În dezbatere: Obscurantismul și instrumentalizarea sa în războiul hibrid

• Neîncrederea, incertitudinea și insecuritatea sunt condițiile care îi fac pe români foarte atașați de noțiunea de noroc.
• Criza educațională din ce în ce mai adâncă și polarizarea societății fac posibilă apariția unor fenomene sociale de tip „secta turului doi”.
• România este țara celor 4.000 de vrăjitoare, Bucureștiul este polul magiei, iar zona de nord a capitalei găzduiește o recent înființată academie de vrăjitorie.

Sunt principalele idei din intervențiile participanților la lansarea rezultatelor studiului „România între magie și ezoterie” realizat de Inscop Research și prezentat luni 20 octombrie la Muzeul Național al Țăranului Român.

Superstițiile de rit vechi și superstițiile de rit nou

Vlad Petreanu, jurnalist:

Sunt două categorii mari aici: superstițiile de rit vechi și superstițiile de rit nou. Cele vechi sunt cele pe care le știm cu toții, nu? Sarea, pisica, scara, nu mai știu ce, vineri 13. Astea sunt într-adevăr benigne. Adică, până la urmă, „să arunce primul piatra” cel care n-a bătut niciodată în lemn. Și mai e o particularitate a acestor superstiții. Ele nu atacă în niciun fel coeziunea socială, încrederea în felul în care este organizată societatea. Nu contează dacă eu cred că vineri 13 ani înseamnă ghinion și țara este o democrație sau dictatură. Pot să cred la fel de bine asta și într-o democrație și într-o dictatură. Problema e cu celelalte, care sunt teme care par concepute exact pentru a distruge coeziunea socială, încrederea în sistemul de guvernare, încrederea în autoritățile științifice, sanitare și așa mai departe.

Aici aș vrea să remarc două lucruri și cred că trebuie să ne punem aceeași întrebare pentru fiecare dintre ele. Mai întâi, este un partid politic care punctează constant la toate segmentele legate de superstiții și conspirații, și anume AUR (pe-ici-pe-colo și PSD). Întrebarea mea este dacă asta e o întâmplare sau o premeditare. Adică dacă pur și simplu sunt niște oameni care aveau niște credințe, s-au reunit într-un partid politic și cumva au un discurs pe care foarte mulți alegători îl regăsesc în credințele lor; sau dacă, dimpotrivă, politicienii aceștia au identificat exact care sunt fricile unor anumite părți din populație și după aceea au alimentat aceste frici, „au pus gaz pe focul” superstițiilor și conspirațiilor ca să își crească ei greutatea electorală. Eu am un răspuns pentru întrebarea asta, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să caute răspuns.

Mi-aș dori să fi putut vedea cum au evoluat aceste teme de-a lungul anilor. Sunt convins că ați observat asemănări între superstițiile de rit vechi, cu ghilimele de rigoare (pisica neagră, trecerea pe sub scară, sarea vărsată și așa mai departe) și astea de rit nou. Conspirațiile sunt tot niște superstiții. Ele explică niște lucruri pe care altfel nu ni le putem explica. Mi-a mers rău pentru că a trecut pisica. Îmi merge rău în viață pentru că sunt niște puteri externe care controlează în secret deciziile României. Adică le controleză nu prin discuții transparente, ci în secret, malefic.

Dar între aceste două categorii mari sunt diferențe de prevalență, ca să spun așa. Adică superstițiile legate de pisici cât de populare sunt? 3%, 4%, 10%, pe acolo. Credința în puterile secrete se ridică la 60%, „vaccinurile nocive” 40 și ceva la sută. Și altele asemenea. Am remarcat că sunt diferențe foarte mari. Ori, mă întreb, cum s-a ajuns la asemenea valori, atât de mari? Din întâmplare? sau ca urmare a unei premeditări, a unor campanii care au urmărit exact popularizarea acestor teme care au, spre deosebire de cele de dinainte, acest efect: erodarea încrederii în orientarea occidentală a României, în felul în care este guvernată țara, în apartenența noastră la structuri internaționale democratice, structurile euroatlantice… Și, din acest motiv, mi se pare înfricoșător – pentru că societatea noastră s-a dovedit extraordinar de vulnerabilă la aceste teme, dovadă procentajele mari, 40-50-60%.

