Încheiam articolul de saptamâna trecuta cu o referire la absenta nemotivata a selectionerului Razvanel de la partida decisiva pentru calificare a tineretului nostru, de la Botosani. Acolo unde, dupa ce pierduseram prima mansa, cu 2-1, în fata Angliei, la Norwich, tabela a ramas alba, ratându-se astfel calificarea în primele echipe reprezentative ale Continentului. Rememorând acum, chiar dupa câteva saptamâni, aceasta dubla disputa cu alesii tineri ai batrânului Albion, trebuie sa expun câteva reflectii. Mai ales ca destui neavizati au exploatat, ca de obicei, scuza noastra ancestrala „N-am avut noroc!“, uitând la fel de repede ca tot noua ne apartine si antidotul acestui veritabil verdict sinucigas: „Norocul si-l mai face si omul“.
Sa ne amintim asadar ca în Anglia, la jocul tur, civilizatul nostru antrenor Emil Sandoi a ales varianta de a evolua pe post de vârf împins cu un mijlocas lateral, Alexe, un jucator confirmat, si de perspectiva certa pâna acum, numai în pozitia de mijlocas ofensiv de banda. Asta în conditiile în care avea, totusi, la dispozitie doi centri veritabili, pe Zburlea si pe Rusescu. Deci, din start n-a fost aleasa ideea, cel mai ades câstigatoare, de a folosi un atacant central sau chiar doi. Ca atare, am contat destul de putin în ofensiva. Lucrurile au stat la fel în partida retur, disputata în frumosul leagan de povesti nemuritoare moldave, „Botseni“ (caci asa se rosteste neaos). Pe terenul nostru, ce-i drept, am lasat impresia ca am dominat. Numai impresia, pentru ca nu ne-am creat, printr-o posesie superioara, ocazii clare, aducatoare macar a unui gol, care ar fi însemnat calificarea. Sigur, daca englezii ar fi acceptat sa fie depasiti… Pentru ca, eu cel putin, am avut impresia ca britanicii lui Pearce n-au fost obligati sa se întrebuinteze prea mult pentru a merge mai departe. A fost, în primul rând, o diferenta vizibila de forta între cele doua combatante nationale. Iar aceasta atât de pregnanta diferenta de calitate fizica în favoarea englezilor nu pornea, în nici un caz, de la mulajul tricourilor. Ci de la munca diferita la care sunt supusi, pentru a creste cu adevarat puternici, tinerii fotbalisti la ei si la noi. De la alimentatia, atât de hranitoare la tâncii lor si atât de îndoielnica la ai nostri. Iar ca sa ne facem un aliat din sansa, ar fi trebuit ca macar sa fi avut ceva din perspicacitatea lui David în fata lui Goliat. Dar nici în aceasta privinta n-am prea scos nimic la iveala. Ca si la capitolul tehnica în executii cu adevarat functionale, unde se vedea de la o posta ca le suntem inferiori.
Astfel, încercând sa contabilizez toate aceste aspecte, ramân la parerea ca englezii s-au jucat cu noi, cam ca pisica cu soricelul. Iar daca am fi marcat în prima repriza, ne-ar fi egalat fara tagada. Poate doar sa fi marcat în ultimele minute când, cu adevarat, mingea s-a plimbat de câteva ori, oarecum periculos, prin careul lor… În general însa, aceasta sfera buclucasa întoarce fata sansei, în cele mai multe cazuri, doar spre cei cu adevarat mai puternici. Restul sunt doar surprize ce dau farmecul inegalabil al acestui joc, fara sa constituie niciodata regula. Una similara cu a lui Plinius: „Cei slabi au numai speranta, dar nicio scapare!“ – un postulat al civilizatiei umane, cu un viitor imprevizibil totusi, atâta timp cât omul se va supune doar instinctelor sale si doar arareori ratiunii.
Din fericire, pilde fotbalistice ni s-au dat si înca ni s-or mai da în aceasta privinta. În campionatul intern, unde prima scena a fost dominata, prin munca bine gândita, programata si prin disciplina – ambele ducând la ardoarea arderii pâna la ultima picatura de energie în joc si la sacrificiu – de Dan Petrescu. Zgubilitic si el, adeseori, în iesirile sale la rampa. Dar tocmai aceasta este solutia episoadelor de reusita din fotbalul nostru actual. S-au facut cheltuieli cu minutiozitate si competenta, au fost reactivati chiar si jucatori a caror prestatie parea, într-un anumit moment, aproape imposibil de revalorificat. Ca patronul respectivei echipe, atât de scump la vedere, si-a luat în liniste prinosul de techini, asta tine tot de comandamentul instinctelor umane, de mare siretenie si poltronie la noi. N-am fabricat noi, nu emancipam (!) noi eticheta asa-zisilor „baieti destepti“ ai zilelor noastre?! Când majoritatea dintre ei nu sunt cu adevarat decât tâlhari la lumina zilei, prejudiciind asa-numitul – dar atât de inexistentul – stat român… Stat în care practica, ajunsa la nivel de sfidare rafinata, demonstreaza ca statul exista doar în folosul alesilor, si nu invers (ca aproape peste tot în toata Europa), ca alesii trebuie sa aiba grija de cei care i-au ales – obligatie sfânta, conform preceptului ca totul se plateste pe pamânt, în aceasta viata. Deocamdata n-avem însa martori ca ar mai fi si alte vieti sau ca ar veni Judecata de Apoi, raiul sau iadul. Iadul, de fapt, îl traim noi în aceste vremuri. N-am crezut vreodata ca vom ajunge aici, la aproape 30 de procente din populatie sortite inanitiei…
Un iad, cu adevarat, se declanseaza în ultimii ani, prea des, si în fotbal. Haideti sa scrutam ultimul derby Dinamo-Steaua. Mi-e greu sa regasesc, în istoria acestor meciuri, înca din perioada bolsevica, un nivel de joc mai scazut. Si am jucat sau am condus de pe margine, peste 50 de astfel de înfruntari. De aceea, ce m-a deprimat si mai mult în acest context este barbaria declansata la un astfel de eveniment. O barbarie în escaladare de la an la an, fapt cu atât mai periculos – chiar daca exista o legislatie în acest sens, celebra „Lege Mitica“! Teribil de expresiva combinatie în aceasta gaselnita folclorica pur româneasca… În primul rând ca asa-numitul „act normativ“ este confuz si lipsit de precizie sub toate formele; nu sunt expuse clar obligatiile organelor de ordine implicate în controlarea acestui periculos eveniment. Mai mult decât atât, prevederile referitoare la ce trebuie sa faca jandarmii, politia si firmele de paza nu sunt nici bine, nici realist precizate. La o adica, toate aceste structuri abilitate sa intervina pentru a impune ordinea nu se gasesc în raporturi de conlucrare. Sa te mai surprinda, în aceste conditii, ca un fost profesor de colegiu, dinamovist si un intelectual cu care ai fi putut la o adica purta discutii pe teme culturale, declara senin ca „bine i s-a facut stelistului batut“ cu bestialitate, înaintea meciului, într-un bar tocmai din Piata Romana?!
Autor: CORNEL DINUApărut în nr. 298