Barba si banii
articol aparut in Cultura, nr. 62 din 2007-03-08» cultura controversei » dosar
Autor: Cristina Balinte
A trecut peste un secol si jumatate de cand Marx, cu teoretizarile sale revolutionare, asteapta declaratia impregnata de ura, patetism, ranchiuna si admiratie, scrasnita cu sinceritatea muribundului de vreun nou Apostat, burghez capitalist: „Neamtule, m-ai invins!“. Probabil ca ea nu va fi rostita niciodata sau nu va depasi stadiul revelatiilor spuse la ureche, insotite de mimica lui „ce sa-i faci, asta e, nu se poate mai mult“. Dar cine stie…
...pe cat de precis si bine articulat este procesul de disectie a societatii burgheze, pe atat de anemic si inflexibil se dovedeste a fi compartimentul solutiilor salvatoare
Ingustimi de perceptie, superficialitati si comoditati de lectura, impresii desprinse de contextul originar, colportate fara verificare prealabila genereaza si accentueaza tendinta-prejudecata de a crede ca experientele de cosmar ale totalitarismelor secolului XX i se datoreaza lui Marx in exclusivitate, ca de acum incolo tacerea, ignorarea, evitarea vor fi atitudinile de baza fata de texte, ca societatea Capitalului este, in fond, „cea mai buna dintre lumile posibile“, iar mecanismele dupa care ea functioneaza sunt niste axiome de indiscutabila eficienta.
Mi-am propus, atunci cand am inceput sa parcurg o parte din bibliografia Marx („Manifestul Partidului Comunist“, „Capitalul“, schimbul epistolar cu Pierre-Joseph Proudhon), sa ii acord ganditorului de temut prezumtia de nevinovatie, sa incerc a-i privi cat mai obiectiv scrierile. Fara scarba afisata de unii contemporani, fara atasamentul nesubstantial si blocat iremediabil in rafturi de maculatura de „interpretari la...“ al celor manipulati doctrinar in sedinte de invatamant politic si de intruniri ale propagandistilor. Doar ca pe niste carti asemenea oricaror altora ce trimit in final catre o reactie. Iar aceasta suna in felul urmator: Karl Marx a fost unul dintre cei mai iscusiti retoricieni ai umanitatii; a intuit si analizat cu o luciditate impecabila angrenajul economiei capitaliste; mai ceva decat in oglindirile tip vanitas a aratat chipul real, caracteristic al unei societati focalizate pe expansiunea investitiei banesti, vizibil dezinteresata de individul lucrator; a indreptat corect degetul inspre erorile
Am sa argumentez mai intai cu exemple ceea ce si-a pastrat in esenta actualitatea (facand abstractie de limbajul manipulator al traducerilor „intocmite sub ingrijirea unei comisiuni instituite de C.C. al P.C.R.“):
(i) „Din iobagii evului mediu provenira targovetii primelor orase; din acesti targoveti se dezvoltara primele elemente ale burgheziei“ („Manifestul...“, cap. I); sa ne punem acum intrebarea: unde sunt taranii? Evident ca multi au venit la oras, iar in zonele citadine se ocupa cu precadere de comert, de cultivarea banilor in pravalii, nu de cea a paioaselor si leguminoaselor pe camp. Treptat, micul business le aduce profit, pravalia de scara, de la piciorul blocului, de pe straduta laturalnica se transforma in lant de pravalii, apar magazine si in alte cartiere, se pot inchiria/cumpara spatii cu vizibilitate mai buna, de la un angajat se trece la inca unul, doi, trei.
(ii) „Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei in ascensiune un nou camp de actiune. Piata Indiilor orientale si cea chineza, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, inmultirea mijloacelor de schimb si a marfurilor in genere au dat negotului, navigatiei, industriei un avant necunoscut pana atunci, facand prin aceasta ca elementul revolutionar din societatea feudala in descompunere sa se dezvolte cu rapiditate“ („Manifestul...“, cap. I); se indoieste cineva ca periodic in istorie apar extensii epistemologice (noi teritorii de „civilizat“, noi tehnologii), iar acestea impun existenta unor noi cereri/oferte pentru satisfacerea carora se declanseaza revolutii? Inalta tehnologie a sfarsitului de secol XX si a inceputului de secol XXI nu a revolutionat modul de productie si schimbul de valori?
(iii) „Stravechile industrii nationale au fost distruse si continua sa fie distruse pe zi ce trece. Ele sunt inlaturate de industrii noi, a caror introducere devine o chestiune vitala pentru toate natiunile civilizate, de industrii care nu mai prelucreaza materii prime indigene, ci materii prime provenind din regiunile cele mai indepartate si ale caror produse nu sunt consumate numai in propria tara, ci in toate continentele“(„Manifestul...“, cap. I); iata-ne in plin mediu al criticii corporatiilor si globalizarii; desigur, exista diferente de calitate intre, sa zicem, cosmeticele Garnier produse in Vest si cele fabricate in Polonia pentru Europa Centrala si de Est, intre Cola de la unguri si Cola de la noi, intre Danone frantuzesc si Danone sub licenta, dar, dincolo de nuante, un lucru este cert: avem a face cu retele de marketing care acapareaza pietele locale, mijloacele si fortele de productie, bagand la index marfurile autohtone.
