Cele mai recente două cărți publicate de George Cristian Maior conturează o viziune originală asupra istoriei. La granița dintre istorie, relații internaționale, politologie și geopolitică, ele sunt două sinteze extrem de utile în aceste vremuri.
I.Superpolitica: Triumf și eșec strategic – conducători, mari ambiții de putere și logica legitimității în ordinea statelor și în relații internaționale
Prima dintre ele, Superpolitik – Superpolitica, apărută la Grupul Editorial RAO, este un eveniment editorial de excepție din două motive.
Primul este că introduce un concept nou în gândirea politică, în științele politice dar și în relațiile internaționale: Superpolitica. În viziunea autorului, „Superpolitica reprezintă conducerea strategică a statului”, bazată pe un trinom securitate-prosperitate-justiție/legimitate. Dacă realpolitik și idealpolitik au avut timpurile lor de exprimare, superpolitica este conceptul care le unește și le înglobează pe ambele. Putem afirma că Superpolitica a avut în istorie deopotrivă nuanțe de realism și idealism politic.
George Cristian Maior se axează pe exemplele conducătorilor și liderilor în istorie. În perspectiva sa, personalitățile pot influența în mod decisiv comportamentul statelor. De asemenea, a observat și a subliniat că în istorie a existat o tensiune latentă între legitimitate și securitate. Evoluția statelor de-a lungul istoriei a fost extrem de sinuoasă și interesantă, iar autorul analizează această dinamică pentru un număr de regimuri politice: statul dinastic, regalist, teritorial, statul națiune sau, mai nou, statul-piață.
Volumul subliniază că superpolitica a diferit de la un context istoric la altul și că instrumentele acesteia aveau alte valențe. Dacă termenii de securitate și prosperitate îi putem asocia cu puterea militară și bunăstarea, în schimb justiția/legimitatea a avut constant alte înțelesuri în istorie. Ceva era legitim în Epoca Antică poate fi în cea medievală un act de injustiție. Autorul a descris admirabil această tensiune între aceste fenomene la scara istorie, prezentând latența acestora în Capitolul 2 – Conflicte, coliziuni, rivalități și fricțiuni puternice de legitimitate în mișcarea istoriei. Dintre aceste mari conflicte, unele sunt descrise detaliat: marile religii monoteiste; liberalism versus fascism; comunismul; socialismul și liberalismul; populismul și liberalismul; suveranism și globalism; dar și problema inteligenței artificiale.
Cartea subliniază că orice acțiune în exces poate dezechilibra conducerea strategică a statului și poate duce la sfârșitul unui regim, stat, epocă sau imperiu. Trebuie să existe un echilibru între securitate-prosperitate-legitimitate. Aici, în opinia mea, este cheia cărții: cum poate un stat să fie bine coagulat și bine reprezentat, dar și durabil pe scena istoriei. Este una dintre rarele abordări din literatura noastră de specialitate a acestui echilibru, care ne relevă soluții pentru succesul conducerii strategice.
Din acest punct de vedere, cartea devine un manual pentru conducători dar și pentru oamenii politici.
În capitolele ce urmează, George Maior ne prezintă exemple puternice de hiperlegitimitate, pe care le-a denumit anti-strategice, exemple de acțiuni bazate pe absolutizarea legitimității. Aceste exemplele și aceste acțiuni hiperjustițiare, cu consecințe antistrategice de-a lungul istoriei, au fost reprezentate de Pericle, Cruciade și cruciați, Templieri, Girolamo Savonarola, Carol Quintul, Filip al-II-lea, Robespierre, Revoluția Rusă, Revoluția Islamică, Primăvara Arabă, Che Guevara, Războaiele democrației – Vietnam, Irak și Afganistan.
În schimb, sunt identificate în istorie și momente, acțiuni sau lideri care au acționat în sens invers, sacrificând legitimitatea în virtutea unor obiective hiperstrategice. Asemenea viziuni și acțiuni sunt ilustrate de mari cuceritori, strategi, dictatori precum Iulius Caesar, Attila, Ginghis Han, Cesare Borgia, Napoleon, Tojo, Nicolae Ceaușescu, Iosip Broz Tito.
