Șase mituri despre franceză și Francofonie

Eric Poppe, reprezentant al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est, a susținut o conferință în cadrul seriei „Jeudi de la Francophonie”, organizată de Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) în București, la Biblioteca Centrală Universitară. Tema prezentării a vizat deconstruirea unor percepții greșite despre OIF și limba franceză, explorând în același timp schimbările majore care redefinesc Francofonia la nivel global.

Prezentarea s-a structurat în jurul a șase idei preconcepute despre OIF și limba franceză, pe care reprezentantul organizației le-a clarificat pe rând.

1. OIF nu reunește doar țări cu franceza limbă oficială

Primul mit demontant este că OIF ar fi o organizație care „reunește statele care au franceza ca limbă oficială sau ca una dintre limbile oficiale”. Realitatea este mai complexă: OIF cuprinde 90 de state și guverne membre, fiind a doua cea mai importantă organizație internațională după ONU. Dintre acestea, doar 30 au franceza ca limbă oficială – o treime din statele membre.

Aceste cifre fac ca la nivel global franceza să fie a doua cea mai răspândită limbă cu statut oficial, după engleză (45 de țări), la o distanță totuși semnificativă în spatele acesteia. Urmează apoi araba (25 de state) și spaniola (20 de state).

Prezența în OIF a unui număr mare de state în care franceza nu este limbă oficială nu duce neapărat la o diluare a elementului francofon. Dimpotrivă, unele state „chiar capitalizează prin apartenența lor la Francofonie”.

România este un exemplu elocvent: țara noastră „are totuși o anumită politică de investiție în Francofonie”, fiind „al 7-lea contribuitor al organizației” (sau al 9-lea, dacă se iau în considerare toți membrii). România investește, de exemplu, în programe precum bursele de cercetare doctorală „Eugen Ionescu”, gestionate de AUF și finanțate de Guvernul României încă din 2007.

Marocul reprezintă un alt caz interesant. Regatul nord-african a folosit „limba franceză pentru a dezvolta afaceri, în special afaceri cu statele francofone din Africa subsahariană” – dezvoltând astfel o acțiune strategică semnificativă, care a conturat-o ca lider regional. Țara a înființat linii aeriene către țările francofone africane, ceea ce a condus la „un număr impresionant de investiții marocane în aceste țări în toate domeniile: bancar, asigurări, telefonie mobilă, construcții”.

2. Franceza nu este în declin – se deplasează către Africa

Al doilea mit este că franceza ar fi o limbă în declin. Poppe a precizat că acest lucru este „în același timp adevărat și fals, pentru că depinde de unde ne plasăm”.

În Europa Centrală și de Est, această limbă înregistrează într-adevăr un declin. „Franceza tinde să scadă, chiar foarte repede, în special în anumite state din Balcani”, unde „germană a înregistrat o ascensiune fulminantă și franceza, în mod corelativ, și-a pierdut din influență”. În Muntenegru, de pildă, germana a depășit franceza, italiana și rusa, ca urmare a cererii de pe piața muncii din Germania și Austria.

La nivel global însă, imaginea este cu totul diferită. Există în prezent 321 de milioane de vorbitori de franceză (cifre din 2022), ceea ce o plasează ca „a 5-a limbă vorbită în lume”, după engleză, chineză (mandarină), hindi și spaniolă.

Schimbarea majoră este deplasarea centrului de greutate al Francofoniei către Africa. În prezent, peste 60% dintre vorbitorii de franceză se află în Africa, iar circa 36% în Europa. Datorită exploziei demografice preconizate pe continentul african, se estimează că „în 2070 vom avea probabil ceva de genul 700 de milioane de francofoni” – mai mult decât dublul numărului actual. Acest lucru înseamnă că franceza va trece „în fața spaniolei în termeni de număr de vorbitori”.

Evoluția demografică va duce la o redistribuire procentuală drastică: „în 2070, ne așteptăm ca 85% dintre vorbitorii de franceză să se afle în Africa”. Este o schimbare de paradigmă remarcabilă, dacă ne gândim că „acum 100 de ani, 90% dintre vorbitorii de franceză se aflau în Europa și America de Nord”.