E uluitor, dar și îngrozitor, că acum există vehicule politice care răspund fricilor acestor oameni, care intensifică aceste temeri și obțin voturi prin această operațiune.

Vrăjitoria din marile orașe

Camelia Burghele, antropolog:

Sunt absolut de acord cu ce a spus Vlad Petreanu, dar, spre deosebire de el, eu, ca antropolog cultural și ca persoană care a observat fenomenul magiei și vrăjitoriei în ultimii 30 de ani în România, mai ales în România rurală, dar și în cea urbană, nu sunt foarte surprinsă de aceste de aceste procente. Mărturisesc cinstit. Pentru că prevalența magiei e în continuare mare, iar noi, antropologii, identificăm cadre teoretice, istorice, culturale pentru toate aceste lucruri. Adică trebuie să pornim într-adevăr de la un orizont magic, de la o gândire magică, nu?, care este specifică satului tradițional românesc, unde inexplicabilul se putea explica doar prin magie. Ce e nou e reverberația acestui magic în urban, iar acest lucru este cât se poate de vizibil.

Acum, România nu este neapărat un caz particular, ci ea se încadrează într-un trend. Însă la noi cifrele sunt cât se poate de elocvente și spun foarte multe și despre nivelul cultural. Studiile de antropologie, de exemplu, vorbesc despre magie ca fiind specifică, sigur, comunităților primitive, iar după aceea, comunităților folclorice. Ulterior, sub presiunea iluminismului, s-a înregistrat o „dezvrăjire a lumii”, chiar așa o numește antropologul Marcel Gauchet. Vine însă imediat după aceea un alt curent, pe care Michel Maffesoli îl numește „revrăjirea lumii”. Noi suntem undeva acolo. Eu cred cu tărie în această revrăjire a lumii pe care o observ – sigur, stând din afara ei, ca profesionist – atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Acum, în mediul rural pot să vă povestesc foarte multe lucruri care justifică și susțin toată prima parte a acestui sondaj. Și îl felicit în mod special pe Remus Ștefureac pentru felul în care a gândit, foarte echilibrat, acest sondaj, a cărui primă parte (despre vechile superstiții – n. red.) o pregătește pe cea de a doua (despre conspirații – n. red.) și chiar o justifică. Dar în creionarea acestui mesaj e necesar un cadru general. Gândiți-vă, de exemplu, că un sondaj Reuters din 2019 atesta că în România sunt 4000 de vrăjitoare. Acesta era titlul, „România, țara celor 4000 de vrăjitoare”. Eu cred că noi trăim încă într-o țară a magiei, foarte bine ancorată într-un univers magic, iar magia și vrăjitoria trăiesc alături de noi.

Și regret să spun acest lucru – în București se înregistrează niște procente destul de mari. Trebuie să recunoaștem că orașul este, de altfel, și campion al gândirii magice. Pentru că „polul vrăjitoarelor” din România se găsește în București. Doar Ploieștiul se mai apropie, ca număr, și Câmpina.

Iar, ca up-date, să știți că numai Bucureștiul și Moscova au academii de vrăjitorie. Este o Școală de Înalte Studii Superioare de Paranormal la Moscova, care a fost calchiată acum doi ani în București de Academia de vrăjitorie care își are sediul în nordul Capitalei și care a fost fondată, țineți-vă bine, știți de ce? Maria Câmpina a fondat această universitate de magie, după modelul Hogwarts, desigur, pentru că a stabilit prin sondaje că tinerele vrăjitoare din ziua de astăzi au un nivel teoretic extrem de scăzut, educațional vorbind, pedagogic, didactic. Și atunci s-a creat această academie a vrăjitoarelor din România care să educe vrăjitoarele. Deci acesta este climatul în care s-a făcut acest sondaj Inscop.

