Zarva – cu jigniri ce nu pot fi asezate pe hârtia tiparita – a declansat adjudecarea pachetului cu ultimele sase partide ale etapelor ce vor fi televizate. Desi, pe urmatorii trei ani, s-a ajuns la o suma apropiata celei precedente. Ambele neasteptat de mari pentru nivelul real, mediocru, al campionatului nostru, dar adevarate izvoare de apa vie, ca în basme, pentru bugetele hazardate si total nerealiste, în mare masura, ale cluburilor din prima noastra divizie. Bugete improvizate si concepute inadecvat de catre cei ce conduc societatile noastre fotbalistice. Care, cu mici exceptii, rareori au pus din propriul buzunar pentru întretinerea echipelor pe care le patroneaza. Am mai spus si repet, sunt prea multi profitori în forumul decizional al fotbalului nostru, care, prin notorietatea obtinuta, asezându-se în fotoliile fotbalului, au avut numai de câstigat. Sigur ca avem patroni, „pohta ce-au pohtit“, care conduc cum stiu, neîntrebându-se niciodata, într-un firesc dialog cu ei însusi, daca stiu sa ia deciziile cu adevarat benefice în acest domeniu. Au profitat, desigur, si de slabiciunile sectoarelor legislativ si executiv ale plapândului nostru stat, în care, pâna acum, s-a dovedit de cele mai multe ori ca pentru a-ti face traiul mai lesnicios, calea cea mai sigura este încalcarea legii. În mai toate domeniile. Deci, si în fotbal. Concomitent cu intrarea în vastul si confuzul esichier politic, care aduce la noi, deocamdata, doar pavaza: prin imunitatea în fata legii. De aceea, ca o motivatie complexa, transformarea cluburilor noastre fotbalistice mai întâi în societati comerciale, dupa 1999, iar dupa câtiva ani în societati pe actiuni, nu a luat în calcul factorul de prezenta populara. Asa cum fac, de exemplu, marile cluburi spaniole – Tara latina, ca si noi, cu multe asemanari de necontestat. Si la ei a fost dictatura: generalisimul Franco amestecându-se si în fotbal si avantajând popularul Real Madrid în lupta cu Barcelona. Dar, reusind sa pastreze tara neutra, în cel de-al Doilea Razboi Mondial, dupa razboiul civil decimator, a putut sa reinstaureze regalitatea, prin ultimul Bourbon, Juan Carlos, creând astfel garantia apararii intereselor populare. S-a ajuns ca, si în fotbal, mase largi sa participe, prin reprezentantii lor în Adunarile generale, la luarea deciziilor ce se impun într-un anumit moment pentru cluburile pe care le simpatizau.
La noi s-a evitat cu tact siret acest procedeu. Profitând de traditionala neatentie a oamenilor simpli, s-a creat un patronat mai apropiat de cel al lui Sahia din „Uzina vie“, decât de acela al Europei în care am fost târâti, atât de nepregatiti. Având la baza traditionalul proverb: „Vrem egalitate, dar nu si pentru catei!“. Poate nu întîmplator, nesimtindu-se ca participa activ la viata clubului – atunci când echipa nu merge, clubul confruntându-se cu dificultati diferite – reactia suporterilor este una brutal vehementa. Indiferent de asa-zisa „Lege a lui Mitica“, chipurile atotcuprinzatoare în combaterea huliganismului de pe stadioanele noastre si devenita desueta mult mai repede decât ne închipuiam. Chiar daca ea actioneaza efectiv prin diferite „comitete si comitii“ ale forurilor de conducere ale fotbalului sau prin institutiile cu rol coercitiv ale statului în aceasta privinta. Dramatic este ca aceasta sanctioneaza în cea mai mare masura cluburile – si asa din ce în ce mai sarace – Si ca nu dicteaza sentinte cu adevarat reparatorii împotriva adevaratilor aducatori de barbarie pe stadioanele noastre.
Dar cum sa le ceri comportament civilizat unor tineri care nu se regasesc ca participanti activi la soarta cluburilor pe care le sustin, când pe toate posturile se propaga cel mai mult scandalul abject, de neascultat?
