Stanga, ce este si cum sa ne ferim de ea
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura controversei »
Autor: Dan Ungureanu
„Vous lui fites, Seigneur,
En le croquant, beaucoup d'honneur“.
La Fontaine
Am raspuns, cu mai multe numere in urma, la un chestionar pe teme de politica, propus de revista „Cultura“. Departe de tara fiind, detaliile ultimelor polemici imi scapa; in schimb, distanta reda, salutar, polemicilor proportiile reale – acelea ale unui Trafalgar in lighean, ale unui Lepanto in copaita.
Frustrari personale au strepezit tonul raspunsurilor pe care le-am dat revistei; umorul catorva propozitii a fost prea subtil ca sa fie perceput in vreun fel. Sau doar deplasat. Constat insa ca ideea de „stanga“ inca provoaca reactii anafilactice intelectualilor romani. Vad ca e necesar sa repet cateva puneri la punct pe care le-am mai risipit prin presa.
Mai intai, trebuie sa separ ideologia de stanga, doctrina politica, de cosmarul prin care au trecut tarile Europei de Est timp de jumatate de secol. Nu exista nicio legatura intrinseca intre ideologia comunista si tirania sangeroasa care a otravit Rusia atata vreme. Marx nu e mai vinovat pentru crimele lui Stalin decat este vinovat Isus Hristos pentru faptele lui Torquemada. Am aratat in alta parte ca toata istoria Rusiei este violenta, brutala, tiranica, si epoca lui Lenin si Stalin se explica mult mai bine prin brutalitatea seculara a statului rus decat prin malignitatea intrinseca a comunismului. De la sangerosii cneji de origine vikinga (cneaz vine din kung – „rege“, si ruotse – de unde vine rus – inseamna, inca, in finlandeza, „suedez“), statul rusesc trece direct la cateva secole de cruda dominatie mongola, care isi pune o amprenta definitiva asupra sufletului statului rus. Cenzura, spionajul, pasaportul intern, interzicerea iesirii din tara, supravegherea secreta a strainilor, totul exista deja in Rusia secolului XIX si se perpetueaza, cu semn schimbat, dupa 1917. Pur si simplu, un grup de presiune a pus mana pe putere in Rusia, si totul a continuat, business as usual, ca inainte.
In al doilea rand, as dori sa definesc stanga in termeni economici, pentru a vorbi doar de notiuni masurabile si acceptate de toti. Parintele economiei-stiinta, Adam Smith, defineste economia in termeni de efecte secundare: egoismul brutarului si macelarului, spune in esenta Adam Smith, dorinta lor de a face bani au efectul secundar ca noi sa fim aprovizionati normal cu paine si carne. Pentru dreapta, efectele secundare sunt precumpanitor pozitive. Pentru stanga, nu.
Daca economia ar fi o stiinta intuitiva, n-ar mai fi nevoie de ipoteze economice, economisti si econometrie. S-ar pricepe la economie toti, ca la fotbal. Dar pare-se ca nu e chiar asa. Exista domenii in care initiativa privata nu functioneaza. Invatamantul trebuie sa ramana accesibil tuturor, fiindca cei educati isi cunosc mai bine drepturile civice, sunt mai sensibili la starea lor de sanatate si nu comit crime violente. Toate aceste efecte secundare ale educatiei sunt pozitive pentru intreaga societate. In ce priveste sanatatea, lucrurile stau la fel: un tuberculos sau un sifilitic foarte sarac ramane contagios, e un pericol pentru toata lumea : un sistem de sanatate accesibil tuturor ii protejeaza pe toti ceilalti. Si asa mai departe. Pentru studii aprofundate, trimit la John Nash, matematician, care arata ca sistemele pot avea mai multe stari de echilibru, diferite de echilibrul optim – lucru pe care Adam Smith nu-l putea prevedea, fiindca nu e nici vizibil, nici intuitiv –, ci e un concept complicat de teoria jocurilor. Exista numeroase activitati necesare sau utile societatii, pe care initiativa particulara sau economia de piata nu le pot regla: bunurile de monopol sau monopson, pe care teoria economica dominanta nu e capabila sa le evalueze. Intr-o economie de piata lasata libera, (ca cea de acum in Romania) fotbalistii sunt bogati, matematicienii si toti ceilalti cercetatori stiintifici – saraci, iar miliardari smecheri cumpara partide la supermarket.