Pe lângă Africa, există și o „explozie a cererii de franceză în anumite regiuni ale lumii”, cum ar fi China, unde oamenii de afaceri învață franceza ca instrument pentru comerțul cu Africa, deoarece „aproape jumătate din continent vorbește franceza”.

Franceza își păstrează și relevanța pe plan internațional: este „a 4-a limbă pe internet” și „o mare limbă a relațiilor internaționale”. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale ONU (împreună cu spaniola, engleza, araba, mandarina și rusa). Mai mult, la Secretariatul ONU și la Consiliul Europei, franceza este „una dintre cele două limbi de lucru”, alături de engleză.

Reprezentantul OIF a insistat că franceza este o limbă „extrem de modernă, foarte modernă, pentru este dinamică”, în special datorită „creativității extraordinare” din Africa. Această creativitate face din franceză „o limbă extrem de modernă, extrem de vie și destul de amuzantă”. Conform vorbitorului, este aproape de neînțeles cât de repede se transmit în practica limbii la nivel mondial unele inovații lingvistice, cum sunt cele din Africa de Vest.

Poppe a criticat imaginea „prăfuită” a limbii franceze în unele țări europene, unde franceza este muzeificată și tratată nu ca un fenomen viu, ci aproape exclusiv prin valențele ei clasice. Ca exemplu, muzica franceză este percepută în cheia vechilor glorii, ca Edith Piaff și Charles Aznavour, iar autorii și interpreții contemporani sunt destul de puțin cunoscuți.

Ca schimbare generală a paradigmei, Poppe a pledat pentru promovarea francezei ca „o limbă utilă”, în special pentru tineri, arătând că este „limba universităților, o limbă științifică”, limba cercetării și a diplomației. Spre deosebire de engleză, pe care „toată lumea o vorbește” și care nu mai este o valoare adăugată, franceza oferă „oportunități” și este un plus-valoare pe piața muncii și pentru călătorii.

3. OIF nu se ocupă doar de cultură și educație

Al treilea mit vizează percepția că OIF ar fi o organizație preponderent culturală.

Deși cooperarea culturală face parte din misiunea organizației, aceasta „nu este decât o mică parte din întreaga activitate”. Organizația a fost creată pe 20 martie 1970 (data la care este sărbătorită Francofonia) la Niamey, Niger, sub numele de ACCT – Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică. Misiunea inițială viza cooperarea în domeniul educației și culturii. Începând cu anii 1980, odată cu introducerea „summit-urilor Francofoniei” (primul fiind la Versailles), organizația a început să se intereseze tot mai mult de politică, abordând „marile crize care zguduie lumea și, în special, spațiul francofon”.

Astăzi, misiunile OIF sunt foarte diverse: promovarea limbii franceze și a diversității culturale, cooperarea în domeniul culturii și educației, dezvoltarea durabilă și cooperarea economică (organizarea de misiuni economice și comerciale). O prioritate majoră a actualului secretar general este „egalitatea femei-bărbați și în special educația fetelor tinere”.

4. OIF nu a fost creată de Franța și nu este controlată de Franța

Acest mit este considerat de Eric Poppe o sursă constantă de tensiuni în cadrul organizației. Ideea că „Franța a creat Organizația Internațională a Francofoniei” sau că o controlează este, în cuvintele reprezentantului OIF, „complet fals”.

OIF a fost creată de „patru persoane care au fost într-adevăr militanți ai acestei organizații” – Părinții Fondatori: Léopold Sédar Senghor (președintele Senegalului), Hamani Diori (președintele Nigerului), Habib Bourguiba (președintele Tunisiei) și Prințul Norodom Sihanouk (șeful statului Cambodgia). Acești lideri ai unor țări nou-independente în anii 1960 au văzut interesul de a promova limba franceză ca „un factor de unificare în țările lor” și ca limbă care permitea țărilor africane (foste colonii ale Franței și Belgiei) „să vorbească între ele”.

