Misha Glenny in dialog cu Catalin Sturza
Cea mai recenta carte a jurnalistului britanic Misha Glenny, „McMafia. Crime fara frontiere“, a fost recent tradusa si in limba româna, la Editura Curtea Veche. Glenny este un jurnalist specializat pe istoria Europei de Sud-Est si s-a aflat, in calitate de corespondent al cotidianului „The Guadrian“, in mijlocul evenimentelor ce au condus la prabusirea comunismului, in 1989, si mai târziu a fost martor al razboiului din fosta Iugoslavie.
Am incercat, prin discutia care urmeaza, sa ma raportez la o perspectiva externa avizata asupra evolutiilor politice si sociale din ultimii 20 de ani, din spatiul nostru geografic. Nu
m-am putut abtine sa nu-l iau insa pe Misha Glenny si pe post de profet; previziunea sa – drumul spre normalitate, in România, va mai dura câteva decenii, insa si multumita influentei UE la capatul sau este sigur ca vom ajunge.
„Ca entitate culturala, Europa este cu totul si cu totul fascinanta“
Catalin Sturza: Câte Europe credeti ca exista pe harta, daca ne raportam la mentalitatea europenilor? Sunt doua Europe, de Est si de Vest? Sunt trei Europe, cea de Vest, civilizata, Europa Centrala, o zona de tranzit, si Balcanii, zona salbatica si necunoscuta a Europei?
Misha Glenny: Cred ca exista foarte multe Europe si poti desparti continentul intr-o multime de regiuni politice. O impartire pe care nu ati mentionat-o este intre Europa de Sud si cea de Nord. Nu am nici un dubiu ca exista o diferenta de mentalitate intre popoarele mediteraneene si cele din nord.
Ct. S.: Latinii si scandinavii.
M. G.: Da, si apoi avem chiar Peninsula Scandinava. Unul din faptele interesante e ca, daca luati zona scandinava, Islanda, Norvegia, Danemarca, Suedia si Finlanda, cu membrii ocazionali, „de onoare“, precum Estonia, ei reprezinta o uniune foarte strânsa, atunci când au de-a face cu lumea de afara. Insa ei intre ei se cearta in permanenta. Când trateaza cu restul Europei, Scandinavia este un bloc foarte usor de recunoscut. Diferit de Germania, de Marea Britanie, in ciuda legaturilor de rudenie. Franta apartine, altfel, atât Europei de Nord, cât si celei de Sud. Apoi avem Europa Centrala si Tarile Baltice, care se deosebesc de Europa Centrala.
Si apoi, unde e locul Ucrainei? Este Ucraina parte din Rusia, e pur si simplu Ucraina, e in Europa de Vest, e in cea de Est?
Apoi e Turcia, sa nu mai vorbim despre Turcia! Unde e Turcia, in Europa, in Asia, in ambele?
Asadar, orice incercare de a realiza categorizari rapide si definitive e foarte riscanta. Si daca luam Balcanii… România e considerata, uneori, ca fiind parte a Balcanilor, alteori aceasta nu face parte din Balcani.
Asadar, exista multe Europe si asta cred ca e, de fapt, marea forta a Europei. In ciuda acestei impartiri, in ciuda numeroaselor diferente culturale, exista o multime de lucruri care ne unesc. Ca entitate culturala, Europa este cu totul si cu totul fascinanta.
„Avem cetateni de mâna intâi si a doua, dar eu nu as lasa ca acest fapt sa devina o obsesie“
Ct. S.: Când ne gândim, in special, la expresii precum „cetatean de mâna intâi“, „cetatean de mâna a doua“, „tara de mâna intâi“ si „tara de mâna a doua“, folosite in special vizavi de noii membri ai Uniunii, România si Bulgaria, nu am putea spune ca acestia apartin unei familii diferite, ca sunt „rudele sarace“ de la masa? Si atunci nu se contureaza, dincolo de diferentele culturale, viziunea unei Europe impartite clar in doua blocuri, vestici si estici, bogati si saraci?