Ve-gam nétah yisroel lo-isaker ve-lo-inahém,
ki lo adam hu-lehinahém.
Samuel catre Saul
Invazia rusa comunista
Asa cum in Africa toate belelele, coruptia, subdezvoltarea, lacustele si mucii sunt puse pe seama grelei mosteniri coloniale, in Romania toate relele sunt puse pe seama ocupatiei sovietice si comunismului. De fapt, 1990 n-a facut decat sa inlature zgura si vopseaua si poporul roman s-a manifestat asa cum era – caragialesc, miticist, chel, burtos de bere, cu aureole galbene la subsuoara maieului. Exista o poezie a lui Kavafis, „Asteptand barbarii“ Periménontes tus barbarus, despre un imperiu decrepit si osificat, care asteapta invazia barbara. Dar barbarii nu vin. Kai tora ti tha ghenumen horis bárbarus? Hoi anthropoi autoi isan mia kapoia lysis. „Si acuma ce o sa ne facem fara barbari? Oamenii aceia erau totusi o solutie.“, se incheie poezia. Romania se gaseste in aceeasi situatie. De ce nu mai vin rusii, ca sa avem pe cine da vina pentru coruptie, saracie, infractionalitate si mediocritatea ambianta? Romanii n-au invatat absolut nimic din cei patruzeci de ani de comunism.
Faptul ca au venit rusii in 1944 si ca in 1945 comunistii au luat puterea e un lucru pe care, de fapt, si istoriografii, si romanii de rand vor sa-l uite. Romanii nu alcatuiau in 1945 o mare familie strans unita. Cand toata clasa politica a intrat (abuziv si sanguinar, desigur) in temnita, opinia publica nu i-a plans la fel de mult cat se povesteste azi: liberalii tacusera in timpul razboiului, taranistii il adusesera la putere pe catastroficul Carol II, se aliasera cu legionarii, care, la randul lor, se facusera vinovati de pogromuri si masacre politice. O buna parte erau corupti. Tortionarii lor erau mai negri, mai demonici, veneau din alta parte a Iadului, dar diferenta era una de nuanta. Rezistenta din munti nu se hranea, cum incearca sa ne convinga hagiografiile scrise in pripa, pe genunchi, in ultimii ani, din mancarea lasata cu grija de rude si simpatizanti, ci cobora uneori prin sate si golea camarile satenilor cu persuasive pusti incarcate. Venirea rusilor si teroarea sovietica a fost de fapt o solutie: reciclati in inchisoare, politicieni corupti si obraznici, cu siguranta mediocri, au devenit peste noapte martiri. Viata politica din Romania in 1945 seamana cu o piesa de Caragiale in care vine Apocalipsa.
Istoricii romani de dupa 1990 rescriu de zor istoria Romaniei din secolul XX. Dupa istoria comunista, tendentioasa, cu lacune voite, si falsa, a aparut istoria post-1990, o hagiografie lacunara tendentioasa de semn opus, tot in alb si negru, ca cea precedenta. Nu, in perioada interbelica politicienii nu erau niste paladini inchinati binelui public. Adunarile electorale incepeau cu „Fratilor! Hotii…“ in care frati era publicul ignorant si manipulat, iar hotii erau partidul opus. Un partid, Partidul National-Taranesc, a renascut pentru a rejuca grotesc ceea ce jucase tragic si care de la putere s-a prabusit direct in neant, aratand, o data in plus, ca nu uitase nimic si nu invatase nimic.
N-a existat in Romania vreo disidenta. Daca exceptam cateva voci cinstite, verticale, dar izolate (Paul Goma, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Doina Cornea), o miscare de dizidenta organizata n-a existat. Ea a existat in Danzig, arsenal, vechi centru industrial german, unde muncitorii aveau o traditie sindicala foarte veche. E semnificativ faptul ca revolutia romana a pornit in Brasov si in Timisoara, centre industrializate inainte de venirea la putere a regimului comunist, si, incidental, cu un fond subconstient german ambele, ca Danzigul.
