10. „Eu este un altul…“ De cele mai multe ori Eminescu publica in „Convorbiri literare“ grupaje de poezii si acestea au unitatea lor formala si tematica, ceea ce duce la editarea impreuna, in ordinea in care se afla in revista. G. Ibraileanu desfiinta chiar autonomia unui poem pentru a respecta aceasta situatie. Este vorba de [...]

8. CAZUL CHIPULUI DE LUT Este momentul, credem, dupa atâtea exemple de inadecvare a editiilor la textul eminescian genuin, sa readucem aminte cititorului binevoitor câteva chestiuni care tin de drumul nostru, adica de „metoda“ ca sens al cuvântului (de la meta si odos, „în-drumare“). Mai întâi, prin restituirea formelor si punctuatiei eminesciene noi nu dorim [...]

7. LUMINA DINT@I Punctul de varf al acestor discutii despre lumina il constituie cosmogonia eminesciana, iar textele de referinta sunt „Satira I“ si „Luceafarul“, asupra carora trebuie sa revin. De altfel, dupa cum sper ca s-a inteles, revenirile sunt in firea acestui mod de analiza: chiar metoda pe care mi-am insusit-o le presupun, fie pentru [...]

6. Lumina, dulce lumina Printre aceste avataruri ale luminii in poezia eminesciana trebuie sa ne oprim si la pasajul din „Satira IV“ ce descrie trecerea zilei in noapte si care este mult, foarte mult miscat prin punctuatie din intentiile autorului. Iata versurile in editiile noastre curente ce alimenteaza atatea antologii si manuale scolare: „Luna… luna [...]

5. „Sâmburul luminii“ Printre locurile mai dificile din poezia antuma eminesciana mi se pare interesant de discutat, in contextul acesta al metaforei luminii, si pozitia virgulei dupa primul vers din „Rugaciunea unui dac“. Punctuatia poeziei eminesciene oscileaza de la editor la editor – iar in cazul editiilor Maiorescu, cele 11 pe care le-a ingrijit criticul, [...]

4. OMUL CA LUMINA. Un punct de vârf al pesimismului eminescian poate fi considerata negarea categorica din „Împarat si Proletar“: „Spuneti ca-i omul o lumina / Pe lumea asta plina de-amaruri si de chin? / Nici o scântee antraînsul nu-i candida si plina / Murdara este raza-i ca globul cel de tina / Asupra carui [...]

3. LUMINA, CA EXPRESIE. Din textele vazute pâna acum rezulta ca în epoca eminesciena erau doi termeni, „luminare“ si „lumânare“, cu sensuri diferite. Pentru omul secolului al XIX-lea o expresie ca „a stinge lumina“ era imposibila, lumina fiind, înca!, un principiu si o realitate cosmica; el zicea „stinge luminarea“, gândindu-se la instalatia care facea lumina [...]

1. SURSA LUMINII Eminescu descrie odaia sa în câteva poezii si scrisori care, puse cap la cap, pot da o imagine a spatiului ideal de lucru si odihna. Zicem spatiu ideal, pentru ca pare acelasi, desi adresele sunt diferite – si chiar orasele sunt diferite: Iasi ori Bucuresti, poate chiar Viena pentru „Noaptea“ (1871). Atmosfera [...]

Dupa cum vedem, împrejurarile tin mai mult de biografia târzie a lui Eminescu, decât de opera poetului. V. G. Mortun si C. Mille nu sunt altii decât fostii elevi ai lui Eminescu, pe când poetul preda limba germana la Scoala Centrala din Iasi. În 1875 ei au organizat greva scolara pentru ca Eminescu sa paraseasca [...]

Tot ce face sau zice sau scrie Titu Maiorescu este, cum am vazut pâna acum, de o corectitudine urbana impecabila; la fel, ce se zice sau se scrie despre el. Unul dintre putinele locuri unde aceasta corectitudine se fractureaza este acesta al relatiei sale cu editia V. G. Mortun; este, pare-se, si motivul pentru care [...]