Dacă acțiunile hiperlegitime sau hiperstrategice sunt dereglări care erodează puterea statului, superpolitica este o reechilibrare a acestuia, între legitim și strategic, după o dezechilibrare inițială, adesea produsă în mod voluntar. George Maior ne relevă două exemple admirabile din istorie de dezechilibare și reechilibrare a statelor, în acțiuni complexe de superpolitică: Oliver Cromwell și Abraham Lincoln, doi lideri care, în urma unor mari tulburări/conflicte interne, au reușit să-și reclădească statele și să le conducă spre un echilibru strategic care a menținut Anglia și Statele Unite ale Americii pe drumul dezvoltării în istorie.
Cazurile de superpolitik sunt cazurile de succes în istorie. Marii conducători au știut să păstreze echilibrul între cei trei factori, au mânuit abil instrumentele de putere ale statului și au ajutat la apariția unor formațiuni politice, în cazul Moise; sau la expansiunea acestora, în cazul Octavian Augustus. Alte exemple de superpolitică în istorie prezentate în carte sunt: Împăratul Constantin, Mahomed, Iustinian, Carol cel Mare, Saladin (deși Saladin a reușit acest lucru, din păcate nu a rezistat mult creația sa), Martin Luther, Richelieu, Wilhelm de Orania, Suleiman Magnificul, Babur și Akbar, Henric al-VIII-lea, Kangxi, Metternich, Simón Bolivar, Kemal Attatürk, David Ben Gurion, Winston Churchill, Charles de Gaulle, Jean Monnet, Dean Acheson.
În finalul cărții, autorul compară elemente de superpolitică, hiperstrategie și mari viziuni de legitimitate între ruși, americani, chinezi, japonezi, arabi și turci. Un capitol extrem de relevant, care oferă multe răspunsuri pentru lumea în care trăim astăzi, dar și pentru conflictele pe care le trăim în prezent.
Al doilea motiv pentru care susțin că această carte este un eveniment editorial este că ea este foarte deschisă spre cititori, indiferent dacă sunt sau nu obișnuiți cu acest tip de cărți. Este foarte bine scrisă, cursiv, linear, se citește foarte ușor și oferă o multitudine de informații relevante. Este o panoramă a istoriei la nivel global, care evidențiază rolul major al Superpolitik în istoria lumii.
Ambasadorul George Cristian Maior a scris o carte fundamentală pentru a înțelege lumea care a fost și care va fi. Această carte îl pune la loc de frunte alături de mari gânditori contemporani în domeniul științei politice și a relațiilor internaționale.
vezi și: Video: Lansarea volumului „Superpolitik” de George Maior În „Metacultura”
II. Manageri ai Istoriei – Studii și eseuri despre teoria și practica puterii în istorie înainte de inteligența artificială
Dacă Superpolitik rămâne o carte fundamentală, această nou studiu, Manageri ai Istoriei, este o sinteză a celor care au visat „managementul” istoriei, o coordonare a evenimentelor, așa cum le-au planificat. Colecția de studii și eseuri, dezvoltate în peste un deceniu de cercetare și analiză, ne developează personalități marcante ale istoriei care au visat și au dus la îndeplinire o mare parte din vise. Însă sunt și alte personaje, care au sfârșit dezamăgite, deși au încercat până la ultima suflare să realizeze crezul din gând și din suflet: revoluționarii Lev Troțki și Michael Collins.
Ambasadorul George Maior îl citează pe marele filosof american Reinhold Niebuhr, care scria în celebrul eseu Ironia istoriei americane despre pericolul mortal al „visurilor noastre de management al istoriei”.