Represiunea, in Romania, ca si in Polonia, a fost necrutatoare. Dar in celelalte doua tari rasculate si supuse, Cehoslovacia si Ungaria, reforma a venit din interiorul partidului aflat la putere. Nici partidul comunist cehoslovac, nici cel maghiar, nu erau niste comploturi staliniste, ci miscari politice vii, care au fost strivite in 1956 si in 1968. Pe de o parte, e de subliniat ca aceste tari ar fi putut evolua catre democratie, fara interventia criminala a Uniunii Sovietice, iar, pe de alta, ca acolo unde dizidenta a fost una de intelectuali, ea a esuat, acolo unde ea a fost una muncitoreasca, a reusit. In Cehoslovacia, biserica fusese o anexa ideologica a opresiunii austro-ungare, iar cehii, in general atei, s-au acomodat usor cu ateismul comunist. In Polonia, unde catolicismul fusese o arma de lupta contra ocupatiei ruse, tarista si ortodoxa, ateismul partidului a facut ca el sa n-aiba nici o priza la populatie si comunismul a fost vazut doar ca o prelungire a luptei seculare intre polonezi si rusi.
Pana cand o istorie cinstita a secolului XX nu va fi scrisa – fara politicieni interbelici cu aureole, fara dizidenti eroici, fara a se pune toate relele pe seama sangeroasei ocupatii sovietice – nu va fi posibil un bilant al secolului XX in Europa de Est. N-am vazut, in toti cei 16 ani de dupa 1990, mai nicio monografie despre revolutia din Cehoslovacia, despre cea ungara, despre Solidaritatea poloneza ori dizidentii bulgari.
Sa presupunem ca o Apocalipsa ca invazia sovietica din 1944 se prabuseste asupra Romaniei, si cozi de topor bolsevizate rasar din canale si toata clasa politica a Romaniei, ca si marii patroni, intra la inchisoare. S-ar observa ceva? Ar protesta cineva? Ar fi vreo diferenta in viata noastra cotidiana? Nu. Nu exista nicio legatura intre clasa politica si lumea de pe strada.
Vrem dialog, dar nu pentru catei
Actuala elita intelectuala doreste un dialog aseptizat, intre centru si centru-dreapta (poate si ecologisti, pentru culoare), fara niciun fel de stangisti ragusiti de mahorca, nerasi, intrand incaltati pe covoare. Este exact ceea ce au facut americanii in America Latina si Orientul Apropiat: au introdus regimuri clientelare, au diabolizat partidele de stanga, declarandu-le instrumente sovietice, au instalat dictaturi in Africa si au constatat ca sunt intrunite toate conditiile de dialog. Nimeni n-a facut vreo legatura intre caderea comunismului, pe de o parte, si venirea la putere a lui Nelson Mandela sau caderea generalului Mobutu (Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga – sa nu fim familiari). Dar ar fi de spus ca Mobutu fusese adus la putere dupa uciderea lui Patrice Lumumba, prea de stanga pentru gustul fostelor puteri coloniale, iar Nelson Mandela fusese pastrat la inchisoare de alianta nezdruncinata intre Statele Unite si regimul de apartheid din Africa de Sud. Democratia e buna, dar cu conditia ca partidele ce nu ne plac noua (Hamas, alde Hugo Chavez) sa nu candideze. Nu e pentru catei. A observat cineva ca in toate tarile democratizate recent de catre Statele Unite exista parlamente, dar nu exista partide de opozitie? That's interesting. La fel se petrec lucrurile si in miscarea intelectuala din Romania. Daca in republica ideilor, ideile s-ar misca fara frecare si s-ar raspandi in functie de aderenta lor la public, atunci un institut ca Institutul bucurestean Ludwig von Mises n-ar exista. Institutul este o oficina foarte bogata, destinata, aparent, raspandirii ideilor lui von Mises in special si ale ideologiei libertariene in genere.
