Alegerile locale. Trei decenii de istorie și reglare a dinamicii politice românești

Alegerile locale au dat întotdeauna tonul politicii românești. Organizate mereu cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare, alegerile locale au transmis semnalele esențiale cu privire la așteptările românilor și evaluarea generală a performanței partidelor politice. Chiar dacă scrutinele locale nu reflectă în totalitate un vot politic pur, opțiunile cetățenilor fiind adesea modelate în funcție de performanțele sau calitățile personalităților care candidează pentru funcția de primar sau, mai nou, de președinte al Consiliului Județean, dacă analizăm istoria recentă a ultimilor 30 de ani vom constata că rezultatele localelor au creionat în mare parte tendințele pentru alegerile parlamentare și dinamica generală a politicii românești pentru următorul ciclu.
În februarie 1992, când au fost organizate primele alegeri locale de după schimbarea de regim din 1989, s-a conturat și clivajul ideologico-teritorial din politica românească. Cu mici variații, partidele de centru-dreapta erau votate în proporții mai mari în Vestul țării și în Transilvania, plus insula București, iar partidele de centru-stânga erau votate mai ales în Sudul și Estul țării, oarecum între granițele vechiului regat.
Victoria categorică a Frontului Salvării Naționale de la alegerile din 1990 cu aproape 70% dădea impresia unei model nu tocmai democratic, ceva similar cu evoluția de astăzi a unor foste republici sovietice. Dar la alegerile locale din 1992 au încolțit primii muguri ai alternativei democratice din România și care au dat rod în 1996. Atunci, partidele de centru-dreapta reprezentate de Convenția Democrată din România au obținut cele mai multe voturi în București și în Banat (Timiș, Arad, Caraș-Severin) și în două județe din Transilvania (Sibiu și Brașov). După rezultatele localelor, au urmat alegerile parlamentare din 1992, unde susținerea pentru Frontul Salvării Naționale a scăzut cu aproximativ 20%, FDSN și FSN reușind împreună să obțină în jur de 48% din voturi.
Semnalele timide din 1992 au fost confirmate în forță cu ocazia alegerilor locale din 1996, când partidele de centru-dreapta au câștigat în foarte multe județe din Transilvania, în Banat, în București, dar și în câteva fiefuri ale stângii din Muntenia (Dâmbovița și Prahova) și din Est și Sud-Est (Constanța, Brăila, Iași și Suceava). În linii mari, acestă distribuție teritorială a voturilor pentru stânga și dreapta, trasată cu ocazia alegerilor locale din 1996, s-a păstrat, cu unele variații contextuale, până în prezent, inclusiv la alegerile parlamentare și prezidențiale. Centru-dreapta câștigă de regulă Transilvania, Crișana-Maramureșul, Banatul, Bucureștiul, iar centru-stânga câștigă Oltenia, Muntenia, Moldova și Sud-Estul. Variațiile sunt legate de faptul că județe precum Hunedoara, Iași, Constanța, Suceava, Prahova alternează la intenția de vot, un fenomen cumva similar așa numitelor swing-states din Statele Unite ale Americii, adică acele state care nu au un istoric electoral clar republican sau clar democrat, fluctuând de la un ciclu electoral la altul.
Alegerile locale din această lună (27 septembrie 2020) se vor derula după un scenariu similar. Partidele de centru-dreapta se pregătesc să câștige județele din Banat, din Transilvania, dar și unele din Est și din Sud precum Suceava, Iași, Prahova, Constanța etc. Partidele de centru-stânga se pregătesc să reziste în restul zonelor. Iar în ceea ce privește Bucureștiul, se anunță un scenariu strâns, nu neapărat din cauza distribuției electoratului, ci în primul rând din cauza sistemului electoral de alegere a primarului într-un singur tur. În București, electoratul de centru-dreapta însumează 55%-60% din totalul masei electorale, în timp ce electoratul de centru-stânga însumează 40%-45%. Însă, în condițiile în care votanții de centru-dreapta au mai multe opțiuni de alegere, fragmentarea votului este inevitabilă, ceea ce duce la creșterea incertitudinii cu privire la rezultate.
Alegerile locale din acest an vor mai produce o premieră, fiind primul proces electoral din România organizat în condiții de pandemie. Va fi un experiment democratic major, în condiții sanitare dificile, ocazie cu care vom testa atât capacitatea instituțională de organizare a alegerilor, cât și comportamentul electoratului, variația mobilizării pe regiuni, pe județe, pe localități sau pe categorii de vârstă. Toate acestea reprezintă o mare necunoscută, iar istoricul electoral nu ne ajută, adăugând un plus de incertitudine cu privire la deznodământul alegerilor. După 27 septembrie însă vom avea mai multe date relevante pentru a anticipa dinamica următoarelor alegerilor parlamentare, care vor fi organizate fie la sfârșitul acestui an, fie la începutul anului viitor.

Remus Ioan Ștefureac este politolog, coordonator
al think-tankului STRATEGIC Thinking Group
(www.strategicthinking.ro) și director al companiei
de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).

Lasă un răspuns