legea nr. 136/2015) și dețin patrimoniu propriu.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe (OGC)
Artistul, ca titular de drepturi, poate fi membru sau nu al unui organism de gestiune colectivă și poate avea drepturi și facilități în funcție de prezența operei sale în spațiul public. OGC sunt persoane juridice constituite prin libera asociere, având ca obiect principal de activitate colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredințată de către titulari. Acestea se constituie în condițiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (HG nr. 401/2006) şi funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial şi potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 (art. 124 şi 125 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare).
În prezent, în România, sunt organizate şi funcționează cu avizul ORDA un număr de 15 organisme de gestiune colectivă, cu aproximativ 50.000 de membri.
În anul 2018 organismele de gestiune colectivă au colectat 278 milioane lei și au reținut peste 36 de milioane de lei pentru cheltuieli.
Problema identificată
Specificitatea creației și muncii artistice și diversitatea foarte mare a manifestărilor creative face dificilă relaționarea legislativă a statului cu individul artist, creator, autor. Instituțiile statului legiuitor pot decide drepturi, facilități și obligații per individ doar dacă acesta are un drept fundamental (Constituție) sau dacă acesta aparține specific vreunei categorii profesionale sau sociale.
Mai mult, tipologia relațiilor contractuale cu un artist este diferită de celelalte munci prestate la nivel social. În acest context, considerăm necesară intermedierea (1) acestei relații stat-artist prin angajatori de profil sau asociații profesionale de profil și uniuni de creatori, astfel propunând reglementări legislative la nivel de sistem în direcția democratizării accesului la drepturi și facilități instituite legal pentru artiști, creatori, autori și (2) a unei rigori și precizii a rezolvării problemelor de fond pe domeniu creativ specific.
Astfel că instituțiile și asociațiile profesionale de profil și uniunile de creație / organizațiile de creatori pot oferi protecție socială specifică și beneficii relaționate cu natura specifică a muncii creative.
Problema este compusă din: lipsa unei definiții a artistului, creatorului, autorului; lipsa unei reglementări general aplicabile fondării şi activităţii uniunilor de creaţie, ca organizații de creatori, ca asociații profesionale, ca organizații reprezentative și de utilitate publică; lipsa de informare asupra drepturilor și obligațiilor artiștilor și lucrătorilor culturali; penuria de instituții sau organizații specializate în consultanță pe probleme specifice sectorului cultural extins.
Situația duce la un cadru legislativ neunitar privind o recunoaștere socio-profesională a artistului, creatorului, autorului, prin drepturi și facilități ale acestuia conferite și garantate, inclusiv prin intermediul organizațiilor de creatori și a organismele de gestionare colectivă.
Soluția propusă
Consolidarea unui statut al artistului prin această propunere de politică publică se referă la o clarificare prin armonizare (corelare și modificare) legislativă a unei condiții privite din mai multe puncte de vedere: sociale, educaționale, profesionale, o condiție, un statut care deja există, fărâmițat, în legislație sau structuri instituționale. Astfel, se are în vedere o definiție umbrelă, incluzivă, și o poziționare societală a artistului.
Prezenta politică publică propune armonizare legislativă, nu omogenizare, un statut incluziv, nu unul uniform. Din studiile, analizele, legile studiate, din întâlnirile și dezbaterile avute în cadrul proiectului s-a relevat faptul că există un statut al artistului în România și se regăsește „fărâmițat” în diferite formulări legislative sau instituționale. Astfel, propunerea de față prezintă, la capitolul formulării și fundamentării problemei, urmărirea formulării acestui statut dintr-o axă orizontală – definiția – și trei direcții: fiscal-social, educațional și profesional.
Soluția propusă presupune o rezolvare integrată prin rezolvarea concomitentă și succesivă a următoarelor puncte: armonizarea legislativă, eliminarea contradicțiilor și confuziilor generate de multitudinea de legi, informări constante pentru artiști și lucrători culturali prin întâlniri organizate în țară privind drepturile și obligațiile domeniului cultural extins și conex, colaborarea cu experți cu o vastă experiență în sectorul creativ pentru consultanță specializată în probleme specifice domeniului (Centrul Artistului).
Formularea unui statut permite consolidarea acestuia, deci această privire sistemică asupra statutului artistului, creatorului, autorului în România permite propuneri de rezolvare integrate, care să nu dezechilibreze, ci să decongestioneze, care nu anulează sau abrogă drepturi și facilități, ci le diversifică și le multiplică.
În PPP s-au luat în considerare și s-au păstrat facilitățile și drepturile prezente ale artiștilor (fie la nivel de individ, fie la nivel de asociație, organizație sau uniune reprezentativă pentru acesta), propunându-se normări, clarificări și armonizări legislative și nu anulări de facilități și drepturi.
În Varianta Recomandată a PPP s-au luat în considerare și realități economice prezente precum deficitul de buget actual (2019), pragul de îndatorare externă și starea fondului de pensii din surse precum Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Institutul Național de Statistică (INS), Banca Națională a României (BNR) și EUROSTAT.