M. G.: Cetatenii polonezi nu au inca dreptul de a lucra in Germania si in Franta; ei pot lucra totusi in Marea Britanie. Cetatenii români si bulgari inteligenti pot si ei sa lucreze in Marea Britanie daca se organizeaza sub forma unor companii mici. Asadar, ei pot merge sa lucreze in UK, chiar daca se spune ca ei nu pot lucra in UK, daca se organizeaza, sa zicem, intr-o companie ce ofera servicii industriei cafelei, obtinând astfel un job la Starbucks. Asadar, e posibil sa obtii de lucru in Occident, venind din Est.
Stiu ca exista acest resentiment fata de impartirea in cetateni de mâna intâi si cetateni de mâna a doua, insa trebuie sa privim aceste lucruri intr-un mod realist, prin perspectiva politicii realismului. Cei care au sustinut aderarea – si eu am fost un sustinator foarte activ al aderarii României si Bulgariei – s-au confruntat cu un scepticism foarte mare, in tarile noastre. Chiar si intr-o tara precum Marea Britanie, care a sustinut oficial extinderea spre România si Bulgaria, au existat multi oameni, alaturi de o parte considerabila a presei, ce si-au manifestat ostilitatea fata de aceste aderari.
Asadar, elementul-cheie a fost sa aducem România si Bulgaria inauntru, intr-o prima etapa. Apoi cetatenii acestor tari trebuie sa inteleaga ca Uniunea Europeana si integrarea intregii Europe de Est in UE reprezinta un proiect pe termen lung. Lucrurile nu se imbunatatesc peste noapte. Un lucru pe care il putem spune, data fiind criza financiara mondiala, care e, in opinia mea, in mare parte o consecinta a politicilor economice americane si britanice, e acela ca a fost un inceput prost pentru statutul de membri ai Uniunii Europene.
Dar ceea ce putem iarasi sa spunem e ca 2009 se afla doar la 20 de ani dupa momentul in care Ceausescu a fost inlaturat, cu forta, de la putere. Desi problemele de aici sunt imense, România are acum un impact in Europa si in lume, e mult mai importanta decât a fost vreodata sub Ceausescu – asta arata ca, in ciuda tuturor lucrurilor rele care s-au intâmplat, au existat progrese considerabile. Si o mare parte a acestor progrese se datoreaza dorintei României de a deveni un membru al Uniunii si deschiderii Uniunii fata de România.
Da, avem cetateni de mâna intâi si a doua, dar eu nu as lasa ca acest fapt sa devina o obsesie.
Ct. S.: Exista, totusi, temeri si obsesii, la nivel national, exprimate in mass-media, in legatura cu viitorul României. Una dintre ele e legata de viziunea strategica a Uniunii Europene, in ceea ce priveste România. Viziunea ar fi aceea a unei Românii gândite ca o piata de desfacere si ca un producator agricol, in opozitie cu tarile occidentale, foarte dezvoltate din punct de vedere industrial si producatoare de bunuri de larg consum. E justificata aceasta temere?
M. G.: Eu nu cred, sincer, ca oamenii din Uniunea Europeana nu au o viziune in termeni strategici coerenti de o asemenea natura. In al doilea rând, Polonia a invatat foarte repede cum sa-si foloseasca influenta in interiorul UE si a avut de câstigat, in ceea ce priveste intreaga structura agricola. România va invata, la rândul ei, sa-si foloseasca statutul de membru si puterea câstigata.
România e o tara mare, in ceea ce priveste populatia sa. Daca isi joaca bine cartile, va avea o influenta considerabila in interiorul Uniunii. Insa trebuie sa invete, mai intâi, strategiile corecte. Cred ca Europa de Vest a inteles ca trebuie sa stabilizeze si sa mareasca prosperitatea Europei de Est. Deoarece altfel va avea mult mai mult de furca si pozitia Europei, in comunitatea globala, va slabi. De aceea, avem nevoie de coerenta in Europa.
Ct. S.: Vorbesc aici despre temeri generale, exprimate si raspândite prin mass-media. In cartea dvs despre istoria Balcanilor, „The Balkans: Nationalism, War and the Great Powers, 1804-1999“, abordati si chestiunea teoriilor conspirationiste. Credeti ca Balcanii sunt expusi, mai mult decât alte zone europene, la intoxicarea cu astfel de teorii?