Secta Turului 2

Vasile Bănescu, membru CNA și fost purtător de cuvânt al BOR:

În primul rând aș face distincția între superstiție și religie. Cred că se așteaptă asta de la mine. „Superstitio”, în latină, vine de la „super”, deasupra, și „stare”, a rămâne așezat. Deci ceva ce persistă în pofida lui „religio”, pe care Cicero o distinge de superstiție, calificând-o drept o atitudine respectuoasă față de zei. Pe când superstiția e o teamă irațională. Și observăm că aceste temeri se regăsesc inclusiv în secolul XX, despre care Malraux estima că s-ar putea să nu fie deloc sau, dacă va fi, va fi religios. Dar n-a spus „creștin”. E o mare criză a creștinismului astăzi, atât în spațiul occidental, cât și la noi, care încă ne lăudăm că am fi un popor creștin. Un popor creștin nu are o fotografie ca aceasta care reiese dintr-un asemenea sondaj, făcut profesionist.

În primul rând, ne poate marca, ne poate surprinde, criza raționalității sănătoase. Iar asta are legătură, firește, cu educația, pe care o consider numitorul comun al tuturor acestor rezultate. Observăm că educația primară, care nu doar că rimează cu cea precară, e cea care, practic, asigură niște cifre ridicate atunci când e vorba de necredința în lucruri raționale și credința în superstiții. Așadar, m-a marcat procentul tinerilor care aderă la superstiții. Asta indică, în viziunea mea, o criză educațională fără precedent. Criză educațională în care România a fost surprinsă la sfârșitul anului trecut, când, așa cum știm, a început marea polarizare, marea schismă socială în care trăim și astăzi.

A apărut o sectă, pur și simplu în mijlocul nostru, formată din câteva milioane de oameni – eu am numit-o secta Turului 2 – și care crede în cineva cu puteri speciale, o persoană tip guru, care cultivă întoarcerea la lucruri care n-au legătură cu epoca în care trăim, care măgulește ușor, care seduce ușor… Ori, cine poate fi sedus ușor? Cineva fără ancore în zona educației, în zona raționalului. Pentru că rațiunea niciodată nu exclude credința sănătoasă. Prejudecata că credința creștină exclude rațiunea este una cultivată, din păcate, și astăzi – chiar în anumite straturi ale bisericii – și asta evident constituie un mare minus.

Ce m-a marcat, deci, sunt răspunsurile tinerilor: 42% dintre ei consideră că li s-a împlinit cândva în viață o superstiție. Asta deși anterior doar 29-30% declarau că sunt superstițioși. Apoi, 36% dintre tineri cred în horoscop. Cine ar fi crezut că tinerii pot fi atașați de așa ceva? (În perspectiva CNA-ului, unde eu activez acum, prin noul cod CNA am introdus obligativitatea – pentru toate posturile de televiziune și radio care au rubrică horoscop – să difuzeze un mesaj că emisiunea respectivă prezintă informații care nu au nicio bază științifică. Desigur, s-au scandalizat astrologii, care consideră că au o bază științifică, dar sunt în minoritate, din fericire.)

Apoi, superstiția legată de sănătate e foarte îngrijorătoare. Din cauze care exced zona medicală, deși și acolo au fost cazuri nefericite, se alimentează superstiții care ajung să devină obstacole în calea vaccinării. Un procent enorm dintre români au ajuns să refuze vaccinarea. Evident, educația are rolul ei aici. Dar aș spune că influencer-ii nocivi, poate chiar malefici unii dintre ei, au determinat îndepărtarea oamenilor, a mamelor mai ales, de această resursă absolut rațională, verificată, demonstrată (fără niciun fel de rest). Vaccinarea este importantă în viața unui copil, dar și în viața noastră, a tuturor.

Un alt aspect care m-a marcat este credința, superstiția mai precis, în noroc. 75% dintre români dau o atenție foarte mare norocului și nu cred că se referă doar la câștigul la loterie, unde acest noroc e la locul lui. Credința, superstiția, în noroc eu o asociez cu preferința românilor pentru scurtătură, calea cea scurtă, fentarea legii. Până la urmă, întrebarea este: să ai noroc la ce? Nu la pescuit neapărat. Acolo ar fi banal. Nu: să ai noroc să nu fii prins. Să ai noroc la examen, în pofida faptului că tu n-ai învățat. Să ai, în general, noroc este o viziune foarte pernicioasă în zona morală. Creștinismul și nicio altă religie sănătoasă nu include ideea de hazard, de noroc, care frizează, bineînțeles, iraționalul. Totul are un sens în viziunea religioasă. Nimic nu e fără sens, nimic nu e hazard, nimic nu e noroc.

