Scandalul Premiului Naţional „Mihai Eminescu”: numărătoarea steagurilor

În numărul trecut din Cultura am scris împreună cu Alex Goldiş despre scandalul acordării Premiului Naţional „Mihai Eminescu“ lui Gabriel Chifu, în condiţiile în care vicepreşedintele USR îi avusese contracandidaţi pe Marta Petreu, Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Liviu Ioan Stoiciu ş.a. Revin asupra subiectului mai ales cã între timp au fost revelate alte date în… Continuă lectura Scandalul Premiului Naţional „Mihai Eminescu”: numărătoarea steagurilor

Maiorescu, Gherea, Ibrăileanu, revoluţia sexuală şi alte revoluţii…

Într-un număr din Observator cultural apărut în preajma Paştelui, trei tineri critici eminenţi din noua generaţie (revista titrează chiar „Noua critică“!) se apără pe larg şi în chip ofensiv de câteva „acuzaţii“, „nedumeriri“ şi „stupori“ formulate de Nicolae Manolescu în două editoriale unde criticul descoperise, întâi, un Război soft între „tineri“ şi „bătrâni“ (România literară,… Continuă lectura Maiorescu, Gherea, Ibrăileanu, revoluţia sexuală şi alte revoluţii…

Centura de siguranţă

După 18 ani de severă detenţie ce-i lăsase pe trup „amintiri” de neşters („Am nişte semne interesante de pe urma puşcăriei: urmele unor cătuşe pe picioare – mi-au intrat în carne şi rănile s-au vindecat după ani de zile, dar se păstrează sechelele. Am nişte diagonale pe spate, urme mai adânci ale plesniturilor de bici”),… Continuă lectura Centura de siguranţă

Nobel 2013

Radhika Jones a publicat in revista „Time“, inaintea anuntarii câstigatorului Premiului Nobel pentru literatura un articol intitulat „No American Author Should Win the Nobel Prize“ („Autorii americani n-ar trebui sa câstige Premiul Nobel“). Argumentul suna in felul urmator: sunt deja 12 americani care au primit Nobelul pentru literatura – pentru a nu mai spune ca… Continuă lectura Nobel 2013

Avatarurile culturale ale stangii: de la green peace la red herring

  În numarul 33/ 2013 din „România literara“, Nicolae Manolescu publica editorialul „O noua critica de directie în cultura româna?“. Un articol necrutator la adresa stângii independente locale si a platformei CriticAtac, prilejuit de cronica „entuziasta, dar nu entuziasmanta“, zice Manolescu, pe care Paul Cernat a facut-o „Cartii de munca“ a lui Costi Rogozanu. În… Continuă lectura Avatarurile culturale ale stangii: de la green peace la red herring

Despre calpuzani, demisii si fidelitati

Pesemne s-a observat ca primul om din stat da cele mai pertinente si chiar monumentale raspunsuri la intrebarile ce i se pun, atunci cand fuge, cand se grabeste sa ajunga unde si-a propus. intrebat de soarta unuia dintre ultimii tortionari in viata si daca varsta nu-l scapa de puscarie, primul om din stat intoarce capul… Continuă lectura Despre calpuzani, demisii si fidelitati

Reviste de colectie

Mi-ar placea sa dorm ani la rând si sa ma trezesc atunci si numai atunci când in România toata lumea va citi carti bune si reviste de cultura de inalta tinuta. Imi si imaginez pasagerii din metrou parcurgând cu nesat nu publicatii deocheate (din care afla cum se tund câinii sau ce amante au fotbalistii),… Continuă lectura Reviste de colectie