Scopul propunerii de politică publică este consolidarea unui statut societal al artistului, autorului, creatorului în România prin armonizarea și normarea de măsuri legislative în favoarea exercitării legale a drepturilor și obligațiilor și prin formarea și informarea actanților din domeniul cultural extins.
Prin PPP se urmăresc obiective generale și specifice precum: 1. Accesibilizarea drepturilor și facilităților legale pentru toți artiștii și lucrătorii culturali din România și a obligațiilor corelative; 1.1. Soluționarea aspectelor legale pe care le presupune armonizarea legislativă pentru egalitate de șanse; 2. Informarea și formarea tuturor celor interesați din domeniul cultural extins asupra diferitelor tipuri de statute, drepturi și obligații sociale, profesionale, educaționale; 3. Formarea de specialiști în activități de advocacy care să promoveze crearea unui cadru legislativ cu îmbunătățiri ale condiției socio-profesionale a artistului, creatorului, autorului și a ecosistemului său.
Beneficiarii direcți sunt creatorii, artiștii, autorii, iar cei indirecți sunt organizațiile de creatori, lucrătorii culturali, operatorii culturali (autorități publice, organizații non-profit, entități private for-profit), personalul conex creativ, personalul educațional din învățământul artistic-vocațional formal, media.
Variantele de soluționare
Varianta 1 (recomandată): Consolidarea unui statut al artistului prin armonizarea legislativă a acestei condiții sociale și profesionale
Această variantă propune consolidarea unui statut al artistului printr-o clarificare care presupune armonizarea (corelare și modificare) legislativă a acestei condiții sociale și profesionale, oferind soluții la nivel de sistem și nu remedieri punctuale ale unor dezechilibre sociale sau legislative. Astfel, se au în vedere pentru prezenta PPP o definiție umbrelă, incluzivă, și o poziționare societală a artistului, creatorului, autorului. Obligațiile ce revin organizațiilor și indivizilor beneficiari de drepturi și facilități și modalitatea de monitorizare și raportare trebuie reglementate ca proceduri transparente, cu obiective și predictibile și care să nu împiedice dreptul la liberă exprimare și la liberă asociere (conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).
Se urmărește asigurarea unui cadru legislativ incluziv pentru o recunoaștere socio-profesională a artistului, creatorului, autorului, prin drepturi și facilități ale acestuia conferite, garantate și intermediate de către organizațiile de creatori și a organismele de gestionare colectivă – conform dreptului de egalitate de șanse (drept fundamental în Constituția României și în Uniunea Europeană) și conform dreptului de liberă asociere (idem) – și o potențare a domeniului cultural extins prin direcții prioritare de acțiune pentru informare, consultanță și formare.
Axele transversale de acțiune în implementarea Variantei de soluționare recomandate urmăresc: armonizarea legislativă; eliminarea contradicțiilor și confuziilor generate de multitudinea de legi; informări constante pentru artiști și lucrători culturali prin întâlniri organizate în țară privind drepturile și obligațiile domeniului cultural extins și conex, cu invitați de la Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ANAF, ORDA etc.; colaborarea cu experți cu o vastă experiență în sectorul creativ pentru consultanță specializată în probleme specifice domeniului (profesionalizare, contracte, reglementări drepturi autor etc.) (Centrul Artistului).
Propunerea de politică publică privind statutul societal al artistului, creatorului, autorului propune normări metodologice de aplicare și completări aduse legislației care reglementează funcționarea domeniului cultural extins și introducerea de definiții ale artistului, creatorului, autorului (modificare Decret-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru sau/și Legea dreptului de autor sau/și o lege nouă).
Sunt propuse modificări legislative care să definească artistul, creatorul, autorul, cu referiri la legislația deja existentă (Clasificatorul Ocupațiilor din România, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, legile speciale precum Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia și Ordonanța nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic). Pe lângă definiție, trebuie menționate statutele fiscale și profesionale.
Reglementările juridice legate de particularitățile fondării şi activităţii uniunilor de creaţie, ca organizații de creatori, ca asociații profesionale, ca organizații reprezentative și de utilitate publică, se fac prin:
– (în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de creatori deja existente) introducerea unei definiții unitare pentru uniunii de creație / uniunii de creatori / organizații de creatori, ca asociații profesionale în domeniul culturii, și stabilirea criteriilor de reprezentativitate care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat (conform altor entități menționate în Legea dialogului social) în: Decret-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru, Legea nr. 62/2011, actualizată în 2018, Legea dialogului social și în Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 . În momentul de față în legislație apar concomitent denumiri de uniune de creație, uniuni de creatori și organizații de creatori.
– (în colaborare cu Secretariatul General al Guvernului) reglementarea statutului de utilitate publică pentru organizațiile de creatori prin clarificarea drepturilor și obligațiilor, plus menționarea unei reacreditări la un interval finit de timp – în Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
– (în colaborare cu reprezentanții Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților) modificarea prin eliminarea restricției de apartenență la Alianța Națională a Uniunilor de Creatori – în Legea nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România, acordată distinct pentru revistele uniunilor de creatori din România, în Ordinul nr. 2664/2003 pentru aprobarea Criteriilor și procedurii de acordare a statutului de utilitate publică asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care desfășoară activități din sfera de competență a Ministerului Culturii și Cultelor și în Legea nr. 118/2002 privind indemnizația de merit.