Credința în noroc, repet, superstiția aceasta, o consider nocivă și în îngrijorătoare pentru că, în viziunea mea, denotă o atitudine la nivel social. Atunci când te încrezi în noroc – nu te încrezi în lege, în efort, în disciplină, în rigoare.

Despre credința omului în locuri sacrale, în locuri unde, cum spune Eliade, s-au consumat hierofanii, chiar teofanii în paradigma iudaică și creștină, nu e de mirare că oamenii pot adera – cu atenția lor și cu credința lor – la faptul că în acele locuri s-a întâmplat ceva remarcabil și că locul respectiv păstrează o amprentă spirituală invizibilă. Trei popoare și trei religii importante – iudaism, creștinism și islam – au asemenea tradiții. Ierusalimul, de exemplu, e un loc sacru pentru toate trei. Mecca, de asemenea, pentru musulmani.

Nu trebuie judecați oamenii pentru că au aderență la locuri de o importanță maximă pentru credința lor religioasă. Ce devine discutabil este fără îndoială ce se întâmplă în jurul Sfinxului [din Carpați – n.red.]. Și acolo putem înțelege, până la un punct, dar când s-a ajuns la credința feroce în tuneluri energetice care pleacă din Bucegi și nimeni nu știe unde ies… La fel, Pădurea Baciu, credința în fantome, toate acestea n-au niciun fel de structură religioasă și deci niciun sens.

Despre vise: la fel, visele sunt prezente în cultura în cultura omenirii. Nu ne putem îndoi existența viselor semnificative. Asta reiese și din Cartea Cărților, care fondează cele trei religii ale Cărții – iudaism, creștinism, islam. Îl avem pe Jung, fără îndoială… Deci nici acest tip de aderență – la vise semnificative –nu cred că este criticabil.

În final, revin asupra rațiunii. Raționalitatea sănătoasă e un dat ontologic al omului. Trebuie să prețuim rațiunea. Trebuie să nu îngropăm acest talant al rațiunii, acest dat cu care venim pe lume. Rațiunea însă – știm asta din cultura omenirii – nu acoperă vastitatea preocupărilor umane, nu acoperă filosofia integrală. Nu înlătură religia, care rămâne și ea ca spațiu al cunoașterii.

Deci rațiunea plus credința – și m-am bucurat să văd un procent ridicat al celor care nu introduc divorțul între rațiune și credință, iar procentul lor este unul care aș spune că ne onorează. E o viziune care tinde spre completitudine, aceasta în care nu respingem credința și nici rațiunea. Dar, atenție!, degradarea credinței în spațiul românesc e o mare problemă.

Degradarea credinței în superstiție, degradarea creștinismului în ceva diluat, care nu mai are legătură cu creștinismul pur al primelor patru secole. Din secolul V a intervenit politizarea bisericii, bizantificarea unei mentalități din care rodesc apoi ortodoxiile politice în spațiul Europei de Sud-Est; ortodoxismul care a devenit o armă politică, astăzi folosită de cel puțin un partid; ortodoxismul triumfalist, care include filetismul, adică idolatrizarea unei nații în defavoarea altora, ceea ce e profund necreștin. Filetismul este o erezie, din păcate prizată inclusiv de foarte mulți clerici și, bineînțeles, folosită ca instrument de cei care instrumentalizează credința, câtă mai este ea la noi, și o transformă într-un fel de armă de tipul celei care în Rusia face ravagii și merge până în punctul culminant în care, în cheia credinței, se binecuvântează arme de distrugere în masă… Dar prezent și la noi, în zona aceasta auristă, așa cum s-a văzut.

Deci, vorbim de o degradare a paradigmei religioasă și la noi, la români. Vorbim de ortodoxism versus ortodoxie, o opoziție care e din ce în ce mai puțin înțeleasă. Vorbim de o patinare a omului majoritar (care frecventează biserica) pe un strat epidermic al credinței, fără acces la miezul creștinismului, la miezul Ortodoxiei. Practic, ne declarăm creștini și tradiționaliști, ignorând Creștinismul și Tradiția cu majuscule, care înseamnă enorm pentru Europa și pentru cultura lumii.