M. G.: Da, lucrurile asa stau. Insa am observat ca, de la aparitia Internetului, fiecare cultura e invadata de teoriile conspiratiei, nu numai cele din Balcani. Motivul pentru care Balcanii sunt mai expusi acestor teorii – pe pagina de garda a cartii mele despre Balcani am un extras dintr-o piesa a lui Shakespeare, Henric al IV-lea, in care un personaj numit Rumour („Zvon“) deschide piesa cu un prolog – motivul e acela ca tot ceea ce putea imagina s-a intâmplat in Balcani, in secolul XX.
Fie ca e vorba de fascism, de comunism, de genocid, de prabusiri economice, totul s-a petrecut aici. Balcanii au fost calcati in picioare de austrieci, de germani, de rusi, de britanici. Exista, asadar, o consecinta. Daca balcanicii n-ar fi predispusi sa vehiculeze teorii ale conspiratiei, ei ar fi orbi. Tarile lor au fost mereu parte a Marelui Joc. Cred ca acest lucru e, intr-adevar, fundamental in termeni politici, in ceea ce priveste Uniunea Europeana. Unul din aspectele nemaipomenite, legate de UE, e acela ca aceasta face orice fel de conflict armat intre, sa spunem, Ungaria si România sa fie complet lipsit de sens.
Unul dintre motivele pentru care situatia Irlandei a fost rezolvata e acela ca nu exista nici un fel de diferente intre a fi un cetatean britanic si a fi un cetatean irlandez. Nu e nici o diferenta, te poti muta dintr-o tara intr-alta, nu mai exista nici o baza a conflictului, pentru ca nimeni nu iti pune la indoiala statutul de membru al Uniunii Europene. Asadar, se petrece un lucru foarte bun aici odata cu extinderea Uniunii Europene – si stim ca Balcanii au fost numiti „butoiul cu pulbere“ al Europei. Ne aflam la 4 ani si jumatate de cea de-a 100-a comemorare a asasinarii Arhiducelui Franz Ferdinand. Cred ca ne aflam intr-o pozitie extraordinara de care ar trebui sa profitam – aceea de a avea toate tarile din Balcani in Uniunea Europeana pe 28 iunie 2014, la 100 de ani de la izbucnirea Primului Razboi Mondial. Iar atunci Europa va putea sa afirme ceea ce nimeni altcineva – nici Statele Unite, Rusia sau China – nu poate afirma: ca ne-am rezolvat problemele ce prezinta un potential pentru conflict, n-a mai ramas nici un fel de butoi cu pulbere in Europa!
Ct. S.: Asadar, daca toate tarile din Balcani intra in UE, potentialul pentru conflict va fi pentru totdeauna ingropat?
M. G.: Ei bine, incalzirea globala ne-ar putea ucide pe toti, si nu putem face nimic in legatura cu asta (râde). Dar, in termenii problemelor politice din Balcani, va fi o epoca pe de-a-ntregul noua. E un argument care ne permite sa fim optimisti!
„Nu cred ca Revolutia româna va fi vreodata inteleasa“
Ct. S.: carSarbatorim, anul acesta, 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului si de la prabusirea blocului socialist est-european. Ati fost un observator atent, la fata locului, al revolutiilor de acum 20 de ani, chiar si aici, in România. Sau mai ales aici, in România. Exista inca o dezbatere vie care imparte românii in doua tabere, in legatura cu revolutia. Un punct de vedere e acela ca ar fi vorba de o revolutie de jos in sus, care a rasturnat regimul, celalalt e acela ca a fost o revolutie inscenata sau chiar o lovitura de stat. Spre care punct de vedere inclinati?
M. G.: Când premierul chinez Zhou Enlai a fost intrebat, pe la mijlocul secolului XX, despre semnificatia Revolutiei Franceze, el a raspuns: „E un pic prea devreme ca sa ne pronuntam!“. Cred ca e un raspuns intelept! In cazul anului 1989, in România, este mult prea devreme pentru a ne pronunta, deoarece multi dintre cei implicati sunt inca activi, si unii dintre ei continua sa ecraneze ceea ce s-a intâmplat cu adevarat atunci si detin mijloacele sa o faca. Mai intâi de toate, inainte de a putea cu adevarat sa raspundem la asta, mai intâi toata lumea trebuie sa moara (râde).
Cred ca a fost un perete mult mai gros de ceata in România decât in celelalte parti. Am incercat sa inteleg ce s-a intâmplat in România si, ori de câte ori crezi ca incepi sa intelegi, te lovesti de un perete de caramida si nu mai are sens sa continui. Va pot ajuta sa va faceti o idee clara despre ce s-a intâmplat in Cehoslovacia, de exemplu, am fost familiarizat cu tot ceea ce s-a intâmplat acolo, va pot ajuta sa intelegeti foarte bine ce s-a petrecut in Bulgaria, dar in România lucrurile nu sunt asa de clare.
Totusi, in principiu, acelasi lucru s-a intâmplat si aici. Si anume: elita care exista inainte de 1989 a inteles ce se intâmpla in Uniunea Sovietica, a stiut care erau implicatiile acestor schimbari. Din acest motiv scriu si in noua mea carte, „McMafia“, despre Securitatea de Stat din Bulgaria. Ei, membrii Securitatii, au inceput sa se pregateasca, economic, pentru schimbare in 1986. Au inteles ceea ce facea Mihail Gorbaciov si care erau implicatiile acestor masuri, asa ca s-au pregatit pentru capitalism.
In aproape toate tarile din fostul bloc socialist oamenii-cheie implicati in structurile economice si de securitate ale Partidului au reusit sa sara peste revolutie sau sa inoate prin revolutie si sa iasa pe partea cealalta detinând, inca, pozitii-cheie. Acum, desigur ca a fost o situatie mult mai fluida dupa 1989 decât inainte si unii oameni care nu au fost implicati in structurile de partid au avut succes in diferite domenii, mai târziu. Dar faptul ca elita politica si economica de dinainte de 1989 a reusit sa se adapteze noilor circumstante e dincolo de orice indoiala. Exact acest lucru s-a intâmplat. Intrebarea este in ce masura ei au controlat evenimentele din 1989 si cred ca raspunsul, dincolo de un studiu istoric riguros, gândind mai ales la nivelul bunului-simt, e acela ca ei le-au controlat pâna la un anumit punct, dar nu au putut sa le controleze pâna in cele mai mici detalii.
Din perspectiva cunostintelor pe care le avem acum, e tot ceea ce putem spune. Motivul pentru care cred ca Revolutia Româna in mod special nu va fi inteleasa niciodata e acela ca documentatia nu exista. E un lucru interesant care se intâmpla odata cu proliferarea mijloacelor electronice de comunicare. Faxurile sunt aruncate, nu sunt pastrate undeva.
Ct. S.: Dar se spune despre Revolutia româna ca a fost „prima revolutie transmisa in direct la TV“. Pe lânga materialele filmate de TVR, exista in plus filme realizate de jurnalisti francezi, marturii ale unor jurnalisti occidentali.
M. G.: Când oamenii il vad pe Ceausescu ingrozit si nesigur pe el, retragâdu-se din balcon si fugind spre elicopter… exista, evident, cineva care a pregatit elicopterul ce-l va duce spre executia sa. Vedeti acea imagine la televizor, ca cetatean român, cu Ceausescu fugind, si toata lumea iese in strada, e normal sa iasa in strada. Asadar, nu detii controlul complet al Revolutiei, în parte si pentru ca exista televiziunea. Insa va amintiti cât de haotice au fost evenimentele, la acea vreme.
Ct. S.: Ajung la cea mai recenta carte a dvs, McMafia. Sa pornim de la premisa ca situatia din fostele tari sovietice si, mai ales, din Rusia e foarte diferita de situatia din tarile est-europene foste comuniste, la 20 de ani si chiar la 10 ani dupa revolutie. Statul a devenit, in Rusia, parte a mafiei sau mafia a devenit statul, intr-un melanj politic de nationalism, ortodoxism, dictatura stalinista si mitologie tarista. Cumva, tarile din Europa de Est au reusit sa-si gaseasca propriul drum spre democratie si nu au esuat in modelul rusesc, nationalist-mafiot. Care ar fi explicatia?
M. G.: Uniunea Europeana a avut un mare rol in aceasta evolutie, dorinta tarilor est-europene de a iesi de sub influenta Rusiei a avut, de asemenea, un rol hotarâtor aici. Asadar, est-europenii si tarile baltice au avut ocazia sa se desprinda de Rusia si, de asemenea, sa porneasca intr-o alta directie. De aceea, aceste tari au stiut ca, mai sigur chiar decât aderarea la NATO, odata ce vor intra in Uniunea Europeana se vor afla la adapost fata de Rusia.
Asadar, pentru a intra in UE trebuie sa treci prin reforme dureroase si fuga de Rusia a reprezentat un mobil pentru aceste tari. Sunt cinci zone diferite unde exista traiectorii diferite. Unu, Europa de Nord-Est si Tarile Baltice, care stiu foarte bine ceea ce fac, chiar si dupa ce Slovacia a avut anumite caderi. Doi, Balcanii, printre care si România si Bulgaria, evolueaza sub precedentul destramarii Iugoslaviei si al haosului pe care aceasta l-a generat in regiune, prin razboaiele care au izbucnit. Trei, Rusia insasi a avut o evolutie separata, apoi sunt tarile din Caucaz si Asia Centrala si, iarasi, pe cont propriu, e Ucraina.
Fiecare merge pe un drum diferit, in parte datorita puterii statului si in parte datorita rolului jucat de crima organizata. De exemplu, razboiul din Iugoslavia a fost finantat de aceasta industrie subterana uriasa a bunurilor care se deplaseaza din zonele de productie ale Uniunii Europene.
Ceea ce se intâmpla in Rusia e interesant, exista o prabusire foarte rapida a statului in Rusia, o descentralizare accelerata, de care populatia e pe deplin constienta, când provinciile preiau controlul, iar Moscova e foarte slaba, in prima jumatate a anilor ’90 si pâna la venirea lui Putin in 1999. Oligarhii care drenau resursele minerale ale Rusiei si s-au transformat in miliardari peste noapte s-au coalizat, intr-o prima faza, cu grupurile de crima organizata, ce ofera servicii de protectie, cu fosti ofiteri ai KGB-ului si cu birocratii statului, ce le-au facilitat accesul la resurse.
La venirea lui Putin oligarhii scoteau extrem de multi bani din Rusia; pe de alta parte, Rusia are o traditie puternica a statului; spre deosebire de cea mai mare parte a Europei de Est, statul, in Rusia, are o traditie reala, ce merge cu multe secole in urma. Putin vine la putere si spune: lucrurile nu sunt suficient de ordonate! Statul trebuie sa se intoarca, sustinut de cadrele KGB ce vor deveni functionari ai statului. Suntem obositi ca statul sa fie controlat de oligarhi si de crima organizata, acum Statul ii va controla pe oligarhi! Asa ca a dat situatia peste cap. Nu inseamna ca statul e mai putin corupt sau ca e, neaparat, mai putin criminal. Insa e mai ordonat.
Asa ca, pentru oamenii de rând, care sunt complet terminati de anii ’90, ceea ce a facut Putin a fost sa instaureze o senzatie de predictibilitate a vietii de zi cu zi, „stim ceea ce se va intâmpla mâine!“. De aceea Putin pastreaza un nivel atât de ridicat de popularitate in rândul populatiei. Faptul ca nu e in intregime sigur pe situatie e reflectat de deciziile lui de a instaura cenzura, de a ucide oameni, de a permite fostului KGB si armatei sa-i omoare pe cei care nu-i sunt pe plac. Si, de asemenea, el e foarte strict cu provinciile, primul lucru pe care el l-a inteles a fost acela ca trebuie sa readuca provinciile sub controlul Moscovei. Iar acei oligarhi carora nu le-a convenit au fost fie trimisi la inchisoare, fie alungati in exil.
Celor care au fost pregatiti sa cada la intelegere li s-a permis sa-si pastreze banii, cu conditia ca statul sa aiba sentimentul controlului asupra industriilor detinute de ei. In acelasi timp, Putin a realizat ca nu e nevoie sa cheltuiasca o gramada de bani pe politica externa, n-ai nevoie de armata, ai nevoie de resurse energetice. Asa ca energia a devenit obsesia statului rus, politica lui externa si, de asemenea, politica lui economica. Iar aceasta e o gândire pe termen foarte scurt.
„Aici, in România, exista crime de consum, crime de distributie si, de asemenea, criminalitate la nivelul elitei“
Ct. S.: Exista vreun pericol real ca ceva similar sa se intâmple, in viitorul apropiat, in tari precum România sau Bulgaria? Exista crima organizata si aici, insa nu la nivelul Rusiei, desigur. Si exista si suspiciuni in privinta anumitor lideri zonali ca ar manifesta tendinta sa-si intareasca puterea personala si sa slabeasca autoritatea institutiilor statale.
M. G.: Acest fapt variaza de la o tara la alta, depinde ce rol joaca respectiva tara. Unul din lucrurile care se petrec in anii ’90 si 2000 e acela ca tari precum Republica Ceha, de exemplu, devin mai putin producatoare de crima organizata si intr-o masura mai mare consumatoare de crima organizata. Cresterea consumului de narcotice in Republica Ceha in ultimii ani e un astfel de exemplu.
In fosta Iugoslavie, tipul de criminalitate de acolo e crima la nivelul elitei. Aceasta are un anumit avantaj: nu ai strazi nesigure. Belgradul, de exemplu, e unul din cele mai sigure orase ale Europeni. Fetita mea de 18 ani a fost in Belgrad; as fi foarte linistit s-o las sa se plimbe prin oras la ora trei dimineata, insa nu as face acelasi lucru in Londra, unde locuieste acum. La acea ora, as insista sa ia un taxi. Acest lucru se datoreaza faptului ca in Iugoslavia criminalitatea e in intregime una la nivelul elitei.
Aici, in România, exista o criminalitate mixta. Exista crime de consum, crime de distributie si exista, de asemenea, criminalitate la nivelul elitei. Nu stiu cum sunt strazile din România, insa stiu ca exista aici o retea criminala extrem de descentralizata, implicata intr-o mare diversitate de crime.
Ct. S.: Acesta ar fi un lucru bun, descentralizarea retelei?
M. G.: Nu neaparat, cred ca exista prea multa criminalitate in România!
Ct. S.: Oligarhii controleaza, aici, statul sau statul incearca sa controleze oligarhii?
M. G.: Cred ca in urmatorii 20-30 de ani trebuie sa definiti, mai clar, rolul statului, cum vreti sa se poarte statul. Puteti avea un stat-arbitru, un factor de decizie impartial, ce arbitreaza disputele dintre diverse grupuri sociale. Asta ar trebui sa devina statul. Si asta va deveni, cu siguranta, România, dar e nevoie de decenii intregi pentru acest proces!
Timp de 50 de ani România s-a aflat sub un regim comunist si progresul a fost extrem de lent, trebuie sa intelegem asta. Insa românii sunt un popor rabdator… Si copiii celor de azi se vor bucura, cu siguranta, de beneficiile acestui proces istoric.
Ct. S.: Coruptia din România e produsul direct al crimei la nivelul elitei?
M. G.: Coruptia exista in simbioza cu aceasta. Când spun „crima la nivelul elitei“, coruptia e un ingredient esential in cocktail. Pentru ca anumiti indivizi isi folosesc pozitia de la nivelul elitei pentru a face lucruri pe care nu ar trebui sa le faca.
Ct. S.: Spre modelul rusesc spuneti ca nu suntem in pericol sa alunecam. Dar America de Sud? Am putea sa ne orientam spre modelul de democratie latino-americana?
M. G.: Nu, nu, nu! Nu cred ca se va intâmpla asta in România, doar daca modelul economic de aici nu se va prabusi in totalitate. Nu cred ca e probabil sa se intâmple asta. Si nu va pot spune cât de norocoasa e România, ca tara, in comparatie cu o multime de alte tari care sufera de pe urma crizei economice.
Nu spun ca România nu a suferit, la rândul ei, dimpotriva, a suferit foarte mult de pe urma crizei. Insa exista fonduri de stabilizare ce sosesc in fiecare an la care Marocul, de exemplu, ar putea doar sa viseze. Si Marocul nu se afla foarte departe de Europa… e la o aruncatura de bat de Spania! Si, privind la cineva precum România, ei nu pot decât sa spuna: „Dumnezeule, ce bine ne-ar prinde si noua sa primim asemenea fonduri!“.
Ct. S.: Dar trebuie sa stii sa le si folosesti, sa le absorbi, sa nu lasi sa fie inghitite de coruptie.
M. G.: Asta e o problema interna, ce depinde in intregime de abilitatea românilor.