– (în colaborare cu reprezentanții Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților și ai Ministerului de Finanțe) modificarea prin eliminare a Anexelor 1-8 (listele de organizații de creatori care au acces la timbru), cu menționarea, ca destinatari, a „organizațiilor de creatori” – în Norma metodologică (privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, precum și procedura de solicitare și comunicare a opțiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moștenitorilor acestora) din 14.10.2003.
Impact social
În cadrul ministerelor și al instituțiilor din subordinea acestora, existența bazelor de date facilitează fundamentarea unor politici publice și impactul acestora asupra mediul social. Colectarea și analiza datelor nu sunt costisitoare, în multe cazuri ele existând deja și constituind o constantă a activității curente a funcționarilor. În aceste cazuri este nevoie doar de o reinterpretare a datelor existente într-o cheie diferită, care ar furniza informații noi și relevante.
Schimbările legislative propuse vor aduce o transparentizare a resurselor financiare ale organizațiilor care reprezintă artiștii, creatorii, autorii și a proiectelor și programelor în direcția cărora acestea direcționează resurse. Sintagma „nu sunt bani în cultură”, dacă va rămâne la fel de folosită, va fi cel puțin însoțită și de justificări coerente ale acestui fapt pe care îl conține.
Artiștii, creatorii, autorii vor ști unde sunt resursele, cum le pot accesa, care le sunt drepturile și obligațiile pe care le au datorită apartenenței artistic-profesionale, care le sunt facilitățile și obligațiile sociale. Artiștii vor putea da forma pe care o doresc organizațiilor de creatori de care aparțin, prin propuneri de strategii sau proiecte în care acestea să direcționeze resursele, vor putea fi stăpâni pe drepturile lor de autor și conexe, vor putea organiza uniuni de creatori noi sau organisme de gestiune colectivă noi. Artiștii vor putea avea o imagine mai clară a dimensiunii propriului sector de activitate, a punctelor tari și slabe ale acestuia, putând să se implice direct în creșterea calității vieții, atât a celor cărora le dedică lucrările și operele, cât și a celei proprii.
Impactul economic vizat duce la creșterea nivelului de finanțare a proiectelor artiștilor sau entităților organizatoare de proiecte artistice și culturale; creșterea implicării la nivel local, prin cererea de către autoritățile locale a propriilor drepturi și facilități pentru artiști, în temeiul legilor care îi reprezintă; standardizarea unui prag de remunerare a drepturilor de autor, decurs din transparentizarea drepturilor și obligațiilor artiștilor.
Armonizări, normări și modificări legislative sistemice și sectoriale specifice pot decongestiona finanțarea domeniului cultural extins.
Beneficiile acestei PPP sunt: acces sensibil egal și transparent al entităților non-profit la dobândirea statutului de ,,utilitate publică”; acordarea statutului de ,,utilitate publică” pentru entitățile non-profit doar pentru perioada în care derulează în mod real activitatea/proiectul de utilitate publică, dar nu mai mult de 3/5/7 ani, și nu pentru că au în obiectul de activitate ,,activități de utilitate publică”; posibilitatea introducerii statutului de ,,utilitate publică la nivel local” în condițiile sus-arătate, legată de capacitatea finanțării din bugetul local a unor proiecte importante/de utilitate la nivel local; transparența reală a colectării și gestiunii fondurilor colectate din taxa de timbru cultural; reducerea subfinanţării sectorului independent şi creşterea duratei de activitate pentru organizațiile şi artiștii din mediul privat şi asociativ; oferta culturală a sectorului asociativ şi a artiştilor independenți este mai variată, ca urmare a participării acestora în procesul decizional şi legislativ, printr-un dialog constant cu autorităţile locale; transformarea activităţilor culturale prestate în condiţii de barter sau voluntariat în activităţi remunerate în baza unor relaţii contractuale (contracte de drepturi de autor, contracte individuale de muncă).
Riscurile ce însoțesc această PPP sunt: opoziție din partea actualelor entități non-profit beneficiare ale actualului sistem de reglementare; greutățile întâmpinate în procesul de legiferare (fie că e vorba de o lege nouă sau de modificarea uneia existente – procedura, durata, complicațiile sunt similare); marea majoritate a actanților din domeniu vor sta în expectativă; creşterea în mod exponenţial a numărului de profesionişti care se autodeclară artişti şi creatori independenți; supralegiferarea unor domenii de activitate creativă, prin adoptarea unei politici publice care vizează grupuri-ţintă a căror profesie este distinct reglementată (de exemplu, arhitecții); omiterea din listele de profesii creative (subgrupe COR) şi de coduri CAEN pentru industriile culturale şi creative (coduri CAEN conform Strategiei pentru cultură şi patrimoniu național 2016-2022) a unor profesii şi coduri ce pot beneficia de efectele propunerii de politici publice; stabilirea unor mecanisme de gestionare care nu permit distribuirea resurselor printr-un algoritm obiectiv către potențialii beneficiari; consumul de resurse necesar funcționării mecanismului de gestionare este ridicat şi generează nemulțumirea şi neîncrederea potențialilor beneficiari; suprapunerea categoriilor de profesii face ca unele profesii non-artistice să fie potențial incluse în categoria artiştilor şi creativilor (de exemplu, pentru codurile CAEN în cazul serviciilor IT, Codul fiscal prevede deja unele facilităţi).