Deși Franța a fost printre cele 21 de state semnatare ale tratatului de la Niamey, „nu ea a dat impulsul și nici nu a insistat cu adevărat pentru această organizație”, preferând la acea vreme acordurile bilaterale cu fostele sale colonii.

Cât despre controlul financiar, contribuția franceză la OIF este de „mai mult sau mai puțin 30%”, similară cu cea canadiană. Alte contribuții importante vin din Elveția sau de la Federația Valonia-Bruxelles (7-9%). De altfel, Federația Valonia-Bruxelles este „primul stat în ceea ce privește contribuția pe cap de locuitor la Organizația Internațională a Francofoniei”.

Un alt argument: „Secretarul general nu a fost niciodată de naționalitate franceză, nici administratorul”. Actualul secretar general, Louise Mushikiwabo (fost ministru al Afacerilor Externe al Rwandei), este o personalitate puternică. Există chiar o „regulă nescrisă în organizație ca nici secretarul general, nici administratorul să nu fie de naționalitate franceză”. Mai mult, niciunul dintre cei 13 reprezentanți ai organizației din lume nu este de naționalitate franceză.

Asocierea constantă „Francofonie = Franța” este considerată de reprezentatul OIF ca fiind dăunătoare, deoarece „ne afectează și, de fapt, afectează limba franceză”. Această percepție a exacerbat recenta criză, marcată de retragerea din organizație a trei state africane (Mali, Niger și Burkina Faso – ultimele două având calitatea de membri fondatori), în contextul tensiunilor acestora cu țările din Europa Occidentală, în special cu Franța.

5. Considerații lingvistice despre francofonie

Francofonia cu „f” mic reprezintă utilizarea limbii franceze, fie ca limbă maternă, oficială sau culturală. Ea este un fenomen dinamic, pe care organizația Francofoniei cu „f” mare îl acoperă doar parțial.

Poppe a abordat și originea cuvântului „France”, care provine de la franci (Franckes), un trib germanic. Din acest motiv, franceza este „cea mai germanică dintre limbile latine”, ceea ce îi conferă o muzicalitate și o particularitate distinctă față de alte limbi latine (spaniolă, italiană, română). De asemenea, franceza a influențat puternic engleza după cucerirea normandă din 1066, motiv pentru care engleza este considerată una dintre cele mai ușoare limbi non-latine de învățat.

Ca o curiozitate, Poppe a enumerat exemple de cuvinte la origine franceze, care s-au pierdut în Franța, dar care s-au reîntors în limba franceză ca importuri lexicale din engleză, după afirmarea englezei ca limbă de interes global.

6. OIF evaluează strict angajamentul pentru limba franceză

În final, reprezentantul OIF a subliniat că eforturile organizaționale de promovare a francezei sunt insuficiente dacă statele membre „nu sunt gata să promoveze franceza într-o manieră absolut voluntară”.

Din acest motiv, OIF a devenit mai strictă în evaluarea cererilor de schimbare a statutului (de la observator la membru asociat sau membru cu drepturi depline), solicitând dovezi clare că statul „ia măsuri pentru a promova franceza”. De exemplu, dosarele Serbiei, respectiv Kosovo, care doreau să treacă de la statutul de membru asociat la cel de membru cu drepturi depline, au fost refuzate din cauza declinului major al francezei și a lipsei de eforturi pentru a inversa această tendință.

Concluzii: franceza „out of the box”

Conferința lui Eric Poppe a oferit o perspectivă actualizată și nuanțată asupra Francofoniei, depășind clișeele și ideile preconcepute. Mesajul central este că Francofonia se transformă: de la o organizație percepută ca eurocentrică, devine o realitate cu centrul de greutate în Africa, unde dinamismul demografic și creativitatea lingvistică redefinesc viitorul limbii franceze.

Pentru România și alte state din Europa Centrală și de Est, provocarea constă în a redefini relevanța francezei pentru tinerele generații, promovând-o nu ca limbă a trecutului, ci ca limbă a oportunităților contemporane – în educație, cercetare, diplomație și afaceri internaționale.