„Avatar“, filmul 3D regizat de James Cameron, e o noua forma de arta sau e, in orice caz, o productie ce transcende canoanele artei occidentale, asa cum o intelegem astazi. Aceasta este teza de la care porneste James Bowman intr-o ampla demonstratie din „The New Atlantis“ dedicata filmelor fantasy.
„Asa cum diferenta dintre un nevrotic si un psihotic a fost, cândva, definita spunând ca primul construieste castele in aer, in timp ce ultimul locuieste in ele, asa putem spune acum ca ceea ce numim cultura populara nu se limiteaza la a genera fantezii, ci le locuieste, asteptându-se si de la noi, de la public, sa le locuim“, scrie Bowman. De aceea „Avatar“ a fost descris drept prima experienta pe de-antregul imersiva din istoria filmului. Tocmai aceasta imersiune scurta si bogata poate duce la o depresie in rândul fanilor. O multime de fani s-au plâns, pe Internet, dupa vizionarea filmului de depresia post „Avatar“, cauzata de faptul ca visul Pandorei este unul „intangibil“. Milioane de fani au povestit, tot pe Internet, cât de dezgustatoare li se pare viata reala de pe Pamânt, dupa ce au admirat „frumusetea fosforescenta a Pandorei“.
Aceste trairi valideaza o noua forma de arta, pe val in ultimele decenii. „Mimesisul a fost deja sacrificat de catre artele populare pentru promisiunea, oricât de iluzorie, a unor noi realitati“, scrie James Bowman. Show-urile de tip „Reality TV“, care, alaturi de telenovele, au invadat programele televiziunilor, „cauta sa satisfaca dorinta pentru o legatura mai strânsa cu ceea ce ni se prezinta, in mod fals, ca fiind realitatea, si aceasta promisiune artistica a contaminat filmele, scena, chiar si fictiunea literara, ce tinde tot mai mult sa semene cu cele mai bine vândute produse ale comertului editorial, memoriile in oglinda si ghidurile de dezvoltare personala“. Celebritatea e, se pare, „noua forma fabuloasa de arta a secolului XXI“.
Pentru fanii deprimati ai peliculei „Avatar“, „lumea filmelor, a televiziunii si a mass-media vizuale este probabil mai reala decât lumea adevarata“, scrie Bowman. Iar daca arta nu mai incearca sa imite realitatea, ci construieste, programatic, realitati escapiste noi, probabil ca „nu mai exista ceea ce noi numim arta, in sensul in care aceasta a fost inteleasa in ultimii 300 de ani, in Occident“. Ceea ce i-a luat locul este un fel de joc pe calculator. Daca show-urile de tip Reality TV reprezinta o noua forma de arta, si jocurile pe calculator sunt, cu siguranta, tot o arta. Nu e nici un accident, arata James Bowman, ca filmul „Avatar“ si-a luat numele nu de la planeta Pandora, nici de la populatia indigena Na’vi, ci „din tehnologia deja familiara prin care oamenii, in zilele noastre, devin «soferi» ai unei a doua vieti, alter ego-uri in lumea electronica ce poate fi controlata mai bine si care e, astfel, in mod paradoxal, mai incitant de locuit decât cea reala“.
„Democracy Journal“: De ce e aberant darwinismul social
„Supravietuirea celui mai puternic“ pare a fi principiul de baza pentru piata libera: ceea ce nu te omoara, te face mai puternic, iar suferintele individuale, intr-o competitie lipsita de scrupule, vor fi compensate prin câstigurile pe termen lung. J. Wes Ulm arata, intr-un articol din „Democracy Journal“, ca acest principiu nu este aplicat gresit numai la nivelul societatii si al pietei, el e gresit chiar si in teoria din care s-a desprins, darwinismul social.
„Insemnul ucigasului“ e, pe scurt, atitudinea omului de afaceri pragmatic, ce considera ca lacomia e buna, ca profitul trebuie acumulat cu orice pret si ca suferinta umana ce va rezulta in proces reprezinta un pret acceptabil pentru afaceri. „Cel mai devastator contraargument pentru «Insemnul ucigasului» e ca acesta, pur si simplu, e gresit“, scrie J. Wes Ulm, „Atât stiintele sociale, cât si cele naturale, au demonstrat intr-un mod concludent ca acele trasaturi aparent «mai moi si mai pufoase» ale unor oameni sau ale unei companii, ce includ compasiunea, bunavointa si, mai presus de toate, empatia, sunt parte a unui succes pe termen lung, in special in organizatii complexe, insa chiar si in natura, in cea mai salbatica si mai sângeroasa forma a ei“.
Ulm face distinctia dintre competitia sângeroasa intre indivizii care se submineaza reciproc si cea constructiva, bazata pe colaborarea dintre indivizi, ce poate imbunatati creativitatea, conducând la descoperiri noi. Primul tip de competitie, ilustrat de conceptul „supravietuirii celui mai puternic“, a dus, in opinia lui Ulm, la criza economica mondiala ce a inceput in 2008. „Supravietuirea celui mai puternic“ e o idee a sociologului englez Herbert Spencer ce descrie functionarea naturii explicând concomitent si inechitatile societatii victoriene aristocratice. Teoria a fost imbratisata de „baroni tâlhari“ precum Jay Gould si James Fisk si a justificat, pentru o vreme, salariile ridicol de mici, capitalismul monopolurilor si chiar munca minorilor.
Prabusirea corporatiei Lehman Brothers, in 2008, si criza economica ce a urmat demonstreaza esecul economiei bazate pe darwinismului social. Cinci sunt neajunsurile economice ale modelului descris de Spencer. Mai intâi, acesta rasplateste comportamentele lipsite de scrupule si incurajeaza injunghierea pe la spate, exploatarea si sicanarea angajatilor. In al doilea rând, „acest fundamentalist laissez-faire de piata pune prea usor semnul egal intre profituri si bogatia generata, ignorând faptul ca o companie poate pune gheara pe un profit urias fara sa contribuie, in mod real, la crearea unor bunuri si servicii“. In al treilea rând, aceste sisteme descurajeaza critica cu rol constructiv si gândirea creativa a subordonatilor, penalizându-i pentru obiectiile ce pot ameninta profitul pe termen scurt. In al patrulea rând, sistemul darwinismului social transforma fiintele omenesti intr-o marfa; in al cincilea rând, promoveaza rezultatele pe termen scurt, cu repere ale succesului imediat ce ignora imaginea economica de ansamblu.
Darwin insusi, arata J. Wes Ulm, s-a indoit de la inceput de teoria darwinismului social: „Daca suferinta celor saraci e cauzata nu de legile naturii, ci de institutiile noastre, mare ne e pacatul“, a scris el. Iar cercetarile recente din domeniile biologiei si al stiintelor sociale arata ca trasaturi precum compasiunea si empatia fac parte din matricea sistemului nervos al animalelor, fiind esentiale pentru comportamentul si evolutia lor. Iar unii autori au sugerat chiar ca lumea fizica insasi ar fi astfel construita incât sa incurajeze inteligenta si comportamentul moral, constructiv.
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 2672010-04-01