Daca am putea sa nu ne mai miram!…

În aceasta întrerupere de vara, parca nebuna, în fotbalul nostru, ne confruntam cu evenimente de neconceput. Pe unele le-am comentat la momentul oportun, în saptamânile trecute. Acum, ne confruntam cu exodul unor echipe traditionale de pe propriile terenuri. Este cazul Stelei, al Rapidului si chiar al lui Dinamo. Societatile fotbalistice respective fiind, de fapt, chiriasele ministerelor de care au apartinut pâna în 1990. Care ministere, si-au pastrat sub administrare si îngrijire (relativa este putin spus) celelalte sectii ale cluburilor. Cunosc bine fenomenul pentru ca i-am încercat o rezolvare pe vremea când eram secretar de stat la Ministerul Sporturilor, imediat dupa revolutie. A fost o perioada grea, în care toata lumea scapata din chingile de pâna atunci imagina o libertate abuziva din multe puncte de vedere. Dar am reusit sa controlez evenimentele creând si actionând dupa principiul autonomiei controlate, statul fiind atunci principalul finantator. În acest sens, având multe baze sportive în proprietate particulara a statului, începând cu Stadionul „23 August“, am vrut sa le dau în proprietatea privata (a aceluiasi stat în fond) celor care le foloseau efectiv, primariilor sau consiliilor judetene, fara a le schimba destinatia pur sportiva. Din necunoasterea reala a economiei de piata în care pasisem, am gasit putin amatori. Nici macar Federatia de Fotbal nu a sesizat aceasta oportunitate, desi si-ar fi putut spori resursele financiare, facând târguri de tot felul în largul spatiu ce înconjoara tribunele în exterior – asa cum am vazut ca se întâmpla pe marile stadioane europene, în weekend, începând cu vechiul „Wembley“. S-au dovedit în pas cu timpul doar Banca Nationala, proprietara de drept a spatiului clubului dintre platani, si C.J.E.F.S.-ul Constanta, condus de o femeie practica si cu suflet de aur, directoarea Elena Frîncu. În rest, cum spuneam, n-au reactionat la aceasta idee decât câteva persoane juridice. Vreo zece ani a fost liniste în aceasta privinta. Adica s-au creat raporturi rezonabile între proprietari si chiriasi. Care, de fapt, doar cu putin timp în urma, faceau parte din aceeasi familie! Dar, pentru ca suntem o specie de popor cucerit, între noi repede îsi face loc zâzania. Chiriile, în special la echipele pe care le aminteam la început, au crescut neverosimil. Parca în dusmanie, cu rautate, uitând surprinzator de repede ca, pâna de curând, se foloseau împreuna de propria casa. Dar, pentru ca totul a devenit cel putin spus bizar în aceasta tara, s-a depasit astfel si întâmplarea clasica cu capra vecinului. Acum îi luam capra, chiar daca este vai de capul ei, numai ca sa moara la noi în curte! Traim, însa, în întunericul spiritual al rasaritului. Am construit în ultimii ani câteva stadioane. Numai ca le-am pus lacat la usa unora care reprezinta cu adevarat istoria în timp a fotbalului nostru, iar semeni de-ai nostri le supun paraginei, într-un moment în care, de mult, în foarte multe tari, stadioanele sunt întretinute de primarii. Chiar si unele cluburi. Vreti sa reamintesc raportul financiar dintre marele „Real“ si Primaria din Madrid? I-a luat stadionul, cu bani!, pentru a-si plati o parte din datoriile la banci, apoi i l-au dat înapoi în proprietate, cu o parte din administrare, restul suportând tot Primaria! Iar astfel de manevre se petrec în toata Europa actuala, unde se întelege ca fotbalul trebuie ajutat de forurile locale. Nu e cazul Angliei, dar acolo parca este alta lume…
Interesant este ca nici la noi nu toti sunt rai cu propriile echipe de fotbal, precum sunt cei de la Interne, Transporturi si Armata. Carora, de fapt, la începuturi, le-au dat viata. Dar au uitat apoi vorbele naturalului Ion Creanga: „La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege!“ Nu dau nume, dar îi stiu pe respectivii si, într-adevar, striviti de politica si de lacomia desarta de a parveni cu orice pret, sunt insi fara suflet, iar legea n-o cunosc si nu-i sperie. Stim ca suntem caracterizati prin a distruge si apoi a construi si tot asa, ca într-un blestem ciclic. Însa avem si echipe finantate de primarii! Chiar daca este criza. Pentru a-si onora functia si locul câstigat sa-l îngrijeasca, dau o mâna de ajutor fotbalului. Astfel, sunt în prima liga a noului campionat noua (9!) formatii ajutate cu fonduri de primarii. Începând cu FCM Târgu Mures – 2,5 milioane de euro – si terminând cu Ceahlaul – 40 000 de euro. În schimb, marile firme ale trecutului si ale prezentului nu primesc nimic, cele patru bucurestene aflându-se în sectoare bogate ale Capitalei, dar si pe cale de a-si pierde din sponsori si marketing, dupa ce sunt somate sa-si paraseasca obârsia.
