Scandalul premiului Eminescu. E prea mult

În loc să fie prilej de festivism inofensiv și plictisitor, ca de obicei, 15 ianuarie 2015 a devenit o mică dată în istoria recentă a vieții literare românești. Nu-mi amintesc, în ultimul deceniu, o mai aprigă încăierare a lumii literare de la noi, cu mișcări de trupe și cu luări de poziție atât de vii. Pe o rețea de socializare cineva vorbea, mai mult sau mai puțin ironic, de un adevărat „11 septembrie” literar – din care bănuiesc că reținea mai mult sensul de cutremur decât cel de atac terorist.

Ce s-a întâmplat și ce e în joc aici, de fapt? Continue reading

Cosmin Borza, Marin Sorescu – singur printre canonici

Cosmin Borza, Marin Sorescu – singur printre canonici, Editura Art, București, 2014, 360 p.

Cum există un anumit tipar al debuturilor în critica literară (în mare parte proiecte monografice sau studii de caz), există şi o formulă prestabilită în interiorul acestora. Studiul monografic pe care îl propune Cosmin Borza în Marin Sorescu – Singur printre canonici permite desfăşurarea unui astfel de argument. În primul rând, majoritatea lucrărilor de gen ţintesc o translaţie de autoritate: plecând de la un autor particular, demonstraţia vizează un cadru general – de obicei teză canonică sau reevaluare a contextului social. Continue reading

Cornel Ban, Dependenta si dezvoltare. Economia politica a capitalismului romanesc: Introducere

O istorie (neo)polanyiană

CORNEL BAN

 Cadrul analitic polanyian are o contribuție distinctă la studiul economiei politice a capitalismului.[i] Teza de la care se revendică școala (neo)polanyiană este că economia nu e un domeniu separat de societate, un fel de dronă neoclasică pe pilot automat, ci este un domeniu încastrat întotdeauna în societate; departe de a fi condiția „naturală” a omenirii, economia capitalistă a fost planificată de stat în zorii revoluției industriale.

Ordinea capitalistă nu este însă statică, ci pendulează între integrismul pieței și coordonare socială prin alte mecanisme decât piața. În această interpretare, statul nu este doar un modest paznic de noapte al ordinii capitaliste, paznic înzestrat cu atribuții minimale, ci un gestionar activ al conflictului dintre tendințele integrismului de piață și rezistența socială la el. Continue reading

Occupy Iași!

Din momentul când am primit telefonul lui Florin Lăzărescu, cu care nu mai vorbisem niciodată, dar care m-a tratat ca și cum ne-am fi cunoscut de-o viață, mi-am dat seama de ingredientele secrete ale FILIT-ului, festival de mare succes de la prima ediție: atmosfera de prietenie și de relaxare, vizibilă în toate manifestările de la Iași. Am văzut, la FILIT, timp de cinci zile, discuții și dezbateri degajate și omenești, fără morgă și fără pretenții – condimentate doar de o anumită (auto)ironie de bun gust. A se vedea în acest sens excelentul logo video al festivalului, dar și expoziția de postere de la Casa FILIT, în care sunt parodiate cu simpatie (a se citi: apropiate de public) câteva dintre cărțile evergreen ale literaturii de la noi și de aiurea. Așteptându-l pe Godot e transpus filmic în așteptarea într-o haltă CFR mizeră, Castelul lui Kafka nu-i decât castelul praghez invadat acum de suveniruri kitsch, în timp ce în alt poster, Gogol mai poate fi recuperat de public doar prin revalorizarea lui în sigla Google. Continue reading

Ovidiu Nimigean, nanabozo & nu-ţi garantează nimeni nimic

O. Nimigean, „nu-ţi garantează nimeni nimic” (antologie), MaxBlecher, 2014, 368 p.

O. Nimigean, „nanabozo”, Cartea Românească, 2014, 110 p.

 motto: „(nu te speria dacă nu mai poţi scrie

poezia nu înseamnă depăşirea producţiei la hectar)”

(ciorna), O. Nimigean, „nanabozo”

 În revista „Timpul”, o încercare lăudabilă de readucere în discuţia actuală a poetului (deci a categoriei autorului) O. Nimigean. Nu spun că nu e necesar, în ultima vreme am avut parte de mişcări ample în jurul cronicii literare (au renunţat, pe rând, mai toţi criticii douămiişti la a mai scrie recenzii, au murit câteva reviste), iar discuţiile par să intre într-o nouă fază de bilanţ poetic. O. Nimigean, evaluat ca poet doar „din mers” în ultima vreme, ca mai toţi nouăzeciştii care au părăsit arena, trebuia să intre (sau să fie băgat) în discuţie cumva: de unde un dosar (de ce omagial, totuşi, nu ştiu) odată cu lansarea antologiei „Nimeni nu îţi garantează nimic”, publicată la Max Blecher în 2014. Însă ceea ce-i va surprinde de-a dreptul pe cititorii acestui dosar, pe lângă aerul de ianuarie aniversar (’80) în presa culturală pe care îl respiră gestul (laudatio premeditat şi nemediat), este lumina proastă în care, involuntar, recenzenţii (parteneri ai unui soi de dialog despre condiţia „poetului bun”) îl pun pe autor. Continue reading

