Casele scriitorilor (IV)



Autor: CONSTANTIN COROIU
Cultura nr.:247 / 2009-10-29 / Sectiunea: Cultura literară : texte şi contexte

Casa Pogor din Iasi nu a fost si nu e una care sa fi apartinut vreunui mare scriitor, ci mult mai mult decât atât. Am putea spune ca ea e Casa Literaturii, cu majuscula (si nu numai a literaturii) române. Oricum, este, cred, cea mai insemnata din istoria culturii noastre moderne si asazicând de pe intreg teritoriul literaturii nationale.


 Ar fi fost extrem de interesant sa stim cum ar fi reprezentat-o G. Calinescu pe harta ce o imaginase pentru a o integra in monumentala sa „Istorie“, daca proiectul, asa cum il concepea si i-l marturisea criticul, intr-o scrisoare trimisa de la Iasi, marelui editor Alexandru Rosetti, ar fi fost realizat.
Vornicul Vasile Pogor, tatal junimistului, a construit-o in 1850 pe vechile temelii ale caselor Coroi si Cerchez, ilustre familii boieresti din Moldova. Pe o piatra hexagonala gasita ca urmare a sapaturilor efectuate in vederea consolidarii, o inscriptie cu litere chirilice atesta: „V. Pogor 1850 si sotia sa Zoe“. Incepând din 1863, timp de 20 de ani, in „Casa cu ferestre luminate“, cum mai era cunoscuta in epoca, s-au tinut sedintele Societatii „Junimea“, la care au participat Alecsandri, Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, mari istorici, ca A.D. Xenopol, filologi si, bineinteles, in primul rând fondatorii „Junimii“: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Iacob Negruzzi, Th.G. Rosetti. O elita de anvergura europeana ce a facut posibila implinirea unui „vis al inteligentei libere“, cu vorbele lui Titu Maiorescu. In martie 1867, Casa Pogor avea sa devina si sediul revistei „Convorbiri literare“.
In 1874, Vasile Pogor l-a gazduit aici, timp de câteva luni, gratuit, pe Mihai Eminescu. Reamintesc ca la a 20-a aniversare a „Junimii“ (1883), sarbatoare ce a coincis cu dezvelirea statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din actuala Piata a Palatului Culturii, Eminescu a citit „Doina“, moment evocat de Iacob Negruzzi in „Amintirile“ sale: „Efectul acestor versuri, care contrastau asa de mult cu celelalte ode ce se compuneau cu ocazia acelei stralucite serbari fu adânc indescriptibil. In contra obiceiului Junimii, careia nu-i placea sa-si manifeste entuziasmul, pentru intiia data de când exista Societatea, un tunet de aplausuri izbucni la sfârsitul cetirii si mai multi dintre numerosii membri prezenti imbratisara pe poet“.
A fost ultima lectura a lui Eminescu la „Junimea“. Si ultimul sau triumf in fata celei mai titrate audiente din România acelui timp.
In 1901, Vasile Pogor a vândut casa, anexele si parcul inconjurator principesei Maria Moruzzi, fiului ei si al lui Ionel Bratianu – viitorul istoric Gh.I. Bratianu. Dupa mutarea lui Gh.I. Bratianu la Bucuresti, in 1838, casa a fost inchiriata Rezidentei regale din Iasi. Spre sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in Casa Pogor s-a instalat Comandamentul trupelor sovietice. Dupa razboi, aici au functionat mai multe institutii: birouri ale Regionalei CFR, Scoala de partid, ba chiar si Sanepidul. Dar nimeni nu a uitat vreo clipa ca ea este faimoasa Casa a „Junimii“, locul unde, cum memorabil avea sa spuna Nichita Stanescu: „Miorita“ s-a transformat in „Oda in metru antic“.
In 1968, in contextul unei reale deschideri a regimului privind valorile românesti, autoritatile locale au decis – obtinând aprobarea conducerii statului, dar si fondurile necesare pentru reabilitatrea cladirii, amenajarea parcului, constituirea patrimoniului – sa se infiinteze la Casa Pogor Muzeul Literaturii, in cadrul Complexului Muzeal Moldova. Inaugurarea a avut loc la 26 decembrie 1972. Un mic colectiv de muzeografi reusise sa descopere si sa achizitioneze un numar mare de obiecte, piese de mobilier, manuscrise si documente originale, nu putine de o valoare exceptionala, cum ar fi, ca sa dau doar câteva exemple, ceasul si inelul lui Eminescu, poseta Veronicai Micle sau masca mortuara a Poetului. Din 1990, Muzeul Literaturii Române din Iasi este o institutie autonoma, ce are in componenta alte 11 muzee si case memoriale. Despre cinci dintre acestea – Dosoftei (Iasi) Vasile Alecsandri (Mircesti), Costache Negruzzi (Hermeziu-Trifesti), Mihail Sadoveanu (Iasi), George Topirceanu (Iasi) – am scris in numerele precedente ale „Culturii“.