Neîncredere plus incertitudine

Darie Cristea, sociolog:

Despre ce cred eu că vorbim aici? Aș încerca în primă fază să dăm puțin la o parte și povestea cu trecutul și originea stereotipurilor și lucruri de genul ăsta, adică toată opoziția dintre tradiție și modernitate. Să nu ne uităm acum la ea! Și nu m-aș uita nici la modul în care anumite persoane sau anumite structuri încearcă să exploateze gradul acesta de conspirativism, de înclinare spre superstiție și așa mai departe. Un grad atestat de altfel de-a lungul timpului. Deci, deocamdată, să încercăm să ne explicăm despre ce este vorba. Și o să povestesc foarte pe scurt despre trei studii în care am fost implicat de-a lungul timpului.

De exemplu, unul, pe care nu l-am publicat nicio dată, l-am făcut împreună cu un coleg de la facultate.  Am zis „hai să vedem de ce se uită lumea la horoscop”! Când spunem „horoscop” ne referim la cel care apare în presă sau la televizor – pentru că oamenii care spun „eu cred în horoscop” n-au o relație foarte riguroasă cu ideea de horoscop. Am avut, deci, o ipoteză foarte simplă: aceea că oamenii urmăresc horoscopul în mass-media pentru că în general acesta le dă informații pozitive. Iar ipoteza s-a adeverit.

Era un studiu bazat pe analiză de conținut. Am făcut un eșantion cu bucățile acestea de horoscop, cum apar în presă, la televizor, în ziare (erau ziare pe vremea aceea). Am împărțit pe categorii: dragoste, sănătate, bani, carieră; pe zodii, pe tot ce trebuie. Era o chestiune extrem de riguroasă și s-a probat că în aceste unități de înregistrare cele mai multe au informație pozitivă. E, până la urmă, un confort pe care îl oferă această superstiție.

Apoi am avut norocul ca la Inscop să facem un sondaj foarte mare despre vaccinare, în ianuarie 2019. Era exact cu un an înainte să înceapă pandemia. Și aici e o chestiune interesantă: pentru că sondajul acela arăta că în România nu exista o cultură a antivaccinistului. Dimpotrivă, stăteam foarte bine față de alte țări europene. Toată prăbușirea asta s-a petrecut după pandemie, cu tot ce a însemnat ea.

Nu stăm acum să ne gândim despre ce e vorba neapărat. Poate și comunicarea autorităților a fost rea, dar e clar că a fost un vortex de știri false de tot felul, de influențe și intervenții, de utilizarea unor elemente de mass media care au prăbușit efectiv încrederea în vaccinuri – care la noi nu era o problemă și este explicabil de ce nu era nu era o problemă.

Pe urmă, am făcut la un moment dat niște studii despre viața religioasă. Prin acestea am reușit să validăm o ipoteză și acum foarte interesantă: că în cazul României nu există o corelație puternică între religiozitate și refuzul vaccinării. În sensul de corelație statistică, științifică. Adică nu că ne uităm la date și ni se pare că sunt asemănătoare; e vorba de un test statistic riguros.

Pe de altă parte, în aceste chestiuni care au vizat studiul religiozității, nu am putut să nu observăm că, deși gradul de religiozitate al românilor este mult peste media europeană, printre indicatorii religiozității, așa cum îi vedem prezenți la noi în țară, sunt și câțiva indicatori de care se referă la superstiții. Sigur, aici vorbim despre modul în care publicul percepe fenomenul religios. De exemplu, așa cum publicul poate să perceapă greșit mesajul unei instituții publice sau mesajul unui partid, până la urmă și mesajul bisericii poate fi înțeles la fel de greșit.

Deci ce văd eu în acest peisaj este că nu putem vorbi de o separație a publicului între unul tradițional și unul modern, unul mai educat și unul mai puțin educat. Evident și aceste lucrurile contează. Dar cred că în primul rând vorbim despre un public care prezintă (în proporții diferite) preferința pentru mai multe forme pe care le consideră a fi cunoaștere.