Trebuie sa recunoastem totusi ca poate tocmai aceasta vulgaritate ce întrece cu mult traditia santului, prispei sau ulucii românesti aduce, prin virusul numit rating, atâta banet din televizarea fotbalului românesc… Vreau sa cred însa, ca un balsam, ca mai mare este interesul spectatorului român pentru jocul propriu-zis, decât pentru disputele verbale ce acapareaza stirile si talk-show-rile ce preced sau urmeaza jocului în sine. Cred ca nimeni nu a fost curios sa întocmeasca o astfel de statistica. Raspunsul, totusi, exista. Atâta timp cât societatea de televiziune care a achizitionat aproape toate transmisiile jocului gazduieste si o emisiune, „Fanatik show“ (nume de împrumut de la probabil primul cotidian de scandal turcesc), definita de producator ca: „poate cea mai buna…“. Emisiune în care sunt dialoguri între conducatori ce se vor cu staif în fotbalul nostru, de nereprodus prin balacareala, putin spus vulgara, ce le definesc. Mai sunt, din pacate, si alte emisiuni (evit pe cât pot invazia cosmopolit-primitiva a expresiilor straine) ce se ghideaza dupa aceeasi reteta nefasta a succesului de rigola. Astfel, nu pe „Fanatik…“ s-au auzit ultimele mascari, ce au atins apogeul istoric al barbariei verbale din fotbal, dintre presedintele ligii si cel al Stelei. Oricât s-ar deghiza ultimul, prin împartirea actiunilor catre veri si alte rude, în simplu suporter al echipei din Ghencea! În fond, un alt act de lasitate în a-ti asuma drepturile si obligatiile pozitiei dorite; ascunzându-te ca un tânar precoce, ce n-a prins „baba oarba“ copilariei. Iar ce-a fost la gura lor, în auzul a sute de mii de privitori ascultatori, depaseste cu mult imaginatia atât de permisiva a românului. În tineretea noastra a fost acuzata cenzura. Avea destule rele, dar si multe prevederi folositoare. Foarte rar se auzea un „cuvânt inferior“, rosteau glumetii, pe vreun post ascultat sau televizat în timpul numitei dictaturi. Acum ne batem cu pumnii în piept ca suntem liberi si beneficiem de democratie. Dar promovam, cu asiduitate condamnabila, o vulgaritate ce nu are nimic comun cu utopiile democratice recunoscute si de republica ateniana, cu 500 de ani înainte de Hristos! Cinismul lui Churchill s-a manifestat si în aceasta privinta: „Democratia este cel mai prost sistem de guvernare, dar nu exista altul mai bun…“
Cert este ca, la auzul mizeriilor rostite de cei doi, presedintele federatiei a sugerat înfiintarea unei alte comisii – de etica. Atât, doar atât. Stiindu-se ca, la noi, când vrei sa îngropi ceva înfiintezi o comisie… Iar alti conducatori, pentru peroratii mult mai putin mizere au platit, repetat, sume de neînchipuit pentru omul simplu. Si când te gândesti ca toata gâlceava ordinara (îndulcesc, desigur, expresia) a pornit de la un posibil comision dubios, încasat de o firma capusa. Cel de la Steaua acuzându-l pe cel de la liga ca si l-ar fi însusit… si sugerându-i, cel putin, plecarea. Si mai interesanta mi se pare însa forta financiara si lejeritatea prin care trustul respectiv a adjudecat afacerea. Numitii Teszari si Oancea fiind cam a paispea spita din marele angrenaj multinational cu sedii la Budapesta si peste ocean, care conduce si comanda acum. Si care, se spune, activau ca placa turnanta a serviciilor de import dubios de tehnologii „IT“ dinspre Vest spre Est, înca de pe timpul în care János Kádár, fost muncitor calificat la „Peugeot“!, înainte de a deveni seful unicului partid de conducere maghiar, trimitea vreo 300 de fetiscane reusite sa cucereasca inimile unor politicieni importanti de dincolo de „Cortina de fier“ (oameni ca presedintele Mitterrand sau senatorul american Lantos). E-adevarat ca „banii n-au miros“, dar noi perpetuam înjuratura, iar ei fac jocurile adevarate. Când marea Regina Maria pleda la Paris pentru unirea Transilvaniei cu patria-muma, capitalul majoritar de acolo era românesc! Si a fost un argument puternic. Acum, atentie, este invers!
Autor: CORNEL DINUApărut în nr. 332