Britannica a murit, traiasca Britannica !

„Nici un om civilizat n-ar trebui sa puna carti pe foc“, scrie Julian Baggini în „Aeon Magazine“, înainte de a povesti cum a ars cele 32 de volume ale „Enciclopediei Britannica“ si apoi a postat filmuletul pe Youtube. În apararea sa, Baggini descrie gestul ca pe o ardere, simbolica, pe rug atât a volumelor – ajunse într-o stare deplorabila, din cauza neglijentei proprietarului, care nu le mai rasfoise de ani buni – dar si a ceea ce au reprezentat ele, pâna nu de mult, în cultura occidentala.
Un sfârsit lent si infam pentru ceea ce a fost, cândva, o colectie mândra si mult râvnita, scrie Julian Baggini. Dar, ca orice înmormântare, ceremonia arderii a avut, în esenta, rolul de a aduce un omagiu celui disparut. Cea mai evidenta jignire e, în mod evident, cea adusa parintilor care au facut si fac mari sacrificii pentru educatia propriilor copii. În era predigitala, „Enciclopediei Britannica“ reprezenta o investitie deloc neglijabila, una pe care putini oameni din patura muncitoare si chiar din clasa de mijloc si-o permiteau cu banii jos. În Statele Unite si în Marea Britanie, enciclopedia era cumparata de la vânzatori ambulanti, în rate care se întindeau pe parcursul unor ani îndelungati. De multe ori, efortul de a cumpara enciclopedia presupunea renuntarea la alte investitii – cum ar fi un set de mobilier nou.
Cei mai multi parinti faceau acest sacrificiu sperând ca, astfel, le vor asigura copiilor o viata mai buna – idee pe care publicitatea facuta enciclipediei o relua, din nou si din nou. Timp de ani buni, aceasta promisiune era prinsa în sloganul de trei cuvinte tiparit pe brosurile promotionale: „Avantajul Enciclopediei Britannica“.
Acest avantaj era descris în reclamele din ziare si din reviste. O astfel de reclama, din 1983, spunea: „Nu e nici un secret ca succesul copilului dvs. în viata depinde, în mare parte, de notele pe care le obtine la scoala. De aceeea trebuie sa-i oferiti cât mai multe instrumente cu putinta pentru a atinge succesul. În special o enciclopedie de calitate.“ Reclamele de la televizor reprezentau variatiuni pe aceeasi tema. O reclama de la mijlocul anilor ’80 arata un baietel viteaz facându-si drum prin ploaie, sub o pelerina galbena: „Cât de departe trebuie sa mearga copiii tai când au nevoie rapid de informatie?“, întreaba naratorul. „Trebuie sa ajung la biblioteca înainte sa se închida“, spune baietelul disperat. Naratorul continua: „Daca ar fi avut «Eniclopedia Britannica» acasa…“
Nu e de mirare ca asa de multi parinti decupau, constiinciosi, cupoanele de comanda din brosurile publicitare. Cum ar fi putut sa-si priveze copiii de avantajul enciclopediei? Mesajul era irezistibil. Într-un fel, puterea sa era legata de aspiratiile multor familii din clasa de mijloc la o viata mai buna pentru copiii lor. Dar, într-alt fel, e o alta fateta a unui fenomen cu care suntem atât de obisnuiti în ziua de azi: cultura de consum vinde vise nerealiste, pentru mult prea multi bani. Succesul la scoala al unui copil, arata Julian Baggini, depinde de notele pe care le ia acesta la scoala, dar depinde mult mai mult de background-ul sau social si de cultura familiei decât de instrumentele de învatare pe care i le cumpara parintii. Un set de enciclopedii care ramâne strict un obiect de mobilier nu e suficient pentru a-i oferi copilului un avantaj; si nici nu e necesar, daca în familie învatarea, curiozitatea si dezbaterile fac parte din viata de zi cu zi.
Tristul adevar e acela ca toate familiile care îsi bagau adânc mâna în buzunar pentru un set de enciclopedii ar fi câstigat mult mai mult cheltuind jumatate din pretul „Enciclopediei Britannica“ sau mai putin pe carti cu un început, cuprins si o închierere, pe care copiii chiar ar fi reusit sa le citeasca. În multe case, prin simpla greutate si acoperire spatiala, colectiile de enciclopedii ocupau mai mult loc decât toate celelalte carti la un loc. Si, cu toate ca erau cele mai admirate volume de pe raft, erau si cele mai putin citite. Sigur, din când în când, cineva spunea: „Du-te si cauta chestiunea X în enciclpedie“. Dar, daca urmai acest îndemn, de cele mai multe ori ti-era imposibil sa gasesti chestiunea X. A încerca sa gasesti orice în cele 32 de volume era, scrie Julian Baggini, ca si cum i-ai fi spus unui copil care te întreba cum se scrie un anumit cuvânt sa mearga si sa-l caute în dictionar. Cum ai putea sa gasesti un cuvânt în dictionar, daca nu stii sa-l scrii? Nu e de mirare, asadar, ca doar foarte putine din cele 44 de milioane de cuvinte ale Enciclopediei erau, de fapt, citite, si ca cea mai mare parte din cele peste 30.000 de pagini nu erau niciodata rasfoite. Volumele adunau praf pentru ca noi habar nu aveam, la propriu, cum sa le folosim.
