O tigara dupa alegeri, se întelege. O invitatie doar la câteva minute de liniste si de contemplare visatoare a volutelor unei tigari fumate ca pe vremuri, când fumatul nu era nici pacat si nici viciu si obsesia de a muri sanatos înca nu exista.
Când scriu aceasta corespondenta am aflat rezultatele altminteri previzibile ale primului tur al alegerilor prezidentiale, dar nu-mi fac griji cine va câstiga, unul sau altul dintre cei doi va fi ales pentru cinci ani. Enorm cinci ani, daca în nauceala lor democratica de nevindecat nici dupa douazeci de ani cei care vor vota pe 6 decembrie se vor însela din nou în privinta personajului.
Si totusi am urmarit pe cât posibil la acest capat de lume asa-numita campanie electorala. Mi-au lipsit ambianta, morga, bascalia, suficienta, ignoranta, sictirurile televizate ale unuia sau altuia dintre candidati. Mi-au lipsit si trancaneala virtuoasa, obedienta sau justitiara a tinereilor pusi la costum si cravata si a junelor cu decolteuri adânci, bluze cu volanase, cercei în spirala si ghiuluri cu monograme. I-am citit însa zi de zi pe priceputii în ale politicii, pe cei care vreme de o luna au învârtit pe toate partile frustrarile, mizeriile si visurile alegatorilor potentiali si i-au psihanalizat cu blândete, întelegere sau ferocitate pe cei dispusi în aceasta toamna sa salveze tara si natia; daca mai e ceva de salvat.
Una peste alta, daca ar fi o concluzie de tras dincolo de partizaneriile mai mult sau mai putin disimulate, niciunul dintre cei unsprezece candidati n-ar fi meritat sa fie votat. Sau natia a fost ocupata în ultimii cinci ani cu treburi mai pamântesti sau n-a gasit de cuviinta sa zamisleasca deocamdata omul providential la picioarele caruia sa se prosterneze pâna si ultimul cârcotas cu drept de semnatura si sa-l însoteasca în maretele lui proiecte de regenerare sociala, politica, morala si culturala. S-a defilat si se va defila, altfel spus, cu ce-am avut si cu ce ne-am ales. Ceva mascarada democratica a fost, nici nu se putea altfel tinând seama de diversitatea preopinentilor, dar cu nimic mai rizibila decât mascarada cu care Uniunea Europeana si-a ales presedintele si ministrul de externe.
O marunta surpriza, fiindca în buna masura previzibila, a constituit discretia vehementilor si insolentilor trepadusi invitati de cinci ani la ciolan, subita lor tacere, aparentul lor dezinteres pentru agitata actualitate politica. Dintr-o mai veche slabiciune pentru caracterele labile, mi-am facut timp sa-i citesc, si n-am regretat, ocaziile în care mastile cad definitiv cu atâta gratie intelectuala sunt prea rare pentru a le rata. M-am delectat asadar cu consideratii probabil premonitorii despre doliu, cu publicarea în foileton a conspectelor scolaresti despre Faulkner, cu meditatii scremute despre democratie, parlament, televiziune, popor abrutizat etc., cu ultimele noutati transmise de peste Ocean despre mizeriile comunismului si ticalosia comunistilor. Am retinut, de asemenea, tristetea absentei unui liberalism si a unui capitalism autentice, resemnarea, oboseala, fatalitatea, disperarea de a trai într-o tara în care, printre alte numeroase nefericiri, mai exista cai si carute, taranii nu se barbieresc în fiecare zi si tiganii îsi atârna la gât lanturi grele de aur.
Stiam de mult, sursa mereu proaspata a potolirii setei de adevar se gaseste dincoace de Ocean, în nordul pamântului fagaduintei, mai exact la Washington. O lectura de ultima ora a însemnarilor unuia dintre trepadusii cei mai zelosi si spurcati la gura ce-si vede sinecura si calatoriile amenintate readuce în discutie spaima recaderii României sub influenta Rusiei. Si tine-te revolta, uimiri, bocete, sfâsieri sufletesti si intelectuale pe seama inconstientei concetatenilor fara memorie istorica! Si arde-i pâna la os cu condeiul pe vânzatorii de patrie si de bogatii cu televiziunile si ziarele lor cu tot! Si da-i cu rugaciuni, si da-i cu osanale celui adorat contra plata de cinci ani ce s-ar putea sa-si rontaie ranchiunos tot restul vietii pensia de fost locatar la Cotroceni. Ma si întreb ce se va întâmpla daca rugaciunile nu-i vor fi ascultate, cere azil politic? N-am nimic personal cu respectivul, nu-l cunosc decât din ceea ce a scris în anii din urma la gazete cu venin, dusmanie si rea credinta despre adversarii politici si cu slugarnicie gretoasa si emotii labartate despre binefacatorul suprem. S-ar putea ca în realitate sa fie mult mai simpatic decât în fotografiile ce-i însotesc voma si linguseala, ceea ce n-ar fi o scuza, ci cel mult o explicatie superficiala pentru prezenta lui asidua în presa. Breasla publicistilor a cunoscut si cunoaste cazuri si mai grave în domenii mai putin expuse, cum ar fi pornografia sau aproximatiile financiare si economice, exilul nu-i la îndemâna oricui, iar supravietuirea într-un context ostil e totdeauna posibila, ce-i drept cu serioase, dar la îndemâna ajustari de caracter cel putin în cazul de fata.
Dar cu ceilalti trepadusi ce se va întâmpla? Nu pot decât sa presupun ca, încoltiti, strânsi cu usa sa-si aminteasca cui li se datoreaza huzureala si deplorabila notorietate si cât au de pierdut, vor iesi din nou la lumina în urmatoarele doua saptamâni cu disperare, agresivitate si argumente de precupete care însala la cântar. Chestiune de cultura, caricaturala si pe vremuri, dar ajunse azi la desavârsire, moravurile democratice din România au farmecul lor zapacitor.
(23 noiembrie 2009)