(iv) „Cand muncitorul isi primeste salariul in bani pesin, dupa ce a fost exploatat de catre fabricant, tabara asupra lui celelalte parti ale burgheziei – proprietarul, bacanul, camatarul etc.“ („Manifestul...“, cap. I); singurele noutati in context sunt ca in prezent salariul se da si pe card, proprietarului i se adauga administratorul imobilului ori ambele roluri sunt echivalente, camatarul s-a impersonalizat in scripticul credit la banca.
Situatiile semnalate in „Manifest“ apar detaliate in „Capitalul“, pana la ultimele consecinte. Dar, in comparatie cu „Manifestul“, discutabil in ceea ce priveste capitolul „Proletari si comunisti“, sub aspectul reformelor sociale anuntate (proprietatea comunista, rolul femeii in societate, disparitia antagonismelor de clasa, odata cu detinerea puterii politice de catre proletariat), tratatul de economie se axeaza pe teorie, punctul forte al gandirii lui Marx. Unde ar fi zonele perimate din analiza? Mai nicaieri. Oare marfa nu are „dublu caracter: acela de valoare de intrebuintare si de valoare de schimb“? Este fals raportul plusvalorii, rezultat din excedentul de castig supra capitalul investit? Pentru a vinde nu trebuie sa existe cumparatori? Pentru a exista cumparatori nu trebuie sa fie disponibila marfa de vanzare? Cum se naste plusvaloarea? Prin supramunca.
Un exemplu la indemana din rutina cotidiana, semn ca, in pofida anilor, mecanismul fundamental nu a ruginit defel: atunci cand o persoana se angajeaza ca forta de munca i se atribuie contractual, in schimbul a ceea ce produce, o cota din valoarea marfii. Aceasta reprezinta salariul stabilit pentru efortul fizic/intelectual depus intr-un interval de timp fixat in prealabil: 8-10-12 ore. Numai ca la un moment dat, productia efectuata in 8-10-12 ore se cere marita si se impun ore suplimentare de lucru. Plusvaloarea, consecinta a excedentului de munca neretribuita, realizata peste programul celor 8-10-12 ore, inseamna exploatare atat in optica secolului al XIX-lea, cat si in cea a anului 2007.
Prea multe similaritati intre constatarile lui Marx la nivel capitalismului celei de-a doua revolutii industriale si nevralgiile societatii de consum din contemporaneitate, pentru a trece totul cu vederea. In fond, care sunt ramasitele pamantesti ale neamtului, ma refer la ceea ce a lasat posteritatii, nu la putregaiurile organice de sub pisania din cimitirul Highgate din Londra? Pentru unii, o doctrina vanturata cu steagul rosu, de succes mai ales in tarile si mediile sociale sarace; pentru altii, un spirit revolutionar, de rasturnare a vechiului corupt si de impunere fortata a noului, de lupta a celor mici si nefericiti contra celor mari si imbuibati; pentru alti cativa, o simpla barba lasata natural in spirit imitativ ori aplicata masinist cu bani pe T-shirt; dincolo de toate situatiile particulare, un sistem de gandire care isi gaseste tocmai in caracterul sau controversat energia de a parea inepuizabil.
Intr-o scrisoare catre Marx, datata 17 mai 1846, utopistul socialist Pierre-Joseph Proudhon avertiza precaut: „dupa ce vom distruge a priori toate formele de dogmatism, sa avem grija ca la randul nostru sa nu incercam sa indoctrinam poporul“. Marx ii va raspunde in „Manifest…“, doi ani mai tarziu, in capitolul al III-lea, de eliminare a concurentei cu alte miscari de orientare socialista: „daca in multe privinte fondatorii acestor sisteme
„Burghezia duce o lupta neincetata: la inceput impotriva aristocratiei; mai tarziu impotriva acelor parti ale burgheziei insasi ale caror interese intra in contradictie cu progresul industriei; intotdeauna impotriva burgheziei tuturor tarilor straine. In toate aceste lupte ea se vede silita sa faca apel la proletariat, sa recurga la ajutorul lui si sa-l atraga astfel in miscarea politica. Ea insasi inarmeaza, asadar, proletariatul cu propriile ei elemente de cultura, adica cu armele impotriva ei insasi“ („Manifestul…“, I). Am marcat cu italice zonele de interes din fragmentul citat, deoarece acolo se afla si raspunsul la intrebarea legata de actualitatea lui Marx. Teoriile lui raman valabile atata vreme cat burghezia si proletariatul <=toti cei care muncesc si primesc salarii, nu doar lucratorii din fabrici si uzine> vor fi parti ale inecuatiei sociale. Iar, de vreme ce prima apeleaza la subterfugiul infuzarii proletariatului cu „propriile ei elemente de cultura, adica cu armele impotriva ei insasi“, nu vad de ce intr-o buna zi nu va aparea si acel nou Apostat, despre care vorbeam la inceput, cu barba, bani si T-shirt cu Che Guevara, recunoscand printre dinti, inainte de a-si da duhul: „Neamtule, m-ai invins!“.