Euroshame 2013. Romania – finala

Eurovisionul este o competitie care seamana din ce în ce mai mult cu o mixtura „Muppets show“ & „Cântarea României“ (versiunea actualizata). Daca babele din Rusia au ajuns anul trecut pe locul doi în Europa, ar fi fost de-a dreptul inadmisibil ca România sa aiba o finala nationala din care sa lipseasca diletantii, bufonii si dansatoarele cu picioare groase.
Concursul a avut ca prezentatori doua doamne si doi domni, îmbracati bizar, dar care ar fi trebuit sa aminteasca de membrii formatiei ABBA. La prima vedere ai fi spus ca reprezinta sindicatul liber al majoretelor pensionare sau cartelul dresorilor de umbre lesinate si în nici un caz celebra trupa suedeza. Aceasta mica „surpriza“ a destins atmosfera si a demonstrat telespectatorilor ca televiziunea la care platim abonament ne „respecta inteligenta“ într-un mod cu totul inedit.
Am urmarit cele douasprezece melodii cu mare atentie. Nu am înteles de ce unele au avut parte de o sonorizare mai buna, iar altele nu.
Dar sa le trec în revista pe toate:
– Andrei Leonte cu „Paralyzed“: o evolutie cu mult peste cea din semifinala. Melodia are ceva ritm, dansatorii sunt OK, dar nu putem vorbi despre o melodie cu pretentii de hit sau macar de slagar. Locul acestei melodii nu este în finala unui concurs Eurovision.
– Ovidiu Anton cu „Run away with me“: o melodie plictisitoare cu un refren obositor, punctat cu „hei-uri“ si lungit pâna la pierderea melodicitatii. Brigazile artistice ale anilor ’80 si corul soimilor patriei din acele vremuri ar fi fost cu mult mai interesante.
– Cristian Prajescu cu „The Best Think in Life Is To Love“: un cântecel cu titlu pretentios care ar fi trebuit, în opinia cantautorului, sa ne încânte pâna la extaz. Cele mai frumoase acorduri ale melodiei sunt cele de final deoarece ne salveaza de chinul de a asculta prestatia lesinata a distinsului domn Prajescu. Melodia nu are vlaga si nici mesaj, în ciuda titlului pompos, repetat cu obstinatie.
– Freestay cu „Criminal mind“: melodia aceasta se autodefineste. Este un „oooooooo“ prelung, rostit din toata inima. Sound-ul este la fel de banal ca acela al unei reclame la pop-corn. Astfel de melodii nu ar putea câstiga selectia nationala nici macar pe o insula nepopulata.
– Narcis Iulian Ianau cu „Seven“: un tânar foarte talentat, cu o voce deosebita, dar care în finala nu a mai fost la înaltimea prestatiei din semifinala. Nu am înteles de ce s-a prezentat în finala cu o asemenea coregrafie si ce s-a întâmplat cu sonorizarea. Cu toate acestea, Narcis poate avea un viitor frumos în muzica. Asta, daca va exista cineva care sa îl ajute sa se perfectioneze. Narcis este un tânar cu potential si merita tot respectul. Din pacate pentru el, aseara a ratat. Oricum, nu s-a facut de râs, iar la anul poate sa revina cu o melodie noua care sa aiba si o orchestratie pe masura.
– Al Mike feat Renee Santana cu „What is love“: o melodie bine orchestrata, dar care nu are nimic spectaculos. Practic, telespectatorul nu este tentat sa reasculte melodia, în ciuda numelui Santana.
– Tudor Turcu cu „Hello“: de departe cea mai buna melodie din concurs. Tudor propune un experiment în care el cânta si deseneaza. Melodia este vie. Orchestratia este deosebita, mult peste nivelul finalei nationale.
– Elena Cârstea Muttart cu „Spinning“: o melodie plictisitoare. În anii ’70 astfel de melodii aveau oarece trecere în Insulele Noua Caledonie si în Tanzania. Astept ca anul viitor sa se înscrie cu o noua melodie lacrimogena.
– Casa Presei cu „Un refren“: Doamna/domnisoara cu saxofonul a fost una dintre cele mai agreabile prezente din concurs. Robert Turcescu mai mult a soptit melodia decât a cântat-o. Cred ca fiecare dintre noi cunoastem amatori care ar interpreta de o mie de ori mai bine ca domnul Turcescu acea melodie. Prezenta acestei trupe în finala creeaza un precedent periculos. La anul este posibil sa participe cu aceleasi sanse ca si respectabila trupa mai sus amintita si big-band-ul camatarilor, ceata calaretilor cu deviatie de sept sau cvartetul extraterestrilor cu buric detasabil. Sansele lor de a câstiga ar fi cam aceleasi, iar telespectatorii s-ar amuza mult mai bine.
– Luminita Anghel cu „Unique“: voce foarte buna si o coregrafie de exceptie. Melodia pare dintr-un alt secol, nu cred ca ar fi pe placul unui german, englez sau italian. Prestatia Luminitei a fost ireprosabila.
– Electric Fence cu „Emilia“: cea mai slaba evolutie din concurs. Melodia nu este nici manea, nu e nici r&b, nici fancy. Trupa era îmbracata caraghios, iar o doamna (nu prea încântatoare) se învârtea încercând sa ne arate de sub o rochie de klingoniana pulpele groase. Melodia se încheie apoteotic cu versurile „dârlidârlida/dârlidârlida“.
– Cezar cu „It’s My Life“: o melodie foarte interesanta prin originalitatea interpretarii.
Cezar este un contratenor care cânta cu voce de cap. Stiu ca voi supara pe multi, dar tehnica sa vocala este doar buna si în nici un caz iesita din comun. Am înteles ca a fost sustinut de Andreea Bocceli, Vangelis si Angela Gheorghiu. Sunt de acord ca aici avem o melodie greu de interpretat si ca el emite sonoritati inedite. Totusi nu conteaza cine pe cine sustine. Cezar este, ma repet, un contratenor. Cine crede ca numai România detine un astfel de „geniu“ se înseala. Daca doriti sa ascultati un contratenor exceptional, puteti începe prin a cauta o melodie interpretata de Vitas.
Despre decizia juriului si votul popular nu voi comenta. Am fost placut impresionat de atitudinea doamnei Crina Mardare. În rest, totul a fost subiectiv si bizar. Un membru al juriului a notat cu zero puncte pe Luminita Anghel. Cezar a câstigat. În Suedia, la Malmö, ne prezentam cu o melodie într-un registru ciudat pentru Eurovision. Perceptia europenilor poate fi una pozitiva (ca atunci când a câstigat „Lordi“) sau una acida.
Punctele din partea Republicii Moldova, Spaniei si Portugaliei sunt gata pregatite.
Reciprocitatea va functiona si în 2013. Închei cu gândul ca poate la anul vom avea parte de un concurs la care nu vor mai participa bufoni, diletanti si dansatoare cu picioare groase. Ar fi bine, nu-i asa?