M-am uitat nitel pe situl Institutului, www.misesromania.org. Institutul publica volume, dar are si articole accesibile online, ca acesta: Ce le-a facut educatia publica familiilor si copiilor nostri? de unu’ Allan Carlson. Cu subtitluri ca „rolul educatiei de stat ca distrugatoare a integritatii familiale“ autorului ii casuna, ca babei la mormant, pe invatamantul public. Se pare ca dupa gripa aviara, tranji si boala lui Calache, unui copil nu i se poate intampla ceva mai rau decat sa ajunga la scoala publica. Efectele invatamantului public sunt enumerate cu ofuri. (Impotenta, matreata si cosurile sunt pe lista, ca si scaderea credintei in Dumnezeu). Autorul regreta paseist disparitia casei cu pridvor, deplange aparitia muncii la fabrica si dupa aceea trece la contra-propuneri: scolile catolice, unde predau tineri seminaristi celibatari si casti, cu maini catifelate, comunitatea Amish (care nu folosesc curentul, ci au carute cu cai, se lumineaza la festila si n-au apa curenta), apoi perceptorii la domiciliu.
Alt articol este Ce le-a facut statul familiilor noastre?, tot de Allan Carlson, in care modelul social suedez (partidul social-democrat s-a mentinut la putere timp de saptezeci de ani, iar modelul sau a fost studiat in toata Europa) e terfelit ca o prostie. Gradinitele, asistenta sociala, asigurarile de somaj si pensiile sunt o aiureala, spune Allan Carlson. Si dupa aia o ia pe aratura:
„Exista o alternativa la «solutia suedeza». Aceasta optiune se numeste o «societate libera», in care, in loc de a completa statul clientelar/ asistential prin extinderea totala a tentaculelor birocratice in jurul copiilor, mai bine demantelam ceea ce s-a facut
Acestea sunt solutiile propuse de Institutul Ludwig von Mises din Bucuresti, ca panaceu pentru problemele sociale ale Romaniei! Acestea sunt ideile la care subscrie Horia-Roman Patapievici, membru onorific al Institutului Ludwig von Mises, consilier al Presedintelui Romaniei!
Draga cititoare, ti-a placut totdeauna vocea patrunzatoare a lui Horia-Roman Patapievici, statura lui si convingerile lui. Zi deci dupa el :
- sa se desfiinteze scolile si copiii sa fie educati acasa
- sau mai bine sa fie trimisi la munca (la cersit in Italia, cei mai prosti; la prostitutie in Spania, cei peste paispe ani; la furat in Austria, cei mai urati; la produs in Franta – fetele; la infiat in Germania, restu’)
- sa se desfiinteze pensiile.
- sa se „demanteleze“, zici tu din off, vigilenta cititoare.
- sa se demanteleze, zic si eu dupa tine.
Ca bine ar fi, nu-i asa, ca pe batrani sa-i intretina indivizii.
Restul articolelor sunt de aceeasi factura – la fel de sofisticate intelectual si de elaborate din punctul de vedere al teoriei economice.
Un domn, Alexandru Bogdan Duca, imi scrie, mit groise hutpah :
„Il pot ruga,
Na, am citit toate textele de pe situl Institutului Ludwig von Mises. Foarte inteligent, zau asa. Contin tot esentialul de teorie politica, filosofie politica si istorie. Mi-a placut. Adica, sa se desfiinteze scolile, si pensiile la fel. Si articolul cu Elitele naturale, intelectualii si statul, de Hermann Hoppe, mi-a placut : statul sa fie condus de elitele naturale, nu de prostime. Si ideile lui Mises despre reintroducerea monedei de aur si despre cat de nestiutor era Keynes… Nu pot sa ma bat eu cu marii culturii de astazi. Orice profesor sau student la economie v-ar spune ca ideile economice ale lui Mises sunt niste prostii, dar ce stiu ei? Sunt probabil niste cripto-comunisti formatati la Moscova. Cu toate acestea, nu doar la noi, istoria doctrinelor economice este periodizata, peste tot in lume, in perioada de dinainte si cea de dupa Keynes.