Avantajul „Enciclopediei Britannica“ nu era doar unul iluzoriu, el reflecta, de asemenea, modalitatea în care economia de piata gaseste cai de a transforma lucruri care sunt bune, în sine, în lucruri cu un scop. Familiile din ziua de azi fac sacrificii financiare similare pentru a-si întretine copii la facultate, unde vor urma cursuri care sunt, în mod explicit, vocationale sau care promit perspective de angajare mai bune. Elementul central, când vine vorba de a vinde educatia universitara, nu este educatia de dragul educatiei, ci afirmatia, repetata la nesfârsit, ca absolventii de facultate câstiga mult mai mult decât cei care nu au studii superioare: cu 12.000 de lire sterline pe an, în medie, în Marea Britanie, si cu 17.000 de dolari mai mult în Statele Unite. Chiar si departamentele respectabile de filosofie precum cel al Universitatii Striling le spun potentialilor candidati ca „rata de angajare a absolventilor de filosofie a crescut, în ultimii ani“. Din nefericire, arata Julian Baggini, ele fac acest lucru pe baza unor articole din ziare care tradeaza absenta completa a gândirii critice predate de departamentele de filosofie.
Într-o retorica ce a devenit aproape universala, cartile exista pentru a îmbunatati notele pe care le iau copiii la scoala, care, la rândul lor, servesc scopului de a atinge culmi mai înalte ale succesului în viata. Si nu e nici un secret în privinta a ceea ce se întelege, aici, prin succes: joburi mai bine platite, case mai mari, mai multi bani pentru consum. Cartile nu sunt elemente intrinseci ale unei vieti de calitate, ele sunt „instrumente pentru succes“. Poate ca „Enciclopedia Britannica“ a simbolizat, cândva, visul idealist ca, acumulând cunostinte, am putea sa ne ridicam spiritual si sa traim vieti mai bune decât cei de dinaintea noastra. Dar, daca acest vis nu e sprijinit de o întelegere umanista despre ce înseamna o viata mai buna, nu ramâne decât un vis superficial, care se traduce prin mai multi bani, un statut mai înalt si obiecte mai stralucitoare.
Daca a existat, vreodata, un avantaj al „Encilcopediei Britannica“, arata Baggini, Internetul l-a erodat, între timp. Folosita rareori chiar si în vremurile ei de glorie, o enciclopedie e un instrument greu de utilizat, care se învecheste repede si care, acum, a fost depasit de informatia libera de pe web. Si, în apartamentele sau casele mici, spatiul de pe rafturi pe care îl ocupa a devenit greu de justificat. Baggini povesteste cum, atunci când a încercat sa doneze cele 32 de volume ale enciclopediei unei scoli, sau unei biblioteci publice, nimeni nu le-a primit, iar anticarii nici n-au vrut sa auda de ele. Iar în 2012 Britannica s-a înclinat în fata inevitabilului si a renuntat la editia tiparita. Chiar si asa, pentru vechile volume – devenite acum obiecte rare – nu s-a gasit nici un cumparator.
Punerea pe foc a enciclopediei a simbolizat, asadar, beneficiile unei distrugeri creative. Britannica e un simbol al vremurilor în care accesul la informatie era limitat, depinzând în mare parte de banii de care dispuneai. Avantajul colectiei era profund legat de faptul ca volumele sale erau obiecte exclusiviste si scumpe. S-ar putea sa ne lipseasca mirosul legaturii din piele, fosnetul paginilor fine, greutatea fiecarui volum – care cântarea mai mult de un kilogram. Dar daca ceea ce se afla pe acele pagini e lucrul cel mai important, putem fi convinsi ca aceste lucruri pierdute sunt compensate, cu vârf si îndesat, de libertatea oricarui om care are o conexiune la Internet si care poate gasi acelasi continut, si mult mai mult, pe gratis sau aproape pe gratis. O lume in care cartile valoroase se ascund în spatele usilor închise ale unei minoritati privilegiate nu poate fi preferata uneia in care informatia nepretuita e disponibila prin intermediul usii deschise a unui browser de internet.