In 1994, s-au incheiat lucrarile de consolidare si restaurare a subteranelor de la Casa Pogor – vestigii din secolul al XVII-lea. Este vorba de hrube ce au avut diverse utilizari: spatii de tezaurizare, de depozitare sau de refugiu. Familiile Coroi si Cerchez (tatal si fiul), Pogor (tatal si fiul), principesa Moruzzi, istoricul Gh.I. Bratianu au dezvoltat pivnitele pe trei nivele. Cercetarile arheologice efectuate aici au scos la iveala locuinte din secolele XV si XVI. Dar tot in anii '90, Casa Pogor a intrat intr-un amplu proces de consolidare si migaloasa restaurare. S-a estimat atunci ca lucrarile se vor finaliza in trei ani. Au durat insa 12 ani, din cauza nealocarii ritmice a fondurilor, intr-o vreme (de tranzitie!) când patrimoniul national a fost lasat la voia intâmplarii sau, pur si simplu, jefuit. In plus, pe parcursul restaurarii s-au ivit si dificultati tehnice multiple, fiind vorba de o cladire de patrimoniu. Au fost depasite datorita efortului si profesionalismului unor specialisti din mai multe domenii: constructori, arhitecti, chimisti, conservatori, designeri, muzeografi. Cladirea principala destinata spatiului muzeistic are 12 incaperi, parter si etaj, legate printr-o scara maiestuoasa, de lemn nobil, chiar cea originala. Cum originale sunt si sobele sau candelabre- le, adevarate opere de arta, aduse de Pogor de la Viena si pastrate prin vreme si vremuiri, ca prin minune. Intr-o constructie anexa, ce protejeaza intrarea in catacombele Casei Pogor, restaurata si amenajata in 1993-1994, functioneaza Clubul cultural „Junimea“. Muzeul Literaturii Române din Iasi, condus si gospodarit admirabil timp de 17 ani de poetul Lucian Vasiliu, a fost profund modernizat atât in ceea ce priveste conceptia expozitiei permanente, cât si formele si modalitatile de comunicare, de deschidere spre cele mai largi categorii de public – incepând de la elevi si studenti, pâna la scriitori si artisti consacrati, oameni de stiinta, intelectuali de diverse preocupari si, in general, iubitori de poezie, teatru, muzica, arte plastice. Incât el este deopotriva depozitar de valori, evocator al unei epoci de mari intemeieri, dar si o institutie vie, ancorata in actualitate, implicata in dezbaterile privind problematica lumii contemporane. Volumele editate de MLR, rod al muncii reputatilor sai muzeografi si cercetatori, precum si revista „Dacia literara“ (redactor-sef: Lucian Vasiliu) potenteaza dialogul si, totodata, continua si cultiva traditia. Recursul la memorie – si unde altundeva acesta poate fi mai sustinut decât intr-un muzeu memorial? – se vrea a fi –  si chiar este – unul catalizator.
Cel mai recent volum aparut (la Editura Junimea) reuneste „Prelectiunile Junimii“ din perioada 1974-1995, editie ingrijita de reputatul cercetator si muzeograf Olga Rusu, care a intocmit si fisele biobibliografice si a redactat notele. Cum se stie, in conditiile ultimului sfert de secol XX, la Casa Pogor au fost reluate celebrele prelectiuni populare de la Junimea. Citez din prefata masivului volum semnata de Lucian Vasiliu: „Anii '70 ai secolului trecut au generat regândirea, intr-o formula noua (dar sensibila la vechile ritualuri) a Prelectiunilor de la Casa Pogor s…t Initiatorii au dorit (si au reusit), intr-un gest de continuitate spirituala, sa propuna un nou tip de dialog cu publicul.