Danut Ungureanu, Marian Truta, Vegetal

Dănuţ Ungureanu, Marian Truţă, Vegetal, după o idee de Marian Truţă, prefaţă de Cătălin Badea-Gheracostea, Editura Nemira, Bucureşti, 2014, 248 pagini

În Vegetal, romanul autorului bicefal Dănuţ Ungureanu – Marian Truţă (sau, variantă mai ritmată, Truţă Ungureanu), un familiar al SF-ului românesc va observa imediat omagiul nostalgic strecurat la adresa genului. Continue reading

Shalom Auslander, Speranța: o tragedie

Shalom Auslander, Speranța: o tragedie, traducere și note de Carmen Scarlet, Editura Univers, București, 2014, 268 pagini

Speranța: o tragedie de Shalom Auslander (n. 1970) este prima apariție din colecția Globus coordonată de luciat, autoarea blogului Terorism de cititoare, care își face astfel un come back imprevizibil după câțiva ani de absență din peisaj.

Poanta romanului stă în descoperirea pe care Solomon Kugel, nefericitul personaj central, o face în primele capitole: dl. K o găsește în podul casei în care tocmai s-a mutat pe Anne Frank, înaintată în vârstă, trăind în niște condiții dezgustătoare olfactiv, hrănindu-se cu păsări și cu animale mici (inclusiv cu pisica vecinilor), dar continuând să scrie, să lucreze asupra unui manuscris nesfârșit care ar trebui să o confirme ca scriitoare în raport cu celebrul jurnal vândut în peste 32 de milioane de exemplare.

Umorul lui Auslander este foarte negru și crud – o referință proximă ar fi filmul A Serious Man al fraților Coen, și el o satiră cu multe poante la limită despre universul evreilor americani. La Auslander apar pasaje – legate de ironizarea memoriei Holocaustului sau a politicii Israelului – pe care un non-evreu ar fi ezitat să le aștearnă pe hârtie; pentru o șarjă mai venială, A Serious Man a fost acuzat de antisemitism în legătură cu o presupusă incidență a urii de sine evreiești.

Însă, dincolo de unele faze & fraze aparent discutabile, romanul lui Auslander pune problema amintirii Holocaustului într-un mod eficient prin corporalitatea provocator-fetidă a materializării Annei Frank în podul casei lui Solomon Kugel și prin întrebarea deloc oblică pe care o adresează: dacă așa arată un supraviețuitor (iar supraviețuirea nu a fost niciodată o chestiune de igienă), câți dintre voi ați adăposti-o pe Anne Frank – nu în fanteziile voastre umaniste, ci în viața voastră concretă, în casa voastră concretă?

Speranța este o carte de concept (o bună parte din impact derivă din ideea Anne-Frank-în-viață-și-în-pod), așa că presupun că formatul mai redus al unei novella s-ar fi adecvat mai bine: romanul are unele lungimi și repetiții – desigur, necesare pentru a crea acea angoasă și senzație de paralizie onirică, de impotență in progress din scrierile lui Kafka, dar care ar fi putut fi pierdute fără daune majore. Oricum, am citit-o până la capăt și presupun că n-am s-o uit prea curând.

 

Dan Sociu, Vino cu mine stiu exact unde mergem: review de Adriana Stan

Dan Sociu, Vino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte, 2013

review de ADRIANA STAN

Un autor destul de productiv, dacă-i socotim şi traducerile, Dan Sociu a evoluat la pas cu mersul de ansamblu al douămiismului poetic: a început într-un discurs de o directeţe autenticistă nervoasă, a făcut loc prozei în a doua jumătate a anilor 2000, pentru ca apoi să revină la poezie mai experimental, mai reflexiv, cu o anumită moderaţie de sensibilitate. Spre deosebire însă de alţi colegi de generaţie (nişte sclipitori la început Marius Ianuş sau Ruxandra Novac, pierduţi pe parcurs), lui răcirea aceasta de tonus i-a prins bine. Căci, în ciuda unor proze submediocre pe care (doar el ştie de ce) insistă să le scrie, Dan Sociu şi-a păstrat nu numai capitalul de simpatie, consfinţit acum câţiva ani în premii/topuri şi rămas activ între timp, ci şi resursele poetice. Continue reading

Andrei Terian, Critica de export

Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2013, 346 p.

În toate dările de seamă din ultimii doi-trei ani, care de care mai apocaliptice, cu privire la reculul cronicii literare, Andrei Terian a furnizat exemplul și argumentul definitiv. Deși a renunțat la critica actualității de aproximativ jumătate de deceniu, criticul de la Sibiu și-a câștigat, în schimb, statutul de cel mai deplâns cronicar autohton. Pe bună dreptate, aș zice: mina teoretică și erudiția, atât de absente la colegii de generație, se insinuau în cronicile lui cât se poate de firesc, filtrate de o retorică plină de umor și de un extraordinar simț al anecdoticului. Continue reading

Ce a fost. Cum a fost: Paul Cornea de vorba cu Daniel Cristea-Enache,

„Ce a fost. Cum a fost”. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, Iași, 2013, 402 p.