Am constatat cam ce înseamna, într-o mare masura, patronii din ziua de azi. Judecându-i pe majoritatea celor din fotbal, ei nu pot fi altceva decât realitatea falimentara a tarii. Cu mici exceptii. La care se adauga faptul extrem de periculos ca, daca ajung mai pe masa mai pe sub masa potenti financiar, au impresia ca se pricep si la fotbal. Sau ca daca le place fotbalul, stiu sa ia, de unii singuri, masurile chilipirgii ce le inspira capriciile. Iar la multi dintre ei competenta, ca si morala în sine, lasa mult de dorit. Si se vede de la o posta.
Pericolul la noi – dupa vorba lui Rabelais: „Ignoranta este mama tuturor relelor“ – este ca nu cumva si mai-marii primariilor ce se ocupa si de fotbal sa nu cada în acelasi pacat. Pentru ca la noi, putini au devenit multimilionari valorificându-si pregatirea initiala într-un anumit domeniu. Si ne-am trezit cu o clasa avuta extrem de primejdioasa – tocmai pentru ca nu are o calificare de baza, ci doar abilitatea de a face „cascaval“ din învârteli si speculatii ce sfideaza legea.
Dar sa nu mai rasucim cutitul în rana, caci, iata, a început sezonul oficial, deschis de „Cupa Ligii“, dintre Steaua si Otelul. Firesc, la Piatra Neamt unde primarul Stefan, ca mai toti oamenii locului, sunt mereu gazde ospitaliere. N-au mai fost însa calesti si vizitii îmbracati „à la Lipsca“, ci chiar rigoare competitiva. Ca de obicei, figuri controversate în tribuna oficiala, prezentate si ostentativ, caci transmisia era a televiziunii-goarna „Pro TV“. Atmosfera placuta, dominata surprinzator de cei veniti din Galati. Mult mai numerosi decât ai Stelei. Fapt care, sa recunoastem, reprezinta o surpriza. Dar când rasfatatul Gigisor seamana în ultimii ani numai vânt, nu poate culege decât furtuna. Ceea ce s-a petrecut si pe teren, unde Otelul a ravasit prin omogenitate si forta fizica fragila distributie a Stelei. Si putea câstiga mult mai clar decât la un gol diferenta. Contrazicându-i, în primul rând, pe zvonacii atât de multi ce se îmbulzesc spre a comenta meciurile, nedând însa vreun semn ca ar întelege ceva din fotbal sau atuul galatenilor: care putini vorbesc, iar restul muncesc. Având si o distributie care se rosteste de doi ani cu ochii închisi, ei simtindu-se unii cu altii ca niste frati siamezi – dezideratul incontestabil al tuturor antrenorilor din fotbalul mondial. Dar la noi, ca sa traiesti ceva mai mult, cum spune un prieten, trebuie, de ani buni, sa înveti sa nu te mai miri.