Varianta 2: Instituirea unei legi noi care definește artistul, creatorul, autorul
Impactul legislativ al variantei constă în inițierea unui proiect de lege care să definească artistul, creatorul, autorul, cu referiri la legislația deja existentă (Clasificatorul Ocupațiilor din România, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, legile speciale precum Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia și Ordonanța nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic). Pe lângă definiție, ar trebui menționate statutele sale fiscale și profesionale. Deci și în acest caz, de suprapunere a unei politici publice cu inițiere a unui singur act legislativ, tot este necesară o analiză a actelor normative care reglementează regimul juridic al artistului, dar și al organizațiilor de creatori și organismelor de gestionare colectivă care îi reprezintă teoretic și juridic.
Impactul social al variantei se referă la privirea îngustă, și nu holistică, asupra problematicilor artistului, creatorului, autorului în România – precum nivelul de trai, calitatea vieții, protecția socială, apartenența la organizații profesionale etc. – și anume propunerea unei singure legi care să reglementeze, prin definiții și norme, statutul societal al acestuia; se estimează că va aduce reacții puternice și negative, din mai multe sectoare ale domeniului cultural extins, cu argumentul imposibilității unei singure definiții a unui domeniu atât de eterogen și complex, dar și al specificității atât a domeniului în ansamblu, cât și a fiecărui sector în parte.
Impactul economic al Variantei 2 vizează atingerea anumitor problematici de esență, de conținut, de statuare socio-profesională, dar prin această variantă nu se tratează problematici sistemice, la nivelul ecosistemului/mediului/„câmpului de producție”. Resurse financiare importante și facilități sunt disponibile teoretic pentru artiști, creatori, autori, dar nu ajung la beneficiarii reali din cauza unor blocaje care ţin de transparența decizională sau viziunea managerială.
Efectele vizează: creșterea numărului de locuri de muncă pentru specialiștii în activitatea de lobby; creșterea numărului de contracte de muncă, contracte pe drepturi de autor sau drepturi conexe încheiate şi onorate (remunerate) pentru artişti şi creatori; creșterea numărului de redevențe încasate de către artişti şi creatori de la organismele de gestionare a drepturilor de autor.
Varianta 3: Menținerea status quo-ului, a cadrului legal existent
Buget estimat: neclaritățile legislative privind drepturile și obligațiile organizațiilor de creatori și ale organizațiilor de utilitate publică aduc pierderi financiare mari la bugetul de stat. Nu s-au găsit cifre oficiale centralizatoare privind acest fapt, tocmai datorită proceselor slabe de monitorizare, a instrumentelor cvasi-inexistente de evaluare și de aplicare de coerciții.
Impact legislativ: păstrarea prezentelor prevederi legale neclare în privința statutului social, economic, profesional al artistului, creatorului, autorului, existența unor prevederi care nu se aplică cu caracter general tuturor persoanelor juridice co-interesate de mediul cultural extins, lipsa unor măsuri de accesibilizare, pe baza drepturilor fundamentale de egalitate de șanse și liberă asociere și în temeiul art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, a persoanelor și entităților juridice din domeniul cultural extins la drepturile și facilitățile unei serii de legi precum Decret-Lege nr. 27/1990, Legea nr. 62/2011, Legea nr. 136/2015, Legea nr. 35/1994, Legea nr. 246/2005, lucruri ce au condus la facilități, drepturi și obligații neunitare, vor consolida excepționalitatea legală a actualelor prevederi legale și vor perpetua starea de precaritate economică și socială a artistului, ca membru cu drepturi depline al societății.
Impact social: actuala stare de lucruri, și anume inexistența unor studii și cercetări la nivel de breaslă sau sector cultural privind modalitatea exercitării profesiei, remunerația acestei munci, apartenența la organizații profesionale, lipsa de informare a oportunităților profesionale pentru artiști, duce la diferențe sensibile în ceea ce privește nivelul de trai și calitatea vieții a artiștilor, creatorilor, autorilor, atât la nivelul domeniului cultural extins, cât și comparativ cu alte segmente socio-profesionale.