// La 9 februarie 1974, la „Casa cu ferestre luminate“, sub deviza veche si actuala „Intra cine vrea, ramâne cine poate“, au fost reluate prelegerile inaugurate in 1863 de Maiorescu“. Autorul precizeaza ca volumul cuprinde textele conferintelor sustinute de personalitatile care au trecut in lumea umbrelor. Prelectiunile din perioada 1995 pâna in prezent sunt inregistrate si pregatite sa fie, si ele, editate. Asa cum ne asigura Lucian Vasiliu, care a fost directorul MLR Iasi pâna in 2007, când s-au incheiat lucrarile de consolidare si restaurare, ele „se afla in arhiva Muzeului, iar transcrierea lor a fost realizata de muzeografi, redactori ai revistei „Dacia literara“, precum si de studenti ai Facultatii de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, aflati in practica la intitutia noastra“.
Primul text al cartii este cel al conferintei marelui lingvist Gheorghe Ivanescu si, semnificativ, el are ca tema „Preocupari filologice in epoca Junimii“. Urmatoarele doua, apartinând lui Alexandru Dima si Liviu Rusu, sunt consacrate „Personalitatii lui Titu Maiorescu“. Apoi, in ordinea in care au avut loc, prelectiunile sustinute de endocrinologul Stefan Milcu, psihologul Vasile Pavelcu („Psihologia si literatura“), istoricul de arta I.D. Stefanescu, istoricul literar Dumitru Murarasu, istoricul Emil Condurachi, istoricul Constantin C. Giurescu, scriitorul Paul Anghel, istoricul Hadrian Daicoviciu, istoricul si criticul literar Ovidiu Papadima, istoricul Mihai Berza, esteticianul, eseistul si istoricul literar Edgar Papu, filosoful Constantin Noica, Geo Bogza, istoricul si criticul literar Alexandru Piru, ilustrul psihiatru Petre P. Brânzei, matematicianul Dumitru Mangeron, criticul si istoricul literar Mihai Dragan, eminescologul Amita Bhose, teatrologul Valentin Silvestru. Acesti mari disparuti s-au perindat la pupitrul „Prelectiunilor“ intre 9 februarie 1974 si 12 martie 1991. De remarcat ca din cele 22 de conferinte, sase i-au fost consacrate lui Eminescu, antologica fiind discursul lui Constantin Noica referitor la manuscrisele Poetului, pledoarie tulburatoare pentru facsimilarea acestora pe care, dupa o ampla analiza a unor texte din caietele eminesciene. Dupa ce il cita pe Goethe – „Fiecare lucru poarta in sine insusi masura sa“ – Noica isi incheia discursul astfel: „Si va intreb, onorati ascultatori: Nu e masura noastra Eminescu? Ce facem cu el? Ce faceti, iubiti moldoveni, cu el? Unde, cui il lasati? Cutremurelor, apelor, viermilor?“. Abia in anii nostri, biruit-a gândul, cum ar spune batrânul cronicar. Ii datoram, noi si cei care vor urma, academicianului Eugen Simion exceptionala opera de salvare si restituire in spatiul culturii nationale a manuscriselor lui Eminescu – „miracolul laboratorului unui geniu“, cum le caracteriza Constantin Noica in prelectiunea sa din 22 septembrie 1977.
In partea a doua a volumului sunt publicate, tot in ordinea in care s-au produs, alte 22 de prelectiuni. Nu-i voi mai pomeni pe toti conferentiarii. Voi mentiona doar ca printre ei se numara marii lingvisti Iorgu Iordan si Eugen Coseriu, istoricul Stefan Pascu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Alexandru Paleologu, poetii Ioan Alexandru si Mihai Ursachi, acestia din urma cu discursuri – eseuri vorbite – despre creatia eminesciana.
Ca unul care cu nostalgie constat ca le-am audiat pe aproape toate cele 44 de prelectiuni, traind si retraind emotia producerii lor „pe viu“, pot depune marturie ca ele au constituit un adevarat regal, situându-se la o inaltime greu de atins, intr-un viitor previzibil, in cultura noastra atât de batuta de vânturile istoriei si ale aberantei corectitudini politice….   

_______________________________________________________________________________________________________________

Note si clarificari: