„450 de oi“ numarate de Zdob si Zdub
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura sunetelor »
Autor: Mihai Plamadeala
Exista un sunet si o atitudine inconfundabila Zdob si Zdub. Cei interesati de incadrarea stilistica se pot gandi la un alternativ etno acid hard core (moldovenesc) cu eventuale influente clasice de hard si punk. In ceea ce priveste atitudinea artistica, ce incepe cu compozitia si se incheie dincolo de manifestarea scenica, se poate pune problema perspectivei postmoderne a trupei. Avem de-a face cu recuperarea trecutului artistic prin folosirea experientei (muzicale) anterioare intr-un sens total nou. Incadrarea intre ghilimele a unor piese folclorice ori teme standard din rock ii conduce pe cei de la Zdob si Zdub spre o muzica „originala“ in sensul stabilit anterior. Este vorba despre o marca a sfarsitului anilor ’90 si a inceputului de nou mileniu.
Detasarea, umorul, dezinvoltura, forta de expresie, seriozitatea artistica si, nu in ultimul rand, talentul sunt doar cateva atribute ale formatiei discutate, care este, in viziunea autorului acestor randuri, purtatoarea de stindard a trupelor din Romania si Moldova (sau Moldova si Romania, dupa cum doreste cititorul). Atragem atentia ca aceste consideratii valorice (cu doza lor de subiectivitate) pot fi valabile doar la nivel de intreg, piesele propuse de Zdob si Zdub fluctuand de la album la album, intre limite destul de generoase, si asta in conditiile in care rock-ul din sud-estul Europei este unul periferic.
Referitor la albumul „450 de oi“, remarcile critice ar fi ca reprezinta o revenire pe drumul logic pe care se inscrisese trupa inca de la aparitie, „revenire“ realizata dupa momentul „discografic“anterior, „Agroromantica“. Noul album este mai unitar (se poate vorbi, de asemenea, despre inspiratie). Din motive, sa le spunem comerciale, are o durata totala peste cerintele „artistice“ intrinseci. Pe taramul artei (fie ea de orientare pop&rock), mai mult nu inseamna si mai bine. Pentru cumparatorul din Romania, locul aparitiei si principala piata de desfacere, clipul „Everybody in The Casa Mare“ si mini-filmul underground de prezentare plus randurile scrise despre trupa (= efecte multi media) prezente pe CD, alaturi de aproape o ora de muzica, reprezinta, fara indoiala, o surpriza placuta… Totusi, varianta de concert de peste noua minute a aceleiasi „Everybody…“ din final, care nu aduce nimic nou fata de versiunea de studio prezenta anterior pe album, este absolut inutila. CD-ul se putea termina foarte bine odata cu piesa „Cuculetul“. „Nunta extremala 2003“ reprezinta doar o varianta modesta a „Nuntii extremale“ de pe primul album (de altfel, o piesa deosebit de indragita). „Cucusor“ este o piesa buna, interpretata cu mare sensibilitate si forta, insa cu prea multa seriozitate, ceea ce o scoate din registrul postmodern – inteligent – umoristic propus in prima jumatate a albumului. Aranjarea unei piese populare pentru instrumente electrice este mult prea putin pentru o formatie ca Zdob si Zdub, pentru care nu interpretarea reprezinta o problema. Prin „Ciobanul vrea sa se desparta de oi“ trupa revine la benefica detasare caracteristica, dar totusi piesa nu este decat o (lunga) gluma muzicala, mult prea lunga pentru o gluma buna. Se putea si fara...
Dar sa revenim la ceea ce caracterizeaza albumul 2003. Intro -ul „450 de oi“ ne trimite „in chiar miezul“ ideii propuse si sustinute de formatie. „Goviadina“ este o a doua piesa intro a albumului. Scurta, energizanta, dinamica, inspirata. Un mix reusit la nivel compozitional intre o tema folclorica si modul de exprimare hard core al trupei. „Ruta-ruta“ aminteste de momentele de forta ale primului album, fata de care se inregistreaza o crestere a complexitatii muzicale. Viziunea de ansamblu da o salutara unitate intregului, care penduleaza intre un ritm sustinut, o tema populara insusita la nivel conceptual si un veritabil refren hard-core. „Ciobanas“ ofera un reusit exemplu de gandire postmoderna a unei piese. Inceputa pe ideea interesantei relatii de complementaritate dintre instrumentul de suflat si orchestratia rock a unei piese populare, continua si isi gaseste finalizarea intr-o linie ritmic-armonica kraut-rock.
„Everybody in The Casa Mare“ este piesa care „risca“ sa nu fie ascultata cu adevarat, pentru ca poate „satisface“ pe mai multe niveluri. Invitatul „MC Vasile“ isi face treaba cum stie si poate mai bine, intr-adevar, „lautareste“. Rap-ul lui Roman Iagupov este „din alt film“ si, in acelasi timp, din aceeasi piesa (muzicala). Linia trompetei, intr-o la fel de mare masura, ca intreaga orchestratie, este trecuta „prin filtru“ DJ. Piesa sta sub semnul asumarii. Nu este vorba despre kitsch, pentru ca avem de-a face cu o parodie. Este o satira cat se poate de „cinstita“ si de bine facuta. Aceasta ar fi cheia pe care o propunem in analiza piesei si albumului.
„450 de oi“ da titlul CD-ului, cel mai bun titlu care putea fi dat acestei selectii. Corul canta cu maxima seriozitate versurile: „450 de oi, 450 de oi / Faceti dragoste, dar nu razboi“. Mai mult nu se poate exprima in cuvinte. Trebuie ascultate muzica si versurile si fiecare va intelege despre ce este vorba dupa simtul propriu al umorului, cu mentiunea ca e umor voluntar.
„DJ Vasile“ este, fara indoiala, piesa albumului. Vorbim din nou de ghilimele – piesa incepe cu un sunet „gramofonic“ pentru a se termina in maniera fade-stretch (ca si cum ar „cadea“ curentul in timpul functionarii unui pickup). Mai departe avem o tema aranjata partial pentru abordarea rock, partial pentru cea standard, interpretat „cinstit“ cu unica licenta ca in text se vorbeste la refren, alternativ, cand de badea Vasile, cand de DJ Vasile. Interventiile specifice DJ-ului sustin ideea zonei de avangarda in care ne gasim.
„Cuculetul“ se inscrie in linia descrisa anterior, cu mentiunea ca este suficient de „serios“ interpretata incat poate fi perceputa ca o incercare „pe bune“, in ciuda intro -ului in limba engleza si a scurtelor interventii rap. De altfel, o piesa minutios construita, in care, pe langa protagonisti, se remarca inginerul de sunet.
Ideea conceptuala a albumului este una viabila. Compozitiile sunt in concordanta cu intentiile artistice, iar interpretarea, respectiv munca din spatele celor „450 de oi“ sunt la inaltele cote cu care au obisnuit cei de la Zdob si Zdub.
In incheiere, un ultim, dar nu definitiv comentariu: originalitate in conceptie, aliniere la ideile anilor in care a fost gandit si realizat albumul si forta. O forta vitala de care are mare nevoie rock-ul din acest colt al lumii…