Impact economic: actuala stare de fapt permite pierderea resurselor financiare și de tip facilități datorită unei lipse de transparență și a unei centralizări privind veniturile, cheltuielile și patrimoniul de care dispun organizațiile de creatori, a unor derapaje privind statutele apartenenței la organizații profesionale. Absența unor informații clare privind atât bugetele disponibile, cât și privind strategia și obiectivele organizațiilor, organismelor, dar și a finanțatorilor publice duce la direcționări aleatorii ale resurselor și la dezechilibre financiare per sector. Decalajul existent între categoriile de creatori/artiști se va mări, unii fiind favorizați prin excepții de la regulă, cei mai mulți fiind ocoliți de excepții. Insuficienta transparență în ceea ce privește modul de utilizare al timbrului cultural nu permite identificarea prin analiză a sumelor estimativ cheltuite fără a avea impact asupra grupurilor-țintă.
Efectele se reflectă în: alocarea de resurse în proiecte şi inițiative care nu răspund nevoilor reale ale sectorului artistic şi creativ, fluctuația numărului de inițiative artistice şi implicit a ofertei culturale existente pentru categoriile de public, în lipsa unor criterii de performanță care să permită identificarea şi evidențierea produselor culturale de calitate; menținerea unui statut profesional de tip neafiliat, şi anume în afara organizațiilor de creatori, pentru un număr sporit de artişti tineri şi consacrați, situație care reprezintă un punct slab atât pentru artiști şi creatori, cât şi pentru organizațiile de profil; subfinanţarea unor proiecte relevante şi a unor inițiative ce răspund așteptărilor sectorului cultural şi creativ, respectiv suprafinanţarea unor activități care se derulează fără a se evalua şi a se ţine cont de performanțele reale şi rezultatele cantitative şi calitative ale acestora.
Normarea prezentă a direcționării de resurse financiare
către asociații sau fundații de utilitate publică
și lipsa de transparență a acestei direcționări
A fost identificat un număr total de 2.546 de persoane juridice cu statut de utilitate publică acordat pe baza unor acte normative speciale. Organizațiile amintite nu se supun unei proceduri care să constate eligibilitatea acestora pentru a beneficia de statutul de utilitate publică, ele deținându-l de drept, odată cu dobândirea personalității juridice. Deși O.G. nr. 26/2000 stipulează pentru persoanele juridice beneficiare ale statutului de utilitate publică o serie de obligații de comunicare și publicare a rapoartelor de activitate și situațiilor financiare anuale, nu prevede un mecanism funcțional de monitorizare a activității organizațiilor raportată la criteriile îndeplinite în vederea obținerii statutului de utilitate publică. Reglementarea statutului de utilitate publică recunoscut conform prevederilor acestora derogă total de la normele instituite prin O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, precum și de la un act normativ special la altul, astfel încât, deși denumirea noțiunii coincide, conținutul acesteia și regimul juridic al statutului de utilitate publică al persoanelor juridice în cauză este complet diferit (conform Analizei asupra asociațiilor de utilitate publică, începută în 2016 de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic și continuată de Secretariatul General al Guvernului, decembrie 2018).
Asigurarea egalității de șanse în domeniul cultural și artistic
Anca Constantin van der Zee:
Proiectul „Cultura Alternativă” a fost inițiat de Asociația Culturală Flower Power în primul rând pentru a veni în sprijinul aplicării în România a Recomandării UNESCO referitoare la necesitatea identificării unor măsuri pentru susținerea condiției speciale a artistului, adaptate caracterului discontinuu al muncii sale și specificului activităților de creație și, în ultimii ani, schimbărilor apărute în societate datorită rapidei evoluții tehnologice.
Propunerea de politică publică alternativă (PPPA) formulată în cadrul proiectului, rezultat principal al acestuia, propune, în primul rând, definirea artistului, o definire incluzivă care să cuprindă referiri la diversele fațete ale condiției artistului: educațional, fiscal, profesional (artist angajat sau independent).
În România, de-a lungul ultimilor 30 de ani, au fost făcuți mulți pași importanți în reglementarea și susținerea activităților și drepturilor artiștilor, dar aceștia au fost făcuți succesiv, cel mai adesea datorită inițiativelor unor bresle artistice mai active și care au avut acces la pârghiile necesare intervențiilor de acest tip, acțiunile lor fiind – de cele mai multe ori – punctuale și reușind doar să modifice sau să completeze legi formulate anterior. În absența unei analize de ansamblu, aceste modificări punctuale au dus, firesc, la apariția unor limitări sau contradicții, dar și la crearea unor dezechilibre sociale care au devenit, în ultima vreme, din ce în ce mai presante. Proiectul „Cultura Alternativă” a făcut o analiză a prevederilor și reglementărilor existente în acest moment în legislație, referitoare la artiști și la diversele activități din domeniul cultural, urmărind printr-o propunere de politică publică alternativă să declanșeze un proces de consolidare a unui statut al artistului, printr-o clarificare prin armonizare și corelare legislativă a acestei condiții sociale și profesionale, care să poată oferi soluții la nivel de sistem și nu doar remedieri punctuale.