 Dacă Paul Cornea n-avea intenția să-și scrie memoriile, acestea trebuiau smulse cumva.

O dată, pentru că autorul „Introducerii în teoria lecturii” este, probabil, cel mai mare profesor al literaturii postbelice. Și asta nu neapărat datorită longevității propriu-zise (în cei 61 de ani oficiați la Catedră, Cornea a avut timp să instruiască bunici și nepoții lor), ci datorită reputației extraordinare. Avem critici și istorici literari străluciți în ultima jumătate de veac, însă Paul Cornea ilustrează paradigma Profesorului evocat la superlativ de toate generațiile de studenți, indiferent de vârstă și de orientarea profesională. Continue reading

Ionuţ Chiva, Boddah speriat

Ionuţ Chiva, , Boddah speriat, Editura Polirom, Iași, 2014, 224 p.

motto: “La categoria prozatori sub 30 de ani, peisajul valoric se modifică alarmant: munţii abia se mai văd, iar dealurile lasă în urmă o cîmpie abia vălurită, cu tendinţe deşertice. E drept, optimiştii ar putea să mă liniştească amintindu-mi faptul banal că prozatorii, şi în special romancierii se formează mai greu.”Paul Cernat, “Puncte din oficiu pentru literatura tânără”, în Observator Cultural

Cine l-a citit pe Hemingway în traducerea lui Ionuţ Chiva (mă refer la povestirile din antologia “Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri”) va recunoaşte – deşi e greu de închipuit şi riscant de făcut o paralelă directă între cei doi – în câteva povestiri ale lui Chiva ceva din scrisul americanului. Pe câteva segmente, cândva reprezentantul fracturismului în proză exersează o artă a naturaleţii când vine vorba de dialog, dar mai ales reducerea actului narativ la firesc, fără concesii. Astfel, “Boddah speriat”, culegerea de proze scurte (povestiri) apărută anul acesta la Polirom, semnul că Ionuţ Chiva a redevenit, “peste noapte”, un exponent important al genului. Continue reading

Mihai Gotiu, Afacerea Rosia Montana: review de Adi Dohotaru

Mihai Goțiu, Afacerea Roșia Montană, Editura TACT, Cluj-Napoca, 2013, 506 pagini

review de Adi DOHOTARU

 În ciuda unor stângăcii organizatorice pe care le-am constatat în cei peste zece ani de când sunt alături de membrii campaniei civice Salvați Roșia Montană (SRM), aceasta este indubitabil cea mai importantă a României postdecembriste. Dar, dincolo de aprecieri, pentru ca această campanie să rămână eficientă, onestă și să se încheie într-o bună zi, sunt necesare și critici constructive. Iar în articolul de față trebuie decelat între campanie și cartea scrisă de Mihai Goțiu, care, din punctul meu de vedere, nu respectă niște standarde jurnalistice minimale pentru a fi considerată un documentar-anchetă. Continue reading

Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, Editura Humanitas, București, 2013, 418 p.

Ce noroc, ce noroc neașteptat și ce beneficiu de imagine să descoperi că ai devenit peste noapte șeful șefului tău și, mai mult, că acesta te turna, înainte de ’90, la Securitate! E ca și cum ai fi tras lozul câștigător al istoriei. Și nu e vorba aici de un scenariu senzaționalist, cu răsturnări spectaculoase și cu antiteze flagrante, ci chiar de experiența biografică a lui Gabriel Liiceanu, relatată în recentul volum „Dragul meu turnător”. Miza cărții e de a specula cât mai bine, scriitoricește vorbind, lovitura de teatru a destinului. Nevrând să rateze nici cât negru sub unghie din potențialul romanesc al situației, Liiceanu pune la bătaie cele mai diverse strategii narative: premeditarea atentă a derulării narațiunii, care debutează – invers cronologic – cu tragerea la răspundere a informatorului, pentru a reface apoi povestea întreagă; cocktailul de formule și de registre (memorialistică, eseu, documentar, analiză antropologică, ficțiune etc.), menit să ebrieteze plăcut imaginația cititorului. Pe scurt, miza e de a scrie o carte roz a Securității românești, „o carte plăcută, intuitivă, ușor de citit, care să stârnească în primul rând perplexitatea”. Continue reading

Sebastian A. Corn, Ne vom intoarce in Muribecca

Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca, Editura Nemira, 2014, 816 pagini

Simpla informație că Sebastian A. Corn va publica un nou roman era suficientă pentru a mă umple de emoția așteptării. Dar când am văzut despre ce este cartea – o explorare în jungla amazoniană pe urmele legendarului Percy Fawcett și a cetății Z (alt nume pentru Eldorado) – deja mă consolasem pentru Indiana Jones 4 (care este prost) și Indiana Jones 5 (care nu este deloc). Căci nu-i admir pe mulți cum îl admir pe Corn; și nici un oraș, din vis sau aievea, n-a fost ca Eldorado. Continue reading