La fel o să vă mai povestesc că am avut în 2018, tot cu Inscop, un barometru al culturii de securitate. Nu era un sondaj, era o scală de atitudini care împărțea publicul în niște dispoziții atitudinale; și una dintre ele era raționalism versus conspirativism. Și de atunci am observat noi că două treimi din publicul din România e mai degrabă conspirativist decât raționalist. Ulterior, a venit pandemia și s-au întâmplat toate lucrurile care din păcate au confirmat acest lucru.

Care cred eu că este cauza acestor lucruri? – dincolo de ce se întâmplă pe rețele de socializare, dincolo de propagandă, dincolo de instrumentarea acestor dispoziții de lungul populație de către anumiți actori, anumite structuri, anumite partide și așa mai departe. Este vorba de două fenomene larg întâlnite în societatea românească (și pe care nu le-am tratat cu atenție la momentul potrivit). Un grad general neîncredere: în instituții, în ceilalți, în absolut orice. Nu contează dacă neîncrederea aceasta este justificată sau nu. Odată ce e prezentă, ea nu ajută. Nu discutăm despre cine e de vină aici. Și – în al doilea rând – despre incertitudini. Suntem o societate dominată de incertitudine sau, cel puțin, asta e percepția publică.

Iar prezența acestor mici ritualuri, așa cum sunt ele, că sunt preluate de la bunicii noștri, că sunt aduse cu noi, de la țară, că s-au schimbat și acum nu e pisica cu ghinion, e nu știu ce restaurant cu ghinion – cel de pe colț, unde a fost accident acum un an, sau orice altceva.

Da, e posibil să se fi schimbat forma materială a superstițiilor, de exemplu, și să fie foarte în ton cu ce se întâmplă în jurul nostru. Asta este important. Da, toate aceste lucruri sunt de fapt ceea ce sociologii numesc „mecanisme de absorbție a incertitudinii”. Asta pentru că, așa cum spunea un coleg, în România, ca să ai succes, trebuie să fii și bun, să ai și relații și să ai și noroc. Nu e suficient nici dacă ești bun și ai relații – dacă ești fără noroc astea pot să nu ducă la nimic. Și de aceea vedem, de exemplu, că publicul nu se îndreaptă prea mult spre nicio altă superstiție anume. Singura, adevărata vedetă a sondajului este norocul.

Dar norocul nu e o chestie care se rezolvă singură – cu o amuletă sau evitând pisica sau orice altceva. E o formulă ceva mai complicată. E o chestiune în care credem și care, sociologic, sincer vorbind, n-a fost foarte studiată până acum și nu a fost explicată. Norocul e un mod de viață.

DESCARCĂ PREZENTAREA GRAFICĂ A SONDAJULUI INTEGRAL
Datele includ:

• Profilul populației care se consideră persoane superstițioase
• Profilul populației care crede că supersițiile se pot adeveri
• Opiniile despre importanța norocului și capacitatea de a-l schimba prin practici magice și superstiții
• Opiniile despre numerele norocoase
• Păreri despre vechi superstiții: pisica neagră, trecerea pe sub scară, întoarcerea din drum, marți/vineri 13
• Profilul populației care crede în vrăji și descântece
• Profilul populației care crede în horoscop și astrologie
• Profilul populației care crede în energii invizibile, locuri încărcate energetic, capacități speciale (clarviziune, telepatie, vindecarea prin practici magice)
• Profilul populației care crede în spirite și fantome
• Profilul populație care crede în vise prevestitoare
• Încrederea în practicile spirituale alternative
• Profilul populației care crede că omul nu a ajuns pe lună, că vaccinurile sunt expresia unei conspirații mondiale, că extratereștrii au vizitat pământul, că deciziile politice sunt luate de o ocultă mondială, că populația este manipulată prin tehnologii de tip 5G și AI, respectiv că pandemiile și crizele economice sunt provocate de conspirații ale unor grupuri de putere secrete
• Profilul populației care crede în medicina alternativă în defavoarea medicinei moderne
• Disponibilitatea la practici oculte (energii, descântece, apelul la numerologie, ghicitoare)