Aglae Poppesco


Autor: GELU NEGREA
Cultura nr.:116 / 2008-04-03 / Sectiunea: Cultura cultura literara : dictionar caragiale


Cu insistentul si multilateralul sau demers de obtinere a „necesitatii de lemne pe care o simte scoala“ în prag de anotimp hibernal, doamna Aglae Poppesco, apriga directoare de la „Scoala de fete No.1 din Urbea Z...“ reprezinta duplicatul feminin si decazut în administrativ al lui Costachel Gudurau din „Telegrame“. Amândoi au ceva de reclamat autoritatilor, amândoi adopta maniera epistolara de contactare a celor vizati, si la unul si la celalalt exista un crescendo umoral ce dilata obiectul petitiei de la initiala dimensiune incidentala la proportii catastrofice, ambii au parte, în final, de cuvenita satisfactie. Dar nu numai traiectoria epica asemanatoare a protagonistilor din „Telegrame“ si „Urgent...“ genereaza reflexul de apropiere a celor doua schite, ci si dexteritatea etalata de Caragiale în utilizarea tehnicii montajului textului, împrejurarea ca ele sunt scrise în aceeasi perioada si publicate în „Universul“ la o distanta de doar saizeci si trei de zile (15 octombrie si, respectiv, 17 decembrie 1899) putându-se constitui într-un argument sustenabil al predilectiei momentane a autorului pentru aceasta formula literara. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca alarma(n)tul „tremuram de viata noastra si a elevelor, care nici nu mai vin la scoala înca dinaintea vacantelor“ al doamnei Aglae Poppesco, adresat „D-sale d-lui Ministru al Instr. Publice etc.“, readuce instantaneu în memoria cititorului nemuritorul „tremur viata me, nu mai putem merge cafine“ cu care avocatul din târgul moldav Costachel Gudurau, „aleg. coleg. I, fost deputat“, încearca sa-l sensibilizeze pe „onor. prim-ministru - Bucuresti“.

Desigur, „Urgent...“ nu se situeaza la standardul de virtuozitate din „Telegrame“, text complex, cu un numar mare de personaje angrenate într-o tesatura narativa ramificata pe multiple paliere (politic, social, administrativ, intim), cu remarcabile efecte de comic de limbaj si cu acel memorabil final „pupat toti piata endependenti“ intrat în istorie si-n folclorica oralitate curenta alaturi de numeroase alte „replici-sentinte“ presarate generos în opera lui Caragiale care „traiesc singure cu o puternica viata verbala“, dupa cum noteaza G. Calinescu în „Istoria literaturii române“. Schimbul de adrese oficiale pe care directoarea Aglae Poppesco îl angajeaza cu primaria locala si cu ministerul de resort, pe circuitul caruia se interpun mesajele (la fel de oficiale) ale „revizorului scolar al distr. X...“, Lazar Ionescu-Lion (ironie la adresa infamului Const. A. Ionescu-Caion, cel cu acuzatia de plagiat?) se limiteaza la o singura problema: aceea privitoare la repartizarea cantitatii de combustibil necesar bunei functionari a sus-mentionatei unitati de învatamânt. Care problema capata pe nesimtite o ciudata corporalitate, devenind o veritabila dublura a personajului Aglae Poppesco: acutizarea sa pe masura trecerii înfrigurate, la propriu si la figurat, a timpului (prima solicitare a lemnelor dateaza din octombrie, solutia survenind abia la mijlocul lunii martie a anului urmator) se petrece în pandant cu amplificarea nerabdarii, nervozitatii si revoltei directoarei care se transfera empatic si asupra inspectorului districtual. De la solicitarea calma a „necesitatii“ („vremea se strica si ameninta sa nu mai putem urma cursurile fara combustibil“), tonul urca treptat („elevele sunt incapabile a mai scrie cu mâinile înghetate, si chiar profesoarele sufar neputându-se dezbraca în clasa, fiindu-le temperatura asa de exagerata, încât, cum se poate usor constata, este de nesuferit, amenintând cu maladii“), se arunca vorbe mari („boala infectioasa“, „contagiunea epidemiei“, „scoala se afla în aceeasi mizerie, încât nu se mai poate zice ca acesta s«d. Primar local», adicat este o umanitate“, „barbaria prezenta“, „mai multe cazuri de amigdalita, adica gâlci, care poate degenera mai cu seama la copiii anemici si limfatici, prin diferite complicatiuni foarte adesea contagioase“), totul culminând cu apocalipticul „am gasit din cauza frigului pe jumatate scoala depopulata complet“, motiv pentru care „d. medic a opinat ca ar fi mai bine daca s-ar închide scoala, spre a nu lua proportiuni mai mari“(!?).

Poanta subiacenta a schitei rezida în aceea ca odiseea epistolara asezata sub semnul imperativului si urgentei acopera, calendaristic, întregul anotimp friguros, cele „5 (cinci) care de lemne, cer curat, prima calitate“ ajungând la Scoala de fete No.1 din Urbea Z... în plina primavara, când, îndeobste, soarele rezolva cu mijloace naturale problema temperaturii adecvate bunei desfasurari a cursurilor.

Destul de fragila din punct de vedere epic, la fel ca si, din perspectiva caracterologica, protagonista sa, directoarea Aglae Poppesco, schita „Urgent...“ se sustine prin insertia repetata a unor esantioane de limbaj oral în cadrele rigide ale documentelor oficiale, ceea ce confirma înca o data justetea definitiei râsului data de Henri Bergson: „du mécanique plaqué sur du vivant“. Sau viceversa...