Propunerea de politică publică realizată de Asociația Culturală Flower Power se fundamentează pe rezultatele studiilor realizate în cadrul proiectului (un studiu cantitativ – realizat pe baza rezultatelor unui chestionar deschis spre completare artiștilor și operatorilor culturali, pe site-ul proiectului: https://statutulartistului.ro) și unul calitativ (referitor la bunele practici din cinci țări europene, privind susținerea statutului artistului în Franța, Marea Britanie, Germania, Slovacia, Danemarca). Rezultatele cercetării relevă nevoia stringentă de informare și consiliere a artiștilor (care nu își cunosc foarte bine drepturile și nu au resurse de informare și consiliere) și propune ca soluții organizarea unor activități de informare, consiliere și formare profesională specifice, la nivel național, privind drepturile și obligațiile artistului și ecosistemului său prin inserția de specialiști capabili să centralizeze problematici, să monitorizeze, să evalueze și să asigure, pe termen lung, dezvoltarea armonioasă a domeniului și corelările legislative necesare.
În acest scop, Propunerea de politică publică alternativă PPPA include realizarea următoarelor activități: 1. sesiuni de consiliere juridică și profesională specializate pe domeniul cultural extins, prin intermediului unui organism numit Casa Artistului, aparținând de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național; 2. sesiuni de informare online, dar și offline, la nivel național privind drepturile, facilitățile și obligațiile artiștilor, creatorilor și autorilor, cu invitați din organizații de creatori, organisme de gestiune colectivă, instituții finanțatoare de cultură, instituții artistic-vocaționale, Casa de Pensii, ANAF etc.; 3. sesiuni de formare profesională în domeniului advocacy-ului cultural, în direcția creșterii sustenabilității domeniului prin inserția de specialiști (per sector, per breaslă etc.) capabili să centralizeze problematici, să formuleze și să propună schimbări legislative, să monitorizeze, să evalueze și să continue pe termen lung dezvoltarea legislativă armonioasă a domeniului.
Datele obținute din activitățile proiectului „Cultura Alternativă” (două studii, unul cantitativ și altul calitativ), feedback-urilor obținute din 9 dezbateri în țară (191 participanți), 5 întâlniri de lucru cu artiști în toate regiunile de dezvoltare din țară (100 de persoane) în 2018 și 17 întâlniri de lucru cu 55 de specialiști și stakeholderi în 2019, o analiză a unui mix de 120 de legi sistemice, sectoriale și speciale privind artistul, creatorul, autorul în mod direct sau indirect și a peste 100 de resurse informative (strategii, programe, analize, rapoarte naționale și internaționale, cărți, manuale, articole, surse oficiale din instituții publice) au condus la evidențierea unora dintre problemele stringente în privința condiției artistului din România și la formularea a trei variante de soluționare.
Acestea au ca scop declanșarea unei analize, la nivel național, a resurselor financiare existente pentru asigurarea protecției sociale și a susținerii proiectelor artiștilor independenți (în principal, prin reanalizarea modului de colectare și de utilizare a resurselor provenite din exploatarea drepturilor de autor de către companiile comerciale), realizarea unui recensământ al artiștilor la nivel național, prin crearea unor baze de date care să cuprindă și artiștii independenți. Se pare că numărul acestora este, în prezent, în urma creșterii continue a numărului de absolvenți de universități de arte, mai mare decât al celor angajați în instituțiile de stat / subvenționate de la bugetul de stat, fiind necesară identificarea unor soluții și aplicării unor măsuri pentru asigurarea egalității de șanse în domeniul cultural și artistic, atât pentru artiști, ca indivizi, cât și pentru asociațiile și uniunile de artiști, apărute în ultimii treizeci de ani ca urmare a dreptului la liberă asociere, un drept fundamental al cetățenilor în general şi a creatorilor în acest caz.
Propunerea de politică publică alternativă (PPPA) formulată de Asociația Culturală Flower Power a fost depusă la autoritățile centrale: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Comisia de Artă, Cultură și Mass Media a Camerei Deputaților și înaintată și Primului Ministru desemnat, Ludovic Orban, în cadrul negocierilor care au avut loc zilele trecute, cu societatea civilă, în vederea realizării noului program de guvernare. Sperăm ca acest demers să fie inclus în Strategia Culturală a României pentru perioada următoare, astfel ca viitoarele proiecte ale sectorului cultural ce au în vedere artiștii să își regăsească un sprijin strategic pe termen scurt și mediu, în orizontul de dezvoltare 2020-2030.
(Anca Constantin van der Zee este preşedinte al Asociaţiei Culturale Flower Power)
Anii precarității
Yigru Zeltil:
Anul 2010. Mă aflam în redacția revistei „Tomis” din Constanța când s-a anunțat că nu vor mai veni bani de la Consiliul Județean. Eram un puști de liceu, colaborator al revistei, care dădea târcoale și spera să „fure meserie”, în speranța, atât de naivă, că ar fi putut deveni redactor al revistei „Tomis” – iar acesta ar fi fost locul de muncă ideal. Nu bănuiam atunci că voi rămâne în șomaj și după terminarea facultății de Litere.
Nu sunt un poet blestemat, nu reprezint o generație pierdută, nu vreau să mă pun bine cu toate bisericuțele. E o capcană a crede că sunt imun față de compromisuri, doar încerc să-mi mențin coloana în formă. Mi-am plâns de milă pentru unele consecințe ale alegerilor mele, pe altele mi le-am asumat deja. Nu sunt pur și simplu o victimă a problemelor culturii române din 2010, precaritatea m-a făcut să capăt conștiință.
La sfârșitul anului 2015, primarul Constanței, Decebal Făgădău, anunța că va fi prinsă în buget finanțarea noii reviste „Tomis”, la care am pus umărul alături de Cristina Tamaș, redactorul-șef Mircea Țuglea și câțiva foști redactori. Am fost puși să facem Asociația revistei Tomis pentru a putea primi banii, am întâmpinat dificultăți la ANAF, iar doi ani mai târziu, în ședința în care urma confirmarea finală a finanțării, Consiliul Județean ne-a spus că ar fi trebuit să trecem direct în subordinea lor. Cu puțin timp înainte, regretatul Mircea Țuglea a fost găsit înecat în valurile mării… Însă nici cel care l-a înlocuit, Bogdan Papacostea, nu a reușit să persuadeze autoritățile locale. Întrebat de soarta revistei „Tomis” la o emisiune în direct, edilul a avut o reacție convulsivă…
2020. Mă aflu de o jumătate de an în București. De când stau în chirie, am câștigat mai mulți bani decât am strâns vreodată, din colaborări sporadice, plătite prost sau deloc, în anii de șomaj din Constanța, însă am pierdut timpul pentru reflecție, lectură, scris – nu știu când îl voi recupera. Încep să aflu pe propria piele ce înseamnă captivitatea tiparului muncă-odihnă, cu pauze dedicate mai curând divertismentului decât cunoașterii – așa moare o bună parte din literatură. Elena Vlădăreanu, „bani. muncă. timp liber” – o carte pe care aș fi vrut s-o scriu, căreia îi subscriu.
Derulez înapoi: 2017. Public „A Bibliography of Conceptual Writing”, ocazie cu care mă fac cunoscut printre mai mulți scriitori conceptuali din afară, leg câteva prietenii… Nu am dezvăluit la acea dată că m-am grăbit să fac demersul acesta în speranța că voi obține o bursă… pentru scriitori defavorizați. Luni după aceea, aveam să aflu că, la aproape un euro pe zi în buzunar, nu eram suficient de sărac lipit pământului. Nu mă ajuta nici faptul că nu eram prozator, nu eram un autor cu teme sociale și, colac peste pupăză, nu exclusesem din bibliografia mea o serie de autori, dintre cei mai vizibili din mișcarea conceptuală, care au fost acuzați de rasism. Pe atunci am pierdut speranța că e suficient să mă orientez către „export”.
Din 2010 încoace, m-am împrietenit cu Daniel Clinci, ultimul redactor rămas la „Tomis” alături de Dan Mihuț, mai târziu autorul unei cercetări faine, „Avangardă şi experiment. De la estetica negativă la cultura postmodernă”. De la el am împrumutat o ediție din engleză a cărții lui Peter Bürger, „Teoria avangardei”, care surprindea cum avangardele istorice au căutat să submineze autonomia estetică a artei față de viață. Așa am ajuns să citesc din teoria critică de stânga, din sociologia literaturii, din Bourdieu. În timp am realizat că eu pur și simplu caut explicații pentru situația precară în care mă aflu.
2014: încep să scriu articole controversabile pe Fabrica de Literatură, site care nici nu mai există în prezent. Cu o lună înainte de scandalul din jurul premiului Mihai Eminescu acordat lui Gabriel Chifu și de începutul așa-zisului grup de reformă a Uniunii Scriitorilor, anticipasem că va exista o scindare a câmpului literar din cauza problemelor instituționale, a resurselor la care vor avea tot mai puțin acces scriitorii nealiniați.
Am mai scris și despre cum Mihai Zamfir i-a redus pe suprarealiștii francezi, suficient de canonici în Hexagon încât să nu lipsească din cărțile după care învățam franceza, la niște „pigmei”, în timp ce Eugen Simion scria în prefața antologiei din scrierile avangardiștilor români, îngrijită de Ion Pop și publicată în colecția Academiei, că aceștia sunt „minori” față de Arghezi și cei trei B. din canon… Un fel de a spune că avangardele nu au produs valori sau că rămân o curiozitate regretabil de influentă.
Inițierea în literatură și în politica literară m-a făcut categoric să-mi pierd inocența, acea inocență cu care mă implicam în comunități de pe Internet centrate pe interese, cum ar fi muzica. Eram obișnuit cu mentalitatea că poți face orice în muzică, există oricând un public, fie și de nișă, pentru orice – chiar și pentru compozitori ca Iannis Xenakis, cel născut la Brăila și consacrat în Franța, dar cu o operă ca și „extraterestră” – și nu trebuie să-mi justific existența, nu trebuie să justific dacă mă raportez la avangarde.