Ideea de elite naturale, promovata pe situl Institutului von Mises, e incompatibila cu ideea de societate civila, promovata de Grupul de Dialog Social si alte societati: fie consideri ca elitele naturale trebuie sa conduca, fie ca societatea civila. Non datur tertium. Dar, cum cele doua institutii au cam aceiasi membri, care circula liber intre ele si promoveaza alternativ ori simultan elitele naturale si societatea civila, gasesc un singur diagnostic: piscotari. Ei supravietuiesc fiindca n-au opinii transate.
L-a intrebat odata cineva pe unul din grup, la un simpozion :
- Zic unii ca soarele, cica, rasare dinspre est.
- Zaaau? (zambet) Nu, mersi, vin nu servesc, sunt cu masina.. Pai eu n-as sti sa zic, ma scol de obicei dupa noua….
Nu, nu va spun cine e.
„Societate civila“ in sens exact, sunt ansamblul asociatiilor ne-guvernamentale care participa la viata politica, in opozitie cu partidele politice. Un politician nu face parte din societatea civila, fiindca participa la viata politica din interiorul sistemului. Doamna Alina Mungiu-Pippidi face parte din societatea civila, fiindca participa la dezbaterea politica impreuna cu Societatea Academica, asociatie din care face parte, si care n-are deputati ori senatori.
Exista in Romania societate civila? Nu. Asociatiile politice ne-guvernamentale din Valahia exista prin fondurile primite din strainatate, nu sunt think-tank-uri independente. O parte dintre ele au fost finantate de George Soros. Esential mi se pare insa ca ele nu sunt nascute spontan, ci traiesc din bani straini si din idei de import. Trei din aceste think-tank-uri au izbutit sa ia puterea, in Serbia, Georgia si Ucraina; desigur, impotriva unor dusmani nemilosi, corupti si cinici – dar asta nu le da o legitimitate morala mai mare sustinatorilor revolutiei portocalii, sa zicem.
Nu exista alta societate civila decat cea careia ii duc in spate, prin zapada, saci cu porumb si fan padurarii americani. In clipa in care acesti padurari, din vreun motiv ori altul, n-ar mai umple cu mancare ieslele din mijlocul codrului, asa-zisa fauna spontana, autentic carpatina, si-ar da jos deghizarile de inchiriat si s-ar apuca de altceva. Butaforia s-ar termina. Garderobiera de la teatru ar pune la loc in saci de polietilena costumele de cerb, ar arunca inauntru doua pastile de naftalina, si cu asta gata. Acesti oameni nu s-ar bate niciun moment pentru ideile pe care le promoveaza.
Monsanto
Libertarianismul, anarho-sindicalismul dreptei, e doar una din multele orientari in dialogul politic din Statele Unite. Intamplator, e cea mai bogata, cu un sediu in Alabama, in inima Americii reactionare, rasiste si habotnice. Are un institut von Mises si in Mongolia, la Ulan-Bator, animat de un HRP local, domnul Bulungdumurj. O fabula a lui Esop ne vorbeste despre un miel, aflat intr-o cusca, si care-i lanseaza ocari unui lup.
- Nu tu ma insulti, ii spuse lupul, ci locul in care te afli.
In cazul nostru, „cusca“ sunt think-tank-urile neoconservatoare din Romania. Asa cum marele concern de bioinginerie Monsanto a umplut ogoarele valahe cu rapita si porumb modificate genetic si a eliminat soiurile locale, la fel si think-tank-urile americane conservatoare umplu Romania cu clone ale lor, starpind orice dialog de idei real, privindu-ne opulent, insolent, condescendent.
Noua societate civila romaneasca, traitoare din bani straini si emitand idei de import, nici nu mai vorbeste romaneste, ci o pasareasca tradusa din engleza americana. Iata un extras :
„Ce o fi fost democratic in Constitutia URSS, care /.../ focusa natiunile din fosta URSS pe un ideal ideologic, cel al comunismului?“
Agricultura romaneasca s-a monsantizat, si plantele modificate genetic au starpit soiurile endemice. Dezbaterea publica de idei din Romania s-a monsantizat si ea: ideologiile modificate genetic (IDG) au proliferat si au acaparat mass-media, iar noi stam focusati pe mesajele glamoroase, care infiereaza bolsevismul delabrat si crapulos. (Asa vorbesc ei).