Ce este un manager al istoriei? Sensul expresiei este dat de exemplele de lideri sau gânditori care au înțeles, într-o cheie filosofică, rolul puterii în istorie. Totodată, un manager al istoriei vizează să devină un planficator și un coordonator al evenimentelor istorice. George Maior afirmă că acest nou volum este o simplă colecție de studii și eseuri despre filosofia și practica puterii.
Managerii doctrinari istoriei, pe care autorul îi analizează, sunt personalități care, prin teorie sau practică, au avut acel vis despre care Niebuhr afirma că poate fi unul mortal. Gânditorii analizați sunt Marcus Tullius Cicero, Niccolo di Machiavelli, Carl von Clausewitz, Reinhold Niebuhr, Edward Luttwak. Oameni care au scris despre importanța puterii, dar și despre menținerea acesteia. Într-o formă sau alta, toți au avertizat despre mirajul puterii, pericolul acesteia, dar și oportunitățile pe care puterea le aduce. Cicero a scris despre etica puterii, Machiavelli despre menținerea acesteia, Clausewitz despre forma cea mai pură a puterii – și anume puterea armată –, Niebuhr despre dimensiunea onirică a acesteia, iar Luttwak despre tehnici și strategii ale puterii.
Managerii practicieni ai puterii în această carte sunt cei care folosit toate instrumentele pentru a păstra puterea și a o dezvolta în folosul patriei lor; autorul îi enumeră pe cardinalul de Richelieu, Otto von Bismarck, Winston Churchill, Woodrow Wilson, Henry Kissinger. Oameni politici, culți, pragmatici, plini de mândrie și orgoliu, care au visat la rândul lor la managerierea Istoriei. George Maior subliniază că președintele Wilson este, poate, singurul prezent în această galerie care a încercat și a reușit parțial să managerieze istoria Americii și a lumii. Autorul evocă și personalitatea extrem de complexă a marelui om politic Henry Kissinger, singurul care a expus și în scris teoriile sale despre visul istoriei, practica puterii și dimensiunea filosofică a acestora.
Ultimii doi sunt revoluționarii Lev Troțki și Michael Collins, care au visat la împlinirea puterii. Troțki a sperat la revoluția continuă, iar Collins la o Irlandă unică și independentă pe vecie.
O carte despre visul de stăpâni Istoria și de a conduce destinele, o carte esențială pentru oamenii politici, pentru cercetători și gânditori, pentru oameni care speră că pot realiza opere mărețe. În același timp, cartea este și un semnal de alarmă pentru cei care, în lumea în care trăim, încă mai speră că pot conduce, influența istoria: pentru că Istoria își are drumul ei tainic, plin de mistere, dar și tulburări pe care nu le putem anticipa.
Ambasadorul George Maior trage un semnal de alarmă pentru crearea unor noi zei, extrem de nocivi pentru lume și istorie: naționalismul și populismul. Acești zei au devenit puternici și, dacă vor deveni mai puternici, pot arunca lumea în mare dezordine. Zeii trebuie să devină mai „înțelepți” și mai pragmatici în managementul istoriei, altfel nu vom mai avea Istorie.
În carte se mai ridică o importantă întrebare, cum va arăta puterea și practica acesteia, istoria și evenimentele când inteligența artificială își va face loc prin straturile puterii. De la consilierii virtuali la simple gadget-uri, puterea se va transforma sub influența din ce în ce mai prezentă a noilor tehnologii disruptive. George Maior avertizează: „direcțiile de management al istoriei propuse de AI, odată ajunse a fi implementate la nivelul societăților, vor genera cu siguranță temeri și anxietăți.”
Ambasadorul George Cristian Maior scrie lucrări esențiale pentru a înțelege lumea care a fost și care va fi. Manageri ai Istoriei este o carte despre vis, filosofie, putere, Istorie și alte zeități, un studiu care îl reafirmă pe ambasadorul Maior ca un mare și pragmatic gânditor politic, dar și un istoric plin de obiectivitate.
citește și: Puterea trebuie înțeleasă, asumată și judecată, review de Iulia Moise la volumul
Manageri ai Istoriei