Probabil și din pricina felului meu de autism, mi-au plăcut manifestările avangardelor, m-am identificat cu avangardele ca o paradoxală tradiție în mișcare, de aici obsesia mea. Instinctul meu a fost să mă apuc de literatură ca activitate social acceptabilă, dar acceptarea este un miraj și așa-zisul spațiu în siguranță al literaturii este mai mult un câmp de luptă. Unul foarte mocirlos, cel puțin în România.
De timpuriu, am conștientizat dublul meu dezavantaj: legitimitatea instituțională aparține aici unor oameni de autoritate, precum cei sus-numiți, care promovează sau admit prevalența conservatorismului național, naționalist, pentru care avangardiștii români au rămas străini și proverbialii tineri din ziua de azi sunt suspectați de memorie culturală inexistentă sau „greșită”. Pe cealaltă parte, legitimitatea simbolică și coolness-ul aparțin mai curând abordărilor neorealiste, biografiste, confesive, într-un circuit care favorizează lectura cu voce tare și neglijează raporturile cu pagina, altfel riști să fii taxat pentru „textualism”, cuvânt murdar de la fracturiști încoace. Ca excepții de la regula nescrisă, Simona Nastac curatoriază de câțiva ani lecturi de performance, iar manifestările lui Răzvan Țupa și ale Ancăi Bucur au ajuns și în alte contexte, însă totul atâta timp cât are o componentă spectaculară.
Și în spațiul occidental s-a întâmplat ca marginile experimentale ale literaturii și ale altor câmpuri apropiate (vezi convertirea cinematografiei experimentale în video art) să fie, mai întâi și cel mai adesea, subsumate de câmpul artelor vizuale (astăzi, de asemenea, interesat mai mult de ultimele tendințe filosofice decât filosofii autonomi). Unele din scrierile care mi-au plăcut cel mai mult în ultimii ani au fost publicate în revista Uniunii Artiștilor Plastici, ARTA, și în caietele galeriei ODD. Nu m-am implicat mai mult din cauza complexelor și problemelor mele personale, care m-au făcut să rămân în provincie mai mult decât trebuia. Acum am sentimentul că am pierdut poate singura ocazie de a avea experiența unui spațiu de emulație, deși nu știu în ce măsură s-ar fi tradus în oportunități mai concrete de emancipare socială și de ieșire din precaritate, ceea ce a ajuns să mă preocupe cel puțin la fel de mult…
Fac o paranteză: din copilărie, nu mi-au plăcut basmele. Am convingerea că oamenii acordă prea multă încredere unor povești care simplifică lucrurile, care le reduce la dihotomii rezolvabile, sau mai curând etern conflictuale, dar care tocmai de aceea pot fi cuprinse. Insolitarea și nuanțarea este ceea ce caut în arte, în literatură, pentru că implică rezistență. Mințile celor mai mulți dintre oameni se pot lăsa copleșite de complexitatea realității în care am ajuns să trăim – și astfel cred că se pot explica și anumite tensiuni social-politice – pentru că nu practică acest sport al căutării rezistențelor.
Este însă la fel de adevărat că, așa cum scria muzicianul Tony Conrad la un moment dat, jocul de societate al literaturii din modernitate (și până în prezent?) are un anume caracter sadomasochist (în ceea ce privește relația unui text cu publicul, de regulă, pasiv, respectiv cu criticul care instituie granițele). Nu știu alții cum sunt, dar sportul rezistenței sus-numite îl joc de plăcere, înainte de a se pune problema, cu două sau mai multe tăișuri, a „performanței”. Dacă această plăcere este minoritară, este percepută ca perversiune, situându-se în răspăr față de căutarea inerțială, majoritară, neurotipică a unor semnificații care să construiască impresia de stabilitate, dată de esențe statice.
O realitate greu de acceptat: o strivitor de mare parte din jocurile artei sau chiar ale literaturii, de azi și de ieri, rămâne finanțată din filantropie nu întotdeauna onorabilă. În ultimul timp, diverși artiști occidentali au încercat să boicoteze muzee și alte instituții finanțate și de către magnați legați de industria de armament. Există și autori care consideră că pentru dezastrele modernității sunt responsabile și mișcările artistice, sau susțin că până și poeții moderni și de avangardă ar fi de blamat pentru victimele ultimului secol, deoarece ar promova o imagine antiumanistă a omului (Radu Vancu, în „Elegie pentru uman”). Din punct de vedere postumanist, noi și restul formelor de viață care compun lumea suntem interconectați și nu putem, ca artiști, să nu conștientizăm măcar aspectele acestea problematice.
În loc de încheiere, țin să citez, să subscriu unui citat din Bogdan Ghiu, în „Linia de producție”: „Arta este metafora literală a activității umane supreme, unice, a vieții-activitate, este singura activitate care trebuie luată în serios, care tocmai de aceea atrage, care tocmai de aceea trebuie în același timp menținută, cultivată ca metaforă, pentru că atrage și degajă valoare de întrebuințare (investiție și profit de subiectivare, de realizare activă, adică etică, de sine), dar și ținută departe, împiedicată să i se dea curs, să fie utilizată”.
(Yigru Zeltil este autor de volume și realizator de antologii)